Comportament violent tanar 25 de ani cu istoric de schizofrenie in familie

Pare a fi vorba fie de un debut de schizofrenie, fie de o alta afectiune psihica. Vorbiti cu familia lui, daca puteti, sau cu cineva apropiat (prieten, coleg) in care el are incredere si duce-ti-l la camera de garda de psihiatrie sau chemati salvarea pentru a-l interna. Chiar daca nu doreste internarea, se poate face o internare non-voluntara cu comisie. Fara tratament, nu cred ca are sanse sa fie ok si chiar riscati sa se agraveze si intr-o zi sa devina extrem de violent fata de dvs sau de altcineva apropiat. Trebuie sa stiti, de asemenea, ca de cele mai multe ori, persoanele bolnave de schizofrenie sunt extrem de inteligente, rezultatele extraordinare la invatatura/scoala/facultate etc fiind un semn caracteristic (ma refer la frate, poate si la el), de unde si pericolul si mai mare. Daca fratele este geaman, exista sanse foarte mari ca ambii sa aiba aceeasi afectiune si chiar daca nu este, poate fi o malformatie genetica la amandoi.
Vestea buna este ca exista tratament si daca il urmeaza toata viata, fara intrerupere, are sanse bune de a fi un om normal. Iar daca nu va fi asa, macar veti sti si...veti lua o decizie pana nu va fi prea tarziu.
Va doresc sanatate si putere!

Multumesc tuturor pentru raspunsuri .
Iuli, exact de ce spui tu imi este frica... Da, este o persoana foarte inteligenta- nu doar parearea mea, ci si prin faptul ca a fost apreciat la facultate si s-a descurcat ireprosabil la munca. Fratele lui nu este geaman, e o diferente de 1 an intre ei.
Din pacate si azi, dupa serviciu, fiind foarte irascibil, am asistat la o scena de furie... Era deranjat ca imi cautam niste haine cu lumina aprinsa. Privire bulbucate, cuvinte aruncate fara control si idei neterminate, gesturile inclestate si haotice, nu stia in ce sa traga si unde sa se duca. Sunt terifiata de ce vad. Bineinteles ca a fost constient dupa ca n-i ok cum a reactionat, si mi-a promis ca n-o sa mai vad asa ceva la el. Cred ca e si rusinat in fond.

Cat despre a vorbi cu cel mai apropiat prieten- care-i si coleg de serviciu- nu prea m-a ajutat. La serviciu interactioneaza mai mult profesional, nu stie sa fi avut izbucniri nervoase. Tipului nu-i prea pare sa-i pese asa de mult. Prietenul meu e genul care nu initiaza discutii si nici nu ataca sa genereze un conflic. Era pasnic si rezervat- asa l-am cunoscut .

La varsta lui- 25 spre 26 de ani- este posibil sa apara semne de schizofrenie ? Am citit pe un site ca schizofrenia apare prin simptome la adolescenta. Nu vreau sa iau de buna informatia si de asta va intreb daca asa e... La fel, am citit ca schizofrenia are episoade de halucinatii. Fratele sau a avut si asa s-a ajuns la medic. Este posibil sa lipseasca halucinatiile ?

Solutia care mie mi se pare cel mai la indemna: ce medicamentatie pot sa incerc fara sa-l pun in pericol? Sa nu fie efecte secundare negative. Sunt dispusa sa incerc si ceva homeopat- nu pot sa-mi dau cu parerea ca o sa fie eficinet sau nu... Imi doresc sa vad imbunatatiri in prima faza, sa pot sa port o discutie cu el ca numai asa putem sa mergem la un cabinet specializat. Nu vreau si sper sa nu ajung sa recurg la forta !

Mai caut si cer informatii. Daca nu o sa fiu satisfacuta de ce gasesc, o sa fiu nevoita sa ma duc fara el sa consult un medic psihiatru.

Te sfatuesc sa mergi cit mai urgent cu el la un medic psihiatru.Exact la aceiasi virsta un copil de-al meu reactiona intocmai.l La servici se descurca bine,dar noi cei dragi ii devenisem dusmani.Au trecut 5 ani de atunci , Cu tratament si intelegere din partea familiei am reusit sa acceptam boala,atit eu ca mama cit si copilul meu , lucreaza in cotinuare . A fost o perioada f. grea mai ales ca lucreaza in domeniul sanitar. Va doresc sa gasiti un medic specialist cu suflet mare si o pregatire la nivelul celui pe care-l avem noi. E la un spital din Iasi . Inteleg ca sinteti in Bucuresti, sanatate multa si nu aminati lucrurile.

DUPA INCA UN EPISOD SE VA CONVINGE SINGUR CA CEVA NU FUNCTIONEAZA SI TE V-A RUGA SA-L INSOTESTI.

Am vrut sa cred asta, dar nu are cum sa se intample...

Fratelui lui manifesta simptome ciudate de vreo cativa ani buni, si n-a putut nimeni sa-l duca la un medic. In fine, el a avut "norocul" sa nu poata da din prima licenta, nefiind angajat, a stat acasa la mama lui, care a ajuns sa fie batuta de el inainte sa-l duca la spital in regim de urgenta. Mama lui nu credea ca e bolnav, doar ca e un om cu un caracter "urat"...asa INCA vrea sa creada si despre Cosmin.

Nu mai e lucid decat rar... In ultima vreme am incercat sa evit sa interactionez cu el- am stat mai mult la serviciu etc.

Am mai observat ca nu isi mai poate controla atentia... In general, daca ii spun sa-mi zica ceva/ dea un obiect uita dupa 2 minute. Nu stiu daca degradarea atentiei si a memoriei de scurta durata sunt un simptom si nu vreau sa-mi dau cu parerea. Saptamana trecuta am jucat niste board game-uri cu niste prieteni. Usoare, ca sa fie o ocupatie in fundal, pretextul fiind sa mai vorbim. El nu se putea focusa pe nimic. Daca cineva ii se adreseaza, trebuie sa intervina de 2 x, ca el sa reactioneze, sau trebuie sa-l prinzi de maneca. De joc nu mai spun ca intreba de 2 ori ce tocmai i se explica, si repet, era un joc cu dificultate de copii mai mult, pt amuzament doar. Am zis ca poate se plictisea, in fine. Dar chestia cu atentia se intampla in general. Pt o paine, un ulei si un iaurt din fata blocului mi-a cerut sa-i dau bilet scris, sa nu uite... La serviciu, nu stiu cum e, pt ca il controleaza doar un tip din SUA si nu am acces la ce se intampla. In rest relatia cu ceilalti colegi e cum am mai zis . Am povestit sumar in paragrafele mai vechi despre lucrurile astea.

Cel mai grav este ca halucineaza. Mi s-a intamplat sa-mi spuna ca am fi stabilit ca facem nu stiu ce- imi amintea ca am vorbit sa mergem intr-un loc anume de Craciun- si iar nu se pusese problema. Intr-o dimineata (in ultima vreme i-am explicat c-o sa dormim separat si asa facem), iesea nervos din dormitor, se imbraca si-mi spune ca suna nu stiu unde, ca trebuia sa plec etc etc si nu discutasem nimic in dimineata respectiva . El vorbea pe baza unui scenariu strain mie... Si uite asa, il intrebam sa-mi explice, dar vorbea pt el, fara sa fie ceva coerent sau rational. El simtea ca eu cred ca e ilogic ce zice si ca ar trebui sa stiu la ce se refera... Dupa care s-a enervat si mai tare ca s-a prins ca nu pricep ce zice, si imi era asa de mila de el, nu puteam sa fiu nervoasa. Ii ziceam ca nu s-a intamplat nimic in dimineata respectiva, ii explicam ca ce zice nu s-a intamplat... Degeaba tot !

Imi mai pare rau ca s-a ramolit. Acum iese din casa, pe frigul asta din Bucuresti, in pantaloni scurti + o geaca de iarna. Nu se mai barbiereste, si i-au atras atentia si prieteni.

Nu vreau sa mai vorbesc la telefon cu mama lui, a devenit sensibila la probleme de genul, astept s-o vad dupa Craciun, fata in fata, ca o sa ne vedem cu ea, si sper sa reusim sa-l ajutam cum trebuie.
Chiar simt ca am mainile legate si nu pot sa-l ajut. Nu pot sa-l ajut decat cu vorbe, dar din pacate, ele sunt degeaba...

Dacă vei rămâne cu el te-ai ars pe viaţă !

iubire....iubire.....dar treaba e nasoala rau.Vezi sa nu plangi mai tirziu tu prin spital(in cel mai bun caz)Imi pare rau dar cred ca"misiunea"ta ar trebui sa se incheie

Draga Alina,

Iti raspund, desi cred, ca este cam tarziu. Si eu am un frate diagnosticat cu schizofrenie. Din august este tot internat: mai intai la Militar, apoi Obregia, acum Voila. Iti scriu pentru ca stiu ce simte prientenul tau: toata durerea, revolta, neputinta, care imi stau alaturi clipa de clipa, cand ma trezesc dimieata, cand iau metroul, cand vorebsc cu ei mei, cand ajunga la munca si seful vorbeste de targeturi, eu il vad pe el in fata ochilor. Te intrebi in fiecare clipa de ce el? Cu ce a gesit? Si in afara de a-l strange in brate nu poti sa faci altceva. Nu ai cum sa alungi demonii care il bantuie, sa ii dai linsite, esti legat de maini si de picioare. Il vezi cum se afunda tot mai mult in lumea lui, vezi cum medicamentele nu au nici un efect, il vezi cu se topeste. Si simti ca totul s-a dus de rapa, ca nu mai e scapare si plangi. Sincer am avut o clipa, cand m-am gandit la sinucidere: sa ma arunc de la etaj, sa scap de toate durerea, oboseala, disperarea ce m-a cuprins. Si ei cui raman? Nu o sa fac asta, i-am promis lui.

Am ajuns sa imi doresc sa fiu de sticla, sa nu ma vada nimeni, sa merg la munca sa ma asez la birou si sa lucrez,sa nu ma intrebe nimeni nimic.Au fost doua luni, octombrie si noiembrie, cand megeam la munca, intram in sala, salutam, ma asezam la biroul meu si incepeam sa muncesc; nu de putine ori a trebuit sa ma controlez, sa nu plang de fata cu colegii mei. Bineinteles ca nu stie nimeni ce se intampla cu mine de fapt, doar ca cineva din familie are probleme de sanatate si nimic mai mult. Nici macar cea mai buna prietena a mea nu stie. M-am indeparat de toti prietenii, nu mai vorbesc la telefon decat cu ai mei, si pe mess cu o prietena din facultate care e in alt oras si are si ea problemele ei. Nu ma cauta nimeni…liniste totala. Eu am incetat sa le mai au vreun semn de viata, vin de la munca, ma asez in fata calculatorului si daca nu caut ceva despre schizofrenie, atunci incerc sa imi fac proiectele pentru facultate si plang, plang, plang. Vezi eu asa ma descarc, o repriza buna de plans. Si nu am rabadare pentru nimic, proiectele le-am facut in graba, sunt proaste, dar nu pot mai mult.Acum incepe sesiunea si nu stiu ce o sa fac, pentru ca nu retin nimic, citesc degeaba.
Stau si ma gandesc cand o sa iasa din starea in care se afla? Ma gandesc ce o sa faca de atunci incolo? cum o sa reactioneze cand o sa afle de ce boala sufer? cum o sa ii explic eu ca are nevoie de tratemant pentru tot restul vietii? ce pot sa fac sa ii fie bine?sa nu se streseze, sa duca o viata normala, sa isi faca o prietena , sa se castoreasca. Parca toate visele s-au spulberat si nu a mai ramas nmic…doar durere si lacrimi.Si cu mine cum ramane? Cine o sa vrea sa isi petreca viata alaturi de mine, alaturi de cineva care are un frate bolnav de schizofrenie??? Prin spitale am auzit doar “vai, saraca de ea!!!”. Si nu dar atat: o sa pot eu sa fac fata, cum sa trec peste? Asemenea ganduri il bantuie in fiecare zi, pe rpientenul tau plus gandul ca ar putea sa pateasca la fel. Si eu ma intreb inainte sa adorm uneori, daca manie dimineata ma trezesc tot in camera mea de camin sau legata la nr.9. Si imi zic in fiecare dimineata ca mie nu o sa mi se intample, unii sunt nascuti sa sufere, asa ca mine, si propria-mi bola nu m-ar face sa sufar mai mult decat sufar acum. Si mai sunt si parintii: lor cum sa le spui ce soarta il astepata pe baiatul lor? Cum sa ii incurajezi cand la telefon cand eu insami izbucnesc in plans?Cand raspund abatuta la telefon si le zic ca am avut o zi foarte nasola la serviciu, sa nu isi dea sema ca am plans.
Ai mei imi zic sa merg la un pisholog, dar nu mi-am facut curaj pentru asta. Ma gandesc ca e o reactie normala la suferinta , ca o sa treaca atunci cand o sa fie si fratele meu mai bine. Oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit: eu m-am inchis in carapacea mea si astept ziua aceea fericita cand o sa am o discutie ca pe vremuri cu fratele meu, prietenul tau se exteriorizeaza mai mult , sa spunem. Ar trebui totusi sa ia in calcul faptul ca are pe cineva alaturi, care nu a luat-o la fuga dupa aflarea diagnosticului fratelui si care vrea sa il ajute si pe el. Noaptea cand navalesc toate gandurile de-a valma in mintea ta e bine sa ai pe cineva care sa iti spuna ca mine o sa fie mai bine.
Si totusi cred ca o sa merg si eu la un psiholog, nu insema ca suntem si noi bolnavi, ne luam doar o masura de precautie. Va doresc sanatate si intelegere!

Draga Alina,

Din pacate nu stiu cum de mi-au scapat ultimele doua paragrafe din ceea ce ai scris tu, despre faptul ca nu este corent in vorbire, ca vorbeste depre lucruri care nu s-au intamplat, ca nu se ingrijeste. Situatia este totusi alarmanta, trebuie sa il convingeti sa merga la spital. Si cu fratele meu s-a intamplat totul foarte repede. Nu trebuie sa piedeti timpul. E foarte important. multa sanatate!

daca lai dus la spitaliau facut deja tratament cu rispolept consta da nu stiu daca toata viata.Si eu sunt schizofrenic era sa omo pe unhiul meu si nui de joaca cu bloala asta.Numai eu stiu ce am simtit noua ne vin tot felul de ganduri in cap cum ca lumea vrea sa ne fac rau

draga lorelei, m-a bufnit plansul cand am citit randurile tale si asta pt ca ma confrunt cu aceeasi problema, am aceeasi viata in care eu trebuie sa fiu sprijinul intregii familii, frate schizofrenic, tata bolnav de cancer, singura diferenta e ca eu am term facultatea, lucrez si locuiesc cu prietenul meu, care sincer nici el nu mai are o viata normala din cauza problemelor mele. eu nu fac decat sa plang si sa ma gandesc cum sa ii ajut, la mine nu ma mai gandesc, eu nu mai am viata. nu imi mai suport nici colegii sau prietenii, ma enerveaza la culme cand ii vad razand sau linistiti.si eu am trecut prin toate starile posibile, m-am gandit si la un psiholog, dar cum de mine nu am timp, nu am mers. mi-ar face mare placere sa vorbim mai multe, asa ca daca vezi acest mesaj spune-mi cum putem lua legatura. multa sanatate si putere sa traiesti toate astea pentru ca de trecut nu vor trece, sunt probleme de durata!

Draga Lorelei,

Am citit mesajul tau si am plins. Cat de bine te inteleg...in tot ce scrii. Eu am un caz similar in familie (fratele meu). Stiu ce inseamna sa traiesti permanent cu un nod in gat - mila, neputinta, revolta. Nici nu mai poti fi tu insati, pentru ca in social ascunzi permanent suferinta. Tu intrebi insa: cine va accepta sa isi petreaca viata alaturi de tine in conditiile date? Cel care te va iubi cu adevarat. Eu imi spun mereu in moentele de disperare ca, de fapt, nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Ne-a fost data o povara mare, insa trebuie sa ne purtam crucea si sa iubim.

asta sa intreaba si ei numa pa ei nu-i iubeste nimeni cu adevarat

Si eu am un frate , decand ma stiu pe lumea asta tot violent a fost. Parintii au divortat din cauza lui, pt ca sarea la bataie. Atata eu cat si fratele meu am ramas cu mama, si saraca mama de 43 e ani tot bataie ia . eu am plecat de acasa acum 8 ani, ca sa scap de el .Nu a existat femeie in viata lui sa nu fi luat bataie de la el. Stim ca se si drogheaza. Daca ar fi sa explic tot prin ce am trecut din cauza lui, ar trebui sa scriu romane. Si eu m-am gandit ca poate e schizofrenie. De mic era bun la scoala, invata, dar nu a terminat liceul pt ca a inceput calvarul, si tot asa pana in zi de azi. Il apuca nebunia fara motiv, nu are casa, masa , tot da pe droguri, si acum locuieste cun mama care de frica saraca tace si accepta bataia si umilintele. Ii arinca mancarea pe pereti, o bate o scuipa, si mereu o ameninta co o omoara. Pe mine ma uraste , ma uraste de cand ma stiu. Imi trimite mesaje de amenintare si ma face cu ou si cu otet. Mereu ne-a considerat vivovate pt situatia lui, in mintea lui zice ca a avut mereu multi bani si noi i-am furat, imi scrie mesaje si imi vorbeste de lucruri care niciodata nu s-au intamplat dar el e convins ca da , si aici iara e motiv de amenintare. Eu sunt in alta tara si mama nu are curaj sa mearga la politie sa ceara ajutor. Nu stiu ce sa fac, unde sa cer ajutor? Cum sa fac sa il duc la medic, pt ca sunt convinsa ca e shizofrenie , iar drogurile fac ca situatia sa fie insuportabila. Acum , pe mama nu o mai lasa sa manace, sa mearga la toaleta, nu are voie s atinga nici o farfurie nici un pahar ca sa bea apa. Si daca o prinde ca vb la telefon o bate si o scuipa. Vecinii aud tot dar nimeni nu face nimic. O data a trebuit sa sun eu din strainatate, la politie sa mearga cineva la mama acasa, dar nu au facut nimic. Au sunat-o pe mama la telefon, au inttebat daca totul e ok, fratele era de fata, ea de frica a spus ca e totul liniste si pace si asa a ramas tot, iar ea a luat bataie in continuare. E bolnava de inima, si daca nu o sa faca infarct , sunt convinsa ca el o sa ii faca rau, pt ca mereu zice ca vrea sa o vada in pamant. Am tot rugat-o pe mama sa vina definitiv ñla mine dar nu vrea .Ajutati-ma va rog !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

..am citit tot..sa cauti si sa afli raspunsuri mai in profunzimea lor..eu vorbesc acum despre acesti oameni bolnavi..oameni inteligenti,deosebiti,poate laudati de altii,in copilarie..s-au obisnuit cu un statut sus,cum s-ar zice..iar in viata,provocari la care nu au facut fata,poate soarta,nesansa,competitia asta inversunata,in care altul iti ,,sufla'''''''' un job ideal, o casa pe care ai dorit-o,o iubita de care erai convins ca era cea mai cea dintre toate cu care ai fost si nu te-a luat..o boala depistata din analize..obsesia,gandul ala fix ,care te detaseaza de lucruri marunte de zi cu zi,pe care e musai sa le faci,ca altfel le lasi in urma..intrebarea e:in momentul cand ti-a intrat gandu ala rau in minte,nu iti mai pasa de lucruri de zi cu zi,absolut importante cum ar fi curatenie personala si pentru casa ta ,treburi administrative..daca stam si traim in trecut si ne intrebam,oare cum ar fi fost daca ma nasteam in cea mai neagra tara africana,nasteam pe vine singura,traiam cu radacini..poate ca o terapie pentru acesti sarmani nebuni ar fi multa plimbare in lumea foarte necajita..chiar ei ar spune sa ne oprim,sa mergem acasa,ca e atata fericire in viata lor ,desi nu au si-au dat seama..acesti oameni au resurse idealiste in capul lor,dar au decazut ori social,ori sentimental si nu isi pot reveni singuri..e o drama.Oameni buni,viata e una singura,hai sa ne impacam cu orice situatie care nu tine de puterea noastra..si hai sa ne multumim cu mai putin.

Cazul de mai sus (anonima) e cutremurator, va rog spuneti-ne ce s-a intamplat cu fratele violent si mama, a ucis-o pana la urma? Sunt in aceeasi situatie, fratele meu este schizofrenic-paranoid foarte violent si a dezvoltat o obsesie impotriva mea, ma acuza de absolut tot, inclusiv de nebunia lui, urmareste tot ce fac, orice zgomot, are halucinatii auditive si cand i se pare ca aude ceva prin casa e convins ca eu ii umblu prin obiectele lui (are cutii speciale in care tine totul dar si asa crede ca umblu la ele, desi niciodata nu i-am atins cutiile si obiectele). periodic devine fiara, este exact ca un posedat de demoni, are idei demente, toate impotriva mea, zice ca vrea sa imi taie capul (pe youtube se uita la videoclipuri cu ghilotinari), sunt atat de ingrozita de el incat de 18 ani de cand dureaza infernul acesta m-am imbolnavit si eu grav, nu mai pot sa am viata mea, nu mai pot nici sa ies din casa. Parintii nu accepta ideea sa il interneze, din mandrie poate (cum sa aiba ei un fiu nebun?), cu ei se poarta mai bine oarecum, pentru ca stie ca are nevoie de ei, ei fac absolut totul pentru el (e foarte viclean) - de mine nu are nevoie, dimpotriva. Nu am mijloace sa ma mut si nici nu mai pot, din cauza bolii mele (inima, ficatul, rinichii). Parintii sufera si ei, dar nu vor sa faca practic nimic, deoarece el refuza orice ajutor, orice medicament, internarea - cand se pune problema internarii si tratamentului spune ca eu le-am bagat lor in cap ca el ar fi nebun. Este o situatie atat de sinistra incat am ajuns sa dorm cu un cutit, de frica sa nu ma atace noaptea. M-a atacat de 3 ori in trecut, m-a strans de gat si m-a lovit cu capul de pereti. Am vazut moartea cu ochii si mi-e tare frica sa nu incerce din nou. Parintii nu inteleg sau nu vor sa inteleaga. Va rog ajutati-ma cu un sfat, cum poate fi internat daca nici el, nici parintii lui nu vor? Nu a fost internat niciodata si nu a urmat niciun tratament psihiatric. Totul a debutat dupa o lovitura puternica la cap (mai avusese niste lovituri la cap si in trecut), la inceput a aparut un asa-zis torticolis (are si acum o durere in zona bazei craniului), apoi au aparut simptomele psihiatrice grave. Va rog ajutati-ma.