Ejacularea precoce
Stire medicala
Ejacularea precoce (EP) este disfunctia sexuala cea mai intalnita in randul barbatilor adulti cu varsta sub 60 de ani si, totusi, este una dintre afectiunile cel mai adesea nediagnosticate si netratate corespunzator.
Aceasta afecteaza aproximativ 1 din 5 barbati (conform definitiei DSM-IV) din intreaga lume, indiferent de varsta. Este o afectiune medicala complexa, care poate fi cauzata de diferiti factori si poate fi descrisa ca o perioada scurta de latenta ejaculatorie, perceptie a controlului asupra ejacularii scazuta sau absenta si consecinte personale negative.
In primul rand, pentru barbatii cu EP, raspunsul sexual prezinta o secventa ejaculatorie comprimata, care are loc mai rapid si este mai putin controlata decat in cazul barbatilor care nu sufera de aceasta afectiune.
Incidenta si prevalenta
Conform ISSM (Societatea Internationala pentru Medicina Sexualitatii) EP este definita de:
1. Timpul de latenta a ejacularii intravaginale (TLEI) de aproximativ 1 minut – “Ejaculare care are loc intotdeauna, sau aproape intotdeauna, inainte sau nu mai tarziu de un minut de la penetrarea vaginala";
2. Lipsa de control asupra ejacularii – "Incapacitatea de intarziere a ejacularii in cazul tuturor sau aproape tuturor penetrarilor vaginale";
3. Consecinte personale negative legate de aceasta afectiune – "Consecinte personale negative precum suferinta, frustrare si/sau evitarea intimitatii sexuale".
Limita TLEI (timpul de latenta a ejacularii intravaginale – este perioada de la penetrarea vaginala pana la ejaculare) de aproximativ 1 minut se bazeaza pe observatia ca aproximativ 90% dintre barbatii care solicita tratament pentru EP cronica, raporteaza TLEI mai scurt de 1 minut, iar 10% au un TLEI de la 1 la 2 minute.
TLEI are un efect direct asupra perceptiei de control al barbatului asupra ejacularii, insa nu influenteaza in mod direct satisfactia sau disconfortul personal.
Exista doua tipuri de EP:
1. EP primara (numita si "pe durata intregii vieti")– care apare de la prima experienta sexuala si care continua pe tot parcursul vietii. in aceste cazuri, ejacularea se produce prea repede, inainte de penetrarea vaginala sau la mai putin de 1-2 minute dupa.
2. EP secundara (numita si "dobandita") – caracterizata prin aparitie gradata sau brusca, ejacularea fiind in prealabil normala.
EP este mai des intalnita decat disfunctia erectila (DE) la barbatii cu varste sub 60 de ani5 dar momentul aparitiei nu este legat de varsta.
Desi prevalenta este foarte crescuta, EP inca mai este o afectiune medicala nedetectata si netratata6 din cauza faptului ca, de multe ori, barbatii nu doresc sa discute simptomele cu medicii lor, adesea din cauza jenei. in plus, barbatii cu EP considera ca nu exista niciun tratament pentru afectiunea lor.
Prin urmare, numai 9% dintre cei cu EP auto-raportata au consultat un medic, iar din acest mic grup aproape 70% au raportat EP in timpul unei vizite la medic programata din alte motive. Dintre cei 91% care nu au consultat un medic, 52,2% au afirmat ca nu au luat niciodata in calcul aceasta optiune.
Cauze
Raspunsul sexual la barbati a fost descris ca un ciclu de modificari fizice caracteristice, compus din 4 faze: dorinta, excitare, orgasm (ejaculare) si rezolutie. Disfunctia sexuala masculina apare de obicei intr-una sau mai multe dintre primele 3 faze ale ciclului de raspuns sexual, incluzand disfunctii ale dorintei sexuale (de ex. dorinta sexuala hipoactiva), ale excitarii (de ex. disfunctie erectila si timp mai lung necesar pentru a ajunge la excitare sexuala) si ale orgasmului/ejacularii (de ex. ejaculare precoce, ejaculare intarziata).
Ejacularea este in primul rand influentata de controlul sistemului nervos central, dovezi recente sugerand ca EP este mai mult un fenomen neurobiologic decat unul psihologic.
Procesul ejacularii este controlat la nivel central si implica o gama de neurotransmitatori, incluzand serotonina (5-HT), dopamina, oxitocina si altii. Multe date arata ca subtipurile de serotonina si receptori specifici 5-HT sunt implicate in special in procesul intarzierii ejacularii.
In consecinta, EP ar putea fi asociata cu prezenta de nivele sinaptice scazute de serotonina in regiunile SNC care moduleaza ejacularea.
EP secundara poate fi cauzata atat de factori psihologici, cat si fizici10. Cauzele fizice frecvente ale ejacularii precoce dobandite includ:
Afectiuni ale prostatei, in special prostatita;
Disfunctie erectila (DE);
Hipertiroidism;
Consumul de droguri recreationale.
Cauzele psihologice frecvente includ:
Stres; Anxietate cu privire la actul sexual. EP & Suferinta personala – EP & Cuplurile
O viata sexuala satisfacatoare este esentiala pentru succesul oricarei relatii, iar bunastarea sexuala este importanta pentru starea de sanatate generala a unei persoane.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) defineste sanatatea ca fiind: “O bunastare fizica, mentala si sociala completa si nu doar absenta unei boli sau infirmitati".
EP influenteaza multe aspecte ale vietii barbatilor si partenerelor acestora.
Barbatii cu EP au raportat:
-un control "foarte scazut" sau "scazut" asupra ejacularii (95%);
-disconfort personal "moderat" sau "extrem" (92%);
-satisfactie "foarte scazuta" sau "scazuta" in legatura cu actul sexual (57%);
-dificultate interpersonala legata de ejaculare (63%).
TLEI a fost semnificativ mai scurt la barbatii cu EP, comparativ cu barbatii fara EP (mediana TLEI 1,8 minute pentru EP si 7,3 minute pentru barbatii care nu sufera de EP).
Partenerele barbatilor cu EP sunt si ele afectate de aceasta situatie.
Mai mult de 60% din partenerele barbatilor cu EP nu sunt satisfacute de actul sexual;
50% din barbatii cu EP considera ca relatia lor ar fi mai puternica daca ei ar reusi sa-si satisfaca mai mult partenerele din punct de vedere sexual;
Majoritatea barbatilor cu EP (60%) ar solicita tratament medical daca partenerele le-ar sugera acest lucru, si aproximativ 75% dintre cei care au cautat solutii, au facut acest lucru in special pentru a creste satisfactia sexuala a partenerei.
Optiuni de tratament
EP a fost considerata initial o problema psihologica, si a fost tratata timp de decenii cu terapii comportamentale si cognitive. Ulterior, au devenit disponibile tratamente farmacologice, precum medicamentele pe baza de prescriptie si preparatele topice.
EP, atat cea cronica (pe viata), cat si cea dobandita, este adesea o afectiune de etiologie organica/neurobiologica, ce poate fi tratata. Daca EP este cauzata de alta afectiune (de exemplu, de o prostatita cronica nediagnosticata), tratarea acelei afectiuni va avea efecte pozitive si asupra EP. Chiar si pentru tratarea EP cronice exista diferite optiuni pe care medicii le pot oferi pacientilor lor.
In orice caz, se recomanda cu consultarea unui medic, pentru un diagnostic si tratament corect.
Iata cateva dintre tratamentele utilizate de obicei la barbatii cu simptome EP, care includ o gama de abordari cognitive/comportamentale (de exemplu, pozitii speciale in timpul actului sexual, stimulare intrerupta), agenti topici de desensibilizare, si medicamente pe baza de prescriptie.15
Terapie comportamentala si cognitiva
Acestea includ diferite tehnici psihologice si fizice menite sa ii instruiasca pe barbati sa recunoasca semnele pre-ejaculatorii, pentru a-si putea imbunatati controlul asupra ejacularii.
Tehnicile comportamentale utilizate cel mai des sunt tehnica "stop-start" (introdusa de Dr. J. Semans in 1956) si tehnica "strangerii" (descrisa de Masters si Johnson, 1970).15 Sunt disponibile mai multe variante ale acestor tehnici, insa dupa ratele de succes initiale de 50-60%, experienta clinica arata ca acestea nu reusesc sa ofere imbunatatiri pe termen lung.
In locul tehnicii "stop-start", care poate fi nesatisfacatoare pentru partenera, este mai bine ca barbatii sa invete cum sa moduleze si sa reduca nivelul de excitare, prin miscari lente, senzuale, respirand in acelasi timp lent si profund. Scopul este acela de a mentine nivelul de excitare sub pragul ejacularii, si de a mentine o erectie buna.
Aceste tehnici de control al respiratiei par sa aiba un efect de calmare si, in acel moment, par chiar sa functioneze. insa experienta clinica si studiile stiintifice sugereaza faptul ca imbunatatirile obtinute prin aceste metode nu se mentin in general pe termen lung.
Masturbarea inainte de actul sexual este o tehnica folosita de multi barbati tineri. Dupa masturbare, penisul poate fi desensibilizat, avand ca rezultat posibil o intarziere mai mare a ejacularii dupa perioada de recuperare. Intr-o abordare diferita, barbatul invata sa recunoasca semnele excitarii sexuale crescute, si cum sa isi mentina nivelul de excitare sexuala sub intensitatea care determina intr-un final reflexul ejaculator.
Astfel de tehnici de autoajutor, partial eficiente pe termen scurt, pot chiar sa sporeasca EP in loc sa o aline, din moment ce ignora sau calmeaza in mod deliberat senzatiile sexuale, care trebuie controlate pentru a putea imbunatati aceasta stare.
In general, nu exista niciun studiu controlat care sa sprijine eficienta tehnicilor comportamentale.
Tratament farmacologic
Diferite tratamente orale pe baza de prescriptie medicala au fost utilizate cu succes, ca urmare a diagnosticului de EP.
Cremele sau spray-urile topice cu componente anestezice precum lidocaina si prilocaina, care desensibilizeaza penisul si ajuta astfel la intarzierea ejacularii, au avut rate de succes moderate in cadrul unor studii mai mici.
Insa aceste anestezice topice sunt adesea dificil de dozat, si pot provoca senzatia de amortire glandului/penisului, avand ca rezultat pierderea erectiei si/sau ejacularea, daca doza este prea mare. Exista si posibilitatea de a transfera compusul anestezic partenerei, reducand astfel senzatiile placute si ducand la anorgasmie.
Alte metode
Alte tehnici de autoajutor, incluzand prezervative duble sau care contin anestezice (prezervative "de intarziere"), care produc un usor efect de amortire, sunt partial eficiente pe termen scurt, insa pot in final sa sporeasca EP in loc sa o aline, din moment ce ignora sau calmeaza in mod deliberat senzatiile sexuale, care trebuie controlate pentru a putea imbunatati aceasta stare.
Articole recomandate
- Psihoterapia in ejacularea precoce si disfunctiile erectile
- Probleme cu erectia si ejacularea precoce
- Strategii inteligente pentru a preveni recidiva infectiei fungice a unghiilor
- Exercitii Kegel pentru ejacularea prematura
- Ejacularea prematura
- Tratamente psihologice pentru ejacularea prematura
- Ejacularea prematura - cauze psihologice
- Optiuni terapeutice pentru ejacularea prematura
- Cum sa depasiti ejacularea prematura