Sexul la menstruatie si efectele sale

Publicat la data de: 25 Septembrie 2013 | Actualizat la data de: 25 Septembrie 2013
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Sexul la menstruatie si efectele sale

Sexul inainte de menstruatie si in timpul acesteia este deseori evitat de cuplurile active sexual, atat din ratiuni igienice, cat si din motive fiziologice si estetice.

In realitate, pericolele asociate cu contactul sexul in timpul menstruatiei sunt mici, in raport cu beneficiile.

Asadar, sexul practicat in perioadele menstruale ramane o preferinta personala, influentata de cat de abundent este fluxul menstrual si, desigur, de perceptia celor doi parteneri asupra sangerarilor aparute in contextul unui act intim.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Sexul si sindromul premenstrual
  3. Sexul si menstruatia
  4. Pericolele sexului la menstruatie
  5. Metode de protectie in timpul sexului la menstruatie
  6. Citeste pe aceeasi tema

Sexul si sindromul premenstrual

Sus

Sindromul premenstrual, cumulul de simptome neplacute aparute cu cateva zile inainte de menstruatie, poate sa afecteze libidoul sexual, prin manifestarile tipice distensia abdominala, durerile de cap, sensibilitatea sanilor, crampele, starea de iritabilitate etc.

Interesant este faptul ca oamenii de stiinta au descoperit in cadrul unor cercetari dedicate acestui subiectul, ca sexul contribuie la ameliorarea simptomelor sindromului premenstrual, in special cele de natura emotionala.

Actul sexual are beneficii directe asupra disconfortului fiziologic si psihologic, deoarece inhiba raspunsul tensionat al organismului in fata stresului. In plus, sexul are un puternic efect relaxant si ajuta femeile sa se simta mai confortabil.

In schimb, femeile care au de regula crampe inainte de menstruatie, le pot resimti mai puternic in urma unui act sexual, din pricina contractiilor uterine declansate de orgasm. Acest fenomen nu produce efecte decat in momentul climaxului si cateva minute dupa.

Sexul si menstruatia

Sus

Sexul poate aduce cateva beneficii importante in timpul menstruatiei, de la nivelul superior de satisfactie sexuala a partenerilor, pana la atenuarea unor neplaceri specifice.

Foarte multe femei observa ca libidoul lor creste la menstruatie, acesta datorandu-se schimbarilor hormonale firesti din aceasta perioada. Cresterea dorintei sexuale apare in general in cazul femeilor care iau pilule contraceptive (cu efect direct asupra libidoului) in restul lunii, cu exceptia celor cateva zile de menstruatie.

Sexul la menstruatie poate sa scurteze durata ciclului menstrual, intrucat spasmele musculare produse de orgasm faciliteaza eliberarea fluxului menstrual in cantitate mai mare.

Mai mult decat atat, hormonii pe care corpul ii elibereaza in timpul actului sexual (in special oxitocina) amelioreaza crampele musculare, depresia si starile irascibile specifice sindromului premenstrual.

Totodata, contactul intim favorizeaza apropierea intre parteneri, componenta emotionala a sexului la menstruatie fiind deloc neglijabila. Anumite cercetari vorbesc si despre efectele pozitive ale actului sexual asupra ameliorarii mai multor tipuri de dureri care apar la menstruatie, precum migrenele sau crampele abdominale.

Pericolele sexului la menstruatie

Sus

Principalul pericol al sexului la menstruatie este posibilitatea crescuta de contactare a bolilor cu transmitere sexuala, fiind vorba despre contactul direct cu fluxul sanguin. Specialistii care atrag atentia asupra acestor riscuri au emis diverse teorii in acest sens

- Agentii patogeni se inmultesc in timpul menstruatiei. Aceasta explicatie este plauzibila, insa nu a fost demonstrata stiintific.

- Fluxul sanguin este un canal de transmitere a agentilor patogeni. Schimbarile fiziologice suferite de femei in timpul menstruatiei pot creste susceptibilitatea la infectii, iar bacteriile din sangele menstrual s-ar putea multiplica masiv.

- Deschiderea cervixului creste riscul de infectii uterine. Inca exista controverse aprinse asupra ideii ca infectiile uterine si boala inflamatorie pelvina sunt strans legate de sexul la menstruatie, intrucat colul uterin este mai dilatat decat de obicei si permite patrunderea agentilor patogeni. Multi specialisti cred ca actul sexual creste sansele manifestarii unei infectii deja instalate, nu o produce sub efectul fluxului menstrual.

- Expunerea la sangele menstrual cauzeaza iritatii ale pielii. Intr-adevar, sangele menstrual poate avea efect iritant asupra pielii, unele studii aratand ca anumite femei pot deveni susceptibile iritatiilor pielii sensibile a vulvei, cand intretin contacte sexuale in timpul menstruatiei. In plus, scurgerile menstruale pot indeparta secretia naturala lubrifianta produsa de peretii vaginului, fenomen care poate favoriza lezarea tesutului fin vaginal.

- Dezvoltarea de infectii fungice. Mediul vaginal este mai putin acid in timpul menstruatiei, motiv pentru care exista posibilitatea dezvoltarii mai rapide a infectiilor fungice, cand sexul este practicat in timpul menstruatiei.

Chiar daca toate aceste teorii nu au fost inca demonstrate din punct de vedere stiintific, ramane adevarat faptul ca sexul la menstruatie nu este cu nimic mai sigur decat cel din perioadele normale din luna, din prisma pericolelor privind contactarea unei boli cu transmitere sexuala sau instalarea unei sarcini nedorite.

Metode de protectie in timpul sexului la menstruatie

Sus

Respectarea masurilor elementare de igiena este extrem de importanta pentru un sex practicat la menstruatie, in conditii de maxima siguranta. Utilizarea prezervativului nu doar ca previne contactarea unei boli cu transmitere sexuala, insa ajuta si la intretinerea unui raport intim mai curat.

Dusul inainte si dupa sexul la menstruatie este obligatoriu, pentru evitarea dezvoltarii de infectii la ambii parteneri. Contactul intim in cada poate fi cea mai comoda cale de a face dragoste in aceasta perioada delicata a lunii.

Femeile cu flux menstrual abundent pot apela la o metoda de protectie noua, cupa menstruala, care este introdusa in totalitate in vagin si absoarbe fluxul menstrual, putand fi purtata pana la 12 ore.

Intrucat perioada menstruala nu exclude posibilitatea aparitiei unei sarcini, se impun aceleasi metode contraceptive folosite in restul lunii. Diafragma, buretii contraceptivi sau prezervativele pentru femei pot ajuta la reducerea fluxului menstrual, astfel incat sa nu ajunga sa pateze patul sau trupul partenerului intim.


Medici specialisti Sexologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Transsexualitatea si operatia de schimbare a sexului Transsexualitatea si operatia de...

    Despre transsexualitate Transsexualitatea este o tulburare de identitate care se caracterizeaza prin manifestarea dorintei de apartenenta la sexul opus anatomic. De exemplu, o persoana identificata la nastere ca fiind de sex feminin, care a trait si a fost...citeste mai mult

  • Igiena zilnica a corpului Igiena zilnica a corpului

    Parul Un par sanatos poate adauga un plus de sex-appeal. Pentru ca parul sa fie intretinut si ingrijit, trebuie sa aibe o lungime si o forma usor de mentinut. Acesta trebuie spalat cel putin o data pe saptamana cu un sampon adecvat tipului de par, dar neagresiv. Se...citeste mai mult

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate