Cum v-a schimbat viata venirea pe lume a bebelusului?

mi-am dorit in totdeauna sa devin mamica de cel putin doi copilasi,eu fiind singura la parintii,si o mamica tanara pt a ma putea bucura de copii mei.Am reusit sa ajung la am copii la 23 de ani eu zic ca se putea si mai repede dar fiind in zodia racului,mi-am dorit si un camin pt copii mei inainte de ai aduce pe lume,si in momentul cand m-am mutat la mine acasa am decis ca e timpul de bebe.De facut a fost usor si nici sarcina sau nasterea nu a fost drastica,a fost grea dar lucrurile care se obtin cu efort iti dau mai mare satisfactie.Nu eram pregatit nici unul de nopti nedormite,plansete,colici,febra ,raceli,nopti pe la urgente,dar toate au trecut pt ca atunci cand credeam ca nu mai pot,el imi zambea sau imi povestea si parca toata greutatea o lua el.un copil e o binecuvantare de care trebuie sa ai grija pt a putea primii multumire cand esti batran.Acum e marisor are doi ani si continua sa ne umple inimile de bucurie cu zambetul lui,cu rasetele si pupicii dulci pe care ni ofera in fiecare zi.Chiar daca e greu merita pt ca el e cel care ne uneste si chiar daca face pozne el da culoare vietii noastre

Cum mi-a schimbat viata Natalia? E cel mai minunat DAR pe care noi l-am primit de la D-zeu e un inger, cand iti zambeste te topesti fie ca o cunosti fie ca nu.E cea mai mare realizare a noastra.Pot spune ca ne-a schimbat radical viata nu credeam sa fie asa de complicat si de minunat in acelasi timp.Viata noastra inainte de venirea pe lume a Micutei Domnisoare Natalia se rezuma la cariera, viata sociala , shopping, plimbari la munte.etc.....acum de cand Dumnezeu ne-a daruit un ingeras viata noastra s-a schimbat, stam acasa, iesim in parc , ne jucam si cam atat.Pt mine personal a fost greu dar nu imposibil, viata mea a luat o cu totul alta intorsatura, de ex. inainte nu aveam treaba cu gatitul ....acum in schimb gatesc cu cea mai mare placere pt ingerul meu ori de cate ori pe zi e necesar .Pe mine personal m-a schimbat f mult fetita noastra m-am maturizat si acum consider ca prioritatea nr 1 pt mine e familia.Pot spune ca in primele 2 luni mi-a fost mai greu deoarecea am decis sa imi cresc singura fetitaam vrut sa o cresc ca la carte dupa sfatul medicilor intrucat bebelusul are nevoie de mama lui in primul rand.A fost ciudat pt ca in primele 2 luni am stat mai mult in casa programul meu era strict ...masa si schimbatul scutecelor la 3 ore...eu obisunuita sa fiu activa sa ies in oras sa imi rezolv treburile mi s-a parut ciudat dar nu imposibil...ingerul meu a fost motivatia mea suprema.Depresie postnatala nu am avut ( consider ca asta tine de autosugestie) pe sot nu l-am neglijat deloc consider ca fiecare are locul lui bine stabilit in inima mea si imi pot impartii dragostea si timpul pt fiecare.E trist ca mamicile coplesite de atatea emotii si atatea sarcinii uita de sotii lor, eu am incercat sa evit asta.
Acum fetita noastra are 7 luni asteptam sa mai creasa sa o putem lua cu noi peste tot .Cum ne-a mai schimbat NATALIA VIATA?.....pai sa va spun..." ne-a gonit din dormitor intrucat ea nu suporta sa mai doarma cineva cu ea in camera si se trezeste noaptea .....am ajuns la concluzia ca o deranjam,,,,si asa am ajuns noi frumusel sa dormim pe canapea in sufragerie...deh e un copil cu personalitate ....insa ea chiar daca e bebelus este tratata ca un " adult" ...ar fi foarte multe sa va mai scriu insa bebelina mea s-a trezit....cred ca ii este foame....am un bebelina f carismatica si extraordinar de expresiva e o grasuta de 10.5 kg.

Lucrez de 7 ani intr-o clinica privata de obstretica-ginecologie si am trait emotiile, fericirea si dezamagirile pacientelor pe care le-am urmarit de-alungul intregii sarcini pana la nastere...Ce pot sa adaug este faptul ca nici o traire nu a fost la fel de intensa ca cea de a trai personal experienta de a deveni mama, senzatie care iti da o stare de satisfactie maxima ca si femeie...Viata mea si a familiei mele a devenit mult mai activa, fata de monotonia in care cazusem ca si cuplu, scopul de a ne trezi de zi de zi devenea mult mai motivant, iar bucuria de a ne descoperi latura de parinte, evident ne-a apropiat ca si familie...Ce pot sa recomand tuturor viitorilor parinti este sa fie increzatori, optimisti, sa creada ca ceea ce li se intampla este absolut divin, iar copilul ramane unica realizare de care toata viata vei fi mandru si pentru care merita sa traiesti..

Viata mi-a fost schimbata de 2 ori in decurs de 3 ani de catre cei doi spiridusi ai mei (3 ani, respectiv 6 luni)
Cum mi-au schimbat viata? Am descoperit cat de albastru e cerul atunci cand ii arat lui Tudor stelele, cat de frumoasa e o gargarita ce a poposit pe geamul nostru acum, in luna noiembrie, in cate forme si culori sunt pietricelele. Am descoperit ce frumoasa este toamna cand alergi prin frunzele uscate si te intorci acasa cu rucsacul burdusit de castane si ghinde. Am aflat cat de dulce e mirosul de bebelus. Am descoperit cat de tare ma doare o lacrima de copil si cum ma induiosez sub manutele lor calde si moi. Am descoperit ca pot fi puternica si slaba in acelasi timp. Am invatat ca o lume intreaga se ascunde in ochii copiilor. Am invatat sa invat de la copiii mei si am invatat sa ascult. Am descoperit familia de furnici din tufisul de la coltul blocului pe care am vizitat-o cu constiinciozitate in fiecare zi vara aceasta. Am descoperit stelutele aurii si albastre ce apar in ochii copiilor mei atunci cand le cant.
Viata mi-a fost schimbata in multe feluri frumoase, mult mai multe decat as putea eu sa pun in cuvinte vreodata, si le multumesc in fiecare zi copiilor mei ca m-au ales sa le fiu mama.

Un copil iti schimba foarte mult viata.Dupa venirea pe lume a bebelusei noastre s-au schimbat atat de multe lucruri ca nu-mi vine sa cred.In primul rand nu mai avem timp asa mult pentru noi,nu mai iesim in oras cu prietenii asa de des ca inainte pana si programul de somn si de masa s-a schimbat.Ne asteptam sa se schimbe ceva in viata noastra dar nu atat de multe.Acum bebe are aproape 2 luni si ne-am obisnuit ne place schimbarea din viata noastra.
Ce sfaturi sa dau viitorilor parinti?
Sa se pregateasca psihic in primul rand, sa se documenteze mult despre ce inseamna sa aduci pe lume un pui de om.Noi am citit multe carti despre copii si pe internet ne-am tot documentat si tot ce-am citit nu ne-a pregatit suficient pentru venire pe lume a bebelusei noastre.Noi nici acum nu suntem suficient de pregatiti dar cu fiecare zi ce trece ne perfectionam din ce in ce mai mult.

Aveam deja un baiat de 10 ani cand am ramas insarcinata si a doua sarcina n-a fost programata.Insa s-a intamplat si am fost toti foarte fericiti, in special puiul mare ,ca va avea un fratior.La a doua sarcina am fost mult mai calma si relaxata,anii de experienta si-au spus cuvantul.In ceea ce priveste schimbarile...numai in bine.Toti suntem mai fericiti,mai relaxati,numai cu zambetul pe buze,asta si datorita faptului ca bebe este foarte cuminte,doarme bine si mananca bine,este sanatos.Mica minune din viata noastra,Theo, parca ne-a sudat si mai mult casnicia ,daca mai era nevoie.

Noi avem o de fetita de 1 an si jumatate. Cand s-a nascut acest copil am stiut ca exista minuni. Un copil e o minune. Un copil e iubire si fericire.

A fost greu, nu pot sa spun ca nu, insa dupa fiecare etapa din viata copilului nostru ne uitam amandoi inapoi si ne aducem aminte doar momentele frumoase. Am alaptat la cerere 1 an (si la 1/2 ora), am avut probleme cu greutatea, cu burtica, cu totul insa cu timpul lucrurile revin la normal. Oricum pe primul plan va fi copilul si nu-ti vei mai face asa mari probleme cu privire la persoana ta.

Copilul e centrul universului nostru si ne bucuram amandoi la fiecare reusita a ei. Am invatat ce inseamna iubirea si ce inseamna sa primesti iubire neconditionat de la o fiinta. Cand ne strange in brate si ne da pupici ne topim efectiv amandoi.
Cateodata, seara, desi sunt sfarsita de oboseala imi pare rau ca s-a culcat si ma tot invart pe langa camera cautand afectiunea ei.

E adevarat ca simteam cateodata ca nu pot sa controlez situatia, imi puneam intrebari asupra calitatilor mele de mama si imi ridicam tot felul de probleme, insa mi-am ascultat de fiecare data inima si instinctele si am iesit la capat. Acum cand vad copilul sanatos, vesel si iubitor care a devenit imi dau seama ca suntem niste parinti buni.

Cel mai bun sfat pentru noii parinti: nu ascultati de sfaturile altora, faceti cum va spune inima si gandirea voastra. :)

Apropos de neascultatul de sfaturi: 1 sfat pe care eu nu l-am primit si mi-a fost mai greu: obisnuiti copilul sa adoarma si sa doarma singurel - in jurul varstei de 3 luni e cel mai bine si e cel mai usor sa incepi. Probabil veti reusi, in functie de copil in jurul varste de 4-5 luni, fara a-l chinui. Daca bebelusul invata sa adoarma singurel veti scapa de o gramada de probleme care mai tarziu sunt mai greu de remediat.

Ce mi-a prins mie bine: mi-am ascultat mereu inima si nu am regrete asupra deciziilor pe care le-am luat intr-un moment sau altul si am citit foarte mult. Recomand parintilor sa citeasca si sa caute cartile autorilor: F. Dolto, J. Salome, Selma H. Fraiberg, Wilhelm Stekel si orice le mai pica in mana. O sa-si schimbe ideile despre multe. Mie mi-au deschis ochii cartile astea.
Faceti-va timp pentru voi - chiar daca a aparut copilul voi sunteti un cuplu si trebuie sa va manifestati afectiunea unul fata de celalalat, sa va aratati unul celuilalt ca sunteti ca inainte. Copilul trebuie sa doarma la ora 8.30-9, dupa ora asta e timpul adultilor.

Cu cat creste copilul cu atat va deveni mai independent iar noi, ca parinti nu ne vom simti eliberati ci parasiti, asa este natura facuta. Devenim dependenti de rutina asta si incepem sa o iubim.

Copiii sunt minunile pe care le asteptam zi de zi si nu le observam ca sunt chiar langa noi.

buna ziua
eu sunt la cel de al doilea copil si pot spune ca fiecare experienta de a fi mamica e diferita. la primul copil eram mai tot timpul in alerta si chiar exageram multe dintre semnele copilului de orice fel. acum insa sunt mai relaxata, mai linistita avand experienta primului bebe. pot spune ca ma bucur enorm de acesti 2 ani de stat acasa pentru ca acum copilaresc si eu de 2 ori la varste diferite: cu cel mic de 6 luni invat sa ma joc iar cu cel mare de 4 ani invat sa descoper lumea prin jocuri.

A fost cel mai emotionant lucru care mi se putea intampla.Venirea pe lume a fetitei mele a adus bucurie si responsabilitate.Ne-a aratat care sunt prioritatile si telul nostru in viata.

Nasterea uniu copil este un eveniment, pe cat de traumatizant pentru mama,pe atat de ferici.. Pina in acel moment, copilul a fost o fiinta pe care o simteam permanent , o vedea intr-un mod neclar, cu ajutorul ecografului. In momentul venirii pe lume a copilului, am constientizat pentru prima data cu adevarat ca viata sa nu va mai fi aceeasi. Sunt o mamica foarte fericite si ma simt in al noualea cer ca am un ingeras, sincer nu exista cuvinte ca sa pot sa ma exprim cat de fericita ma facut acest copil pe mine ca mama si apoi familia, este o bine cuvantare de la Dumnezeu pentru fiecare mama, credetima ca asta am simtit eu cand am tinut-o in brate pentru prima oara pe fetita mea si cu lacri in ochii. Si cu venirea fetitei pe lune pot sa spun cu sotul meu ca suntem o familie mia inplinita si mult mai fericita din toate punctele de vedere. Acest coplil ma face fericit in fiecare secunda si vreau sa va mai spun un lucru profitati fiecare mamica de fiecare zambet al coplilui si fiecare moment din viata lui ca asa o sa va simtit cu adevarat in al noualea cer. Pentru mine este o bucurie in fiecare dimineata sa aud cum in spune mami te iubesc si ami da un pupic micut si dulce pe obraz si in acel moment simt ca pliesc de fericire. Ma simt o mamica fericita si indeplinita.

buna all ! eu am mari probleme ! acum la 1 an si jumate ,fetita mea nu vrea sa doarma singura !@
nici ziua nici noaptea !
s-a obisnuit cu bunicasa ,, mai ales sa doarma in pat cu ea ,de la 9 luni .......
sayra sophia are personalitate ! face decat ce vrea ea si cum vrea !
oricat ar lasa-o singura plange nu vrea sa stea deloc singura!

Pentru noi vestea ca vom aveam un bebelus a fost cea mai mare bucurie,un copil iti schimba in totalitate viata,in bine.Insa ca in fiecare cuplu apar si nemultumirile partenerului pt lipsa de afectiune si atentie dar cu timpu am invatat sa sa fiu aproape de amandoi sa nu se simta dat la o parte nici el,sfatul meu pt viitoarele mamici este sa le acorde foarte multa atentie si iubire pt ca merita tot efortul pt binele lor,dak sunt hraniti sanatos atunci o sa aveti copii sanatosi.Eu am un baietel de 9 luni si l-am crescut dupa cum am considerat eu ca e mai bn si sanatos pt el,nu am ascultat prea mult sfaturiile de la rude si prieteni, si am un bebe perfect sanatos,si sa incercati sa le dati atentie si afectiune si partenerului ca sa nu se simta dat la o parte.Este minunat sa fi parinte.

Am citit aproape toate comentariile. In general, cred ca s-au scris lucruri bune si foarte bune. Am vrut sa citesc si ce scriu... taticii, dar in afara de unul singur... nimic. Asta m-a dezamagit! Impreuna cu sotia mea am crescut 3 fetite, si ne-am bucurat sa vedem cu se dezvolta fizic si mental si cum progreseaza dealungul anilor. Ma uit inapoi, si stau de vorba de multe ori cu sotia si fetele noastre, acum doua din ele ... mamici.
Din experienta noastra si din ceea ce ne spun fetele noastra acum, iata ce vreau sa va impartasesc la parintii de acum, ca si cei viitori. Sa mergem putin mai departe de nasterea copiilor, si anume la perioada de curte, pe care (sper) ca marea majoritate a parintilor de aici au trecut prin ea. Eu spun ca in casatorie, femeia este cheia. Atunci, in acea perioada, este timpul de a se face planul de "batalie" al vietii. Cum ne vom desfasura viata in viitor, la care mai devreme sau mai tarziu se vor adauga copiii? Nu uitati, ca doua persoane (femeia si barbatul) vin impreuna cu bagaje de educatie diferita, cu mentalitati diferite, si inca ceva foarte important: in Romania inca mai exista mentalitatea ca asta e treaba femeii, si asta e treaba barbatului, sau ca (mai ales) asta nu e treaba barbatului. Eu zic ca orice cuplu care se casatoreste are intentia de a fi fericiti, nu-i asa? Daca (in special) fata nu discuta inainte de casatorie probleme esentiale de felul in care vor si trebuie sa-si desfasoare viata, atunci este foarte posibil ca sa fie probleme. O casatorie CERE printre altele daruire, sacrificiu si responsabilitate din partea amandorura. Nu vreti sa le dati importanta, mai bine nu va casatoriti. Cand cei doi vin in legatura, trebuie sa se stabileasca fundamentul viitoarei casatorii. Femeia nu va fi sluga casei, ci impreuna cu sotul, in armonie si sacrificiu vor pregati viitoarea familie. Si nici invers, barbatul sa fie sluga sotiei, careia sa-i faca toate mofturile. Am vazut in multe familii, si mi-am dat seama din cele ce-am citit si mai sus ca multe cupluri nu se pregatesc din timp pentru a trai, lucra, sacrifica, munci, etc. impreuna. Vreti sa fiti o familie fericita? Atunci, pregatiti-va din timp. Vom face lucruri impreuna de la inceput pana la sfarsit. De aceea, sotia, care este cheia (cum am spus) trebuie sa implice sotul in toate treburile casei. In ziua de azi, in marea majoritatea a cazurilor, amandoi lucreaza. Cum am procedat noi? Barbatul este (fizic) mai puternic decat femeia, dar femeia este mental mai puternica decat barbatul, si nu ma refer la intelepciune, ci la rezistenta la stress a femeii. Iubindu-ti sotul/sotia si avand in minte dorinta ca s-o faci fericita, si sa-l faci fericit, TREBUIE sa devina o parte din viata de zi cu zi, ca sa fac totul ca celuilalt sa-i fie bine. Daca eu vin acasa de la serviciu mai repede, ma apuc si pregatesc lucrurile de cina, si invers. Vine sotia, ma ajuta la treburi, si pune "fatada" frumoasa la ce mai e de facut. Apoi, am continuat amandoi sa lucram impreuna (spalatul vaselor, curatatul in casa, etc.), ca sa terminam impreuna si cat mai repede si sa avem timp unul pentru altul. Asta va face uniti, si va face sa va iubiti unul pe celalalt. Vin copiii! Se schimba, si nu se schimba lucrurile! De ce spun asa? Se schimba fiindca mai e un "ghemotoc" fata de care AMANDOI avem responsabilitate. Nu doar ... mama! Numai cine n-a stat acasa cu copiii nu stie cata munca grea este intr-o singura zi, si care de cele mai multe ori nu se vede. Si aici trebuie sa fac remarca pentru ca unii barbati vin acasa, si totul e ... vraiste! Daca nu sunt inca bebelusi veniti pe lume, si daca femeia nu lucreaza, lucrurile nu trebuie sa fie asa, si femeia trebuie sa-si faca treburile casnice. Daca, insa, sunt copii, venind acasa de la serviciu, cu toata oboseala trebuie sa te implici imediat in viata de familie, sa dai ajutor sotiei, si sa nu zici "eu mi-am terminat treaba la serviciu, acum e randul tau!" Am facut impreuna ce era nevoie pana la terminarea zilei. Eu am facut la inceput baie bebelusilor, fiindca sotiei ii era frica sa nu-i scape in baie. Am terminat treburile impreuna, ne-am facut masaj unul altuia pentru a ne improspata putin, dar AM AVUT TIMP si unul pentru celalalt. Sotul se sacrifica pentru sotie si copil, si sotia se sacrifica pentu copil si sot. Sotiilor, va rog, nu va neglijati aspectul fizic, si sotiilor ajutati-va sotiile ca sa aiba timp si pentru ele, ca si pentru voi. Facand asta, veti vedea cata armonie exista in familie, cum va iubiti si mai mult unul pe altul si acum copiii, si nu vine depresia, nu vine neglijarea celuilalt. Eu, ca tata, noaptea cand plangeau bebelusii, de multe ori ma sculam si ma ingrijeam eu de ei, ca s-o las pe ea sa doarma si sa-si revina dupa o zi obositoare. Fara sacrificiu personal din partea amandorura nu e fericire in familie. Asa am crescut copiii, impreuna, cu dragoste, rabadare si sacrificiu. Nu i-au crescut bunicile sau bunicii, fiindca am vrut sa creasca sanatos, nu rasfatati si fara a stii cine este cu adevarat tata si mama. N-a fost usor, dar daca i-ati asculta azi sa vedeti ce frumos vorbesc despre noi, ati intelege mai usor ce v-am spus. Amandoi ne-am jucat cu ei, ne-am pus la mintea lor, le-am iubit, dar si pedepsit cand o luau razna. Niciodata nu le-am pedepsit pentru lucruri minori, dar pentru minciuna, sau daca se loveau una pe alta, intr-adevar lucruri majore. Ne-am ocupat de ele cand au inceput scoala, le-am ajutat in scoala, nu le-am lasat la TV multi ani pentru ca am vrut sa dezvolte relatii bune unele cu altele, sa se joace, mai tarziu sa citeasca carti, etc. Da, sotia a avut timp pentru mine, si eu pentru ea, fiindca ne-am daruit total vietii de familie si unul altuia. Copiii n-au intrat pe locul intai, ci toti am fost pe locul intai. Una din problemele citite mai sus este neglijarea unuia fata de celalalt, ca si neglijarea personala, ingrijirea, spalatul, tinuta, pastrarea greutatii sau revenirea la greutatea normala dupa sarcina! Asa ceva nu e acceptabil.
Am scris mult, si sper ca nu v-am plictisit. Cand am adus pe cea mare de la spital, idea a fost ca sa manance suficient, sa fie spalata si fara iritatii pe piele, si sa doarma cat mai curand toata noaptea. Dupa ce i s-a dus ombilicul, am inceput baile la miezul noptii. Ii faceam masaj dupa baie, sotia ii dadea mancare, si au dormit de la inceput cel putin 4 ore. Incet, incet, am mutat baia mai devreme, si dupa nu mult timp toate au dormit fara probleme cel putin 6 ore. Asta e mare lucru pentru parinti. Deci, ce credeti ca a fost bun, invatati. Succes la toate mamicile, si nu uitati: implicati tatii de la inceput in viata de familie.