Un sfat pentru mine...va multumesc!

Buna seara tuturor, acum cateva luni, mai precis acum vreo 4 luni am facut primul meu atac de panica, care m-a transformat intr o persoana disperata. am facut in acea perioada diverse atacuri de panica, urmate de depersonalizare...anxietate, nu puteam sa dorm, ma gandeam numai ca o sa mor, ca sunt nebuna, ma si vedeam la spitalul de nebuni...am ajuns la un psihiatru, care mi-a dat tratament, insa atunci nu l am luat..situatia mea s-a inrautatit si am cazut intr-o depresie majora cred eu...in fiecare zi plangeam plangeam si plangeam...eram slabita atat fizic cat si psihic, eram si sunt invidioasa (nu stiu daca invidioasa e cel mai bun cuvant folosit) pe oricare persoana , de parca nu avem cu totii problemele si eu sunt singura . la orice fac ma gandesc oare cum as fi facut inainte (inainte de producerea atacului de panica, cand chipurile eram normala)...cum ma puteam concentra facand ceva si negandindu-ma la moarte. nu imi doresc sa mor, si aici e contradictie in mine, nu imi doresc sa mor, dar nu mai suport starea asta...ma ingrozeste sinuciderea, imi e frica sa nu imi pierd mintile pana in punctul sa fac asta...sunt studenta la drept, problemele mele cred ca provin din cauza faptului ca sunt o persoana inchisa, cu o familie destul de dezorganizata, mama este foarte restrictiva, tatal bea pana uita cum il cheama, matusa si bunica plecata in strainatate..nu am prieten, am decat o prietena pe care mi-e greu sa o deranjez mereu cu problemele mele, de parca nimeni nu m-ar intelege...nu mai pot sa mi fac planuri de viitor, ma intreb de ce mi s-a intamplat mie asta, povestea mea e mult mai lunga, au fost destule situatii dificile in viata mea, dar mereu am trecut peste...acum simt ca ma tine ceva in loc si oricat de mult incerc sa mi dau seama ce e schimbat la mine si de unde provine nu pot! dimineata fac niste crizze de depersonalizare mari..parca corpul meu e una si eu sunt alta...e atat de dureros, am fost la psihiatru si mi-a dat pastile, de vreo 2 sap, dar iau jumatate. cel mai greu e ca simt ca ii dezamagesc pe toti in jurul meu, ca toate sperantele lor sunt puse in seama mea...viata mea nu a fost niciodata minunata si am suferit mult, dar mereu mi-am dorit sa fac ceva cu ea...acum nu mai stiu cine sunt...mi-am pierdut echilibrul cu mine insami,,,daca poate cineva sa-mi dea un sfat, as ramane profund recunoscatoare. multumesc anticipat!