Clickmed
programare rapida la medic

Dureri in capul pieptului

Actualizat la data de: 24 August 2023

Durerea toracica

Sus
Dureri in capul pieptului

Durerea in capul pieptului sau durerea toracica poate avea multiple forme, de la o durere ascutita, intensa la durerea surda.
Durerea de piept are doua cauze majore: durerea de cauza cardiaca si durerea de cauza non-cardiaca. Astfel, durerea in capul pieptului poate fi un semn al unei patologii grave si necesita investigatii si diagnostic de urgenta.

Cuprins articol

  1. Durerea toracica
  2. Semne si simptome
  3. Cand ar trebui sa mergeti la medic?
  4. Cauze
  5. Metode de diagnostic
  6. Teste imediate
  7. Teste aditionale
  8. Concluzie
  9. Citeste pe aceeasi tema

Semne si simptome

Sus

Durerea toracica se poate prezenta sub diverse forme si poate fi insotita de alte simptome si semne, in functie de cauza declansatoare.

Durerea toracica de cauza cardiaca

Durerea toracica de cauza cardiaca apare, cel mai frecvent, atunci cand au loc fenomene ischemice cardio-vasculare precum angina pectorala si infarctul miocardic.

Deseori durerea cauzata de aceste afectiuni este asociata cu una sau mai multe dintre urmatoarele:
• Senzatie de strangere, arsura sau intepatura puternica in capul pieptului
• Durere iradiata catre spate, gat, mandibula, umeri si unul sau ambele brate
• Durere ce persista mai mult de cateva minute, se inrautateste la cele mai mici eforturi si variaza ca intensitate
Dispnee (dificultati de respiratie)
• Transpiratii reci
• Slabiciune sau ameteli
• Greata si varsaturi

Durere toracica de cauza non-cardiaca

Deseori este dificila diferentierea celor doua tipuri de durere in piept. Insa, pe baza simptomelor, medicul se poate orienta catre patologia cardiaca sau catre patologia non-cardiaca, cel mai adesea digestiva.

Durerea toracica de cauza non-cardiaca este asociata cu:
• Gust amar refluat in cavitatea bucala
• Senzatie de arsura pe gat si/sau torace
• Tulburari de deglutitie
• Durere ce se modifica cu schimbarea pozitiei corpului
• Durere ce se accentueaza la inspir puternic sau tuse
• Intensitatea durerii este moderata, cu durata foarte lunga, de cateva ore.

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Sus

Oricand experimentati o durere toracica noua sau neasteptata, apelati la serviciul medical de urgenta. Infarctul miocardic nu poate fi exclus decat de catre un medic specialist, iar atunci cand nu este identificat la timp, poate duce la stop cardio-respirator si deces. Astfel, este esential sa nu ignorati simptomele caracteristice durerii toracice.

Cauze

Sus

Asemanator simptomelor, cauzele durerii toracice sunt cele de cauza cardiaca si cele de cauza non-cardiaca.

Cauzele cardiace includ:
• Infarctul miocardic. Fluxul sanguin este blocat in cel putin una dintre arterele coronare, artere ce vascularizeaza muschiul inimii (miocard).
• Angina pectorala. Angina este termenul utilizat pentru a descrie durerea cauzata de scaderea fluxul sanguin miocardic. Astfel apare fenomenul de ischemie, insa ischemia nu este completa precum cea din infarctul miocardic. Angina pectorala poate evolua oricand catre aparitia infarctului. In multe cazuri aceasta durere apare in timpul efortului fizic, fiind numita angina de efort.
• Disectie de aorta. Disectia de aorta este o patologie urgenta, amenintatoare de viata, ce implica artera aorta, cea mai mare artera din organism. Atunci cand peretele aortic este disecat si straturile peretelui se separa, apare disectia de aorta cu risc foarte mare de ruptura aortica.
• Pericardita. In pericardita apare inflamatia sacului din jurul inimii, numit pericard.

Cauzele digestive includ:
• Pirozis. Pirozis reprezinta senzatia puternica de arsura in mijlocul pieptului si este cauzata de refluxul acidului gastric. Cea mai frecventa patologie ce cauzeaza pirozis este refluxul gastro-esofagian.
• Tulburari de deglutitie. Unele patologii esofagiene duc la tulburari de deglutitie si durere toracica.
• Patologia pancreatica si vezicala. Inflamatia pancreasului, numita pancreatita si litiaza biliara pot cauza durere abdominala cu iradiere la nivelul toracelui, fiind frecvent interpretata ca si durere toracica.

Cauze musculo-scheletale

Unele tipuri de durere toracica sunt cauzate de leziuni si patologii ale muschilor sau oaselor ce constituie peretele toracic. Acestea includ:
• Costocondrita: In aceasta afectiune, cartilajele coastelor se inflameaza si devin dureroase
• Fibromialgia. Un sindrom cronic dureros al muschilor intercostali, duce la durere toracica intermitenta
• Traumatisme osoase costale: coastele rupte vor cauza durere toracica

Cauze pulmonare:
• Embolism pulmonar. Trombii sanguini pot circula de la nivelul membrelor inferioare pana la plamani, cauzand tromb-embolismul pulmonar. Circulatia pulmonara se opreste si apare durerea toracica intensa.
• Pleurezie. Inflamatia foitelor ce acopera plamanii, pleurezia duce la durere de piept accentuata de tuse si inspirul puternic.
• Colaps pulmonar. Durerea este in acest caz asociata cu dispnee si stare generala alterata.
• Hipertensiune pulmonara. In aceasta patologie, tensiunea in arterele pulmonare creste semnificativ.

Metode de diagnostic

Sus

Durere de piept nu este intotdeauna de cauza cardiaca si nu indica intotdeauna un infarct miocardic. Totusi, infarctul miocardic trebuie intotdeauna exclus de catre personalul medical, fiind o urgenta amenintatoare de viata. Tot in serviciul de urgenta se vor face teste pentru a exclude alte patologii severe precum colapsul pulmonar sau trombembolismul pulmonar.

Teste imediate

Sus

Unele dintre primele examinari realizate, pentru a exclude cauzele grave de durere de piept, includ:
• Electrocardiograma. Acest test rapid evalueaza activitatea electrica a inimii. Este un test neinvaziv, necostisitor si usor de realizat, dar cu sensibilitate foarte mare. Pentru a realiza electrocardiograma se vor plasa cativa electrozi pe torace, cu ajutorul carora se inregistreaza activitatea cardiaca. In infarctul miocardic vor aparea modificari specifice pe electrocardiograma (EKG).
• Analize de sange. Atunci cand apare ischemia miocardica, muschiul cardiac elibereaza in sange anumite enzime si proteine. Prin masurarea acestora in sange, medicii vor putea identifica fenomenele ischemice cardiace.
• Radiografie toracica. Aceasta este prima examinare pentru a identifica afectiuni pulmonare.
• Computer Tomograf (CT).  Aceasta examinare se foloseste de electie atunci cand se suspecteaza un trombembolism pulmonar sau disectia de aorta.

Teste aditionale

Sus

In functie de rezultatele testelor initiale, medicul va face si alte teste aditionale, pentru a confirma diagnosticul.
• Ecocardiografia. Ecocardiografia sau ecografia cardiaca este un mod de vizualizare a inimii, cu ajutorul undelor de sunet. Este, de asemenea, o examinare neinvaziva si foarte utila.
• Alte tipuri de CT. Se pot utiliza examinari tip CT mai detaliate, in functie de diagnosticul suspicionat.
• Test de efort. In timpul unui test de efort, pacientul va merge pe un covor rulant sau pe o bicicleta statica, timp in care va fi inregistrata electrocardiograma. Astfel se pot identifica modificari ischemice ce apar doar la efort.
• Angiografia coronariana. Este atat o metoda de diagnostic, cat si de tratament, atunci cand este suspicionat clinic si electrocardiografic un infarct miocardic acut.

Concluzie

Sus

Durerea de piept poate avea cauze variate, de la cauzele cardiace grave la cauze digestive, osteo-musculare si pulmonare. Pentru a stabili diagnosticul este intotdeauna nevoie de excluderea afectiunilor urgente, amenintatoare de viata, ce pot cauza durere de piept. Este esential sa nu ignorati durerea toracica si simptomele asociate, atunci cand apar.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/chest-pain/diagnosis-treatment/drc-20370842
https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21209-chest-pain


Medici specialisti Medicina interna

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate