stari emotionale inaintea menstruatiei
Buna ziua! Am 20 de ani, 1.67 m inaltime si aproximativ 52 kg. Cam de un an si jumatate (aproximativ), am simtit, palpand zona respectiva, ca sub sanul stang am un fel de nodul micut. Nu este observabil ochiului, iar atunci cand ma intind pe spate se mai simte foarte putin. Uneori zona devine putin tensionata as putea spune, inaintea menstruatiei. Alteori mi se pare ca nu mai simt nimic atunci cand palpez zona, de parca nu ar mai fi acel nodul. Mentionez ca nu mi-am inceput viata sexuala. Am mai avut probleme in timpul menstruatiei, cum ar fi: stare de panica, cadere de calciu, alteori la spital mi s-a scris pe fisa medicala ''''tulburare vegetativa'''' pentru probleme tot de natura menstruala. De altfel, inaintea acestei perioade sanii se maresc si la atingere devin durerosi (nu foarte tare si nu intotdeauna). Inainte de perioada menstruatiei sunt destul de speriata, desi nu am dureri sau sangerari masive, din acest punct de vedere chiar ma pot considera norocoasa, dar ma simt... [continuare]
Bună dimineața, am o fetita de 15 luni, timp de 9 luni am alaptat , iar dupa 4 luni de la incetarea alaptarii am inceput sa am probleme destul de mari inaintea menstruatie cum ar fi stare de tristețe/ disperare pe timp de zi iar noaptea nu reusesc da dorm , adorm la 21 iar la 3 ma trezesc si numai pot dormi, in aceste 6 ore ma trezesc cel putin o data. Ar trebui sa fac un conscul la ginecolog/ endocrinolog? Va mulțumesc pentru un eventual raspuns. [continuare]
buna ziua! am si eu o intrebare si va rog foarte mult sa ma ajutati. am citit intr-o carte despre tipurile de depresii deoarece cred ca am una..si m-am regasit destul de bine printre simptomele sindromului maniaco depresiv. am stari emotionale extrem de schimbatoare si cad foarte des dintr-o extrema in alta...si asta mi se intampla tot timpul..nu numai la un interval de timp. pur si simplu stau si plang sau sunt fara niciun chef de viata ( plus ganduri sinucigase)..si in urmatoarele minute sunt extrem de fericita si fac glume..rad ..pun muzica si dansez prin casa fara oprire...si am foarte multa incredere in mine. dupaia iar pic brusc in plans... va rog mult sa-mi spuneti ce am si ce as putea sa fac. multumesc [continuare]
am aceeasi situatie ca a ralucai doar ca la mine e mult mai neagra situatia! imi vin tot felul e ganduri, as renunta la tot, mi-e frica cateodata sa nu patesc ceva si sa ramana copilul singur! nu ma pot opri din plans si nu indraznesc sa spun nimanui din familie ca m-ar judeca gresit si ar spune ca nu mai pot de bine ca stau acasa! am dureri de cap groaznice si sint momente cand fac sau spun cate ceva si realizez la cateva secunde ce fac! sant ametita si mi-e greata de la durerile de cap puternice. toate astea se intampla mai ales cu o sapt inaintea menstruatiei! precizez ca nu consum alcool si nu iau nici un fel de medicamente. ma depaseste situatia si nu pot sa merg la medic din cauza ca stau intr-un oras mic unde toata lumease cunoaste si iar m-ar judeca! [continuare]
buna.am un baietel de 3 ani si 5 luni,si nu stiu ce sa intamplat de sa schimbat emotional.inainte se uita la desene animate ,si nu aveam probleme cu el.de vreo o luna ,doua de cand se uita la desene animate si vede ca plange vre-un personaj animat incepe sa i dea lacrimile ,si i spun de atatea ori ca nu e voie sa planga .orice vede ,din desene ,ca plange pisica ,soricelul ,orice e gata incepa sa i dea lacrimile.nui dau desene cu batai,sau alceva care nui face bine.ce sa intamplat de e asa emotiv?cred ca nici un copil nu face asa,cum face al meu.ce pot sa fac? [continuare]
buna ziua am 30 de ani si am facut un avort pe 17.02.2010 nu stiu daca e normal sinii sint tot tari si nu au cedat deloc ,greata nici ea nu a disparut ,nu am singerat deloc burta ma jeneaza doar un pic,temperatura nu am facut si totusi ma intrb daca e normal sa am aceleasi stari ca inainte de sarcina .am facut chiretaju la o luna am avut o sarcina mica,am pus intrebari la mai multe persoane si m-am speriat e posibil sa nu fi fost insarcinata si sa fie o sarcina extrauterina dar ma intreb, ce a chiuretat totusi e medic poate sint absurda dar sint speriata rau.Luni ma duc la doctor sa vad ce se intimpla multumesc [continuare]
Buna ziua stie cineva ce ar putea fi?.... luna aceasta mam trezit brusc intro diminiata cu o durere groaznica de cap simteam cami bate inima in cap...am fost la urgente mi sa zis ca am cefalee vasculara mam tratat cu ibuprofen .tramadol..ketoprofen...durerile au trecut foarte repede toate sau intamplat in prima mea zi de menstruatie care venise pe data de 13 ...si normal era sa apara pe data de 16...acum sunt foarte bine nu mai am nimika ..insa cu vreo 6 zile in urma am avur niste scurgeri foarte abundente si a fost vreo 3 zile in care era acea scurgere alba...un pic galbuie dar cu roz in ea un rosu mai aprin dar foarte putin...ma speriasem am zis ca mia venit menstruatia insa era prea devreme ... a doua zi nam mai a vut a treia zi insa a aparut iar acea pata mica de sange sai zic asa ...cam trei zile .. dar inainte de a mi se intampla asta cu vreo 3 zile in urma am avut o durere de burta ....ovare sai zic asa foarte tare ma simteam ca si cum asteptam sami vina menstruatia... [continuare]
buna ziua,luna trecuta mia intarziat menstruatia 5 zile timp in care in aceste 5 zile intarziere am avut contact sexual neprotejat cu finalizare ca pana la urma sa-mi vina menstruatia,mentionez ca au fost scurgeri normale(7 zile,asa ma tine pe mine),este posibil ca in acele zile de intarziere de inaintea menstruatie sa fi ramas insarcinata ?am avut o perioada cand aveam greturi foarte mari.dar asta inainte sa-mi vina menstruatia,in fiecare zi eu aveam greturi.va multumesc si astept un raspuns,am facut un test dupa dar a iesit negativ [continuare]
buna ziua..as avea o intrebare am observat ca in fiecare luna inaintea menstruatiei...ma dor sani dar problema e ca sanu drept doare cel mai tare...as vrea sa va rog sami dati un raspuns e posibil sa doara doar un san inaintea menstrei?la medic.... nu pot ajunge momentan.sincer tot timpul ma palpez mie frik etc ..dar durerile sunt cu cateva zile inainte de cicklu...astept cu interes rasp dvs. [continuare]
Buna ziua!Am 17 ani .In ultimul timp am inceput sa imi urasc foarte tare viata ,nu mai suport ,de cateva zile ma simt golita de emotii ma simt ca o camera goala,mi s a mai intamplat asta si a tinut o saptamana sau mai mult ,iar dupa asta am devenit fara vreun motiv agitata,anxioasa ,foarte nervoasa starile astea mi se par cele mai intense dimineata iar pe parcusul zile ma simt putin mai bine ,sunt foarte irascibila ma enervez repede,cand ma enervez nu ma pot abtine sa nu imi fac ceva rau,uneori ma simt incetinita si imi fixez privirea pe ceva in momentul ala nu imi mai vine deloc sa vorbesc si vorbesc foarte incet si lent,ma misc incet ,nu mai am chef de aproape toate activitatile care imi placeau inainte,in fiecare zi simt ca toti au ceva cu mine chiar si cei pe care nu ii cunosc simt ca ma urasc ,ca ma barfesc ,in ultima perioada am inceput sa ma trezesc din somn de cel mult 3 ori si ma trezesc mai devreme de cat ma trezeam eu deobicei .De mai multe luni sunt asa doar ca parca s... [continuare]
Buna ....nu stiu ce se intampla ...aseara pe la ora 12 am simtit o durere groaznica la ovare mam ridicat din pat si nu puteam merge simteam ca ma apasa ceva pe ovare am fost la bae crezand cas constipata dar inainte imi luasem un pliculet xcare te ajuta sa iesi afara .... nu sa intamplat nimik ... nu ma puteam aseza in pat simteam ca ma injughie in burta ... am iesit pe balcon sa iau o gura de aer ca ma durea ff tare miera frica sa nu mi se faca rau ...incepusem sa am senzatia de voma ...insa nu am vomitat..mam pus in pat incercand sa nu ma misc si am adormit asa ...mam trezit azi dimineata nu mai era durerea asa puternica isa trebe sa ma asez incet pe pat sau scaun caci ma dor ovarele ..nu stiu cum sa descriu e ca si cum ma apasa ceva .... si toata luna asta am ragait ca niciodata si simt o caldura in corp ...bine ast apoate fi din cauza calduri de aici ...e foarte cald insa e ceva diferit ... e posibil sa fi fost de la gaze ? nu ma durut niciodata in halul acela burta ... [continuare]
Buna ziua.Am si eu o problema la care as dorii sa primesc un raspuns.De obicei am un ciclu menstrual regulat.De aceasta data insa acesta mi a intarziat timp de 5 zile fata de data de 28 febr .cand trebuia sa am menstruatie.In a 4 a zi de intarziere am observat o scurgere maronie pe care o aveam de obicei inaintea menstruatiei insa aceasta nu a fost urmata de ciclul menstrual.Toate contactele sexuale au fost protejate(cu prezervativ).Am dureri ca cele dinaintea menstruatiei dar aceasta intarzie sa apara.Am observat si un usor disconfort la urinare(usturime).In ultima perioada am fost racita dar nu am urmat un tratament care se poata duce la o dereglare a ciclului.Sunt foarte ingrijorata si as vrea sa stiu despre ce ar putea fii vorba mai ales k la ginecolog pot ajunge abia saptamana viitoare [continuare]
uneori apre brusc o dorinta sexuala mult exagerata care este foarte suparatoare si jenanta. Acesta poate dura o anumita perioada.O analiza facuta intr-o situatie similara rata un nivel ridicat al foliculinei.Mentionez ca este insotita de o stare emotional foarte exagerata si chiar cu tulburari serioase. de asemenea mentionez ca sufar de rinita alergica si ca manifest intoleranta la numeroase produse chimice sau nu insotite ridicarea puternica a temperaturii/ Mentionez ca periodic cate trei luni utilizez coacaz negru si frunze de zmeur. va rog sa imi recomandati ce as putea folosi pentru a scadea intensitatea acestor manifestari [continuare]
buna ziua, Ma numesc Olimpia si am o mare recunostinta fata de saitul dvs pe care il frecventez regulat. Am o mare rugaminte la dumneavoastra daca se poate sa-mi raspundeti cat mai repede. Am cea mai buna prietena care in data de 27.11.2011 a suferit un infarct. A fost transportata de urgenta de la Sibiu la TG Mures cu elicopterul unde s-a intervenit chirurgical la valva aortica a inimii. De atunci si pana acum nu si-a revenit, face febra foarte mare 39 -40 si tensiunea f. mica.In urma cu 3 ani ea a tinut o cura de slabire, a slabit 30 kg, din cate stiu de la ea cu ceai si tratament, dar nu mi-a spus ce fel de tratament. Mama ei in urma cu 22 ani a murit de reumatism infectios, iar acum 1,5 luni a trecut prin stari emotionale puternice, a murit tatal ei. Va rog sa-mi raspundeti si mie care au fost cauzele care au dus-o aici, daca sunt cele relatate de mine? In momentul de fata ea este intr-o stare critica. Va multumesc! [continuare]
Luna asta mi-a intarziat ciclul menstrual(luna trecuta mi-a venit pe 21 dar a venit mai repede deoarece am avut o mica raceala la ovare) Mentionez ca am un ciclu menstrual neregulat.Contacte sexuale am avut insa protejate(exista ff putine sanse ca spermatozoizii sa fi ajuns in interior) si pe langa asta am aproape toate stariile dinainte de menstruatie(sanii ma dor destul de tare si sunt mai mari decat deobicei iar durerea de ovare exista dar nu constant) Oare ar trebui sa ma ingrijorez? avand in vedere ca suntem pe 23? Akm 2 luni mama mea mi-a spus ca i-mi va venii mai repede din cauza racelii si asa a si fost a venit si in acea luna si luna trecuta pe 21.(cu o zi mai repede) insa in prima luna de raceala ma tinut doar 3 zile in care mi-a curs destul de mult.insa luna trecuta ma tinut mult(6 zile) As dorii sa-mi spuneti la ce sa ma astept sau pe cand va trebui sa-mi vina.Multumesc [continuare]
In ultimul timp pot spune ca lupt cu mine . Ma lupt cu starile mele emotionale de necontenit. De ceva timp, am aflat ca tatal meu are cancer in faza terminala, apoi asa zisul "iubit" al meu care imi era cel mai aproape si simteam o portita de scapare in preajma lui s-a spulberat. Ma simt izolata datorita faptului ca mai tot timpul meu il petrec acasa ajutandu-mi parintii.. si incerc mai tot timpul sa ma mentin ocupata fizic . Gandurile negative incerc sa le ascund , concentrandu-ma mai mult pe ceea ce fac. Ma simt foarte slaba cand ma intalnesc cu cineva sa socializez. Abea in momentul respectiv imi dau seama ca nu pot fi o persoana normala, nu reusesc sa fiu pozita si abea daca ma pot stapanii sa nu plang ( sau cel putin sa ascund vocea moale ) . Simt ca ajung la disperare. De ce sunt asa slaba? Incerc totusi sa am incredere in mine, in ceea ce fac si ce alegeri fac. Dar cad usor spre partea negativa a situatiilor. Ma framant cum pot sa fac sa ajung la un echilibru. Poate asta o... [continuare]
Buna seara, am 18 ani si o menstruatie neregulata. De cateva luni ma ingrijoreaza o sangerare inaintea menstruatiei, sau chiar dupa la cateva zile dupa ce se termina menstruatia, apare acea scurgere cu sange care tine cateva zile (3-4 zile ). Ma ingrijorez din cauza asta, mai ales ca viata sexuala nu mi-am inceput-o deci nu se pune problema de luat anticonceptionale, totusi m-am intrebat daca nu cumva am vreun dezechilibru hormonal care cauzeaza asta. A mai fost cineva in situatia asta? Va multumesc anticipat pentru raspunsuri! [continuare]
intrebareAm avut un contact neprotejat cu ejaculare in afara acum 3 luni...mi-a venit menstruatia de 2 ori insa acum imi intazie...am facut un test de sarcina si a iesit negativ...poate fi din cauza stresului?Mentionez ca am ovare micropolichistice....si ma dor sanii ca inaintea menstruatiei de cateva zile [continuare]
Buna ziua, Va scriu in speranta ca puteti sa ma ajutati cu anumite sfaturi legate de o problema de anxietate care si-a facut aparitia acum cateva saptamani. Eu sunt in general o fire mai emotiva, sufar de o usoara tahicardie, am pulsul marit in situatii de stres, iar in ultimul timp am fost destul de retrasa, nu prea am iesit prin oras si stau destul de mult la calculator. Sunt studenta, iar de cateva saptamani am trait niste senzatii care m-au speriat, se intampla de obicei cand sunt singura, dar nu neaparat. Este destul de greu sa le descriu, e ca si cum as constientiza ca exist, imi simt corpul usor si mi-e frica sa nu se intample ceva cu mine, sa pierd controlul corpului sau a mintii. La inceput senzatia dura putin si apoi imi batea inima tare si aveam instinctul de a parasi locul respectiv, in care ma aflam singura. Mai apoi, nu am mai avut exact aceeasi senzatie, este mai prelungita, plus ca uneori am doar frica sa nu mi se intample iar. Atunci cand ma gandesc la... [continuare]
Buna-ziua! Am 26 de ani si in urma cu 1 an jumate am fost diagnosticata cu chist ovarian pentru care am primit ca tratament administrarea de contraceptive orale Diane 35 pentru cel putin 9 luni. In timpul administrarii nu am avut nici un fel de reactii adverse, doar in unele luni mai simteam niste dureri la nivelul sanilor care i simteam mai greoi cu aprox 5 zile inaintea menstruatie. Dupa 11 luni de administrare am facut control ginecologic mi s-a spus ca chisturile au disparut si am intrerupt administrarea Diane 35 pentru o luna dupa care am inceput-o din nou (doctorul a spus ca pot sa le folosesc in continuare). Deci am reinceput administrarea si acum dupa 6 luni de la reincepere (nu am avut nici un fel de probleme) mai inca inca 2 pastilutze din aceasta folie,dar cu 10 zile inainte de ziua normala a venirii "menstruatiei" am inceput sa am niste dureri de intensitate mult mai mare in sanul drept, care acum s-au mutat si la sanul stang. Am inceput sa ma sperii, parca simt si... [continuare]
am o iritatie pe partea de sus a piciorului sub forma de herpes,asta se intimpla de citiva ani si am observat ,numai atunci cind am o stare nervoasa.inainte i-mi aparea la doua sau trei luni acum pare si odata pe luna prima data incepe cu durere ca si cum esti lovit in locul respectiv dupa 2 zile apare acea iritatie exact ca un herpes cu senzatie de mincarime.si dispare cam dupa o saptamina incet incet se usuca si trece fara sa pun absolut nimic.V-as ruga sa-mi spune-ti ce boala poate sa fie si cum se poate trata. VA MULTUMESC [continuare]
Buna ziua, in octombrie mi''am facut un tatoo insa nu sint sigura ca acul era steril...peste o luna am avut infectie urinara(asta este rezultatul ambulantei insa doar vazind urina,fara sa faca analize)... in martie lucrind cu piele colorata care avea si miros urit si-mi provoca adeseori dureri de cap...intre timp mi''a aparut candidoza(usturime,mincarime, inflamatia vulvelor si pierderi albe brinzoase), insa si asta a fost diagnozul meu, mi''a trecut folosind o crema speciala pentru asa ceva....la distanta de o luna imi apare iarasi cu citeva zile de menstruatie....am fost la medic si fara sa ma examineze mi-a confirmat ca este candidoza...mi''a prescris pastile oral si pastile de pus in vagin, insa timp de doua luni exact aceeasi problema inaintea menstruatiei...am luat iarasi pastile pe cale orala shi alt tip in vagin...dupa 2 luni imi apara aceeasi problema...in timpul actului sexual in special la inceput am dureri ca shi cum as fi virgina doar ca durerea o simt cam cind penisul... [continuare]
Va rog . ! As dori si eu un raspuns , am 18 ani jumatate , acum 1 saptamana am avut un contacct sexual , la inceput fara prezervativ , ( nu a ejaculat ) , dupa cu prezervativ , ultima menstruatia fiind pe 17 iunie , imi este tare frica de o posibila sarcina , specific ca ma dor sanii si burta , ca si cum ar trebui sa imi vina , inaintea menstruatiei din luna iunie am luat antibiotic , atat inainte cat si dupa ( pt o masea ) . . va rog reau si eu rasp . Multumesc ! [continuare]
buna ziua .. aproxinativ de 3 luni am o secretie urat mirositoare si apoasa dar aceste simptome iti fac aparitia inaintea menstruatiei.. sa imi fac probleme ? [continuare]
buna ziua ma num mariana am 24 de ani si am o intrebare:este cumva posibil sa sufar de o dereglare hormonala`?adik de ceva timp am observat ca inaintea menstruatiei am simptome tare ciudate care imi afecteaza viata si a celor din jur.sunt deprimata f sensibila violenta agresiva si spun si fac lucruri pe care in mod normal nu le fac iar apoi regret,se intampla doar inaintea menstruatiei si tin sa precizez ca am si migrena spirala hormonala ca anticonceptie, va multumesc,mariana [continuare]
Buna seara! Acum ceva vreme (aprox. 6 luni ) , am sesizat o umflatura in zona genitala asemanatoare cu cea a unui nodul, care dispare si apare.Este dureros doar la atingere.Mentionez de asemenea faptul ca unele menstruatii sunt doar cu cheguri de sange si de cele mai multe ori inaintea menstruatiei sau chiar in timpul ei am varasaturi. Ma voi consulta si cu un medic, dar as dori sa stiu la ce ma pot astepta in mare parte. Va multumesc anticipat! Laura M. [continuare]
intepaturi pe corp incepand cu mainile si picioarele duca care se extinte foarte rapid pe tot corpul ,,,apare la efort fizic ,agitatie sau cand este o stare emotionala...este o stare foarte neplacuta si reactioneaza din ce in ce mai intens iar reactile sunt tot mai dese [continuare]
buna ziua,va rog sa ma ajutati,sunt cetatean strain si nu pot sa ma adresez usor la un medic,am avut 2 zile niste scurgeri maronii initial rosu-maro inchis treptat mai deschis ,aceste scurgeri au avut loc cu 4 zile inaintea menstruatiei,care ar putea fi cauza?mentionat ca am luat antibiotic pt pneomonie si am fac 2 teste de sarcina care au iesit negativ [continuare]
Hidroxicorticosteroizi (urina) - 17 17-ohcs
Corticosteroizii reprezinta o clasa de steroizi hormonali produsi de glandele suprarenale. Structura corticala este alcatuita din trei zone, fiecare fiind responsabila de sinteza anumitor hormoni steroizi: - Zona glomerulara (zona responsabila pentru secretia aldosteronului - retine apa si sarea); - Zona fasciculata (responsabila pentru secretia glucocortisteroizilor, printre care si cortizolul, hormon responsabil pentru adaptarea corpului la stres); - Zona reticulata (responsabila pentru secretia hormonilor androgeni). Corticosteroizii joaca un rol esential prin reglarea tensiunii si a functiilor cardiovasculare. Corticosteroizii sau “hormonii de stres” sunt influentati cel mai adesea de starea emotionala si/sau de efortul fizic. Principalele doua clase de corticosteroizi sunt glucocorticosteroizii si mineralocorticosteroizii, hidrocorticosteroizii facand parte din clasa glucocortisteroizilor. In momentul in care depunem efort fizic mare sau suntem stresati,... [continuare]


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter