Aproape 1.000 de medici au solicitat, in 2008, certificate pentru a lucra in strainatate
Stire medicala
Aproape 1.000 de medici au solicitat de la Colegiul Medicilor din Romania (CMR), in acest an, certificate pentru a putea lucra in strainatate, potrivit CMR.
Cele mai multe certificate au fost eliberate in Bucuresti, peste 300, iar cele mai putine, 25, in Constanta.
“Autoritatile trebuie sa fie constiente ca un sistem de sanatate nu poate functiona in absenta medicilor. Oricat s-ar investi in sistem, nu se obtin rezultate daca nu se investeste in resursele umane. Vom avea unitati sanitare cu rol de muzeu, prin care vor trece pacientii ca vizitatori, pentru ca nu vor exista persoane calificate sa-i trateze”, considera presedintele CMR, prof. dr. Vasile Astarastoae.
In ultimii ani, odata cu plecarea unor medici in strainatate, a scazut si numarul celor care se inscriu pentru admiterea la facultatile de profil. Potrivit unei analize a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania ocupa locul 31 din 33 tari din punctul de vedere al densitatii numarului de medici, cu doar 1,9 la mia de locuitori.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Medicina generala .
Articole recomandate
-
Regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
-
Metodologia privind trimiterea copiilor care beneficiaza de o masura de prot ...
-
Protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate
-
La ce varsta ar trebui sa incepi preventia ridurilor? Raspunsul dermatologil ...
-
Cum recunosti rapid un accident vascular cerebral. Cele trei semne care salv ...
-
Modificarea Normelor de aplicare a Contractului-cadru pe 2008
-
Motive pentru a consuma seminte de in
-
Ajutorul pentru incalzirea locuintei in perioada sezonului rece 1 noiembrie ...
-
Metodologie pentru desfasurarea concursului de rezidentiat, sesiunea 9 noiem ...
-
Avantajele dietei in cuplu
-
Metodologia concursului de rezidentiat iunie 2008
-
Medicina sportiva
-
Homeopatie versus medicina alopata
-
Stres, anxietate, suprastimulare: ce functioneaza cu adevarat pentru sistem ...
-
Deosebirile dintre medicina clasica si homeopatie
-
11 mituri surprinzatoare din medicina