Bună dimineața!
De ceva vreme, mai exact de 5 ani, ma confrunt cu mâncatul compulsiv și simt că-mi complică destul de mult existența.
Între vârstele 20 și 21 de ani am avut fluctuații considerabile de greutate, ajungând la 81 de kilograme, în condițiile în care am 1.67 înălțime.
Anul trecut am reușit să revin la o greutate potrivită înălțimii mele (64kg) și m-am chinuit să mă mențin, dar, de-a lungul acestui an, am ajuns să iau 3 kilograme în plus și mă îngrijorează acest lucru.
Simt că devin delăsătoare și alunec din nou în acest obicei dăunător.
Se întâmplă deseori, mai ales acum, să mă privesc în oglindă și să capăt un oarecare sentiment de dezgust când observ o oarecare schimbare a fizicului și această supărare mă determină să cred că este în zadar să mă chinui din nou să remediez situația, ajungând să-mi caut refugiul în mâncare.
Nu știu ce pot face și am nevoie de ajutor…
Nu-mi doresc să pierd din nou controlul.
Vă mulțumesc anticipat!
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Raspunsuri (1)
Buna ziua,
Controlarea mancatului compulsiv poate fi o lupta dificila, insa nu este imposibila.
Iata cateva sugestii care ar putea ajuta:
1. Acceptarea - primul pas catre rezolvarea oricarei probleblei este recunoasterea acesteia. Este evident din mesajul tau ca te confrunti cu aceasta problema si este minunat ca esti gata sa lupti impotriva acesteia.
2. Terapie de consiliere si Psihoterapie - Poti consulta un psihiatru sau pseiholog pentru a discuta problemele emotionale care te pot conduce la mancatul compulsiv. Psihoterapia, in special terapia cognitiva comportamentala, s-a dovedit a fi benefica.
3. Planifica-ti mesele - Stabileste un orar de masa si respecta-l. Include in dieta ta zilnica cat mai multe fructe si legume, proteine si fibre.
4. Evita privarea de mancare- Nu sari peste mese si nu sta prea mult timp fara sa mananci. Acest lucru poate duce la foame excesiva, care poate duce la mancat compulsiv.
5. Activitati fizice - Exercitiile fizice sustinute fac parte, de obicei, dintr-un plan de tratament pentru mancatul compulsiv. Nu numai ca te pot ajuta sa scazi in greutate si sa iti mentii actuala greutate, dar pot imbunatati si starea ta de spirit, un lucru decisiv in prevenirea episoadelor de mancat compulsiv.
6. Alimente sanatoase la indemana - Nu mai cumpara sau pastra in casa dulciuri sau fast-food. Cand ti se face foame, opteaza pentru o gustare sanatoasa, cum ar fi un fruct.
7. Scrie in jurnal - Noteaza ce mananci si cand mananci. Asta te poate ajuta sa identifici modele si situatii care te determina sa mananci compulsiv.
Nu este usor sa depasesti mancatul compulsiv
Retineti ca informatiile pe care le-am oferit sunt generale si nu inlocuiesc sfatul medicului.
Este important sa consultati un medic in legatura cu situatia specifica si sa urmati recomandarile acestuia: https://www.clickmed.ro/medic/nutritie, https://www.clickmed.ro/medic/psihologie
Articole de interes:
sfatulmedicului.ro/Psihologie-si-psihoterapie/mancatul-compulsiv_13394
sfatulmedicului.ro/Bulimie-si-anorexie--tulburari-de-alimentatie/bulimia-nervosa-la-adolescenti-semne-simptome-si-tratament_20669
sfatulmedicului.ro/Bulimie-si-anorexie--tulburari-de-alimentatie/tulburarea-de-alimentatie-excesiva_12
sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/pericolele-tulburarilor-de-alimentatie_10680
Mult succes!
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzProgramează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Diabet si boli metabolice , Diabet si boli metabolice .
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!


Raspunde