Clickmed
programare rapida la medic

Un nou set de concluzii preliminare ale studiului desfasurat de MedLife in parteneriat cu Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals si Spitalul Clinic Colentina

Actualizat la data de: 08 Octombrie 2020
Un nou set de concluzii preliminare ale studiului desfasurat de MedLife in parteneriat cu Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals si Spitalul Clinic Colentina

Un nou set de concluzii preliminare ale studiului desfasurat de MedLife in parteneriat cu Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals si Spitalul Clinic Colentina:“Nu toti pacientii confirmati cu COVID-19 produc anticorpi IgG. Exista si cazuri in care pacienti asimptomatici sau cu simptome usoare nu dezvolta anticorpi”

• Majoritatea pacientilor infectati cu COVID-19 dezvolta anticorpi intre ziua 15 si ziua 21 dupa infectare;
• Un sfert dintre pacientii cu forme usoare de infectie nu prezinta anticorpi la 21-28 de zile de la debutul simptomelor;
• Numarul pacientilor asimptomatici care dezvolta anticorpi specifici COVID-19 este semnificativ mai mic;
• Productia de anticorpi IgG specifici COVID-19 nu este influentata de varsta pacientilor, prezenta comorbiditatilor si tratamentul cu corticosteroizi folosit la acesti pacienti.

Bucuresti, 8 octombrie 2020: Sistemul Medical MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, anunta un nou set de concluzii ale studiului pe care il desfasoara in parteneriat cu Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals si Spitalul Clinic Colentina din Bucuresti, cu privire la raspunsul serologic in COVID-19. Lansat la inceputul lunii mai, studiul urmareste evolutia in dinamica privind aparitia anticorpilor IgG pe o perioada de 7 luni la pacientii confirmati pozitiv, concluziile finale urmand sa fie anuntate la sfarsitul acestui an.

Majoritatea pacientilor infectati cu COVID-19 dezvolta anticorpi intre ziua a 15-a si ziua 21 dupa infectare. Cu toate acestea, timpul pana la detectarea anticorpilor in cazurile usoare poate fi mai lung. Ne-am propus sa analizam in ce masura productia de anticorpi anti-SARS-CoV-2 este influentata de forma clinica a bolii, de varsta, comorbiditati si de tratamentul pacientilor cu COVID-19 cu corticosteroizi” a precizat Conf. Dr. Adriana Hristea, investigator principal al studiului la Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, medic primar boli infectioase, sef sectie Adulti 4.

Pana in prezent, a fost analizat un esantion de 73 de pacienti simptomatici si 20 de pacienti asimptomatici, testati pozitiv la SARS-CoV-2 prin metoda RT-PCR. Probele pentru determinarea nivelului de anticorpi au fost colectate la 21-28 de zile de la debutul simptomelor si au fost supuse testarii serologice ChemiLuminescente ImmunoAssay – CMIA in laboratoarele MedLife.

Anticorpii IgG se regasesc in proportie mai mare la pacientii cu forme moderate si severe de COVID-19

Dintre pacientii simptomatici inrolati in studiu, cei mai multi au dezvoltat forme usoare ale bolii (42% din totalul pacientilor cu simptome specifice), urmati de pacientii cu forme severe (36%) si pacientii cu forme moderate (22%). Prezenta anticorpilor IgG a fost identificata intr-un procent semnificativ, de 94% si respectiv 95% la pacientii cu forme moderate si severe, in timp ce pacientii cu forme usoare au dezvoltat anticorpi in proportie de 74%.

Totodata, procentul pacientilor asimptomatici care au dezvoltat anticorpi IgG este mai mic decat in cazul pacientilor care prezinta simptome compatibile cu COVID-19.

„In urma analizelor datelor colectate pana acum, am constatat ca proportia pacientilor asimptomatici care au dezvoltat anticorpi IgG este mai mica, de 65%, comparativ cu pacientii simptomatici, care au prezentat anticorpi specifici COVID-19 in proportie de 86%. De asemenea, in timp ce majoritatea pacientilor infectati dezvolta anticorpi intr-un interval de maximum 3 saptamani de la momentul infectarii, am observat ca, in cazurile usoare, aparitia anticorpilor poate dura mai mult, iar uneori, anticorpii nu sunt detectati”, a explicat Conf. Dr. Adriana Hristea, investigator principal al studiului la Institutul de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, medic primar boli infectioase, sef sectie Adulti 4.

Productia de anticorpi IgG specifici COVID-19 nu este influentata de varsta pacientilor, prezenta comorbiditatilor si tratamentul cu corticosteroizi folosit la acesti pacienti.

Studiul a aratat ca anticorpii IgG s-au regasit intr-un procent asemanator atat la pacientii simptomatici cu varsta sub 65 de ani, cat si la cei cu varsta egala sau peste 65. in ceea ce priveste pacientii asimptomatici, mai mult de jumatate dintre acestia cu varste sub 65 de ani au dezvoltat anticorpi IgG SARS-CoV-2, iar singurul pacient asimptomatic din categoria de varsta 65+ a dezvoltat, de asemenea, anticorpi.

La pacientii simptomatici, care au fost supusi tratamentului cu corticosteroizi pentru COVID-19 anticorpii IgG au fost detectati la 32 (96%) pacienti fata de 31 (78%) pacienti care nu au primit tratamentul cu corticosteroizi.

In ceea ce priveste pacientii cu comorbiditati, 34 (87%) pacienti simptomatici au dezvoltat anticorpi IgG fata de 4 (44%) pacienti asimptomatici. Au fost identificati patru pacienti cu afectiuni maligne, dintre care trei pacienti simptomatici au dezvoltat anticorpi si un pacient asimptomatic nu a dezvoltat anticorpi.

Am constatat ca productia anticorpilor IgG pentru COVID-19 nu pare a fi influentata de varsta, administrarea tratamentului cu corticosteroizi sau prezenta comorbiditatilor”, a adaugat Conf. Dr. Adriana Hristea.

***
Acesta este cel de-al patrulea studiul realizat de echipele de cercetare MedLife de la inceputul pandemiei, aflat in desfasurare pana la finalul anului. Primul a facut referire la gradul de imunizare naturala a populatiei pentru COVID-19 la nivel national, in timp ce urmatorul s-a concentrat pe gradul de imunizare naturala a populatiei din muncipiul Suceava. in cadrul celui de-al treilea studiu, echipa de cercetare MedLife a obtinut o serie de informatii asupra intregului genom al virusului SARS-CoV-2 care circula in Romania.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate