Depresie, tristete, oboseala...
Sunt intr-o situatie similara cu a multor persoane de aici, ies dintr-o relatie de 3 ani de zile, o relatie in care m-am dedicat si am renuntat la multe, am facut multe compromisuri crezand ca asta e calea catre fericire si undeva aceste compromisuri imi vor fi rasplatite. Ne-am promis sa nu ne spunem decat adevarul, insa certurile cu el s-au transformat intr-o manipulare psihologica : "de ce nu ai spus asta, de ce nu esti sigura de asta..." si control permanent (imi verifica mailurile). Am renuntat la multe, inclusiv familia, care nu a sustinut relatia din motive religioase.
In ultimul an a reusit sa gasesca un motiv pentru a ma parasi (un motiv absurd, un om rational ar spune ca nu e un motiv serios). A reusit insa in acelasi timp sa ma faca sa ma simt prost, sa ma faca simt vinovata. Am trecut peste, l-am intrebat serios daca nu cumva as putea sa ii explic ce s-a intamplat cu adevarat, daca nu cumva as putea sa il conving sa se intoarca. Raspunsurile au fost ciudate diferite si de fiecare data insista ca e vina mea.
Sincer au trecut pentru mine 3 luni. Am intrat in ultimul an de facutate, sunt o persoana ambitioasa (sau cel putin eram) mi-am ales o tema foarte grea care ma pasioneaza, insa nu mai am nicio motiviatie, sunt obosita, vreau sa stau in pat sa dorm, pot si am reusit sa dorm un weekend intreg si simt ca as face asta in fiecare zi.
Uneori ma suna sau vorbeste cu mine, in aceste momente sunt in forma, ma tine tare, insa indata ce conversatia se incheie izbucnesc in plans, un plans amar...
Inainte locuiam cu familia acum toti au plecat, din mai multe motive, stau singura, mananc singura, dorm singura, ma trezesc la fel de singura. M-am uitat in jur sunt multe persoane, cu care as vrea sa mai vorbesc sa ma intalnesc, sa incep din nou o relatie, insa faptul ca stiu ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni ma face sa imi fie teama, chiar daca m-ar accepta, chiar daca ar dori sa fie cu mine, sunt o persoana mult prea gaunoasa si i-as trage inapoi, sunt prea depresiva sa fiu in preajma lor.
Daca e sa analizez lucurile rational, despartirea e cel mai bun lucru care mi se putea intampla, m-a consumat prea mult omul, stiam asta. Insa nu pot sa gandesc rational, si chiar daca gandesc asa, motivatia, concentrarea, acuitatea, determinarea de care dadeam dovada o data nu mai sunt.
Nu ma pot izola in casa, si asta imi face bine sau nu. Nu e bine pentru ca am reusit sa ma cert cu un bun amic in timpul unui proiect, un amic pe care il cunosc mai bine de 8 ani de zile, implicit proiectul a esuat, prietenia s-a cam distrus. Pe de alta parte e bine pentru ca lucrez, sunt inconjurata de oameni extraordinari, care pe de-o parte imi dau speratata ca exista o posibilitate pentru o viata frumos traita, pe de alta parte cand ajung acasa realizez ca nu am puterea sa ajung la nivelul lor niciodata. Aici intervine deznadejdia.
Sincer, sunt o persoana rationala. Stiu ce trebuie sa fac, stiu ca trebuie sa ma orientez spre lucrui care imi plac, sa imi organizez viata, sa iau modelul altora daca ma ajuta, sa fac ceva ce pe mine m-ar ajuta: citit, filme, invatat, gatit, relaxat. Pe principul fii persoana care vrei sa fii. Daca pici un an de facultate , nu e extraordinar, dar nu e nici capat de lume. Imi place sa cred ca poti sa treci peste orice, daca te gandesti in felul urmator: Ok, durerea e mult prea mare pentru a suporta, dar oare pot sa trec peste ziua asta, poate pot sa trec peste si sa imi perimit sa fiu iarasi eu macar o zi, macar momentul asta,...
Sfaturile sunt frumoase, le stiu le cunosc, insa nu imi energia sau motivatia sa ma ridic din pat. Nu stiu daca relatia din care am iesit are vreo legatura cu ceea ce simt. Insa ma simt la capatul puterilor, nu mai pot mai mult as renunta la tot inclusiv la viata.
Stiu viata e frumoasa, are momentele ei in care zambesti razi cunosti oamneni extraordinari, insa nimic nu se compara cu durerea de a nu putea fii acolo unde vrei sa fi, da a nu fii asa bun asa cum iti doresti sa fii. O sa imi spuneti pune mana si antreneazate si vei deveni. O sa va spun, indiferent cat ma voi antrena nu voi ajunge acolo unde vreau eu. Nu visez la cai verzi pe pereti, vreau doar sa nu ma simt straina in locul in care sunt vreau sa fiu asa cum am fost inainte, sa imi regasesc pasiunea.
Am incercat, am luptat, insa totul e in dezdanejdie....
"Ziua e prea scurta, domnule, soarele prea putin. Cerul e plin de nori, fericirea e o simpla vorba. In fine dracu sa le ia pe toate" Octavian Paler.
In ultimul an a reusit sa gasesca un motiv pentru a ma parasi (un motiv absurd, un om rational ar spune ca nu e un motiv serios). A reusit insa in acelasi timp sa ma faca sa ma simt prost, sa ma faca simt vinovata. Am trecut peste, l-am intrebat serios daca nu cumva as putea sa ii explic ce s-a intamplat cu adevarat, daca nu cumva as putea sa il conving sa se intoarca. Raspunsurile au fost ciudate diferite si de fiecare data insista ca e vina mea.
Sincer au trecut pentru mine 3 luni. Am intrat in ultimul an de facutate, sunt o persoana ambitioasa (sau cel putin eram) mi-am ales o tema foarte grea care ma pasioneaza, insa nu mai am nicio motiviatie, sunt obosita, vreau sa stau in pat sa dorm, pot si am reusit sa dorm un weekend intreg si simt ca as face asta in fiecare zi.
Uneori ma suna sau vorbeste cu mine, in aceste momente sunt in forma, ma tine tare, insa indata ce conversatia se incheie izbucnesc in plans, un plans amar...
Inainte locuiam cu familia acum toti au plecat, din mai multe motive, stau singura, mananc singura, dorm singura, ma trezesc la fel de singura. M-am uitat in jur sunt multe persoane, cu care as vrea sa mai vorbesc sa ma intalnesc, sa incep din nou o relatie, insa faptul ca stiu ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni ma face sa imi fie teama, chiar daca m-ar accepta, chiar daca ar dori sa fie cu mine, sunt o persoana mult prea gaunoasa si i-as trage inapoi, sunt prea depresiva sa fiu in preajma lor.
Daca e sa analizez lucurile rational, despartirea e cel mai bun lucru care mi se putea intampla, m-a consumat prea mult omul, stiam asta. Insa nu pot sa gandesc rational, si chiar daca gandesc asa, motivatia, concentrarea, acuitatea, determinarea de care dadeam dovada o data nu mai sunt.
Nu ma pot izola in casa, si asta imi face bine sau nu. Nu e bine pentru ca am reusit sa ma cert cu un bun amic in timpul unui proiect, un amic pe care il cunosc mai bine de 8 ani de zile, implicit proiectul a esuat, prietenia s-a cam distrus. Pe de alta parte e bine pentru ca lucrez, sunt inconjurata de oameni extraordinari, care pe de-o parte imi dau speratata ca exista o posibilitate pentru o viata frumos traita, pe de alta parte cand ajung acasa realizez ca nu am puterea sa ajung la nivelul lor niciodata. Aici intervine deznadejdia.
Sincer, sunt o persoana rationala. Stiu ce trebuie sa fac, stiu ca trebuie sa ma orientez spre lucrui care imi plac, sa imi organizez viata, sa iau modelul altora daca ma ajuta, sa fac ceva ce pe mine m-ar ajuta: citit, filme, invatat, gatit, relaxat. Pe principul fii persoana care vrei sa fii. Daca pici un an de facultate , nu e extraordinar, dar nu e nici capat de lume. Imi place sa cred ca poti sa treci peste orice, daca te gandesti in felul urmator: Ok, durerea e mult prea mare pentru a suporta, dar oare pot sa trec peste ziua asta, poate pot sa trec peste si sa imi perimit sa fiu iarasi eu macar o zi, macar momentul asta,...
Sfaturile sunt frumoase, le stiu le cunosc, insa nu imi energia sau motivatia sa ma ridic din pat. Nu stiu daca relatia din care am iesit are vreo legatura cu ceea ce simt. Insa ma simt la capatul puterilor, nu mai pot mai mult as renunta la tot inclusiv la viata.
Stiu viata e frumoasa, are momentele ei in care zambesti razi cunosti oamneni extraordinari, insa nimic nu se compara cu durerea de a nu putea fii acolo unde vrei sa fi, da a nu fii asa bun asa cum iti doresti sa fii. O sa imi spuneti pune mana si antreneazate si vei deveni. O sa va spun, indiferent cat ma voi antrena nu voi ajunge acolo unde vreau eu. Nu visez la cai verzi pe pereti, vreau doar sa nu ma simt straina in locul in care sunt vreau sa fiu asa cum am fost inainte, sa imi regasesc pasiunea.
Am incercat, am luptat, insa totul e in dezdanejdie....
"Ziua e prea scurta, domnule, soarele prea putin. Cerul e plin de nori, fericirea e o simpla vorba. In fine dracu sa le ia pe toate" Octavian Paler.
−50%până la
Aplicația Sfatul Medicului
Prima ta întrebare, mai ieftin în aplicație
Descarcă aplicația și pune prima întrebare cu până la −50% reducere.
Scanează cu telefonul
Raspunsuri
(10)
A
ania222
acum 14 ani
Corectez canteva typo : *lucruri, *antreneaza-te. Daca mai sunt altele, va rog, scuzati-ma.
S
Sari
acum 14 ani
Cauta un psiholog, si sigur te va ajuta. Altfel te vei afunda tot mai jos.
Buna seara,
Citind ceea ce ati scris am regasit ceea ce imi povestesc clientii care vin dupa despartiri si divorturi. Doliul dupa o relatie (da si in cazul despartirilor se produce un doliu, adica o perioada de plangere si acceptare) dureaza 6 luni. Dar aceste luni nu sunt la fel, cu timpul e un pic mai usor.
Este foarte bine ca aveti sprijinul colegilor. Luati-o treptat, fara graba, in ritmul dvs.
Daca aveti posibilitatea, este, intr-adevar, o solutie buna sa apelati la serviciile unui psihoterapeut care sa va ajute sa va cunoasteti din nou, sa stiti cine sunteti dvs si nu sa va priviti din perspectiva altor oameni.
Citind ceea ce ati scris am regasit ceea ce imi povestesc clientii care vin dupa despartiri si divorturi. Doliul dupa o relatie (da si in cazul despartirilor se produce un doliu, adica o perioada de plangere si acceptare) dureaza 6 luni. Dar aceste luni nu sunt la fel, cu timpul e un pic mai usor.
Este foarte bine ca aveti sprijinul colegilor. Luati-o treptat, fara graba, in ritmul dvs.
Daca aveti posibilitatea, este, intr-adevar, o solutie buna sa apelati la serviciile unui psihoterapeut care sa va ajute sa va cunoasteti din nou, sa stiti cine sunteti dvs si nu sa va priviti din perspectiva altor oameni.
M
Maria
acum 14 ani
Un sfat: rupe orice legatura cu el! Fii ambitioasa si puternica! Timpul le va rezolva pe toate, cu siguranta! Insa, nu uita, in ultimul rand, de prietenul nostru cel mai apropiat: Dumnezeu!
I
IULIANA FŰLAS - psiholog clinician, psihoterapeut integrativ
acum 14 ani
Acceptă-ţi viaţa cu bune şi cu rele!
Accepta tristeţea, singurătatea, dar asta nu înseamnă că trebuie să te adânceşti în ele până nu mai găseşti o cale de ieşire. Viaţa nu este roz de la un capăt la altul, trebuie să cauţi clipele de bucurie, să lupţi pentru ele, fiind convinsă că le meriţi.
Pe un fond de vulnerabilitate creste foarte mult pericolul suicidului, pericolul de a intra intr-o depresie, de a-ti constientiza de fapt nefericirea. Depresia este o emotie a renuntarii si, in loc sa lupti te retragi si mai mult in tine, te inchizi si mai mult in tine, te simti si mai nefericit, trist.
Un lucru foarte important: depresiile se nasc pentru ca tu le lasi, pentru ca nu te tii ocupata si iti lasi mintea sa fabuleze si sa te impinga la ganduri negativiste! Asa ca, in loc sa te lasi coplesit de emotii, mai bine invata sa gasesti punctele forte ale situatiei in care te afli.
Nu lua singurătatea ca pe un dezastru !!!
Faptul ca ai mai mult timp si spatiu pentru propria persoana te face sa percepi singuratatea mai degraba ca pe un dar, decat ca pe o povara. Pe de alta parte, clipele petrecute de unul singur sunt mai pretioase decat cele alaturi de oameni plictisitori. Important este sa-ti pastrezi optimismul. Singuratatea nu ne mai sperie si nu ne mai doare daca invatam sa traim singuri.
Daca ramanem ancorati in trecut, uitam sa mai traim in prezent !!!Este important sa ne acceptam asa cum suntem, cu bucurii si necazuri, cu impliniri si regrete. Ideea este sa descoperim partea buna in orice lucru.
Sa invingi depresia, poate fi un lucru dificil, mai ales in aceasta perioada, dar fiecare gand negativ alungat este un pas in directia cea buna.
Consilierea şi terapia suportivă este bine venita in aceasta perioada si-ti oferă un mediu de acceptare şi încurajare.
Nu te abandona tristetii ! Cere ajutorul unui psiholog !
http://www.romedic.ro/iuliana-fulas-cabinet-individual-de-psihologie/articol/10250
Accepta tristeţea, singurătatea, dar asta nu înseamnă că trebuie să te adânceşti în ele până nu mai găseşti o cale de ieşire. Viaţa nu este roz de la un capăt la altul, trebuie să cauţi clipele de bucurie, să lupţi pentru ele, fiind convinsă că le meriţi.
Pe un fond de vulnerabilitate creste foarte mult pericolul suicidului, pericolul de a intra intr-o depresie, de a-ti constientiza de fapt nefericirea. Depresia este o emotie a renuntarii si, in loc sa lupti te retragi si mai mult in tine, te inchizi si mai mult in tine, te simti si mai nefericit, trist.
Un lucru foarte important: depresiile se nasc pentru ca tu le lasi, pentru ca nu te tii ocupata si iti lasi mintea sa fabuleze si sa te impinga la ganduri negativiste! Asa ca, in loc sa te lasi coplesit de emotii, mai bine invata sa gasesti punctele forte ale situatiei in care te afli.
Nu lua singurătatea ca pe un dezastru !!!
Faptul ca ai mai mult timp si spatiu pentru propria persoana te face sa percepi singuratatea mai degraba ca pe un dar, decat ca pe o povara. Pe de alta parte, clipele petrecute de unul singur sunt mai pretioase decat cele alaturi de oameni plictisitori. Important este sa-ti pastrezi optimismul. Singuratatea nu ne mai sperie si nu ne mai doare daca invatam sa traim singuri.
Daca ramanem ancorati in trecut, uitam sa mai traim in prezent !!!Este important sa ne acceptam asa cum suntem, cu bucurii si necazuri, cu impliniri si regrete. Ideea este sa descoperim partea buna in orice lucru.
Sa invingi depresia, poate fi un lucru dificil, mai ales in aceasta perioada, dar fiecare gand negativ alungat este un pas in directia cea buna.
Consilierea şi terapia suportivă este bine venita in aceasta perioada si-ti oferă un mediu de acceptare şi încurajare.
Nu te abandona tristetii ! Cere ajutorul unui psiholog !
http://www.romedic.ro/iuliana-fulas-cabinet-individual-de-psihologie/articol/10250
A
ania222
acum 14 ani
Da, o sa cer eventual ajutorul unui psiholog. Dar trebuie sa tineti cont de un lucru, nu ma tem de pericolul suicidului, de ce m-as teme de asta? Oare in momentul asta ar trebui sa ma ingrijoreze? Din pacate, nu.
A imi invinge depresia unei pierderi ( in cazul meu prietenul ) e suficient de superficiala, pot sa ma orientez sper lucuri care imi plac, sa sterg tot ce am de la el (ceea ce am si facut deja). Insa in urma acestei relatii am ramas cu un gust amar si cu ideea ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni si nimic, nu stiu daca relatia e de vina sau pur si simplu a fost un moment in care pentru mine s-au prabusit toate sentimentele.
Ce gasesc dificil in momentul asta e sa accept ceea ce sunt, sa accept ca nu sunt buna, sau nu sunt suficient de buna cum as dori eu sa fiu. Plecand de le premiza asta imi pierd automat motivatia de a termina ceva, chiar inainte de a incepe. Daca inainte proiectele imi dadeau elan, ma entuziasmau si la consideram ca pe o metoda de antrenament, de invatare, de testare,... acum le evit, nu vreau nici macar sa le incep stiin ca nu voi fi suficient de buna sa le termin. Si cum nu imi place un proiect terminat pe jumatate, mai bine aleg sa nu incep nimic.
Un alt aspect care il resimt din ce in ce mai apasator zilele astea, desi s-ar putea sa fie nu prea legat de povestea mea, e oboseala. Oboseala cronica as putea spune. Nu am schimbat nimic in stilul de viata, mananc la fel, dorm la fel, poate mai mult, si tot ma simt obosita de fiecare data. Poate fi relationat si de aceasta perioada prin care trec.
Sunt si voi fi o persoana realista, poate chiar pesimista cu personalitate melancolica ce adun totul in mine. Spuneti timp pentru mine. Nu gasesc bucurie in asta, poate doar in fericirea de a putea citi in liniste, insa adevarata mea bucurie e sa ii stiu pe cei din jurul meu fericiti, apoi daca e timp vine si randul meu.
Multumesc frumos pentru sfaturi,
Ania
A imi invinge depresia unei pierderi ( in cazul meu prietenul ) e suficient de superficiala, pot sa ma orientez sper lucuri care imi plac, sa sterg tot ce am de la el (ceea ce am si facut deja). Insa in urma acestei relatii am ramas cu un gust amar si cu ideea ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni si nimic, nu stiu daca relatia e de vina sau pur si simplu a fost un moment in care pentru mine s-au prabusit toate sentimentele.
Ce gasesc dificil in momentul asta e sa accept ceea ce sunt, sa accept ca nu sunt buna, sau nu sunt suficient de buna cum as dori eu sa fiu. Plecand de le premiza asta imi pierd automat motivatia de a termina ceva, chiar inainte de a incepe. Daca inainte proiectele imi dadeau elan, ma entuziasmau si la consideram ca pe o metoda de antrenament, de invatare, de testare,... acum le evit, nu vreau nici macar sa le incep stiin ca nu voi fi suficient de buna sa le termin. Si cum nu imi place un proiect terminat pe jumatate, mai bine aleg sa nu incep nimic.
Un alt aspect care il resimt din ce in ce mai apasator zilele astea, desi s-ar putea sa fie nu prea legat de povestea mea, e oboseala. Oboseala cronica as putea spune. Nu am schimbat nimic in stilul de viata, mananc la fel, dorm la fel, poate mai mult, si tot ma simt obosita de fiecare data. Poate fi relationat si de aceasta perioada prin care trec.
Sunt si voi fi o persoana realista, poate chiar pesimista cu personalitate melancolica ce adun totul in mine. Spuneti timp pentru mine. Nu gasesc bucurie in asta, poate doar in fericirea de a putea citi in liniste, insa adevarata mea bucurie e sa ii stiu pe cei din jurul meu fericiti, apoi daca e timp vine si randul meu.
Multumesc frumos pentru sfaturi,
Ania
S
Sari
acum 14 ani
Cauta , sa faci ceva care te-a ajutat si in trecut, sa te intareasca.
Eu, de exemplu, m-am suit la volan si am mers la Parcul Dendrologic din Buzias, am baut apa minerala de la izvor, care contine fier, magneziu, si multe alte minerale, m-am plimbat printre pomii aceia seculari, am absorbit din aerul plin de ioni negativi, care incarca foarte bine sistemul nervos, am dat de mancare la veverite, si pasari, sunt foarte blande, invatate cu oamenii, am luat apa in sticle, sa beau din ea si acasa, si m-am pus pe picioare, macar pentru o perioada.
Cauta sa mananci si oua de prepelita, contin foarte multe minerale si vitamine, gasesti la supermarket-uri, iti vor da un alt tonus, te va ajuta sa depasesti situatia.
Vei reusi, caci esti o luptatoare si nu esti singura.
Sanatate.
Eu, de exemplu, m-am suit la volan si am mers la Parcul Dendrologic din Buzias, am baut apa minerala de la izvor, care contine fier, magneziu, si multe alte minerale, m-am plimbat printre pomii aceia seculari, am absorbit din aerul plin de ioni negativi, care incarca foarte bine sistemul nervos, am dat de mancare la veverite, si pasari, sunt foarte blande, invatate cu oamenii, am luat apa in sticle, sa beau din ea si acasa, si m-am pus pe picioare, macar pentru o perioada.
Cauta sa mananci si oua de prepelita, contin foarte multe minerale si vitamine, gasesti la supermarket-uri, iti vor da un alt tonus, te va ajuta sa depasesti situatia.
Vei reusi, caci esti o luptatoare si nu esti singura.
Sanatate.
A
ania22
acum 14 ani
Multumesc mult pentru sfaturi si incurajari. Am incercat sa iau suplimente alimentare de la farmacie, dar fara folos, oboseala inca persista. O sa incerc ce mi-ai sugerat, nu cred ca voi ajunge sa fac plimbari in aer curat prea curand, dar imi voi impune un stil de viata mai ordonat. Desi, in sinea mea simt ca nu asta ma va ajuta, sincer, dar as putea sa incerc.
Multumesc inca o data,
Ania
Multumesc inca o data,
Ania
Raspunde la intrebare
Scrie raspunsul, apoi te autentifici rapid (sau iti faci cont) ca sa-l publici — textul nu se pierde.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Psihiatrie , .
Dr. Chirulescu Eduard Cristian
Hyperclinica MedLife Berceni - Bucuresti
Dr. Constantinescu Silvia
Clinica Medicala Memento Med - Str Brailita - Bucuresti
Dr. Gherghe Claudia
Clinica Aproape - Bucuresti
Dr. Morcov Alexandra
Centrul Medical Bellanima - Bucuresti
Dr. Nastase Diana Mihaela
Centrul Medical Atena - Bucuresti
Dr. Neamtu Alexandra
Centrul Medical Bellanima - Bucuresti
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau inregistreaza-te ca sa comunici cu medicii si pacientii din comunitate.
Ai si tu o intrebare?
Comunitatea Sfatul Medicului e pregatita sa raspunda, gratuit.
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter