Anatomia plamanilor

Plamanii, in numar de doi, sunt organe esentiale pentru respiratie, plasati fiecare pe cate o parte a toracelui si separati prin inima si alte organe ale mediastinului. Textura plamanilor este usoara, poroasa, spongioasa; plamanul pluteste in apa; cand este manipulat la degete se simt crepitatii, datorita prezentei aerului in alveole. De asemeni, este foarte elastic; de aici apare starea de retractie a acestor organe atunci cand sunt indepartate din cavitatea toracica inchisa. Suprafata sa este neteda, stralucitoare impartita in numeroase zone poliedrice, care indica lobulii organului: fiecare dintre aceste arii sunt strabatute de numeroase striuri fine.

La nastere plamanii au o culoare alb-roz; la adult culoarea lor este mai inchisa, cu numeroase pete gri; pe masura ce persoana inainteaza in varsta, aceste pete devin negre. Coloratia inchisa se datoreaza unor granule de carbon care se depoziteaza in tesutul alveolar, la suprafata organului. Aceasta cantitate creste odata cu inaintarea in varsta si este mai abundenta la barbati decat la femei. Ca regula, marginea posterioara a plamanilor este mai inchisa la culoare decat marginea anterioara.

De obicei, plamanul drept cantareste aproximativ 625 g, iar cel stang 567 g; dar exista mari variatii de greutate, care se datoreaza cantitatii de sange sau lichid seros pe care il contin. Plamanii barbatilor sunt mai grei decat cei ai femeilor, iar proportia comparativ cu greutatea corporala fiind de 1/37 la inceput si ajungand, in cele din urma, la 1/43.

Fiecare plaman are o forma conica, iar la examinare prezinta un apex, o baza, trei marginii si doua suprafete.

Apexul

Are forma rotunjita si se intinde pana la baza gatului, ajungand pana la 2,5 si 4 cm deasupra nivelului capatului sternului si a primei coaste. Artera subclavie formeaza un sant la trecerea sa in fata pleurei, sant care se intinde deasupra si lateral de apex.

Baza plamanului

Este larga, concava si se afla deasupra suprafetei concave a diafragmului, care separa plamanul drept de lobul drept al ficatului si plamanul stang de lobul stang al ficatului, stomac si splina. Intrucat diafragmul se intinde mai sus pe partea dreapta decat pe partea stanga, concavitatea de la baza plamanului drept este mai profunda decat cea de pe partea stanga. Lateral si in spate, baza plamanului este limitata de o margine subtire si ascutita care se proiecteaza pe o oarecare distanta in sinusul frenico-costal al pleurei, intre coastele inferioare si insertiile costale ale diafragmului. Baza plamanului coboara in inspir si urca in expir.

Suprafetele

Suprafata costala este neteda, convexa si corespunde formei cavitatii toracice, fiind mai adanca in fata decat in spate. Se afla in contact cu pleura costala si prezinta santuri abia detectabile corespunzatoare coastelor.

Suprafata mediastinala se afla in contact cu pleura mediastinala. Prezinta o concavitate adanca - impresiunea cardiaca determinata de inima si pericard; deasupra si in spatele acestei concavitati exista o depresiune triunghiulara numita hil, unde structurile care formeaza radacina plamanilor intra si ies din acesta. Aceste structuri sunt invelite in pleura, care, sub hil si in spatele impresiunii cardiace, formeaza ligamentul pulmonar. La plamanul drept imediat deasupra hilului exista o structura sub forma de arc care contine vena azigos; in timp ce se indreapta catre sus si apoi se arcuieste lateral la mica distanta de apex, se formeaza un sant mai larg pentru vena cava superioara si vena dreapta brahiocefalica. In spate, aproape de apex, exista o structura care contine artera brahiocefalica.

In spatele hilului si a insertiei ligamentului pulmonar exista un sant vertical pentru esofag; acest sant devine mai putin evident in portiunea inferioara, datorita inclinatiei partii inferioare a esofagului spre stanga liniei mediane. In fata si in dreapta partii inferioare a santului esofagian, se afla o concavitate adanca, pentru portiunea extrapericardica a partii toracice a venei cave inferioare. La plamanul drept, imediat deasupra hilului, exista o zona curba produsa de arcul aortic, care se intinde in sus spre apex, unde se gaseste un sant pentru artera subclavie. In spatele hilului si a ligamentului pulmonar exista un sant vertical produs de aorta descendenta, si in fata acestuia, aproape de baza plamanilor, partea inferioara a esofagului determina o impresie de umbra.

Marginile

Marginea inferioara este subtire si ascutita acolo unde separa baza de suprafata costala si se extinde in sinusul frenico-costal; in zona mediala unde se separa baza de suprafata mediastinala marginea este mai groasa si rotunjita.

Marginea posterioara este larga si rotunjita si se afla in profunzimea concavitatii pe ambele parti ale coloanei vertebrale. Este mult mai lunga decat marginea anterioara si se proiecteaza mai jos in sinusul costo-frenic.

Marginea anterioara este subtire si ascutita si acopera fata anterioara a pericadului. Marginea anterioara a plamanului drept este aproape verticala si se proiecteaza in sinusul costomediastinal; cea a plamanului stang prezinta, mai jos, o scobitura in care este expus pericardul - scobitura cardiaca. Pe partea opusa scobiturii, marginea anterioara a plamanului stang se afla la o mica distanta laterala de linia de reflexie a partii corespunzatoare a pleurei.

Plamanul stang este impartit in doi lobi, unul superior si altul inferior, de o fisura interlobulara, care se intinde de la suprafata costala la cea mediastinala a plamanului, atat desupra cat si sub hil.
Asa cum se vede la suprafata, fisura incepe la suprafata mediastinala a plamanului pana in partea superioara si posterioara a hilului si se indreapta posterior si superioar pana la marginea posterioara pe care o intalneste intr-un punct aflat la aproximativ 6 cm sub apex. Se extinde anterior si posterior deasupra suprafetei costale si ajunge la marginea inferioara putin in spatele extremitatii anterioare, iar traseul sau ulterior poate fi urmarit antero-posterior de-a lungul suprafetei mediastinale pana la portiunea inferioara a hilului.

Lobul superior se gaseste deasupra si in fata acestei fisuri si include apexul, marginea anterioara si o portiune considerabila a suprafetei costale si cea mai mare parte a suprafetei mediastinale a plamanului. Lobul inferior, cel mai mare dintre cele doua, este situat sub si in spatele fisurii, si cuprinde aproape intreaga baza, o portiune larga a suprafetei costale si cea mai mare parte a marginii posterioare.

Plamanul drept este impartit in trei lobi, superior, mijlociu si inferior de catre doua fisuri interlobulare.
Una dintre acestea separa lobul inferior de cel mijlociu si superior, si corespunde aproape in totalitate fisurii plamanului stang. Directia sa este, totusi, mai verticala, si intalneste marginea inferioara la aproximativ 7,5 cm in spatele extremitatii anterioare. Cealalta fisura separa lobul superior de cel mijlociu. Isi are originea in fisura anterioara, langa marginea posterioara a plamanului si , avand un traseu orizontal anterior, intretaie marginea anterioara la acelasi nivel cu capatul sternal al cartilajului costal patru; la nivelul suprafetei mediastinale poate fi urmarita posterior, pana la hil. Lobul mijlociu, cel mai mic lob al plamanului drept, are forma de pana si include partea inferiora a marginii anterioare si partea anterioara a bazei plamanului.

Plamanul drept, desi este mai scurt cu 2,5 cm decat cel stang, ca o consecinta a ridicarii diafragmului datorita prezentei ficatului, este mai larg, datorita inclinarii spre stanga a inimii; capacitatea sa totala este mai mare si cantareste mai mult decat plamanul stang.

Putin deasupra centrului suprafetei mediastinale a fiecarul plaman si mai aproape de marginea posterioara decat de cea anterioara, se gaseste radacina, prin care plamanul este conectat cu inima si traheea. Radacina este formata din bronhia principala, artera pulmonara, venele pulmonare, arterele si venele bronsice, plexurile nervoase pulmonare, vasele limfatice si tesutul conjunctiv, toate acestea fiind incluse intr-o reflectie a pleurei.

Radacina plamanului drept se afla in spatele venei cave superioare si o parte a atriului drept si sub vena azigos. Radacina plamanului stang trece pe sub arcul aortic si in fata aortei descendente; nervul frenic, artera si vena pericardo-frenica, si plexul pulmonar anterior se afla in portiunea anterioara, iar nervul vag si plexul pulmonar posterior in spate; inferior fata de acestea se gaseste ligamentul pulmonar.

Structurile principale care formeaza radacina pulmonara a fiecarui plaman sunt aranjate intr-o maniera similara anteroposterior pe ambele parti: portiunile superioare ale celor doua vene pulmonare in fata, artera pulmonara la mijloc, iar bronhiile impreuna cu vasele bronsice in spate.

De sus in jos, pe ambele parti, aranjarea lor difera astfel:
- Pe partea dreapta pozitionarea lor este: bronhia superioara, artera pulmonara, bronhia inferioara, vena pulmonara.
- Pe partea stanga pozitionarea lor este: artera pulmonara, bronhia, venele pulmonare. Venele pulmonare situate mai inferior se afla sub bronhii, in portiunea cea mai inferioara a hilului.

Asa cum plamanii difera unul de altul in ce priveste numarul lobilor, in acelasi mod difera si prin subdiviziunile bronhiilor.

La aproximativ 2,5 cm dupa emergenta din trahee, din bronhia principala dreapta apare o ramura pentru lobul superior. Aceasta ramura urca deasupra nivelului arterei pulmonare si de aceea se numeste bronhie supraarteriala. Toate celelalte diviziuni are bronhiei principale isi au originea sub artera pulmonara si in consecinta poarta numele de bronhii subarteriale. Prima dintre acestea se distribuie lobului mijlociu, iar ramura principala coboara posterior spre lobul inferior, dand nastere mai multor bronhii dorsale mai mici si ventrale mai mari. Ramurile bronsice ventrale si dorsale emerg alternativ si sunt de obicei opt la numar, cate patru de fiecare parte. Ramura care merge spre lobul mijlociu este considerata ca prima dintre bronhiile ventrale.

Bronhia principala stanga trece pe sub artera pulmonara inainte de divizarea sa, astfel ca toate ramurile sale sunt subarteriale; pot fi privite ca fiind echivalentul acelei portiuni a bronhiilor drepte care se afla in portiunea distala a ramurii supraarteriale.
Prima ramura a bronhiei stangi isi are originea la aproximativ 5 cm de la bifurcatia traheei si se distribuie lobului superior. Ramura principala intra in lobul inferior, unde se divide in ramuri ventrale si dorsale, care sunt similare cu cele din plamanul drept. Bronhia lobului superior a plamanului stang este considerata ca prima din seria ventrala.

Plamanii sunt formati dintr-o membrana externa seroasa, un tesut areolar subseros si substanta pulmonara sau parenchim.
Membrana seroasa este pleura pulmonara; este subtire, transparenta si imbraca organul pana la radacina.
Tesutul areolar subseros contine o proportie importanta de fibre elastice; se gaseste pe intreaga suprafata a plamanului, patrunzand si intre lobi.

Parenchimul este compus din lobuli secundari, care, desi sunt in legatura stransa intre ei prin tesut areolar interlobular, acestia sunt distincti unul de altul.
Lobulii secundari variaza in marime, cei de la suprafata sunt mari, au forma piramidala, cu baza intoarsa spre suprafata; cei din interior sunt mai mici si au forme variate. Fiecare lobul secundar este format din mai multi lobuli primari, care reprezinta unitatile anatomice ale plamanilor. Lobulii primari sunt formati din canalul alveolar, spatiile aeriene conectate cu acestea si vasele de sange, limfaticele si nervii care le deservesc.

Bronhiile intrapulmonare se divid si subdivid in intregul organ, cea mai mica subdiviziune fiind bronhiola lobulara.
Cea mai mare diviziune (bronhia principala) are peretele structurat din:
- un invelis exterior format din tesut fibros, in interiorul caruia se afla placi neregulate de cartilaj hialin, mult mai dezvoltate in zonele unde se ramifica.
- la interior fata de invelisul fibros, exista un strat circular de fibre musculare netede, muschii bronsici.
- la interior se gaseste membrana mucoasa, formata din epiteliu ciliar columnar asezat pe o membrana bazala. Corionul membranei mucoase contine numeroase fibre elastice asezate longitudinal si o anumita cantitate de tesut limfatic; de asemeni contine si ductele glandelor mucoase si acinii care se gasesc in stratul fibros.

Bronhiolele lobulare difera de bronhiile mai mari, prin faptul ca nu au cartilaj si celulele epiteliului ciliat sunt de forma cubica. Bronhiolele lobulare au un diametru de aproximativ 0,2 mm.

Fiecare bronhiola lobulara se divide in doua sau mai multe bronhiole respiratorii, iar fiecare dintre acestea se divide in mai multe ducte alveolare, care se conecteaza cu un numar mare de alveole. Fiecare duct alveolar este conectat cu un numar variabil de spatii sferice neregulate, care de asemeni, poseda alveole si poarta numele de atrii. Cu fiecare atriu se conecteaza un numar variabil de saci alveolari (intre 2 si 5), care poarta pe toata circumferinta lor, alveolele sau sacii aerieni.

Alveolele sunt acoperite de un strat delicat de epiteliu scuamos simplu, celule care sunt unite intre ele de o substanta numita cement.
Intre celulele scuamoase se gasesc din loc in loc celule mai mici, poligonale, cu nucleu. In afara stratului epitelial exista o cantitate mica de tesut conjunctiv care contine numeroase fibre elastice si o retea densa de vase capilare, care formeaza un perete comun cu alveolele adiacente.

Plamanul fetal seamana cu o glanda in care alveolele au un lumen mic si sunt acoperite cu epiteliu cubic. Dupa prima respiratie alveolele devin destinse, iar epiteliul capata caracteristicile descrise mai sus.

Artera pulmonara transporta sangele fara oxigen pana la plamani; se divide in mai multe ramuri care insotesc fiecare ramificatie bronsica si care se termina intr-o retea densa de capilare in peretele alveolelor. In plaman ramurile arterei pulmonare se gasesc, de obicei, deasupra si in fata bronhiei, iar vena dedesubt. Capilarele pulmonare formeaza plexuri care se afla in imediata apropiere a epiteliului, in peretele septal al alveolelor. In septul dintre alveole reteaua capilara formeaza un singur strat. Capilarele formeaza o retea foarte fina, peretele lor fiind foarte subtire. Arterele lobulilor din zona sunt independente una de alta, dar venele formeaza anastomoze.

Venele pulmonare isi au originea in capilarele pulmonare, se unesc apoi in ramuri mai mari care strabat parenchimul pulmonar, independent de arterele pulmonare si bronhii. Dupa ce comunica liber cu alte ramuri, formeaza vase largi, care vor avea legaturi cu arterele si bronhiile si pe care le insotesc pana la hilul organului. In final se varsa in atriul drept al inimii, sangele oxigenat fiind apoi distribuit in tot organismul prin aorta.

Arterele bronhice transporta sange pentru nutritia plamanului; ele deriva din aorta toracica sau din arterele intercostale superioare si, insotind bronhiile, sunt distribuite glandelor bronsice si peretilor bronhiilor mari si a vaselor pulmonare. Cele care deservesc bronhiile formeaza un plex capilar in stratul muscular, din care ramurile pornesc pentru a forma un plex secundar in stratul mucos; aceste plexuri comunica cu mici trunchiuri venoase care se varsa in venele pulmonare. Altele se distribuie in tesutul alveolar interlobular si se termina in venele bronsice profunde sau superficiale. Altele se ramifica spre suprafata plamanului, sub pleura, unde formeaza o retea capilara.

Vena bronsica se formeaza la radacina plamanului, primind venele superficiale si profunde corespunzatoare bronhiilor si arterelor bronsice.
Aceasta nu primeste, totusi, tot sangele distribuit de artera, o parte din acesta trecand in venele pulmonare. Vena bronsica se varsa in vena azigos si in partea stanga a primei vene intercostale sau in vena hemiazigos accesorie.

Nervii - plamanii sunt deserviti de plexurile pulmonare anterior si posterior, formate din ramuri ale simpaticului si vagului. Fibrele nervoase din aceste plexuri insotesc bronhiile, furnizand fibre eferente muschiului bronsic si fibre aferente membranei mucoasei bronsice si probabil alveolelor pulmonare. De-a lungul acestor nervi se gasesc microganglioni.