Difteria - toxiinfectie cauzata de bacilul Klebs-Loeffler


Generalitati

Sus

Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata cauzeaza ulceratii ale pielii.
Difteria afecteaza toate grupele de varsta, dar in special copiii sub 15 ani nevaccinati. Boala apare mai ales in timpul iernii si in zonele temperate. Factori predispozanti pentru aparitia bolii sunt: spitalizarea prelungita, imunodepresia si terapia antimicrobiana anterioara.

Mod de transmitere

Sus

Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul direct cu pielea contaminata. Sursa de bacili difterici este reprezentata de purtatorii sanatosi sau persoanele bolnave de difterie, care prezinta bacili difterici la nivelul orofaringelui sau la nivelul pielii.
Bolnavul este contagios timp de 6 saptamani, in absenta tratamentului. In timpul izbucnirilor epidemice copiii purtatori de germeni la nivelul orofaringelui sau pielii, care nu prezinta semne si simptome de boala, pot transmite boala.

Simptome

Sus

Perioada de incubatie este de 2-6 zile, dar simptomele pot sa apara uneori si dupa un interval de sase zile. Tabloul clinic depinde de localizarea si intensitatea procesului difteric. Forma laringiana este grava; forma nazala este mai putin severa, dar cu posibilitate de cronicizare. Numeroase cazuri sunt subestimate, deoarece infectia se poate manifesta si in forme inaparente. In angina si laringita difterica primele simptome sunt durerea de gat, pierderea apetitului (anorexie), febra moderata. Dupa 2-3 zile se formeaza false membrane alb-sidefii, aderente, care cuprind tot faringele, sangerande la incercarea de a le indeparta. Evolutia poate fi spre vindecare sau deces in urmatoarele zile.

In forma cutanata, leziunile sunt dureroase. Orice leziune cutanata cronica poate fi infectata cu bacilul difteric.
Complicatiile se datoreaza mai ales toxinei difterice, care difuzeaza in organism, determinand fenomene toxice la distanta, afectand mai ales inima (miocardita) si sistemul nervos. In forma respiratorie, boala e mortala in 5-10% din cazuri.

Tratament

Sus

Se recomanda izolarea pacientului pentru a evita transmiterea bolii. Pacientii devin ne-contagiosi dupa doua zile de la inceperea tratamentului. Antibioticele de tipul penicilinei sau eritromicinei sunt in general eficiente in eliminarea bacilului difteric de la pacientii bolnavi sau purtatorii sanatosi.
Modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este mentinerea unui nivel inalt de imunizare in comunitate. In majoritatea tarilor din lume vaccinul antidifteric se administreaza concomitent cu vaccinul antitetanic si antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin asociat antidifteric-antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.

18420 vizualizari, 29 Iunie 2009
  • 1

    Cere sfatul medicului

    afla raspunsurile la problemele tale

    Afla acum

Discuta despre Infectioase

  • Problema cu stomacul 5 zile, 9 ore, 44 min

    Buna ziua,am 16 ani si de cateva saptamani sa zic asa am inceput sa mananc foarte mult,mai ales dulciuri si haotic.de apr...

  • Toxiinfectie alimentara? 2 luni si 6 zile

    Buna ziua, acum 11 zile, in 26 octombrie cred ca am facut toxiinfectie alimentara.din 26 in 29 tot ce mancam varsam.numai...

  • Fermentatie tot timpul 3 luni si 9 zile

    Buna ziua, am o problema ce tine de la inceputul lunii august cand intr-o seara mi s-a facut rau, am avut diaree apoasa si...

  • Urgent 6 luni si 19 zile

    Buna ziua, de joi am toxiinfectie alimentara.de luni mi-au aparut brubinte intai pe piept,iar azi,miercuri mi s-au...

Toate posturile

Citeste si

Arhiva
  • Tuberculoza - infectie cauzata de bacilul Koch Tuberculoza - infectie cauzata de...

    Generalitati Tuberculoza (TBC) este o infectie bacteriana care este localizata cel mai des in plamani (TBC pulmonar) dar care se poate raspandi in alte parti ale organismului (TBC extrapulmonar). Din plamani, TBC este raspandit cu usurinta altor persoane prin tuse sau...citeste mai mult

  • Tuberculoza (TBC) - generalitati Tuberculoza (TBC) - generalitati

    Generalitati Tuberculoza este cauzata de bacteria numita Mycobacterium tuberculosis. La nivel mondial se estimeaza aproximativ 2 miliarde de purtatori. Ea afecteaza de obicei plamanii, dar si alte parti ale organismului, mai ales sistemul osos si creierul. Trebuie...citeste mai mult

  • Difteria Difteria

    Ce este difteria? Difteria este o boala bacteriana acuta care poate infecta organismul pe cale respiratorie (difteria respiratorie) ce poate fi contactata pe cale aeriana in cazul in care virusul ramane cantonat in organism in zona nasului sau a amigdalelor sau pe...citeste mai mult

Loading