Un sfat...ceva
Unde s’au dus? Încă nu ştim, nici nu înţelegem, dar şi noi ne vom duce – şi, îngăduiţi-mi să vă zic, asta e singura taină din viaţa noastră.
Unde ne ducem? Vedem moartea ca pe sfârşitul vieţii noastre, şi asta pentru că e şi ceva adevăr acì, dar şi din pricina necredinţei noastre… nu sântem credincioşi. Ca un prunc în pântecele mamei… stă acolo până se maturizează, până devine un adult. Şi când părăseşte pântecele maicii sale, dacă te gândeşti, moare. Un copil se naşte, părăseşte pântecele mamei… la fel va fi şi cu noi la sfârşitul vieţii. Murim când părăsim pântecele mamei noastre… vrea cineva să se întoarcă în pântecele ei? Duceam acolo o viaţă tihnită, nu plăteam taxe şi impozite, dar nu vrem să ne întoarcem – şi cred că nimeni dintre cei ce s’au dus n’ar dori să se întoarcă în viaţa asta. Mulţi poeţi au rostit notoriu: nimenea nu mai vine îndărăt la viaţă. Am începe iarăşi viaţa asta, cu toate necazurile ei? Zice un psalm că Dumnezeu ne-a făcut fără rost – dar Prorocul vorbeşte de noi, cei necredincioşi, cred… Oare socotim că Dumnezeu e aşa neghiob?… Ar face El atâţia oameni diferiţi… ar avea El nevoie de noi doar ca să aprindă focul iadului, fiindcă n’are chibrituri? Nu… Dumnezeu dragoste este, şi dragostea este epitoma [sinteza, rezumatul, n.n.] tuturor virtuţilor… Smerenia este cea dintâi virtute… dragostea fără smerenie nu este dragoste.
Însă înţelepciunea şi cunoaşterea şi puterea… dragostea le cuprinde pe toate… toate cele pe care le numeşte Dumnezeu dragoste… pentru că noi avem o altă înţelegere. Înţelegem dragostea, dar nu aşa cum o face Dumnezeu. Şi rostul vieţii noastre este să intrăm în mintea lui Dumnezeu… să înţelegem ce a făcut Dumnezeu, cum e mintea Sa… şi atunci vom vedea o mare minune.
În cursul istoriei, se nasc generaţii, strămoşi, părinţi, fii, proroci, mucenici, toţi aceştia, şi oameni care ne sânt apropiaţi. Şi, cu fiecare generaţie, Dumnezeu ne seceră. Toată viaţa mea… de pildă, eram tânăr… şi apoi, dintr’odată, nu ştiu ce s’a petrecut, am ajuns la sfârşitul generaţiei mele – cine va fi următorul? Este secerişul lui Dumnezeu… când ajungem la sfârşitul vieţii, El ne ia. Făptura omenească se naşte în istorie, petrece timp în viaţa asta, apoi Dumnezeu ne ia şi Se gândeşte la un singur lucru… cum să ne aducă în viaţa Sa, iar singurul lucru de preţ în viaţa asta e să înţelegi mintea lui Dumnezeu, planul Său.
Ce e viaţa? Şi viaţa asta nu-i acum. Încă n’avem viaţă adevărată. E un început… unde ne facem alegerile… Şi, după căderea omului, scopul vieţii nu e să cunoşti şarpele lui Adam, ci să deosebeşti între bine şi rău, şi să cunoşti binele de rău… să alegi binele. Fiindcă răul nu are însemnătate, nu e o opţiune; ce e răul? Răul nu există… pentru că singurul lucru care există este acela făcut de Dumnezeu… Dumnezeu n’a făcut răul… Atunci, ce-i răul? Căci el există, fără tăgadă – este o scâlciere a binelui făcut de Dumnezeu. Răul este o minciună şi, în această minciună, dacă oamenii trăiesc în această minciună, trăiesc în ceva ce nu există – şi când trec la viaţa vécĭnică? Vor rămâne în această minciună? Credem că vom fi aşa cum zice apocalipsa de diavol, de fiară că “era şi nu este, măcar că este” (Apoc. 17:8)? Ce-i asta? Asta-i minciuna. O să v’o zic altfel. Este… viaţa este ca verbul „a fi”, încă n’am ajuns cu adevărat întru „a fi”, noi „existăm”; ce înseamnă a exista? Viaţa noastră e un început… sântem într’o începătură… din punctul acesta de vedere, Dumnezeu nu există – aşa cum zic atheii – Dumnezeu este existenţă (fiinţare).
Dumnezeu este o călătorie călăuzită. Dumnezeu n’are trebuinţă de o călătorie călăuzită. Dumnezeu este dintru început, El este începutul, n’are trebuinţă de un început. Dumnezeu este existenţă, El e calea ce duce la fiinţare, la intrarea în Adevăr. Poruncile lui Iisus, dar şi poruncile Vechiului Legământ nu sânt ceva etic, ci reguli ontologice. Sânt cuvinte ce descoperă făpturilor omeneşti Adevărul. Dacă înţelegem poruncile nu doar ca pe ceva etic, ci ca pe o cale de viaţă, pentru a intra în Adevărul vieţii şi în ceea ce duce la această adevărată fiinţare… Mai ales în Evanghelia după Ioan, Iisus zice de mai multe ori că Cuvântul Tatălui este viaţa vécĭnică. Cuvântul lui Dumnezeu este Însuşi Hristos… Cuvântul lui Dumnezeu este ipostatic, este o persoană… vom înţelege asta cândva, nu acum… Şi este ceva deosebit să o înţelegem înainte de-a muri… să ne adâncim în înţelesul vieţii, înainte de a muri. Voi vorbi mai târziu despre asta.
Εἶναι (a fi): Ce înseamnă că Dumnezeu „este”, că El nu există, ci este? E ceva mai presus de existenţă. Întâia dată când Dumnezeu şi-a dat un nume pentru oameni a fost cu Moisì. Înainte de Moisì, puţinii care-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu erau fiii lui Avraám. Iudeii Îl cunoşteau ca Dumnezeu, părintele nostru, însă şi cei de alte credinţe Îl ştiau ca părinte al lor. Dar Moisì Prorocul a vrut să ştie Cine este acest Dumnezeu, şi i-a zis:
„Când mă vei trimite să-i scot din Egipt, cine să le spun că i-a izbăvit? Care e numele Tău?”
Ce înseamnă un nume? Un nume e mai mult decât felul în care-l chemi pe cineva… este înţelesul cuiva… Dumnezeu a schimbat soarta lui Avraám, şi i-a schimbat şi numele; aşa că numele lui Dumnezeu este o descoperire a ce este Dumnezeu. Când dăm, aşadar, nume copiilor, trebuie s’o facem cu seriozitate, pentru că numele reprezintă înţelesul acelei persoane, nu doar un mod de adresare. Şi Dumnezeu i-a zis lui Moisì:
„Să le spui: «Cel ce este» m’a trimis”. A spus doar: „Eu sânt «Cel ce este»”.
După mii de ani, Sfântul Evanghelist Ioan a scris ceva în plus, ca să-l adauge descoperirii lui Dumnezeu: Dumnezeu Dragoste este. Şi dragostea asta e ceva din numele lui Dumnezeu. Ce înseamnă viaţa? Ce înseamnă dragostea? Fără dragoste, sântem indivizi. Ce sânt indivizii? Individualismul omenirii. Dar ca să devenim persoane, ipostasuri… adică un individ ce poate trăi vécĭnic… trebuie să dobândim dragoste; aşadar, ţelul vieţii noastre este să dobândim dragostea, dragostea care-i începutul adevăratei şi vécĭnicei vieţi. Dragostea adevărată este condiţia enipostazierii – condiţia pentru a nu cunoaşte moartea – şi dragostea cuprinde toate virtuţile; dacă câştigăm încet o virtute… smerenia, ascultarea, toate virtuţile… trebuie să înţelegem că toate ne duc la dragoste. Dragostea este capătul. Atuncea putem muri fără să murim.
Părintele Serafim[1] l-a dus pe Stareţ până la capătul vieţii sale. [Părintele Sofronie] nu mai putea merge, era distrus trupeşte, dar duhovniceşte era plin de viaţă. În acele zile, când îşi începea fiecare omilie cu
„Nu ştiu cum de mai sânt încă în viaţă… Mulţămesc lui Dumnezeu că mă mai lasă să trăiesc”,
ne vorbea despre moarte în fiecare noapte, spunea că omul nu poate muri. Aşteptăm, aşa cum zicem în Crez,
„viaţa veacului ce va să fie”.
Ce e credinţa în viaţa vécĭnică? Credinţa este dragoste, este o condiţie a enipostazierii, când putem vedea dincolo de moarte. Credinţa vede dincolo de moarte. Mulţi socotesc că e o închipuire, dar noi credem în nevăzut, şi celor ce cred li se pot întâmpla minuni. Dumnezeu poate răspunde credinţei. Credinţa este dragoste. Dumnezeu răspunde dragostei pentru că El este Dragoste. Dragoste pentru Dumnezeu, Carele Dragoste este.
Credinţa, nădejdea şi dragostea. Trăind în credinţă, dobândim nădejde. Începem să vedem acest Dumnezeu nevăzut. Începi să te porţi potrivit cu credinţa ta şi cu ceea ce te-a făcut să ai credinţă. Încet, au loc una-două „coincidenţe”, şi ceva s’a petrecut: începi să înţelegi că acest Dumnezeu, Care “nu există”, lucrează ca şi cum ar fi; credinţa creşte, şi de acum începem să avem nădejde. Ce este nădejdea? Poate nu voi muri; poate Dumnezeu mă iubeşte chiar dacă-s păcătos. Şi, în această nădejde, nevoinţa noastră înspre Dumnezeu devine mai puternică, pentru că acum nădăjduim. Am văzut că credinţa poate transcende moartea; acum nu numai că simţim ceva pentru că avem nădejde, putem alerga mai iute, nu mai ducem nici o povară. Nădejdea ne-a dus undeva. Acest „undeva” este dragostea, şi dragostea este desăvârşirea.
Călătoria vieţii noastre este un drum al lipsei, al neîmplinirii. Sântem încă pe acest drum, însă sfârşitul drumului, când ne-am maturizat, trebuie să fie când am dobândit de la Dumnezeu, din harul dumnezeiesc, îndeajuns din gustul dragostei, când ne naştem din nou în cealaltă viaţă, care nu-i atât de „altceva” pe cât am crede, fiindcă nu avem cercare. Însă cei ce au cercare îşi dau seama că nu e „altceva”, e Dumnezeu. Trebuie să fim în Dumnezeu. Trebuie însă să intrăm în Dumnezeu încă din viaţa asta. Întregul înţeles al vieţii noastre e să aflăm calea către acea călătorie, drumul spre vecĭnicíe, să ne pocăim, să scăpăm de moarte, de această minciună, o naştere care nu naşte niciodată, o existenţă care nu există.
Ăsta-i scopul vieţii noastre: să scăpăm de minciuna aceasta, când ne naştem din nou. De ce nu există moarte pentru cel ce trece la cealaltă viaţă? E nevoie să ajungem acolo ca să simţim locul ăsta diferit şi să părăsim lumea asta, în care iubim oameni – şi e anevoie să părăsim oamenii pe care-i iubim, dar e doar vremelnic, îi vom vedea din nou. Stareţii nu ne-au părăsit, când se duc în viaţa cealaltă ei ne văd pe toţi, se roagă, ne vom întâlni din nou; mulţi dintre noi i-au întâlnit într’o măsură anume. Cum zicea Sfântul Siluan, ei ne văd vieţile, ei sânt precum Dumnezeu. Nu e o desăvârşire; aşteaptă încă învierea morţilor. Ce e învierea? Este învierea trupurilor din pământ. Cum? Dumnezeu aduce înapoi la viaţă leşurile noastre. Ce cântăm de fiecare dată când îngropăm trupurile celor dragi? Spunem:
„Al Domnului este pământul şi plinirea lui”.
Care-i împlinirea pământului? Să-l hrănim cu oasele noastre. Pământul e de nici un folos lui Dumnezeu, El n’are nevoie să mănânce salată. Pentru Dumnezeu, noi sântem pământul şi, aşa cum un om îngroapă comori în pământ ca să le ferească de hoţi, şi Dumnezeu face ceva asemănător – vedem când i-a zis lui Adam: „În pământ vei merge” şi pământul l-a acoperit, acel pământ din care-i plăzmuise trupul. Oasele noastre cele păcătoase sânt comori pentru Dumnezeu, pe care le ascunde sub pământ până în ziua învierii; ne vom bucura cu o bucurie pe care acum nu ne-o putem închipui; dea-ne Domnul măcar nădejdea ei!
Vedem călătoriile marilor Părinţi Siluan şi Sofronie. Sfântul Siluan l-a întrebat pe Dumnezeu:
„Pentru ce dracii nu mă lasă să mă rog Ţie cu minte curată?”
Şi Dumnezeu i-a spus:
„Cei mândri suferă de la draci”;
se ruga de cincisprezece ani şi ăsta a fost singurul răspuns de la Dumnezeu după cincisprezece ani. I-a zis lui Dumnezeu:
„Sufletul meu a văzut că eşti milostiv, învaţă-mă ce să fac”.
Dumnezeu zice:
„Spui că sânt milostiv şi că sufletul tău M’a cunoscut, încrede-te Mie, ai nădejde”.
E o călătorie în care trebuie să te încrezi lui Dumnezeu. Siluan a făcut-o şi a început să se roage şi să cânte că va sta acolo, în întuneric, pe veci; a zis:
„Mintea mi s’a c**ăţit de draci şi de gânduri păcătoase”.
Gândurile păcătoase vin de la duhuri – [iar duhurile pot fi] duhuri bune şi duhuri rele. Dumnezeu i-a zis să aibă credinţă în El chiar şi-n iad. Sfântul Siluan a făcut aşa, iar Sfântul Duh mărturisea inimii sale şi el s’a mântuit. A parcurs drumul vieţii până la sfârşit şi a avut un singur lucru de biruit – mândria sa – iar Dumnezeu i-a descoperit cum să o facă.
Să nu ne socotim a fi asemenea Stareţului; nu e la măsura noastră. Să ne închipuim cu Dumnezeu în iad şi să nu deznădăjduim – nu-i asta calea, năluciri ale mândriei. Stareţul zicea că mulţi au încercat să trăiască aşa şi au sfârşit prin a înnebuni. Dar Stareţul spunea că am ajuns poate într’o epocă în care oamenii se pot mântui doar cu nădejdea în vreme de necaz. Lumea asta n’are nădejde: nu ştim ce-i nădejdea adevărată decât dacă avem dumnezeiescul har; din pântecele maicii noastre cunoaştem doar suferinţă; suferinţa de a nu putea privi către învierea mea, măcar să am o nădejde că poate Dumnezeu se va milostivi şi poate şi eu mă voi mântui – dar nu mă văd înviat.
Lucrurile s’au înrăutăţit cu omenirea după Primul Război Mondial. Nu putem vedea nădejde pentru că suferinţa e în pielea noastră. În lumea asta fără nădejde, singurul lucru pe care-l pot spune multora e să aibă nădejde, Dumnezeu e atotputernic şi ne iubeşte; însă văd altceva, ceva în cuvintele Sfântul Siluan mai aproape de măsura noastră, ceva ce putem înţelege; în toate greutăţile vieţii să ne amintim acest cuvânt: asta nu-i încă lumea suferinţei (necredinţei). La măsura noastră, trăim uneori în iad – poate Dumnezeu e mai aproape de noi? În viaţă toţi trăim iadul, toţi ne simţim pierduţi, însă Dumnezeu e atunci mai aproape de noi, aşa că ne putem folosi de vremurile de necaz şi să-L aflăm acolo pe Dumnezeu. Nu vă pot spune cum, vă spun doar un lucru pe care l-am văzut în viaţa mea şi a altora. Ce este iadul? Iadul e păcatul. Când sântem în iad, Dumnezeu e mai aproape de noi. De ce? De fiecare dată când păcătuim, nu-i ceva nou; sânt păcătos, e în firea mea; apoi, dacă accept că sânt păcătos, încep să intru în adevăr; dacă cred asta cu cugetul meu, că-s păcătos şi-s departe de Dumnezeu, nimic nu mă poate aduce mai aproape de El; dacă acceptăm asta, atunci Dumnezeu, Care e Adevărul, este lângă noi şi ne putem simţi învierea, pentru că Dumnezeu S’a apropiat de noi.
A venit odată la mine un copil să se spovedească, cu frică: copilul făcuse ceva mărunt, dar pe care-l vedea ca fiind foarte mare. I-am citit rugăciunea, avea vreo şapte ani, şi a fost atât de fericit după rugăciune că a fugit din biserică şi mi-a spus:
„Părinte, acum pot să fug – nu doar să fug, ci să zbor!”
Ce taină – chiar şi în necaz a avut îndeajunsă credinţă ca să creadă că trebuie să se spovedească! Înţelegea că e păcătos şi accepta asta, că ăsta-i adevărul, că sânt al iadului, nu poate fi milă pentru mine din pricina păcătoşeniei – însă pentru noi adevărul are un nume: este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu e Adevărul. Nu noi sântem aproape de Dumnezeu. Dumnezeu e aproape de noi. Mântuirea e lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Dumnezeu face toată treaba grea, noi trebui doar să alegem. Sânt păcătos: am un gând rău şi ştiu că e rău; văd că nu pot avea binele şi nu pot fi binele. Apoi, îi zic ceva lui Dumnezeu şi Dumnezeu îmi va arăta cum să fac alt pas pe drumul ăsta.
Undeva se zice: pentru om, să-şi vadă păcatul este începutul vederii adevărului – a început să vadă. Mulţi văd la spovedanie: văd că sânt aşa rău; important e să poţi vedea păcatul ăsta. Să-l vezi, şi să respingi răul şi să alegi binele – chiar dacă nu-l poţi dobândi, caută cu nădejde spre el; să te rogi pentru bine, asta-i rugăciunea. Asta-i alegerea omului, binele; aşa că să-şi spovedească păcatele înseamnă că respinge răul; nu poate scăpa de el, dar vrea binele pe care nu-l face şi nu vrea răul pe care-l face. E însă o putere în mine care mă sileşte să fac răul pe care nu-l vreau; dar lucrul mare e că nu vreau răul, ci vreau cuvântul lui Dumnezeu.
La sfârşit, am vrut să spun următoarele: sânt trei perioade în viaţa omului – timpul din lăuntrul pântecelui mamei, timpul pe care-l petrecem acum şi vécĭnicia. În pântecele mamei, celulele cresc până se maturizează şi pot veni pe lumea asta. Viaţa noastră încă nu-i viaţă, e un soi de „răstimp de gestaţie”, până ce ne naştem din nou în lumea cealaltă. Maica noastră duhovnicească este Biserica. Sântem în pântecele Bisericii, dar nu ştim care-i adevărata lume, ca un făt ce nu ştie că-i în pântecele mamei până ce se naşte. Creşterea noastră în acest pântece se face cu poruncile lui Dumnezeu; adăugăm celule duhovniceşti la duhurile noastre; când ne naştem din nou, vom ieşi din trupul acesta, care se va duce în pământ, dar sufletul va trăi. Sufletul e un trup duhovnicesc. Până ne vom dobândi din nou trupurile şi vom trăi întreg, vom avea trupul acesta duhovnicesc, o condiţie în care putem trăi în lumea asta. Şi care-i condiţia? Dragostea. Ea le cuprinde pe toate – văz, auz, totul pentru lumea asta. Venim aşadar în lumea asta, mediul nostru din pântece era apa, venim la aer, care-i ca un lichid, dar mai uşor, respirăm aer, am trecut de la apă la aer, de la întunericul pântecelui matern la lumină. Vedeţi, există o logică. Mare lucru este acum cuvântul Sfântului Siluan, să ne ţinem de aceasta ca de-o ancoră a nădejdii: dragostea lui Dumnezeu este în aşa chip că nu poate părăsi, El n’a părăsit pe nimeni, niciodată; cei pierduţi l-au părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu n’a părăsit pe nimeni, niciodată. E o ancoră a dragostei. Dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă, nu se poate schimba, dragostea Sa nu poate părăsi, în cele mai apăsătoare clipe Dumnezeu e lângă noi, şi nădăjduim ca Dumnezeu să ne dea în orice împrejurare cuvintele tainice de care avem nevoie. Nădăjduiesc să descoperim că în aceste împrejurări Dumnezeu e mai aproape de noi decât atunci când sântem fericiţi.
Aşa că vă rog să nădăjduiţi pentru mine, şi eu nădăjduiesc pentru voi în puterea rugăciunii. Şi ne vom continua drumul, uneori ne vom despărţi, nu ştiu când se va duce următorul. Moartea e tragică, dar nu are în ea tragedie. Dumnezeu e atotputernic şi ăsta-i lucrul delicat în ce-l priveşte. Dumnezeu să vă ajute pe toţi în necazurile voastre şi să vă îmbucure, şi nădăjduim să fim împreună toţi acolo, la poarta Raiului, să trăim viaţa cea vécĭnică."
Rafail Noica, Essex, 31 octombrie 2010
De obicei ,incerc sa-mi ocup timpul cu ceva . iar ... daca a fost sa "traiesc si la ora asta ,nu a fost datorita cuiva ,doar singura am trecut peste .Doar ca nu vad sensul la a trai si a suferi aproape o viata intreaga ,Pentru ce? Ca oricum toti ne ducem..deci cei care ziceti ca viata ii frumoasa..nu e adevarat ,viata e doar o incercare..si sunt doar momente de fericire.in rest....
inainte sa faci un asemena gest,merita sa te mai gandesti o data. Ai o intreaga viata inainte cu bune si rele,si viata are mulet intorsaturi.Niciodata nu stii cand s e poate regla situatia ,pentru ca Dumnezeu are grija de toti si de tine,tot ceea ce iti cer este sa ai putina rabdare sa vezi ca la toate exista solutii. Te rog mai gandeste-te.Nu trebuie sa iei concluzii pripite, inainte ca sa fie prea tarziu. eu iti urez succesin viata ta frageta si ma rog ca Dumnezeu sa te calauzeasca si sa te conduca pe calea sa. Poti sa crezi ca in mine ai gasit un prieten si daca te pot ajuta cu ceva spune-mi. Ma numesc Liana si am si eu o sora cam de varsta ta ,putin mai mare. Astept sa-mi scrii pe pagina mea: [email protected]. TE ASTEPT!!
Cum sa fac sa intelegi ca viata este un bun mai presus de orice.Crede-ma te rog,viata din pacate nu este usoara pentru nimeni,chiar daca asa pare de la distanta.Toti avem momente de slabiciune,cand simtim ca nu mai avem forta sa depasim obstacolele.Da probabil ai nevoie un primul rand de ajutorul unui specialist(nu trebuie sa iti fie jena sau teama sa apelezi la el;crede-ma multe obstacole se pot depasi in viata daca infrunti sincer si direct problemele).Spui ca ai probleme cu familia,cu cei din jur,ai vorbit cu ei le-ai spus ce anume te deranjeaza?Nu ai o prietena buna cu care sa discuti nu neaparat despre incercarile tale de sinucidere ci despre necazurile tale,despre ce te framanta?
Stiu ca pare banal ce spun acum dar daca vreodata vrei sa vb. cu cineva sau vrei un sfat te ajut cu mare placere.(daca te pot ajuta da un semn adresa de mail este [email protected] -de multe ori discuti mai usor cu un necunoscut despre asa ceva.)Eu am un prieten care nu este altceva decat o adresa de mess. la urma urmei;doar asa luam legatura, dar impart de multe ori cu el lucruri pe care nu le-as spune usor celor din jurul meu.Si stai linistita puiule nu te judeca nimeni dupa varsta pe care o ai ,esti in primul rand un suflet indiferent ca ai 19 sau 100 de ani.Eu personal am inceput anul dezastruos,pe 19 ianuarie am pierdut-o pe mama,iar acum tata a facut zona zoster pe sistem nervos(boala s-a declansat probabil la moartea mamei).Intru in a doua saptamana de somn intrerupt noaptea(durerile sunt puternice si frica ca i se poate intampla ceva si mai mare),au ramas in urma mamei un sot de al doilea(parintii mei erau despartiti de mult timp)de ajutat si fratele bunicului meu batran ambii la tara,dependenti de ajutorul mamei mele.
Si stii ceva nu am de gand sa cedez si sa ma dau batuta;chiar daca am senzatia ca nu se mai termina toate astea,pentru ca sunt oameni care au nevoie de mine.Undeva acolo sunt oameni care au nevoie de tine;sunt enorm de multi oameni care au nevoie de ajutor.Incearca sa te implici in ceva de genul asta,la un orfelinat,la un azil de batrani si vezi cum te simti apoi.Poti face ceva pentru niste oameni chinuiti,crede-ma. Pentru mine spre exemplu satisfactia pe care o simt cand fac asta nu se compara cu nimic.Pentru ca fara mine stiu ca ''''''''mos Ion'''''''' cum il alint eu ar fi pierdut si nu merita asta de la viata;iar eu pot face lucrul asta.Sper sa nu te fi plictisit cu problemele mele dar te rog eu ai grija de tine,lupta cu viata pentru ca toti facem asta neincetat si mergi mai departe.TREBUIE cu riscul da a ma repeta daca te pot ajuta cu ceva nu ezita,atat cat pot te voi ajuta cu mare placere.
trebuie sa crezi ca vor fi momente mai frumoase dupa perioada aceasta asa cum dupa furtuna este un soare mai stralucitor
mult curaj sa traiesti ceea ce ai primit, adica viata
multi se lupta sa traiasca si tu vrei sa mori
daca ai sanatate bucurate de ea
momente de cugetare personala si liniste sufleteasca iti trebuie
nu dispera ci increde-te in Dumnazeu
Eu vad doar o persoana autosuficienta, cam egoista, cam increzuta,etc. care le stie si le-a vazut pe toate! Parerea mea (hic!) este ca exagerezi. Depresia este o problema grea, din care cu greu poti iesi singur. Dar, din moment ce te-ai adresat chiar si prin acest mod, inseamna ca singura iti dai seama ca ai nevoie de ajutor. Asa ca accepta-l pe cel oferit... E trist ca sunt oameni care reusesc sa duca pana la capat "actiunea" dar fii sigura ca viata va merge inainte, cu sau fara tine... Dar, dupa? Dupa este NIMIC, cum spunea Mircea Cartarescu in "Levantul" ...
Nu o sa-ti dau povete, ca doar le stii pe toate, ci te sfatuiesc sa citesti "Mananca, roaga-te, iubeste" de Elizabeth Gilbert; asta in cazul in care iti place sa citesti. Apoi mai vorbim!
Dar trebuie sa fii o persoana TARE! Tare ca sa traiesti, si la fel de tare ca sa ...Dar eu nu te sfatuiesc! :))) Daca atatia oameni necunoscuti iti spun ca nu e bine, crede-i pe cuvant! Sau macar mai incearca, mai da-i vietii o sansa! Iar daca nu iti place cartea de mai sus scrie tu una, mai buna. :)
Asa e, la ce bun, TOTUL!? Dar parca e prea las sa renunti asa usor. Nici macar nu ne-ai spus care e problema, care sunt probleme...
Tocmai de aceea oameni ca myLifE sunt derutati in ce priveste importanta legaturii lor cu Dumnezeu.
myLifE, Dumnezeu asculta toate rugaciunile, dar nu raspunde in modul cum dorim sau credem noi.
Golul pe care tu il simti in inima ta se afla in inimile tuturor oamenilor; dar nu toti nu il simt atat de profund ca ceilalti. Si stii de ce? Pentru ca ceilalti s-au bucurat de viata aceasta si inca se bucura, si nu simt nevoia de ceva mai bun, mai inalt, de o viata mai buna.
Afla ca in primavara lui 2000, pe atunci avand 19 ani, am cunoscut dragostea lui Dumnezeu. Mintea mea nu era prea dezvoltata in ce priveste intelepciunea acestei lumi; si nu aveam nici o tinta in viata.
Eram foarte retras in relatiile cu ''''prietenii'''', colegii si cu toti oamenii. Priveam la viata lor si imi spuneam mereu: "Trebuie sa existe ceva mai bun decat viata aceasta. Aceasta viata trebuie traita altfel decat vad eu ca o traiesc oamenii." Si Dumnezeu a raspuns intr-o zi acestor intrebari care imi framantau anii tineretii.
Fara Dumnezeu nu exista viata. Omul traieste intr-un non-sens de la nastere si pana la moarte daca nu traieste pentru Dumnezeu. Nu stie pentru ce s-a nascut; nu stie pentru ce traieste si nici pentru ce moare. Toate stiintele din lume, toate psihologiile si toate cunostintele la un loc nu pot umple si nu pot gasi nici o metoda de a umple golul pe care Dumnezeu l-a lasat in om. Acel gol nu poate fi umplut decat cu prezenta lui Dumnezeu. Da, ai auzit bine: numai Dumnezeu poate umple golul din inima omului. Omul incearca sa-l umple cu tot felul de satisfactii si placeri, chiar agatandu-se de zicala "Traieste viata la maxim!" -dar acel ''''maxim'''' dureaza cateva ore si apoi iar a revenit simtamantul goliciunii. Altii, vazand neputinta de a-si umple singuri golul din inimile lor nu vor sa mai traiasca; altii cauta sa si-l umple cu bautura, altii cu droguri sau afundandu-se in alte vicii si placeri (de care mai tarziu nu vor mai putea scapa), cu speranta ca vor scapa de acel simtamint lipsa.
Draga mea, in astfel de cazuri, daca copilul ar fi primit o educatie in care sa gaseasca cunostinta si placere de Dumnezeu, el s-ar fi prins cu tarie de bratul Celui Atotputernic. Dar pentru ca a fost crescut strain de Dumnezeu, ce ar putea sa faca un om decat sa caute cu totul alte metode de a scapa de golul din inima sa? Si in mod firesc, omul Il acuza pe Dumnezeu de nenorocire, chiar daca nu Il cunoaste. Si cei mai multi -printre care si eu am facut asta demult- spun ca Dumnezeu este rau, aspru, care Se bucura de nenorocirea oamenilor; ba chiar am spus ca El nici nu exista -si cu cata putere am facut asta! Pana in clipa in care mi-a dovedit contrariul a tot ce credeam eu despre El: existenta, dragoste, bunatate...
Este bine sa traim viata care am primit-o; dar ca oameni noi nu vom sti sa o traim daca nu o intelegem. Si cine altcineva poate sa ne faca sa o intelegem decat Acela care ne-a dat-o? Parintii erau un bun ajutor in educarea copiilor; dar daca acestia habar nu au de Dumnezeu -sau au tot atat de mult cat au paganii fata de idolii lor, ce pretentie avem de la ei ca sa ne educe si sa ne creasca in cunostinta de Dumnezeu?
Eu nu-ti pot rezolva problema sufletului tau -si nici-un om de pe pamant nu va putea; eu doar te pot conduce catre Acela care te poate ajuta. Problema trebuie sa o rezolvi in mod personal intre tine si Dumnezeu.
Golul este necesar, precum este necesara durerea pentru trup. Daca un om este bolnav, cum poate el sa-si de-a seama de asta ca sa se trateze? Dar daca este bolnav si nu il doare, atunci boala avanseaza fara nici o piedica cu usurinta, grabind moartea... muribundului.
Cand Dumnezeu a creat pe om, l-a creat cu acest gol pentru ca omul -chiar daca este liber- sa nu se creada stapan; ci sa simta nevoia sa de Dumnezeu. In relatia cu Dumnezeu, toti oamenii sunt copii, iar El ne este Tata; si cum un copil are nevoie de parintele sau, tot asa si omul -chiar daca este matur- are nevoie de Dumnezeu. Si cu cat mai mult ca pe pamantul acesta exista un vrajmas al nostru si al Lui -un razvratit cu ingerii lui care nu doarme nici zi nici noapte, si, daca i s-ar ingadui, si-ar gasi placerea in a pustii tot pamantul intr-o clipa.
Priveste cate persoane ti-au scris si gandeste-te ce inseamna moartea: nimic... asta e parerea mea pt ca nu cred in viata vesnica si nici reincarnare... suntem ca niste insecte sau obiecte, o data distruse ramane ....nimic. Acum te intreb: alegi nimic in locul a tot? Macar acum avem posibilitatea de a cunoaste ceva, si un timp scurt; chiar si asa greu, ca uneori e foarte greu dar undeva tot ajungem... la inchisoare, la spital, pe o plaja, oriunde intalnim oameni noi, cunoastem lucruri de care nu ne-am imaginat ca exista, vedem culori, obiecte, simtim lucruri, atingem, ne place, uram, ne dezgusta, fugim, stam, gustam, iubim.
Ai da toate astea pentru nimic, adica ai opri asta?
Da crezi ca de la incercarile tale de sinucidere acum iti e pusa in pericol sanatatea, e posibil, dar tot in viata asta avem si posibilitatea de a lucra cu noi, schimba energia negativa, suparata, pe ceva placut, asa cum ai atras raul prin dorinta de a muri, asa vei atrage binele, starea de bine prin dorinta de viata si de a continua, de a cunoaste mai multe lucruri, pur si simplu nu te mai gandi la asta ci la cate mai sunt de vazut, de simtit , de gustat. Inmaginabil de multe si tocmai asta inseamna viata. Traieste in fiecare clipa ca e mult mai mult decat nimic, decat gol, incearca sa simti tot, aerul, oamenii, culorile,
Mylife sau cum vrei sa ti se spuna: nu-i asa ca esti rockerita? De la primul rand pe care l-ai scris mi-am dat seama de asta. Daca tu crezi ca lumea nu s-ar schimba, ca oamenii n-ar suferi daca tu te-ai duce oriunde mergi dupa moarte (parerea mea e ca nicaieri, dar asta sunt numai eu) atunci ce sa zic: go ahead, just do it. Daca insa crezi ca sunt oameni care ar plange dupa tine (si asta nu dupa o judecata abstracta de-a ta, adica negativista in care nimanui nu-i pasa de tine si ca vai, ce cruda e lumea) atunci nu o fa. Dar iti garantez ca cineva tot va plange, indiferent de ce crezi tu. A plans lumea dupa tirani, a plans lumea dupa Stalin, s-a tinut doliu national si acuma e omul cel rau, d-apoi dupa tine care sunt convinsa ca nu ai dat la nimeni in cap.
Dupa cum spunea cineva mai sus: e foarte probabil sa fii egoista si autosuficienta si de asemenea e foarte probabil sa te crezi mai desteapta decat majoritatea omenirii (ca doar tu ai pus coada la cireasa si ai gasit leacul pentru cancer), dar nu prea cred ca e asa.
Stii, eu una nu cred in dumnezeu, in nimic de altfel, dar nu as face rau nimanui si am trecut prin niste chestii atat de oribile in viata mea (si am numai 24 de ani) incat tu nici nu ti-ai inchipui, dar iubesc atat de mult viata asta pentru ca eu mi-o fac si e asa cum vreau eu sa fie, nu cum incearca altii sa ma faca sa cred ca e (si aici ma refer desigur la toate influentele din viata de zi cu zi: oamenii din jurul nostru care stiu numai sa se planga, televiziunile, toata media de fapt, mesajele pe care ni le transmite muzica).
Ma gandesc ca fiecare lucru pe care il simt e rezultatul unei reactii chimice si fiecare actiune care o fac ceilalti la fel si e al naibii de bine. Asta inseamna sa traiesti: dupa propriile reguli, fara sa faci rau nimanui (poate numai bine).
Ce vreau sa-ti spun este ca sper ca nu te vei sinucide si ca vei gasi vreo modalitate de a da sens vietii tale (alta decat divinitatea), modalitate care exista cu siguranta si doar trebuie sa o cauti. Nu ezita sa cauti sfatul unui specialist psiholog. Eu am o prietena care va fi psiholog in curand si oamenii astia chiar stiu ce vorbesc. Raman uimita de ce chestii stie de fiecare data cand vorbesc cu ea (si asta se intampla in fiecare zi) si nu sunt o persoana tare usor de influentat, mai ales ca si eu sunt o sursa nesecata de informatii.
Asa ca zambeste and fuck with the bad things that happen to us every day
Doamne ajută !
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Medicina generala , Medicina de familie , Ecografie .
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter