Tulburarea bipolara

Tulburarea bipolara este destul de grava daca nu te-a diagnosticat cineva cu aceasta boala nu poti sa faci presupuneri. Toti trecem prin stari de genul asta mai mult sau mai putin, important e sa stii cum iesi din ele. Incearca sa te adrezi unui psiholog pentru inceput.

Buna tuturor!...as avea o mica nelamurire... sau mai degraba nevoie de un sfat :|. D o vreme (aprox 1 luna) simt nevoia sa merg la un psiholog , nu neaparat ca as avea ceva, ci pt simplu fapt ca simt nevoia sa vb deschis cu o pers kare ( banuiesc) ar putea intelege ce simt!Din septembrie pana acum mi s-au intamplat chestii destul de urate (pt o adolescenta de 14ani) ... am aflat adevaruri care au durut enorm si in urma carora am avut de suferit , mi se pare ca aceste lucruri m-au afectat mai mult sau mai putin... iar starile de tristete , melancolie si momentele in care ma simt in plus in aceasta lume nu se mai opresc :|.Nu sufar de vreo boala ... gen "depresie bipolara" doar trec printr-o faza mai nasoala , credeti ca as proceda corect daca as apela la un psiholog , care probabil m`ar ajuta sa inteleg anumite lucruri si m`ar ajuta sa trec mult mai usor peste ele?...Intr-un fel mi`e frica... rusine :( .. ( App.. sunt fata si am 14 ani )

buna ziua in primul rand ,
sunt insarcinata acum in 16 saptamani si am rh negativ. mi-am facut prima dozare de anticorpi la 11 saptamani la institutul de hematologie din bucuresti si mi-au iesit absenti anticorpi respectivi. am o nelamurire foarte mare si doresc un sfat si o posibila rezolvare: ce se poate intampla daca pana la nastere nu va creste ac. valoare( sau daca va creste) care sunt riscurile pt bebelus sau pt mine.si ce se poate face in cazul acesta??

tatal meu sufera de tulburare afectiva bipolara... in trecut (acum 20 de ani )a fost internat la spitalul obregia. anul trecut a fost internat din nou pt ca a avut un episod expansiv.. in prezent sufera din nou de aceeasi boala.. nu stim cum sa reactionam pentru ca am fost cu el la spital si doctorii au spus k nu necesita internare.. da ti mi va rog un sfat pt ca nu mai stim ce sa facem...ne e tema sa nu ne molipsim si noi(familia) sau el sa isi faca vreun rau...

ziua buna! sunt o femeie in varsta de 51 de ani,sunt casatorita de 30 de ani cu sotul meu care este bonlav de la varsta de 20 de ani.a avut un accident in urma caruia a fost lovit la cap ,medicii considerand ca a fost necesar sa ii puna o placa de argint...pana acum 2 ani boala se repeta cam la perioada de 3-5 ani( prima data cand s a intamplat el se considera preot si ii era teama de multe lucruri care se intamplau in jurul lui,se ascundea, vroia tot timpul sa plece oriunde nu conta,tratamentul consta in romparkin ,clordelazin,haloperidon atunci a fost internat timp de 2 ani,medicii recomandandu-i sa urmeze acest tratament toata viata transferandul la spitalul balaceanca. eu fiind sotia lui am decis k nu e bine pt el sa stea acolo si am dat o semnatura pt al lua acasa.in termen de 5 luni el si- a revenit la normal dar dupa o perioada de 10 boala a revenit dar facand pauze de 3-5 ani..... anul trecut nu l am mai putut suporta si cu marei insistente am reusit sa il internez la spitalul obregia medicii stabilind ca sotul meu suferea de tulburare afectiva bipolara. dupa o saptamana de spitalizare medicii l-au externat spunand kl au testat si k nu poate face rau nimanui.,dupa o luna de la externere chiar daca nu si a urmat tratamentul(clorazapinun)starea lui a revenit la normal iar el spunand k se simte mai bine.
dupa un an de la externere(acum)boala i a revenit.am luat legatura k medicii de la spitalul obregia si ei au spus k nu e necesara internarea lui acolo.. dati-mi va rog un sfat util pentru ca nu mai stim cum sa procedam k el pt ca face numai rau si chiar are ganduri sinucigase incercand chiar sa ma ucida si pe mine.. in ultimul timp bea foarte mult alcool. ajutati-ma va rog!!!!!!!!!!!!!!!!

Buna eu am un prieten care sufera de asa ceva de cativa ani de zile dar abia acum cateva luni a fost diagnosticat.
Am citit cum zeci de pacientii romani au inteles complianta la tratamentul medicamentos si nici unul nu s-a vindecat fara medicamente.
Ce ma roade este: de ce am gasit cazuri de oameni din America care s-au vindecat fara medicamente ?

Daca dati pe google I was healed by bipolar disorder o sa vedeti ca dati de cazuri in care oamenii au reusit sa invinga boala doar cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Eu am gasit pana acum 7 cazuri deci..se poate !

Sunt diferite sectele religioase care i-au salvat. Una este baptista si care are si un program special pentru acestia, alta este o religie stintifica crestina specila axata pe vindecare bolilor mintale darrr am gasit si tineri care s-au vindecat singuri intr-un an sau constientizand ca ei sunt oglindirea Lui, efectul fiind iubirea de sine, majoritatea se urau sau se considerau pacatosi iar toti vorbesc la final despre faptul ca simt in fiecare zi ca Dumnezeu ii iubeste asa cum sunt .
Unii au inceput sa faca si bani din asa vanzand carti sau dechizand chiar baze de tratament.

Stiu ca ni s-a spus de catre psihiatri ca este un dezechilibru chimic ca lipseste litiu, serotonina (5-HT2) bla bla. si daca cautati Ghidul farmacoterapeuric pentru tulburarea bipolara, o sa vedeti lista cu medicamentele recomandate si efectele acestora.
De asemenea stiu ca ni se spune ca este ereditara in 95 a fost descoperit ca gena care determina aceasta boala este in cromozonii 18 si 21.
Ceea ce nu ni se spune sunt dovezile stintifice ca omul prin hipnoza, meditatie si eletel isi poate modifica ADN-ul, ca Dumnezeu este in tine( cititi Psihanaliza fenomenelor religioase scrisa de psihiatrul Gustav Jung) dar mai ales ceea ce a zis Dr Peter Breggin:
Pe termen lung cel mai rau mesaj pe care il poti da fiintei umane este acela de a le spune ca problemele lor psihologice si spirituale sunt tulburari chimice sau boli, pentru ca aceasta ii va dezarma complet. ( ceva asemanator ca eu am tradus textul din engleza)
Prietenul acesta al meu ia Litiu si Seoquel XR de 4 luni si stiind efectele secundare o sa cresc iubirea mea si a lui pentru Dumnezeu pe zi ce trece si dupa un an cand o sa ne consideram suficienti de puternici o sa renuntam definitiv la medicamente.
Nu am incredere inca sa merg cu prietenul meu la vre-un preot, imi e frica de sfaturi de genul :acepta boala multumeste-i Lui Dumnezeu ca numai atat iti da, ca nu iti da mai mult dect apoti duce etc.
Stiu persoane care au capatat tot felul de frici tcamai din credinta : "Sa iti fie frica de Dumnezeu"..eu nu vreau sa imi fie frica de cineva pe care Il Iubesc cand iubesti esti deschis cand tie frica esti inchis..in fine

Vreau sa stiu daca cineva o sa incerce si el sa se trateze cu iubire sau daca cineva a reusit.
Mai jos va atasez cateva cazuri gasite pe net poate trageti voi concluzii mai ok si vom arata ca iubirea invinge orice.


http://christianscience.com/prayer-and-health/inspiration/publications/christian-science-sentinel/healed-of-bipolar-disorder

http://www.wholeperson-counseling.org/testimonies/bipolartofreedom.html

http://anndoupont.org/MentalIllness.aspx

http://www.howtohealbipolar.com/my-healing-process/

Defapt terapia prin iubire inseamna pentru mine acea armonie dintre constient si insubconstient denumit Sine, Supraeu, Suflet sau cum vreti voi sa il denumiti.
Iar daca pueti sa gasiti cartea e bine daca nu cititi si despre experimentul Soteria facut de psihiatrul Loren Mosher. Doctorul a tratat reducand medicamentele si oferind mai multa iubire tineri bolnavi de schizofrenie intr-o casa din California din 1971 pana in 1983.

Cu spovedanie, Impartasanie, studiu, cu toate acestea si din toate: IUBIRE, rugaciune. Nu abandonati Biserica. Mai bine cautati un preot intreband, cercetand. Ce pierdeti? Nu va ia nimeni capul. Sunteti liberi. Preotii nu sunt toti la fel. Cautati unul pentru voi, care sa va aline.

Poate bea pentru ca alcoolul il amorteste si inlocuieste medicamentele. Rugati-va pentru el la Biserica, mergeti la Sf Liturghie fara el si apoi cu el, cu binisorul. In loc de alcool si medicamentele acelea mai bine sa-i prescrie medicul niste somnifere mai puternice, o vreme, Seroquel de exemplu, sa-si mai revina un pic (trebuie sa cereti dvs medicului, sa-i spuneti medicului) daca nu il enervati dvs cu ceva de vrea sa va omoare. Fiti pasnica, necicalitoare. Altfel medicul analizeaza situatia si-i da alt medicament.

Buna tuturor!Am 22 ani si am fost diagnosticata cu depresie,dar imi dau seama ca este mult mai mult!Am probleme cu somnul,ma simt hiperactiva,tulburari de alimentatie(daca acum cateva luni mi''''era teama sa nu dau in anorexie,acum mi-e teama sa nu trec in extrema cealalta mananc foarte mult fara rost),trec de la o stare la alta,intampin dificultati la concentrare ,uneori mai am halucinatii auditive,vb singura din ce in ce mai des,sunt imprevizibila,nu sunt capabila sa iau decizii singura-iar atunci cand iau o decizie ma razgandesc instantaneu, performante scazute(nu sunt in stare sa-mi termin facultatea si nimeni nu ma intelege:(( ), sunt o povara pentru familie care se comporta foarte urat cu mine si ma doare ca nu inteleg ce este defapt in sufletul meu o intreaga lupta cu sine, m-am izolat-am ramas singura(nu am frati,surori,prieteni nimic:(( ) ,am avut tentative de suicid,dar am renuntat nu pot face asta ...nu stiu cum sa i pot face pe parinti sa ma inteleaga,sa ma ajute si sa ma sprijine.Dumnezeu mi-e martor ca nu mai pot :((.Ma simt ca un mort in viata! Eu am si probleme cu parul si pielea,in tot acest timp m-am gandit ca asta este defapt cauza...dar cred ca sufar de tulburare bipolara plus aceste probleme fizice(reale) care ma tin in casa de luni.Peste 1 sapt incepe sesiunea si nu ma simt in stare de nimic,ai mei mi-au zis ca daca nu fac facultatea ma dau afara din casa nu stiu ce sa mai fac nu mai pot! va rog un sfat ceva...orice Multumesc anticipat

Am trecut de doua ori sambata la 1830 si n-am gasit pe nimeni din grupul ADA .Stie cineva s-a shimbat orarul intalnirilor?Astept informatii de la cei mai in tema .Va nultumesc anticipat

Eu am avut o depresie si 2 episoade maniacale. In 2010, la implinirea varstei de 35 ani m-am trezit singur, fara familie, fara copil si fara o relatie stabila. Imi pusesem sperantele ca voi cuceri o fata pe care am asaltat-o cu avansurile timp de 2 ani. Bine, asaltat e mult spus, adica nu am fost chiar agasant cu ea. O sunam nu foarte des si o mai abordam pe yahoo messenger. Visam o familie armonioasa cu ea, dar in 2010, dupa 2 ani de "campanie", am realizat in mod definitiv ca de fapt fata NU MA VREA. Am sistat atunci orice legatura cu ea si am cazut in depresie. Pe fondul pierderii acestui "ideal", la agravarea starii mele de depresie au contribuit si... retelele de socializare. Am vazut pe pe aceste retele de socializare prieteni si colegi de-ai mei care erau (sau cel putin pareau) impliniti si fericiti, adica aveau postate poze cu familiile lor, cu copiii lor, cu prietenii lor, cu sejururile lor pe la mare, pe la munte, prin alte tari si isi prezentau care mai de care job-urile si starile. Am si eu un job bun, dar lucrez in alt oras decat cel natal, ceea ce iar ma nemultumeste. In fine, apogeul depresiei m-a facut sa inghit 40 de pastile de diazepam si 19 pastile de distonocalm pe care le-am dizolvat bine in prealabil, intr-o cana plina pe jumatate cu apa pentru a-si face mai bine si mai repede efectul din dorinta de a muri neaparat. Am fost gasit a doua zi de o vecina de-a mea, care mi-a facut o cafea tare sa ma trezeasca din somnolenta, dupa ce anterior dadusem semnatura la echipajul de pe ambulanta ca nu vreau sa merg la spital sa-mi faca spalaturi stomacale.
A urmat bineinteles internare o luna la Obregia pentru tratarea depresiei.
Depresia m-a tinut pana pe la inceputul anului 2012. Intre timp vecina mea a devenit sotia mea si am un copil cu ea, care s-a nascut in august 2012.
Uite asa, am ajuns si eu sa ma simt implinit si fericit. Aveam si eu familie, copil, serviciu bun, statut social bun si mi-am luat si o masina buna. Din acel moment am inceput sa am un boom de personalitate, adica toate aceste schimbari in bine m-au facut sa ma cred cel mai tare din parcare si am intrat in episod maniacal. Mi se parea ca toata lumea e a mea si doream sa arat tuturor ca si eu sunt tare. Risipeam banii, ma plimbam prin oras fara rost cu masina cu muzica la maxim (favorita era Ro-mania - "Calusul"), opream masina si luam oameni care faceau autostopul ducandu-i in localitatea lor fara ca eu sa am treaba in acea localitate si fara sa le iau bani pentru transport. La un moment dat am intalnit in drum un om cu un acordeon. Am oprit masina langa el si i-am dat 10 lei sa-mi cante "primirea la nunta". Am mers la un restaurant de unde cu un vocabular de smecher, dar decent am cumparat o sticla de vin de 750 ml cu 1 milion de lei, pe care ulterior i-am facut-o cadou unui batran pe care l-am luat la ocazie. Am mai mers la un restaurant de unde am cumparat o plasa de pulpe de pui la cuptor pe care le-am dat cersetorilor. Si multe astfel de fapte.
Epatam, dar n-o faceam intentionat. Subconstientul meu imi dicta sa ma comport asa, adica imi dicta "sa ies in fata", ca destul fusesem "necajit".
Binenteles ca am ajuns din nou la Obregia de data asta cu TBA, internat non-voluntar pe declaratia sotiei mele. M-au sedat aia acolo cu haloperidol de m-au facut carpa. Asta se intampla la sectia 15 unde sefa era o distinsa expirata doamna doctor Nastase Rodica, care “omora” pacientii cu tratamente invechite si naucitoare. In niciun caz sa nu ajungeti pe mana ei.
Cand m-am externat, potolit, am realizat ca se intamplase ceva rau cu mine, imi aduceam aminte de toate faptele de epatare pe care le facusem si mi-am dat seama ca fusesem lipsit de ratiune. Nu intelegeam pe atunci de ce ma comportasem asa si imi era teama sa nu fac alt episod, pentru ca riscam sa pierd serviciul si se alegea praful de tot.
Am renuntat la haolperidol, pentru ca imi dadea o stare de moleseala si imi curgeau balele. Am urmat tratament cu Ketilept si Depakine, care au fost mai bune, adica nu ma mai simteam ca o carpa.
In iunie 2013 am facut din nou episod maniacal. De data asta cauzele si simptomele au fost altele, acelea de indignare fata de "sistemul" care ma internase anterior. Nu mai risipeam bani aiurea, nu mai ascultam muzica la maxim, nu ma mai plimbam fara rost cu masina. Pur si simplu eram suparat pe "sistem" si vroiam sa demonstrez ca de fapt eu nu am nicio boala psihica si fusesem internat anterior degeaba. M-am dus la tara unde n-am dormit trei nopti la rand si mi-am tot pus intrebari mie insumi, incercand sa aflu ce e in neregula cu mine si de ce am TBA. N-am reusit sa ma lamuresc complet din dialogul cu mine insumi si la insistentele sotiei si ale celor din jur m-am internat din nou, de data asta hotarand singur sa ma internez ca sa ma tratez. Repet: imi era teama sa nu-mi pierd serviciul. De data asta am avut parte de un tratament modern si eficient, cu Seroquel si Depakine, care nu imi dadeau stare de moleseala. Am fost la Sectia 7 Obregia la doamna doctor Cumpata, care e o doctorita priceputa, merge pe tratament modern si sta de vorba deschis cu fiecare pacient. O alta doctorita foarte buna de la Obregia este doamna doctor Gabriela Marian, sefa sectiei 8. Dansa merge tot pe tratament modern si e de parere ca daca subiectul nu mai face niciun episod timp de 3 ani, atunci subiectul este vindecat si se poate intrerupe medicatia treptat pana la zero.
Dupa externare am realizat ca am doua variante pentru a-mi lamuri si rezolva problema: sa merg la un psihoterapeut sau sa ma (re)intorc la credinta adevarata in Dumnezeu. Ambele dau rezultate, dar eu cred ca este mai eficienta credinta in Dumnezeu intrucat parerea mea este ca tulburarea bipolara este o afectiune a sufletului.
Asadar, eu am ales varianta cu credinta in Dumnezeu si am mers la Manastirea Prislop din Hateg, la mormantul Parintelui Arsenie Boca, unde m-am rugat sa-mi fie bine mie si familiei mele. Acolo m-am simtit ca intr-un colt de rai cu energie pozitiva, lumina si liniste. Pelerinajul la mormantul Parinteleui Arsenie Boca m-a linistit sufleteste si m-a echilibrat. De atunci am inceput usor, usor sa imi pun intrebari despre ce se intamplase cu mine si sa gasesc raspunsuri. Mi-am gasit raspunsuri dupa cum am prezentat mai sus.
Acum, dandu-mi seama de cauzele si simptomele episoadelor mele maniacale, am devenit constient de ele si pot sa garantez in proportie de 99,9 % ca eu nu voi mai face niciun episod maniacal, chiar fara medicamente.
Observ pe net ca in Romania foarte multe persoane sufera de TBA. E de inteles. In Romania se traieste prost si foarte prost. Majoritatea tinerilor pana in 30 de ani si chiar peste aceasta varsta nu au o familie, un serviciu satisfacator si stabil care sa le aduca venituri suficiente pentru a desfasura o viata sociala normala, avand deci mai multe nemultumiri. Numeroasele facultati de stat si particulare, care au rasarit in Romania ca ciupercile dupa ploaie, le-au luat banii si i-au "mintit" pe tinerii care le-au absolvit ca vor deveni oameni cu job-uri bune si vor lucra la birou. Sa fim seriosi: probabil ca nici macar nu exista suficienta padure (mai ales dupa defrisarile in masa care s-au facut) din care sa se faca birouri pentru zecile (poate chiar sutele) de mii de absolventi ai numeroaselor facultati din Romania. E plina Romania de taximetristi si vanzatoare de magazin cu licente de diferite facultati. Acesti tineri isi pierd ani din viata si ajung pe la vreo 30-35 de ani fara sa realizeze mai nimic, traind totusi cu speranta ca vor avea la un moment dat o viata mai buna. Si cand se trezesc la o varsta mai inaintata (cum a fost cazul meu la 35 de ani), si cand se mai uita si pe retelele de socializare si vad vietile unora cu realizarile lor, da depresia in ei. Apoi, dupa o perioada de tratament, se imbarbateaza si in momentul cand se intampla un lucru bun in viata lor (cat de mic) se produce efectul invers: maniacalul care se manifesta dupa cum am prezentat mai sus (uite cine sunt eu: cel mai tare din parcare).
Aceasta cauza nu trebuie generalizata. Exista si alte multe cauze producatoare de depresie sau TBA. Spre exemplu am aflat de poveste unei femei, casatorite, cu 2 copii si cu venituri in familie de circa 10.000 RON, dar care a cazut in depresie severa, din cauza faptului ca era neglijata si ignorata total de sotul sau, care de cand venea de la serviciu si pana se culca, statea cu o tableta in mana si naviga pe internet. Femeia a mers la psihoterapeut care i-a identificat cauza depresiei si a ajutat-o sa depaseasca criza, bineinteles si cu medicamente. A fost chemat si sotul femeii in fata psihoterapeutului, care sot nu intelegea ce cauta acolo, ca cica el n-are nimic, fara sa realizeze berbecul de el ca de fapt el era cauza depresiei sotiei sale.
In fine, este de retinut ca exista cauze diverse provocatoare de astfel de boli.
Ele pot fi identificate si combatute, asa cum am spus, prin psihoterapeut sau prin credinta adevarata in Dumnezeu.
Referitor la traiul oamenilor mai fac urmatoarele precizari:
Nu se poate spune care doctrina e mai buna: comunista sau capitalista. Teoretic ambele sunt facute pentru oameni si ambele sunt eficiente, cu conditia sa nu fie aplicate prost.
Comunismul a avut pacatele lui, dar macar atunci diviziunea muncii era bine definita (nu erau pacaliti tinerii cu numeroase facultati de stat si particulare), tinerilor li se ofereau case si servicii. Oamenii se casatoreau de tineri si faceau imediat copii, asa cum este normal si sanatos (nu ca mine care la 38 de ani am copil de 1 an jumate).
Nu exista internet sau bombardament media care sa le strice mintile cu tot felul de prostii: manele, pornografie, pacanele, jocuri diverse cu impuscaturi, cu monstri, cu bomboane sau bilute, cu ferme de animale sau orase virtuale, pe care se castiga puncte (le ce-or folosi punctele acumulate?!), videochaturi cu femei care se dezbraca (fac aici o paranteza si zic ca nu-i inteleg pe cei care platesc bani multi ca sa vada femei goale pe videochat, atata timp cat internetul e plin de site-uri pornografice unde pot sa vada toate felurile de femei si toate stiulurile de sex), retele de socializare care pot provoca efecte negative de genul “iarba din gradina vecinului pare intotdeauna mai verde si mai frageda” etc.
Copiii si adolescentii nu se mai joaca in fata blocului, jocuri gen: de-a v-ati ascunselea, flori, fete, filme sau baieti, coarda, tenis de picior, coarda etc, ci stau in fata unui calculator, necontrolati de parinti (care la randul lor au treaba pe alt calculator sa dea de mancare la animalele de pe ferma virtuala sau sa castige cat mai multe puncte pe jocurile cu bomboane sau bilute, ori sunt plecati in alta tara la munca, iar copiii sunt in grija bunicilor care habar nu au ce fac copiii pe calculator) si isi strica mintea.
Neexistand toate aceste prostii in vremea comunismului toata lumea traia fericita. Familiile erau armonioase, fiind celulele de baza ale societatii in adevaratul sens al cuvantului. Se faceau petreceri frumoase, adevarate cu rudele, cu prietenii.
Restaurantele erau putine, frecventate de adulti, “oameni seriosi” si se inchideau la ora 22:00. Acum e plin pamantul de tot felul de restaurante, birturi, bodegi si cluburi unde oamenii (si mai ales minori de 15-17 ani) beau de-si pierd mintile si comit fapte penale.
Ma rog, pe vremea comunismului exista inconvenientul ca se intrerupea curentul, ca nu se gaseau alimente prin magazine (nimeni n-a murit insa de foame), ca nu exista libertatea expresiei, ca militia si securitatea speriau oamenii etc, dar punand in balanta, cred ca era mai bine asa, intrucat nu existau atat de multi oameni cu tulburari psihice.
Militia si securitatea, cu toate pacatele lor, au avut si o latura buna in sensul ca tineau oamenii sub control, nu-i lasau sa-si strice mintile si asigurau siguranta oamenilor. Copiii mergeau singuri la scoala cu cheia la gat si se jucau in fata blocului, fara sa fie paziti de parinti. Nu existau atat de multe rapiri, talharii, violuri, escrocherii si omoruri ca acum.
Si capitalismul e bun, dar numai daca este aplicat in litera teoriei si nu prost aplicat cum este acum.
Ce au facut conducatorii tarii din ’89 si pana acum? Au pus pe butuci industria, se stie in ce conditii de asa-zise privatizari, lasand oamenii fara locuri de munca, au “supt” tara prin diverse “inginerii”, au indatorat crunt tara cu miliarde de euro de la fondurile monetare internationale si au saracit tara in ultimul hal.
Observ totusi ca actualmente oamenii au inceput sa tipe ca nu mai pot, ca televiziunile vorbesc tot mai vehement despre starea p****** a tarii.
In fine, se vede cu ochiul liber. Sau cum ar zice Sebastian Papaiani in filmul “Cu mainile curate”: “Nu se vede si fara binoclu?”.

SA TRAITI BINE!

Pentru mine Doctorul Statnic Valentin din Ploiesti a fost singura persoana care a reusit sa-mi castige increderea inca de la prima intalnire. Este o persoana foarte complexa si un medic foarte bun, cu suflet mare, pe care cu siguranta va puteti baza. In prezent acorda consultatii la spitalul "Fosta maternitate" din Ploiesti, de langa Muzeul Petrolului.Apelati cu incredere pentru orice tip de problema, la mine starea a fost destul de grava, dar dupa inceperea tratamentului si discutiile cu Domnul Statnic totul revenit la normal. In prezent am o viata perfect normala alaturi de iubita mea si de cei dragi. Succes, si aveti incredere in Domnul Statnic, fiindca totul o sa fie bine! Daca doriti sa discutam va stau la dispozitie pe mail [email protected].

sint stabilit in Franta de 24 de ani si am avut o depresie puternica in 2006.Am fost la medici francezi si toti merg pe tratament medicamentos tip zoloft prozac xeroquel etc.Am inceput sa ma intereresez in aprofunzime de aceasta teribila boala care este depresia si am descoperit prin cartile citite citeva metode simple si eficace care mi-au schimbat viata si am invins depresia .Totul a inceput in urma unui control fiscal din care a rezultat ca trebuie sa dau fiscului citeva sute de mii de euro.M-am vazut in mintea mea ruinat eu care aveam o viata echilibrata sotie 2 copii trai confortabil vacante anuale .Nu mai aveam pofta de mincare si eram rumegat in permanenta de ginduri negre.Noptile au devenit cosmaruri si au inceput starile de culpabilitate tristete si tendintele de sinucidere.Au inceput acele crize la nivel abdominal numite medical rapsussi cind apareau aceste crize din cauza unor lucruri banale tip o muzica ce nu imi placea un miros o privire o fraza dintro carte ma duceam in garaj si imi pregateam moarteadar in acelasi timp ma apuca frica pentru ca toti avem frica de moarte si ma palmuiam sau ma muscam ca sa scap de aceasta criza care dureaza citeva minute in care abdomenul si plexul solar se contractaude parca aveam pe diavolul in mine asa eram inpins la sinucidere am descoperit in cartea unui terapeut francez cauzele.Din cauza chocului emotional pe care lam avut mam golit pur si simplu de energie sa reat un dezechilibru total intre cele 2 creere cel emotional si cel abdominal de retinut ca 80%din serotonina este produsa in abdomenAsa ca a inceput lupta prin a ma reincarca cu energie si a crea din nou echilibrul de care avem nevoie.Am inceput zilnic sa fac automasaje in profunzime in zona abdominalasi a plexului solar am reinvatat sa respir abdominal si toracic sa practic thai chi prin miscari de brate in concordanta cu respiratia alimentatie echilibrata si dupa o practica asidua zilnica chiar daca nu credeam la inceput dupa 3 luni mi-au disparut gindurile si tendintele de sinucidere iar dupa un an au disparut toate resturile de depresie Iar ceea ce vam spus a devenit o obisnuinsa si am ajuns la un nivel de a putea controla si dirija gindurile cum vreau si cind vreau.Acum incerc sa ajut pe altii pentru ca stiu ca este o durere teribila care nu se vede .Medicii nu au suferit ei au invatat din carti iar ei au devenit sclavii marilor grupuri farmaceutice care cistiga miliarde de pe urma bolnavilor.alte metode de la caz la caz sint emdr miscari ale ochilor in stinga si in dreapta si circular meditatia eft batai in anumite puncte bine precise de energie pe care le gasiti pe internet dar cel mai important este sa le faceti de mai multe ori pe zi la inceput o sa va para dificil dar incetul cu incettul o sa vedeti cum apar schimbari in bine .Va spun din proprie experienta ca o sa reusiti si medicamentul voi sinteti deci vointa

Buna,am un prieten bun care in urma cu un an jumate a fost diagnosticat cu tuburare bipolara....a avut un episod maniacal...iar acum se pare ca se aproprie un nou episod...mentionez faptul ca este incoerent, vorbeste mult fara sens , este agresiv si isi terorizeaza familia si pe cei din jur...pur si simplu suntem speriati de ce poate sa fie in stare..din cate am inteles tratamentul nu il ia tocmai corect...intrebarea mea este:in cazul unui nou episod maniacal este necesara internarea?sau va trece de la sine?....deoarce problema este ca parintii lui nu vor sa recunoasca ca ar avea o problema atat de serioara.Astept un raspuns.Va mulumesc anticipat!