Adolescenta dureroasa :( va rog sa ma ajutati

Salut. Ma numesc Claudiu si am 17 ani si am cateva probleme destul de mari. Va rog mult sa cititi.

Dintotdeauna am fost o persoana foarte introvertita si timida. Nu aveam curaj sa spun ca nu vreau sa fac un anumit lucru sau sa refuz pe cineva si mereu am incercat sa le fac pe plac absolut tuturor.

Credeam ca daca voi fi un om bun, voi primi si eu bine in schimb dar nu a fost deloc asa.

La scoala eram foarte foarte stresat inca din prima zi de clasa I. Imi era foarte frica sa nu se supere profesoara pe mine sau parintii. Primeam foarte foarte multe teme de facut si stateam pana tarziu sa le fac, uneeori pana la 12. O uram pe invatatoarea mea pentru ca ea avea mari pretentii de la mine deoarece eram cel mai bun din clasa si pentru ca ma trimitea la multe concursuri si se supara daca nu faceam bine. Celorlalti copii nu le spunea nimic.

Parintii mei mereu au avut pretentii foarte mari de la mine in tot ceea ce faceam eu si eu mereu am incercat sa le fac pe plac ca sa nu se supere.M-au inscris la tenis sa fac un sport de performanta.Acolo ma simteam la fel de stresat ca si la scoala. Mereu ma certa cand venea sa ma vada, iar antrenorul ma certa si el sa arate ca vrea sa ma invete. Cand nu era tata uneori anternorul ma lovea si ma injura de fata cu alti copii si parinti, iar eu stateam si pur si simplu nu faceam nimic. Imi venea sa explodez dar niciodata nu am aratat ca sunt neumultumit.Pe la 12 junsesem sa ma masturbez ca sa pot sa ma linistesc. Credeam ca e un lucru ingrozitor dar nu puteam sa ma controlez pentru ca era singurul lucru care ma mai linistea. Ma simteam extrem de vinovat si era ingrozitor. Credeam ca fac un lucru groaznic si ca sunt o persoana oribila din cauza asta, dar cam intotdeauna m-am simtit fara valoare si simteam ca niciodata nu sunt destul de bun pentru ceilalti.

Cand aveam 14 ani m-am imbolnavit destul de rau. Am avut bronsita cateva luni de zile. Ma simteam foarte rau si dormeam foarte greu. Aveam si cearcane foarte mari. Colegii de clasa imi spuneau ca am o fata de mort. Si profesorii stiau ca ma simteam rau dar in continuare trageau de mine sa invat si sa merg la concursuri. M-am calificat la olimpiada nationala de chimie de la Oradea. Dupa ce m-am calificat a inceput chinul. In fiecare zi stateam 5-6 ore in laboratorul de chimie facand probleme. Profesoara nu prea statea cu mine, imi spunea din ce culegeri sa lucrez si venea sa verifice cat am lucrat. Imi venea sa mor. Simteam ca nu mai pot sa suport, dar cu toate astea nu ziceam nimic, iar daca parintii ma vedeau suparat ma certau si ei.

In realitate mie nu imi pasa de toate acestea Eu nu voiam decat o viata normala. Voiam sa am si eu prieteni sau o prietena.Voiam sa ma relaxez, sa cunosc si eu alti copii, sa merg in tabere, dar parintii mei spuneau: "Ce nu-ti ajunge ca ai de toate, ai casa, ai masa, mergi la olimpiade"

Pregatirea pentru olimpiada judeteana de matematica m-a stresat mai tare decat la chimie. Era foarte greu si nu intelegeam. Eu fiind intr-a opta faceam probleme de clasa a 10-a. Lucram mult si acasa ca asa pot sa inteleg. Ajunsesem intr-un timp sa vizez numai formule.Cand ma gandesc acum nu stiu cum am supotat aceste luni.

In afara de scoala si de calculator in viata mea nu se intampla absolut nimic. Nu intram pe messenger sau pe situri de socializare, deoarece toate lumea voia ceva de la mine. Voiau sa le fac tema sau sa le repar calculatorul sau sa le fac temele etc. Toata viata oamenii au vrut ceva de la mine si eu nu am avut curaj sa refuz.

Am inceput sa ii urasc pe profesori, foarte tare si pe colegii mei. Mi-am dat seama ca celorlalti nu le pasa de ce spun profesorii. A trecut repede clasa a noua, si tot ce am facut a fost sa stau la calculator si sa invat din cand in cand. In fiecare zi imi venea sa plang si uneori plangeam ca nu am si eu o viata normala si ca nu am avut nicioda o prietena si credeam ca nu voi avea niciodata. In vacanta dintre a 9-a si a 10-a am inceput sa ies cu colegii, dar nu ieseau prea des si nu puteam sa stau mult pentru ca daca batea vantul incepea imediat sa ma doara capul si sa fac sinuzita.

Nu vreau sa dau examenele alea, nu vreau sa trec prin liceu fara sa simt altceva decat suferinta. In fiecare zi ma doare capul, gatul, tusesc si imi e frica sa nu ma imbolnavesc. Am luat tone de pastile pentru tuse, imunitate, pentru dureri de cap dar absolut nimic nu are efect.

Gandul ca o sa ajung la faultate unde o sa fie mult mai rau si dupa aceea o sa ma angajez ma terorizeaza. Nu pot sa suport gandul ca toata viata n-am facut absolut nimic pentru mine. Niciodata nu am fost fericit. Nu am facut decat ce vor ceilalti. Sunt foarte fricos, foarte timid si nu am pe nimeni cu care sa vorbesc. Parintii nu vor sa ma inteleaga. Cred ca singurul mod in care pot sa le arat cat de mult sufar este sa ma sinucid. Atunci isi vor da seama ce simteam eu. NU MAI SUPORT. Viata mea nu a insemnat altceva decat chin, suferinta si stres.

Ma simt neputinios in fata vietii si mereu sunt foarte obosit. Dupa ce vin de la scoala nu mai pot face absolut si stau in pat mereu si de multe ori incep sa plang spunandu-mi ca nu pot face nimic pentru a ma schimba si a avea o viata normala pe care sa o traiesc pentru mine. Va rog foarte mult sa ma ajutati.

Am inceput sa cred ca problemele mele de sanatate se datoreaza in mare parte psihicului si modului cum am trait pana acum. As vrea sa scap de gandurile astea pe care le am dar ma urmaresc mereu. As vrea sa fiu un copil ca toti ceilalti, sa fiu sanatos si fericit. As vrea si eu sa am o prietena dar sunt foarte foarte timid si nu stiu cum sa ma apropii de o fata. Nu stiu ce sa ii zic, despre ce sa vorbesc. Ma rusinez imediat cand vad o fata care imi place si ma feresc de ea. Niciodata nu am sarutat o fata si nu am fost la o intalnire. Colegii mei rad de mine ca nu am avut niciodata o prietena si ma simt si eu foarte prost pentru ca am 17 ani si vreau sa simt ca iubesc pe cineva si sa simt ca si acea persoana nu ma iubeste pe mine, dar am fost invatat ca adolescentii nu simt dragoste, ca asta e mare prostie si ca e un pacat, dar vreau si eu sa ma indragostesc cat sunt adolescent , nu la 30 de ani asa cum cred altii ca e "moral" pentru ca atunci e vorba despre bani, serviciu si responsabilitate si alte prostii de care eu nu mai vreau sa aduc niciodata. Eu cred ca cea mai frumoasa dragoste este in adolescenta si vreau si eu sa o simt.Ma chinuie gandul ca atunci cand eram sanatos si puteam sa imi traiesc viata cum vreau eu nu am facut-o, am trait cum au zis altii. Acum cand imi doresc sa fiu altfel, nu mai pot. Mi s-a bagat in cap sa fiu un copil cuminte, ascultator, supus, sa respect pe toata lumea, sa invat mult. Acum, colegii mei care fumeaza, se imbata si isi petrec noptile in cluburi sunt mult mai sanatosi ca mine si e foarte frustrant.

Nu mai stiu ce sa fac sa trec peste toate intamplarile si sa las totul in urma. Va rog sa ma ajutati.