Divortul si stresul la copii

Amintim aici de experimentele lui Bowlby si ale lui Mary Ainsworth care concluzioneaza importanta formarii atasamentului in primele luni de viata pentru evolutia ulterioara a individului, dar si tipul de atasament format: securizant, anxios/evitant sau ambivalent.

La investigarea unor situatii familiale extrem de nefavorabile, de exemplu familii in care exista mari tensiuni, parinti care sunt neglijenti si abuzivi, s-au descoperit deseori probleme serioase. De exemplu s-a constatat ca stresul si depresia parintilor au legatura cu dezvoltarea atasamentului insecurizant la copii (Jarvais si Creasey, 1991, in A. Birch). Putem presupune ca acest tip de atasament va fi la randul sau sursa de stres emotional atat pentru familie cat si pentru viitoarele relatii ale copilului care va avea tendinta sa repete pattern-ul invatat.

Carlson si colab.,1989 (in A. Birch) examinand un esantion de copii neglijati si inadecvat tratati, au evidentiat faptul ca aproximativ 80% dintre ei au dezvoltat un atasament dezorganizat si dezorientat (descris de Main si Soloman, 1986 si adaugat la clasificarea lui Mary Ainsworth).

Este foarte probabil ca regimul stresant si contradictoriu dintr-un cadru familial abuziv sa interfereze cu organizarea unui sistem eficient de atasament. Nu este inca clar care sunt trasaturile cele mai importante ale comportamentului parental in dezvoltare atasamentului securizant, in ce fel influenteaza calitatea relatiei dintre parinti, nivelul de stres din familie, etc.

Putem aminti aici cateva dintre studiile care fac legatura dintre atasamentul timpuriu si relatiile ulterioare pe care le stabilesc indivizii.

Rutter & Rutter, 1993, afirmau ca stabilirea unui tip de atasament in copilarie influenteaza capacitatea viitorului adult de a fi parinte eficient.
Franz & co., 1991, au efectuat un studiu longitudinal pe o perioada de 36 de ani in care au aratat ca atasamentul format in perioada copilariei era asociat cu o casnicie fericita si relatii cordiale la varsta de 41 de ani. Nu se stie insa cu siguranta daca factorul determinant a fost calitatea atasamentului timpuriu.

Parkes & co., 1991, au aratat ca adultii care au avut relatii dificile cu proprii parintii au copii cu care au stabilit o relatie de atasament insecurizant. Dar si aici apar multe exceptii.
Main & co., 1985, concluzionau ca mamele care au avut o copilarie nefericita dar au o buna relatie cu proprii copii erau capabile sa analizeze rational propriile experiente, pe cand cele care au o relatie bazata pe atasament insecurizant cu proprii copii nu erau capabile sa analizeze in mod rational propriile experiente.

Aceste studii ne ofera un posibil raspuns al legaturii dintre stresul emotional existent in familie si care influenteaza nu doar parintii ci si copii, uneori in mod direct, alteori pe cai ocolite, dar nu reprezinta o regula pentru ca existenta multiplelor exceptii indica influenta altor factori determinanti in evolutia individului.

Daca efectele divortului pot fi dezorganizatoare pentru copil, in sensul in care influenteaza calitatea adaptarii ulterioare, putem afirma ca el reprezinta un factor de stres care actioneaza asupra dezvoltarii copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai vizibile sau mai putin vizibile.Trebuie de aceea actionat in consecinta si luate masuri de sustinere psihologica a copilului in timpul unui asemenea eveniment si de consiliere a familiei pentru a actiona cat mai adecvat si cu efecte cat mai putin traumatizante pentru copil.


Autor: Psiholog drd. Emilia Porfireanu
Sursa: Revista PsihoLife