Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului
SfatulMedicului.ro Comunitate Depresie De ce ameţesc după tratamentul pentru depresie?

De ce ameţesc după tratamentul pentru depresie?

M MembruMobileApp1505603946 · acum 8 ani
Bună seara! Sunt fată și am 19 ani. De c**ând am fost la psihiatru în urma unor gânduri și reacţii de-ale mele, iar acolo am fost diagnosticată cu depresie reactivă. Mi s-a prescris o jumătate de ciprolex la prânz și o jumătate de xanax la prânz și seara. În prima zi în care am început tratamentul, am tras un pui de somn după ce am băut ambele jumătăţi de pastile la ora prânzului, iar de atunci nu mai pot scăpa de ameţeală. Nu știu dacă are vreo legătură cu ameţeala mea, dar atunci am adormit fără să vreau le canapea, fără pernă, iar capul mi-a stat puţin aplecat pe spate, în timp ce restul corpului a stat puţin ridicat pe pătură. Ameţeala a început încă de la acel somn, ba chiar din timpul lui, ameţeala trezindu-mă din somn. Ţin să menţionez că cel mai groanzic ameţesc atunci când las capul pe spate. Parcă sunt lovită în cap de ceva și privirea mi se zguduie, auzind și un mic ţiuit. Ameţeala este atât de puternică încât simt că sunt la un pas de leșin. Am mai luat cele două pastile încă o zi și, nemaisuportând ameţeala, am sunat psihiatrul și i-am spus despre acest simptom ciudat, iar aceasta mi-a confirmat că este de la pastile, recomandându-mi să încep să iau doar un sfert din ciprolex, și xanax-ul să îl iau un sfert doar seara, iar dacă ameţeala tot nu-mi trece, să întrerup tratamentul. Zis și făcut, dar degeaba. Ameţeala a tot continuat, așa că am renunţat la tratament, dar ameţeala încă persistă. De la ce poate fi? Ce s-a întâmplat? De asemenea, am niște dureri ciudate în cap din când în când, ca niște înţepături, dar mai brutale, nu ascuţite, la fel și în spatele capului. Ce credeţi că poate fi?
Vă rog să îmi răspundeţi. Mulţumesc!
Raspunde
Raspunsuri (2)
SfatulMedicului
SfatulMedicului
acum 8 ani
Buna ziua,
Pentru a putea primi un raspuns adecvat va recomandam sa mergeti la un control medical. Articol de interes: //sfatulmedicului.ro/Ametelile-si-vertijul/vertijul-simptome-cauze-si-tratament_14822
0 Raspunde
M
Marius Titulescu
acum 2 luni
Oare ati aflat cauza? Daca da, m-ar interesa si pe mine, intrucat nu stiu daca-mi imaginez ca ametesc sau e un efect advers real.

Acest comentariu a fost moderat de administratorul forumului.
0 Raspunde
Raspunde la intrebare
Scrie raspunsul, apoi te autentifici rapid (sau iti faci cont) ca sa-l publici — textul nu se pierde.

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.

Ai si tu o intrebare?

Comunitatea Sfatul Medicului e pregatita sa raspunda, gratuit.

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter