Conceptiile MITH despre dragoste

V-ati intrebat vreodata de ce dragostea se simte asa de speriata? Ei bine, adevarul este ca dragostea nu este niciodata speriata, dar nevoia este intotdeauna. Unul din cele mai mari obstacole pentru a simti cu adevarat si a exprima dragostea este ca, in majoritatea timpului, multi dintre noi confundam dragostea cu nevoia.
Deseori noi retinem dragostea noastra, gandind: “ce se intampla daca eu o/il iubesc, si ea/el nu-mi impartaseste iubirea - sau ea/el o arunca la o parte, si ma respinge, etc?” Cand ne intrebam astfel, noi privim dragostea ca pe un targ: Eu iti dau dragostea mea, si tu imi dai dragostea ta in schimb. Si acest targ mai bine nu s-ar intampla deoarece daca cel de la capatul celalalt al targului nu ne inapoiaza dragostea exact in modul in care dorim vom suferi: in interior, noi ne temem sa nu fim “raniti”. Singura cale ca noi sa experimentam ranirea este de a ne rani noi insine, judecandu-ne pe noi insine.

Iata felul in care gandim:
1. Eu te iubesc si eu iti spun aceasta.
2. Tu imi spui mie sa merg sa ma joc cu zmeul.
3. Eu cred doua lucruri: “Eu am lipsa de ceva de care am nevoie” si “Trebuie ca nu este ceva in regula cu mine daca tu nu imi impartasesti dragostea”.
Astfel, de fapt, cand am spus “Eu te iubesc”, ceea ce am inteles a fost “Eu am nevoie de tine”. Ceea ce am inteles cu adevarat a fost “Eu m-am decis sa te folosesc pe tine ca barometru pentru autoaprecierea mea”. Nimic din aceasta nu are de a face cu dragostea. Dragostea este un sentiment de bucurie pentru alta persoana. Nu exista nici o particica de risc in a simti bucurie si apreciere pentru cineva. Noi am luat cuvantul nevoie, l-am inlocuit cu cuvantul dragoste, si astfel am atribuit toate aspectele neplacute ale nevoii dragostei.

Nu e de mirare ca dragostea si exprimarea sa, pare ca o propunere riscanta. Nevoia va parea intotdeauna infricosatoare, dar dragostea, in forma sa pura, este lipsita de risc, de frica–alternativa care revolutioneaza imediat relatiile. Noi putem inlocui nevoia noastra cu dragoste, si cand avem o nevoie, putem cel mult sa o exprimam. Aceasta inchide usa interactiunilor insemnate cu cereri, “sentimente ranite” si incercari de manipulare, si deschide usa catre relatii pline de expresii nerestranse de dragoste si afectiune. Destul de dragut, asa-i?

Cine este beneficiarul dragostei? Multi dintre noi vorbim ca si cum beneficiarul principal este persoana de la capatul care primeste. Fara indoiala ca multi dintre noi traim sentimente minunate cand credem ca suntem iubiti. Totusi, in realitate, beneficiarul principal este persoana care simte dragostea.
Multi vad dragostea ca “fara de sine”. Eu o vad ca sentimentul de egoism definitiv. Cand iubim, noi simtim o experienta emotionala fantastica si benefica. Primitorul isi “ia” dragostea. Multi nu fac aceasta. Chiar si atunci, primitorul estimeaza numai ce crede el sau ea ca celalalt experimenteaza.
Totusi, persoana care simte si exprima dragostea are o experienta extatica garantata. Cu cat iubim mai mult, cu atat avem un beneficiu mai direct. Cand nu iubim, aceasta nu ne da experienta dragostei. Astfel, numai noi insine ne privam. Cand ne retinem de la a primi dragostea, noi facem astfel numai fiindca vedem ca fiind necesar sa avem grija de noi, sa fim in siguranta, printre altele. De obicei, aceasta siguranta este bazata fie pe dragostea ca paradigma de nevoie, fie ca paradigma de sacrificiu.

Multe cantece si filme vorbesc despre dragoste ca si cum ar fi nobila. Din nou, aceasta vine de la dragostea ca paradigma de sacrificiu. Dragostea nu este mai nobila decat ura. Ea doar simte foarte diferit si conduce la comportari foarte diferite. Interesant, in spatele acestei paradigme este perspectiva de baza ca sacrificiul este nobil si focalizarea pe sine nu. Aceasta duce la atat de multa autocondamnare in lumea noastra. Astfel, fiti egoisti si iubiti pentru beneficiul dvs., nu pentru acela al altora.

Alt motiv pentru prudenta noastra in legatura cu dragostea este acela ca noi credem ca dragostea inseamna slabiciune si se exprima prin ganduri de tipul: “Daca eu te iubesc pe tine, eu iti dau voie sa faci ce vrei cu mine. Daca te iubesc, eu nu ma voi gandi la mine insumi. Daca te iubesc, eu nu voi fi in stare sa exprim fata de tine ce vreau si ce nu vreau.”
Totusi, slabiciunea pe care o asociem cu dragostea este de fapt in legata de frica. Toate propozitiile de mai sus “daca te iubesc… ” de fapt exemplifica felul in care ne comportam cand ne este frica.

Fiindca multi din noi suntem tematori, deseori folosim mania pentru a exprima ceea ce vrem sau nu vrem, asociind mania cu puterea. (Dupa Bears, “Mania nu este o desfasurare de putere; este o cerere pentru putere”). Altii simt ca detasarea rece este sinonima cu taria.
Adevarul este ca nu exista o pozitie mai puternica in care noi sa putem sa ne plasam, decat dragostea netulburata. Daca noi iubim fara frica, noi putem sa articulam clar ce vrem si ce nu vrem. Mai mult, declaratiile noastre sunt mult mai probabile de a fi digerate de catre persoana cu care vorbim. Totusi, daca sotul nostru, prietenul nostru, sau chiar un vanzator nu ne trateaza in felul cum am dori, noi putem sa avem actiuni decisive intr-un mod clar cand iubim. Aceasta poate include orice: de la a cere din nou, a divorta de sotie, etc. Toate aceste actiuni, si multe altele, sunt compatibile total cu a iubi. Increde-te in dragostea ta! Te va duce oriunde vrei sa mergi. Ori de cate ori crezi ca te face slab, poti sa stii ca esti o pisica speriata, nu o prajitura iubita.

Mitul dragostei se roteste in jurul ideii ca noi “ne indragostim, ca si cum un fel de accident colosal are loc, si deodata noi suntem indragostiti. Noi nu vrem aceasta, noi nu am vrut sa facem aceasta, dar acum, asta este, suntem cufundati cu totul in dragoste. Noi am calcat si am cazut in nisip miscator, nu avem alegere, suntem neajutorati si nisipul ne inghite”.
Noua ne place aceasta idee. Credem ca este ceva romantic. Dar sa ne intrebam: dorim noi sa abdicam de la responsabilitatea pentru sentimentele noastre de dragoste si grija? Vrem noi sa actionam ca si cum suntem victima emotiilor noastre, si nu arhitectul lor? Si, de ce ideea de a ne indragosti impotriva vointei noastre este mai romantica decat ideea de a alege pe cineva ca sa iubim? Cum ar fi fost relatia noastra daca eram proprietarii dragostei noastre, adusa la cunostinta acelui cineva special ca noi l-am ales pentru a iubi, si apoi l-am iubi fara nevoie, conditie sau frica?
Autor: IULIA FLOREA
Institut: studenta la Psihologie
Sursa: Revista PsihoLife