Bistritenii, chemati sa doneze echipamente pentru persoane cu handicap
Stire medicala
Fundatia Inocenti din Bistrita a demarat, incepand cu aceasta luna, campania „Da mai departe”, ce se va derula pe tot teritoriul judetului Bistrita-Nasaud si care presupune colectarea de echipamente pentru persoane cu dizabilitati, transmite corespondentul NewsIn.
Presedintele Fundatiei, Marin Mic, a declarat, luni, ca aceasta campanie are ca scop incurajarea persoanelor care detin diverse echipamente pentru persoane cu dizabilitati, precum: scaune cu rotile, carje, cadru pentru mers, mingi terapeutice, biciclete terapeutice si alte echipamente pe care nu le mai folosesc, sa le doneze pentru a le putea transmite mai departe altor persoane care au nevoie de ele.
„In felul acesta, Fundatia Inocenti isi propune sa devina un intermediar intre o resursa insuficient exploatata si marea masa a celor care au nevoie de astfel de echipamente si pe care cei mai multi nu si le permit”, a declarat Mic.
Totodata, fundatia cauta o companie sau un atelier care sa repare, gratuit, echipamentele defecte. Acestea vor fi adunate la Complexul de servicii sociale din Bistrita de pe strada Toamnei nr.1, pe tot parcursul lunii aprilie.
Fundatia si-a inceput activitatea in primavara anului 1990 dupa ce in ziarul Boston Globe a aparut un documentar insotit de imagini, realizat de fotograful Michael Carroll si Dr. Bill Griffo de la Spitalul din New York/Centrul Medical Cornell. Cei doi au prezentat situatia grea in care se gaseau copiii orfani din Romania dupa revolutia din 1989 si, de aseamenea, starea in care se gaseau la vremea respectiva sectiile de pediatrie ce se confruntau cu numeroase cazuri de SIDA.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Medicina generala .
Articole recomandate
-
Legea nr. 448 din 18 decembrie 2006 privind protectia si promovarea drepturi ...
-
10 lucruri pe care o persoana cu depresie nu trebuie sa le auda
-
Suferinta sau durerea complicata ca urmare a pierderii unei persoane
-
Diminetile tale pot incepe fara durere de spate
-
Colagenul in curele de slabire: cum sustine pielea si articulatiile in timpu ...
-
Psihoterapeut Lavinia Stoian ne vorbeste despre cum iti revii dupa decesul ...
-
Cand este timpul sa incheiati o relatie?
-
3 masti naturale de fata pentru un ten sanatos si stralucitor
-
Tot ce trebuie sa stim despre intoxicatia cu freon
-
Cum sa traiesti cu virusul HIV sau cu SIDA
-
Alergatul: cum prelungeste speranta de viata cu 3 ani si alte beneficii pent ...
-
Medicina sportiva
-
Homeopatie versus medicina alopata
-
Sanatatea respiratorie in sezonul rece: rolul farmacistului
-
Deosebirile dintre medicina clasica si homeopatie
-
11 mituri surprinzatoare din medicina