Dr. Veronica Crisan, medic pediatru: Care este motivul pentru care bebelusii au colici?
Dr. Veronica Crisan, medic Pediatru:
Colicile abdominale pot fi considerate o manifestare comportamentala ce apare intre prima si a patra luna de viata a bebelusului si implica perioade lungi de plans inconsolabil si greu de calmat.
Episoadele de plans apar fara o cauza evidenta, lucru care ii streseaza teribil pe parinti. Colicile abdominale pot afecta intre 10% si 20% dintre nou-nascuti si sugari. Pediatrii gasesc o afectiune medicala concreta in mai putin de 5% din cazurile de colici abdominale la bebelusi.
Perioada de apogeu a colicilor este in jurul saptamanilor 5 & 6 de viata, ulterior scazand treptat si disparand complet.
Mecanismul fiziopatologic al acestui fenomen nu este inca pe deplin descifrat de catre medici, insa exista mai multe ipoteze:
•perturbarea mecanismelor la nivelul sistemului nervos central
•cauze psihosociale (anxietatea parintilor, relatii inadecvate in cadrul familiei)
•cauze gastrointestinale (cele mai des incriminate sunt refluxul gastrointestinal, alergia la proteina din laptele de vaca, constipatia si hiperperistaltismul)
In ultima vreme, se studiaza foarte mult implicarea microbiotei (florei intestinale) in aparitia colicilor abdominale. Se pare ca o microbiota precara duce la afectarea motilitatii intestinale si a cresterii productiei de gaze, ducand la aparitia colicilor. Unele studii au aratat ca microbiota bebelusilor cu colici abdominale este mult mai putin diversa decat cea a bebelusilor care nu au aceste manifestari.
Cum ne dam seamna ca sunt colici?
Dr. Veronica Crisan, medic Pediatru:
Colicile abdominale pot fi definite ca perioade de plans excesiv (mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de trei zile pe saptamana), fiecare episod avand un inceput subit si un sfarsit clar, episoadele putand sa apara brusc chiar si atunci cand bebelusul este fericit si hranit.
De cele mai multe ori, crizele de plans apar in cursul serii, dar pot sa apara chiar si in timpul somnului. Episoadele de colici sunt mult mai intense si galagioase decat plansul normal si sunt dificil (sau chiar imposibil) de calmat de catre parinti.
Exista o serie de alte cauze care ii fac pe cei mici sa planga, cauze de care parintii trebuie sa fie constienti inainte de a intra in panica:
•FOAMEA
Desi la aceasta varsta bebelusii sunt alaptati la cerere si au intervale fixe de 2-3 ore intre mese, toti trec si prin perioade in care vor sa manance foarte des (in cadrul puseelor de crestere).
•DUREREA SAU FEBRA
Adultul trebuie sa verifice daca cel mic plange datorita unei boli prin masurarea temperaturii corporale si a temperaturii din incapere. Daca copilul este fierbinte, trebuie verificat daca hainele sau scutecul sunt prea stramte.
•OBOSEALA SAU SUPRASTIMULAREA
La acesta varsta, sugarii obosesc sau devin agitati daca sunt suprastimulati cu jucarii sau au in jurul lor prea multe persoane. Este recomandat sa fie lasati cat mai liberi (nu infasati), sa li se ofere o suzeta si chiar sa fie mutati in alta camera daca ambientul nu e unul favorabil.
•ALERGIILE ALIMENTARE
Sugarii pot avea alergii sau sensibilitati la multe alimente din dieta mamei sau la proteina din laptele de vaca (in cazul laptelui praf). Alimente cu potential alergen ridicat sunt ouale, nucile si fructele de mare.
Acestea pot produce reactii alergice si probleme digestive (cum ar fi durerile abdominale, crampele, diareea). In ultimii ani sunt din ce in ce mai multi sugari care dezvolta o alergie la proteina din lapte.
Alergia la aceasta proteina se manifesta prin dermatita atopica, eruptii urticariene, manifestari gastrointestinale (diaree, constipatie, regurgitatii frecvente, refuzul alimentatiei, spor ponderal nesatisfacator, colici) sau probleme respiratorii (rinoree, tuse).
Ce intrebari sa adresam medicului?
Dr. Veronica Crisan, medic Pediatru:
Daca parintii nu sunt siguri care este cauza plansetelor celui mic, pot raspunde urmatoarelor intrebari si pot analiza raspunsurile impreuna cu medicul pediatru pentru a rezolva mai usor situatia:
1. Cand apar crizele de plans si cat dureaza?
Daca plansetele apar imediat dupa masa, poate fi vorba de reflux gastroesofagian sau de meteorism intestinal (datorat inhalarii de aer in timpul hranirii).
2. Episodul de plans apare la aceeasi ora in fiecare zi sau neregulat?
3. Care este factorul declansator al episodului de plans?
4. Ce-l ajuta pe bebe sa se calmeze?
5. Ce fac adultii din jur atunci cand sugarul plange?
6. Cum suna plansetele?
Atunci cand e vorba de colici, plansul este mai tare, mai intens si mai ascutit.
7. Ce si cat a mancat bebelusul?
8. Copilul are perioade in care este mai bine/rau sau e la fel pe parcursul intregului episod de plans?
9. Ce simt parintii atunci cand sugarul plange?
Multi parinti se simt depasiti de situatie si uneori incapabili sa-l linisteasca.
10. Cum afecteaza colicile viata familiei?
Care sunt simptomele care ar trebui sa ne ingrijoreze?
Dr. Veronica Crisan, medic Pediatru:
Daca apar urmatoarele simptome, trebuie contactat de urgenta medicul pediatru:
•varsaturi – bilioase sau alimentare, cu striuri sangvine, in cantitate si numar mare si insotite de febra
•febra (temperatura mai mare de 38 grade Celsius)
•diaree apoasa (cu mucus sau cu sange)
•crestere in greutate mult sub normalul varstei
•plans prelungit pe parcursul zilei (ore in sir)
•dificultati respiratorii (tuse, sufocare, zgomote)
Daca episoadele de plans prelungit persista mai mult de 5 zile sau se asociaza cu simptomele enumerate mai sus, atunci sugarul trebuie evaluat de medic urgent pentru a exclude alte afectiuni mai grave!
Te asteptam la departamentul de pediatrie Medicum pentru toate nevoile medicale ale micutului tau!
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Articole recomandate
- Arsuri stomacale sau infarct miocardic?
- Artrita din bolile inflamatorii intestinale
- Secretul unei vindecari eficiente in cazul infectiilor fungice ale unghiilor
- Litiaza renala
- Hemoragia diverticulara
- Viata bate filmul! Urmareste "Nephro", un scurtmetraj inspirat din experientele reale ale pacientilor dializati
- Alaptarea dupa diversificarea alimentatiei
- Bioritmul bebelusilor, influentat de anotimpul nasterii
- Intarcarea bebelusului, ce trebuie sa faci si ce nu?