Cred ca innebunesc raspuns medic

am uitat sa precizez faptul ca incerc sa mi autosugerez ca totul este in mintea mea si nu sufar de aceasta boala,dar parca ma gandesc tot timpul la acest lucru si ma si sperii,adica incepe sa mi bata foarte tare inima si mai am putin si plang,din aceasta cauza simt nevoia sa comunic in permanenta cu cineva sa scap de aceste ganduri urate.aaa si nu am persoane in familie care sa sufere de asa ceva

ms pt raspuns.ce pot sa zic,probabil e si din cauza ca m am despartit de prietenul meu la care am tinut f mult.am avut o relatie de 3 ani.au trecut aprox 5 luni de atunci dar tot mai tin la el si am suferit.sa ma duc la psihoterapeut mi se pare deja...nush...in locul unui psihoterapeut nu pot discuta cu cea mai buna prietena?!si daca nu mi revin ma voi duce la psihoterapeut.totusi am incredere ca mi voi revenii usor usor...

multumesc frumos pentru sfaturi,aveti dreptate cu ceea ce ziceti

hello.Am trecut si eu prin stari asemanatoare cu alte tale mai demult...cred ca este vorba despre un gen de panica. Cauta pe internet informarii despre atacurile de panica.. cred ca vei gasi ceva acolo care se aseamana cu ce ai zis tu. Insa inainte de toate trebuie sa faci diferenta intre " a avea impresia " si " a avea o boala " pentru ca sunt chestii total diferite.In plus..roaga_te mult la Dumnezeu si sunt sigura ce vei trece cu bine peste asta:*

Buna! Cred ca este foarte bine sa asculti ce-ti zic psihiatrii sau un psiholog, pentru ca eu am in casa un caz asemanator, si nu asculta de nimeni si chiar crede ca cei din jur ii vor raul.Este vb de sotul meu, care de vreun an, are niste manifestari asemanatoare cu descrierea bolii Psihoza maniaco-depresiva.Vreau sa mentionez ca are in familie 2 surori care au avut sau mai au inca,probleme psihice, cu frecvente internari in spitalul de psihiatrie.Ambele au mare lipsa de litiu, si daca iau tratament in mod constant, se amelioreaza simptomele, daca nu, au manifestari destul de grave.Sotul meu are impresia ca ceilalti exagereaza cand spun ca s-a intamplat ceva cu el, ca se manifesta dubios,este exagerat de nervos si violent,sare la bataie la mine si la copii,are perioade cand sta inchis in camera lui cu zilele,altele cand iese si este foarte expansiv.Are o labilitate psihica de ma sperie-acum plange, peste 5 minute urla la noi.Aceste manifestari se accentueaza mai mult in familie, in afara pare aproape normal, sau daca nu stii, crezi ca este doar iritat de ceva.Partea p***a este ca nu recunoaste ca are o problema , si nici parintii sau surorile lui, desi stiu simptomele, nu-l incurajeaza sa se duca la medic,si de aceea eu si copiii suntem terorizati, si chiar mi-am pus problema daca n-ar fi mai bine sa dau divort ca sa feresc copiii de socurile la care sunt supusi.Chiar daca m-am bagat in topicul altuia, as vrea si eu niste sfaturi de la un psihiatru din cei care vad ca au commenturi ,pentru ca, vb celei care a inceput acest topic, am impresia ca o sa innebunesc.Multumesc.

Am avut si eu stari de panica si anxietate, nu va spun cate imi treceau prin cap. Iminenta nebuniei era una din inchipuiri si ma rugam fierbinte sa nu mi se intample. Mai tarziu am aflat cauza de la o dr. si mi-am dat seama ca nu eram in nici un pericol. Dar cel mai bun sfat si tratament vin de la un dr. psiholog, eventual, cu toate ca pe mine m-a linistit o dr endocrinolog. Plus credeam ca sufar de boli ale tuturor organelor.

Este adevarat ceea ce spuneti aici, si eu am trecut acum 2-3 ani prin stari asemanatoare, atacuri de panica cu stari de anxietate pronuntata. Cred ca totul a inceput dintr-o continuua stare de nemultumire sufleteasca, nu-mi placea jobul, nimeream numai in cusca cu lei, egoism etc. In fine, numai cei care au trecut prin asa ceva pot intelege, niciodata nimeni care nu a trait starile respective nu te va putea ajuta. Eu am mers si la psihoterapeut dar si la psihiatru. Starea de teama, panica mi-a trecut cu medicamentatie, nu prea puternica insa, conta foarte mult somnul, eu aveam grave insomnii. Pot spune ca maxim un an a durat totul, le-am lasat singura medicamentele. Dar, dupa imediat, am sesizat ca ceva s-a schimbat total in viata mea, si acum sunt alt om decat cel care eram inainte sa se intample: cand treci prin asta, se schimba totul capeti incredere, devii puternic, inveti sa treci peste niste momente mai dificile, ai senzatia ca totul s-a petrecut cu un sens, sa devii omul care ti-ai fi dorit pana atunci sa fii. Multa sanatate si apeleaza la un psihoterapeut, psihiatru daca e chiar nevoie si nu vei ajunge sa traiesti acele clipe urate, pot spune.

inainte de toatre sa stii ca nu iau in deradere problema ta si nici nu incurajez pe nimeni sa faca ce voi zice. iti pot spune doar ce fac eu; folosesc o metoda mai neortodoxa sa spunem. din cand in cand mai fumez un joint si fac ceva relaxant in timpul asta :muzica, film, plimbare in natura, ma joc cu un caine ori efectiv ceva care sa-mi faca placere. e doar o metoda de a lua o pauza din cand in cand de la problemele cotidiene. dar asta e in cazul meu. si nu incurajez pe nimeni sa aplice metoda. Cel mai indicat e sa mergi la un psiholog mai ales ca inteleg ca esti si studenta deci cred ca ai gratuitate. am mers si eu in facultate jumatate de an si desi eram sceptic rezultatele au fost mai mult decat bune. poti de asemenea sa iei niste magneziu , oricum nu te gandi la ce e mai grav asa de repede, sunt convins ca vei fi bine in scurt timp si ceva de tinut minte "For every dark night, there''''''''s a brighter day"
Succes!

Cred ca inteleg prin ce treci, sunt si eu intr-o situatie asemanatoare in sensul ca intotdeauna am avut manifestari mai ciudate fata de ceilalti, dar care pana la urma s-au dovedit a fi rezultatul faptului ca gandeam prea mult si imi consumam toata energia pe gandire. Tu ai un fel de ipohondrie din cate imi dau seama, numai ca tie ti-e frica de boli ale sistemului nervos, nu ale organelor. Si eu am teama de a nu fi nebuna inca de cand eram mica :-J dar mi s-au mai risipit temerile.
Am avut recent ocazia sa stau de vorba cu un psiholog din cadrul politiei si dupa discutiile avute simt ca mi s-au deschis ochii si as recomanda chiar si celor mai sanatoase persoane sa aiba macar o sedinta cu unul, deoarece oamenii aceia chiar stiu ce fac.
Ah, si daca stai de vorba cu unul nu inseamna ca esti nebuna. Nu uita: cu totii mai avem momente de nebunie. Multa sanatate iti doresc.

salut
si eu am fost asa.Iti recomand sa te plimbi mult in natura(pe cimp,padure parc,etc),daca se poate singura,sa meditezi la stilul de viata pe care il ai.Incearca sa restabilesti harmonia dintre Tine-Cel de linga tine(oricine din jur)-si D-zeu.Sa ierti tot ce s-a intamlpat,sa privesti doar partea plina a paharului,sa inchizi usa si cu o ambitie mare de miine vine o noau zi.Sa iubesti mult,chiar daca nu esti iubita.Asta se poate munai daca te iuti la cei din jur cu iubire si chiar daca este cineva foart rau,sau te-a jignit,incerci sa vezi picatura aceea buna din acea persoana.
Daca crezi ca nu ai putere pentru asta,ofera toata aceasta stare a Ta lui D-zeu si cere putere de la El.
Ai sa vezi ca functioneza.
La mine a mers,si cu toate ca multi m-au jignit,eu ii iubesc.
Iti doresc sa gasesti acea HARMONIE.Sa te binecuvanteze Cel de sus.

Draga mea,

Lasa psihoterapeutii in pace;sunt mai nebuni ca oricine ;este normal sa te simti ca dracu dupa o relatie serioasa .Iti spune cineva care a trecut pe la "specialisti" si care stiu doar sa-ti ia banii.
Trebuie sa ai multa vointa,sa crezi in tine,sa faci ORICE lucru care te bucura;fa-ti un cont pe orice site si stai de vorba chiar si cu necunoscuti(doar stai de vorba),adica "sa pierzi timpul",pana te mai obisnuiesti cu noua ta "singuratate".
Iesi cu prietenii la plimbare,ia-ti un animalut daca poti,fa sport daca ai ocazia,iesi cat mai mult din casa.Plangi daca asa simti, pana iti trece ...nu reprima nici un sentiment.Ocupa-ti timpul cu orice,nu te gandi la ce a fost,incearca sa-ti faci planuri de viitor chiar daca nu se finalizeaza.
Bate magazinele daca asta te face fericita chiar daca nu cumperi nimic;si cand te apuca spaima,cheama pe cineva sa stea cu tine;nu sta singura o perioada;culca-te ascultand muzica relaxanta sau citeste ceva siropos ;important este sa mai treaca o zi.O sa vezi ca incet-incet o sa te simti ok.Fii ingaduitoare cu tine insati,ocupa-te de aspectul tau si incearca sa arati mereu ca "scoasa din cutie".Si nu uita ca trebuie sa iubesti chiar daca doare;mai bine sa doara decat sa treci prin viata fara sa simti ca traiesti .Viata e prea scurta pentru atatea analize ;invata doar sa traiesti cu bune si rele .
Multa bafta !