Clickmed
programare rapida la medic

Colchicina, comprimate

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Colchicina, comprimate

Ce este Colchicina si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Tratamentul crizei acute de guta.

Profilaxia crizelor acute de guta la pacientii cu guta cronica, atunci cand se incepe un tratament hipouricemiant.

Mod de administrare

Criza acuta de guta

Este necesara instituirea cat mai rapida a tratamentului.

In prima zi se administreaza o doza de 3 comprimate Colchicina (3 mg colchicina) repartizata in 3 prize; in ziua a doua si a treia doza este de 2 comprimate Colchicina (2 mg colchicina repartizata in 2 prize (dimineata si seara); din ziua a patra doza de intretinere este de 1 comprimat Colchicina (1 mg colchicina) administrat seara.

La nevoie se pot folosi doze mai mari, divizate in mai multe prize, de exemplu 1/2 comprimat Colchicina (0,5 mg colchicina) din 2 in 2 ore, pana la disparitia durerii sau la aparitia fenomenelor dispeptice care impun intreruperea tratamentului. Se recomanda sa nu se depaseasca 6 comprimate Colchicina (6 mg colchicina) pe zi.

Profilaxia crizei acute

Doza este de 1 comprimat Colchicina (1 mg colchicina) pe zi, administrat timp de cateva luni (3-6), cu pauze de 10-15 zile; eventual, se poate folosi regimul fara pauze, cu doza de 1/2-1 comprimat Colchicina (0,5 - 1 mg colchicina), zilnic sau la 2 zile, in functie de severitatea sindromului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Hipersensibilitate la colchicina sau la oricare dintre excipientii produsului.

Insuficienta renala severa, insuficienta hepatica severa.

Sarcina.

Interactiuni medicamentoase

Pot sa apara interactiuni medicamentoase cu ciclosporina, fenilbutazona, deprimantele maduvei hematopoietice, citostaticele, alcoolul etilic si medicamentele cu risc de a produce hemoragii.

Atentionari

Se administreaza cu precautie la varstnici, tarati, pacienti cu insuficienta renala si/sau hepatica usoara-moderata, insuficienta cardiaca si afectiuni gastrointestinale.

Sarcina si alaptarea

Colchicina este contraindicata in timpul sarcinii.

Deoarece colchicina trece in laptele matern nu se recomanda administrarea produsului in timpul alaptarii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Colchicina nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

Frecvent pot sa apara greata, varsaturi, diaree. Administrarea prelungita poate determina deprimarea maduvei hematopoietice cu agranulocitoza, trombocitopenie si anemie aplastica. Rareori s-au semnalat nevrite periferice si alopecie.

Alte reactii adverse: urticarie si eruptii morbiliforme, azoospermie, tulburari neuromiopatice reversibile la intreruperea tratamentului.

Supradozaj

Pot sa apara greata, varsaturi, diaree sanghinolenta, dureri abdominale sau pierderea cunostintei; tulburari hematologice: leucocitoza apoi leucopenie, trombocitopenie, polipnee, alopecie (din ziua a zecea), toxicitate renala acuta cu oligurie si hematurie; deces prin dezechilibre hidroelectrolitice, soc septic, stop respirator sau soc cardiovascular.

Nu exista antidot. Nu se elimina prin hemodializa. Se recomanda tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.

Cum se pastreaza Colchicina

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi intre 15-25 grade Celsius, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.

Informatii suplimentare

Compozitie

Un comprimat contine colchicina 1 mg şi excipienti: lactoza, amidon, metilceluloza, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutica: antigutoase, produse ce nu modifica metabolismul acidului uric.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere Al/PVC a cate 20 comprimate.

Fabricant

S.C. Biofarm S.A, Bucuresti, Romania

Detinatorul autorizatiei de punere de piata

S.C. Biofarm S.A.

Str. Logofat Tautu nr.99, sector 3, Bucuresti, Romania

Data ultimei verificari a prospectului August, 2004

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Sindromul Piriformis Sindromul Piriformis

    Generalitati Sindromul Piriformis este o afectiune neuromusculara rara, care determina comprimarea nervului sciatic de catre muschiul piriformis. Muschiul piriformis are forma alungita si este localizat intre fese langa partea de sus a articulatiei soldului. Acest...citeste mai mult

  • Metronidazolul si sarcina Metronidazolul si sarcina

    Generalitati Articolul ne vorbeste despre riscurile expunerii la metronidazol in timpul sarcinii. Fiecare sarcina comporta un risc de 3-5% de a naste un copil cu malformatii congenitale. Aceste informatii nu vor inlocui sfaturile si recomandarile medicului...citeste mai mult

  • Anticonceptionalele si efectele secundare asupra celorlalte viscere Anticonceptionalele si efectele...

    Generalitati Anticonceptionalele intra in categoria metodelor contraceptive si reprezinta forma farmaceutica a acestora ce sunt administrate sub forma de pilule sau tablete (comprimate) ori chiar si in forma de unguente sau creme. Anticonceptionalele reprezinta o...citeste mai mult

  • Stenoza spinala cervicala Stenoza spinala cervicala

    Generalitati Stenoza spinala cervicala este o afectiune degenerativa in care spatiul canalului spinal este ingustat determinand compresie pe maduva spinarii sau radacinile nervoase adiacente. Canalul spinal este aria delimitata de interiorul vertebrelor in care se...citeste mai mult

Comunitate

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter