Adevarul despre sare si sodiu

Publicat la data de: 01 Noiembrie 2013 | Actualizat la data de: 01 Noiembrie 2013
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Adevarul despre sare si sodiu

Avertismentele publice emise de specialisti cu privire la consumul exagerat de sare a condus la o perceptie negativa fata de acest aliment, desi organismul are nevoie de sodiu pentru a functiona in mod corect.

Sodiul este un mineral si un electrolit important pentru numeroase functii ale corpului, avand rolul de a mentine echilibrul fluidelor in interiorul celulelor. In plus, sodiul este implicat si in functionarea optima a impulsurilor nervoase si musculare. Cantitati mici de sodiu sunt prezente in majoritatea alimentelor, insa el provine in cea mai mare cantitate din sare.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Diferenta dintre sare si sodiu
  3. Surse de sodiu
  4. Doza zilnica recomandata de sodiu
  5. Pericolele consumului exagerat de sodiu
  6. Moduri de a reduce aportul de sodiu in dieta
  7. Citeste pe aceeasi tema

Diferenta dintre sare si sodiu

Sus

Sarea este un compus ionic format prin reactia dintre un acid si o baza, insa de cele mai multe ori se refera la termenul utilizat pentru a desemna sarea de masa, clorura de sodiu (40% sodiu si 60% clor) folosita pentru asezonarea preparatelor culinare in toate bucatariile lumii. Asadar, sarea contine sodiu, insa aceste chimicale nu se confunda.

Sodiul este un element chimic intens reactiv, care nu se gaseste liber in natura. El trece printr-o combustie spontana in contact cu apa. Asadar, desi este esential pentru nutritia oamenilor, sodiul nu se poate consuma in stare pura. Atunci cand sarea este ingerata, sodiul si ionii de clor se separa, sodiul devenind disponibil organismului pentru a fi utilizat.

Impreuna cu potasiul, sodiul joaca un rol crucial in reglarea presiunii arteriale. In acelasi timp, sodiul este necesar doar in cantitati mici, care sa permita rinichilor sa excreteze excesul prin urina.

Surse de sodiu

Sus

Sodiul se regaseste in sare, iar sarea este adaugata in majoritatea alimentelor procesate, atat pentru condimentare, cat si pentru prelungirea termenului de valabilitate. Astfel, sursele frecvente de sare din hrana sunt conservele, unele legume congelate, mancarea semi-preparata, carnea afumata si muraturile.

De asemenea, sarea este adaugata si in majoritatea sosurilor, branzeturilor, supelor, dressingurilor pentru salate si cerealelor pentru micul dejun. Ingredientele utilizate pentru procesarea mancarii contin mici cantitati de sare.

Multe dintre condimentele vandute in supermarket, precum vegeta, au in compozitie cantitati destul de mari de sare. Industria alimentara a inceput de cativa ani sa gaseasca solutii pentru reducerea continutului de sodiu din aceste categorii de alimente.

Doza zilnica recomandata de sodiu

Sus

Doza zilnica recomandata de sodiu pentru femei si barbati cu varste cuprinse intre 9 si 50 de ani este de 1.500 miligrame, adica mai putin de o lingurita de sare pe zi.

Limita maxima permisa de sodiu este de 2.300 miligrame, iar statisticile medicale arata ca majoritatea populatiei (circa 85%) consuma cu mult peste limita admisa de sare in fiecare zi, expunandu-se riscului de hipertensiune arteriala, principala amenintare a consumului exagerat de sodiu.

Pericolele consumului exagerat de sodiu

Sus

In cazul adultilor sanatosi, excesul de sodiu este eliminat de regula prin functia renala. Chiar si asa, consumul cronic de sare determina aproape intotdeauna instalarea edemului si a retentiei de apa.

Persoanele cu insuficienta cardiaca congestiva experimenteaza deseori retentia fluidelor si inflamatiile la nivelul plamanilor si al intregului corp, iar din moment ce sodiul stimuleaza aceste doua fenomene, o dieta mai putin bogata in sare poate fi singura solutie in atenuarea simptomelor amintite.

Femeile care consuma sodiu in exces se pot expune unui risc crescut de a dezvolta osteoporoza, chiar daca nivelul de calciu in organism este optim. Acest lucru se intampla, intrucat un consum de 2.000 de miligrame de sodiu conduce la eliminarea unei cantitati semnificative de calciu prin urina.

Cea mai importanta consecinta negativa a ingerarii sodiului in exces este dezvoltarea hipertensiunii arteriale, primul pas catre instalarea bolilor cardiovasculare. Unele persoane pot observa cum presiunea arteriala scade simtitor, odata cu excluderea sarii din dieta zilnica.

Expertii recomanda reducerea aportului de sodiu cat inca presiunea arteriala este normala, pentru excluderea riscului de hipertensiune arteriala mai tarziu in viata. Cresterea aportului de potasiu poate fi o cale eficienta de a reduce tensiunea arteriala, cand exista o predispozitie catre hipertensiune.

Moduri de a reduce aportul de sodiu in dieta

Sus

Medicii nutritionisti au dezvoltat numeroase strategii de reduce aportul de sodiu in dieta, prin obiceiuri mai sanatoase de a gati si de a alege alimentele introduse in meniul zilnic.

- Folositi mai multe fructe proaspete, legume si carne neprocesata cand gatiti. Produsele procesate contin cele mai mari cantitati de sare.

- Inlocuiti untul si margarina cu ulei de rapita sau ulei de masline, intrucat ultimele furnizeaza mult mai putin sodiu decat primele.

- Verificati termenii de sare si sodiu pe etichetele produselor. Cuvantul sare desemneaza de regula ingredientul folosit pentru conservare si aroma. Orice alt ingredient cu sodiu in denumire completeaza cantitatea deja existenta in conservant, precum glutamatul monosidic sau bicarbonatul de sodiu). Alegeti produsele cu cel mai mic aport de saresodiu.

- Nu folositi substituenti ai sarii, in special pe cei care contin si potasiu, fara sa solicitati aprobarea prealabila a medicului.

- Asezati solnita intr-o zona inaccesibila din bucatarie si alegeti sa asezonati preparatele culinare cu ierburi aromatice si condimente.

- Incercati retete noi care utilizeaza mai putina sare si ingrediente cu sodiu in compozitie. Ajustati retetele traditionale prin reducerea acestor elemente treptat sau prin inlocuirea lor cu alimente mai sanatoase.

- Preparati acasa sosurile, dressingurile pentru salata si mixul de condimente, astfel incat sa aveti un control mai bun asupra cantitatii de sare pe care o ingerati.

- Gustati mancarea constant pentru a decide daca mai are intr-adevar nevoie de sare adaugata. Daca utilizati alimente conservate, clatiti-le bine inainte sa le consumati sau sa le introduceti in diverse preparate culinare, astfel incat sa eliminati sodiul in exces.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Sarea in alimentatie Sarea in alimentatie

    Generalitati Sarea (sodiul) este unul din mineralele de care organismul are nevoie zi de zi. Impreuna cu potasiul, aceasta ajuta la reglarea nivelului de apa din corp. Sodiu este un mineral care trebuie sa fie prezent in cantitati moderate in dieta noastra...citeste mai mult

  • Bicarbonatul de sodiu pentru frumusete si sanatate Bicarbonatul de sodiu pentru...

    Generalitati Bicarbonatul de sodiu a fost folosit cu multi ani in urma pentru curatarea si albirea dintilor sau tratarea unora dintre problemele gastrice. In prezent, bicarbonatul de sodiu are multiple intrebuintari si poate fi folosit atat in scopuri estetice cat si...citeste mai mult

  • 9 alimente recomandate cand aveti gripa 9 alimente recomandate cand aveti gripa

    Generalitati Cele mai comune afectiuni ale anotimpului rece - raceala si gripa, pot fi usor ameliorate printr-o alimentatie sanatoasa. Gripa este insotita adesea de lipsa poftei de mancare si de reducerea cantitatii de alimente consumate; din acest motiv, este...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate