Clickmed
programare rapida la medic

De ce este importanta vaccinarea tinerilor impotriva oreionului

Actualizat la data de: 26 Septembrie 2013
De ce este importanta vaccinarea tinerilor impotriva oreionului

Oreionul este o boala a copilariei, insa el se poate manifesta la orice varsta, iar complicatiile lui cresc odata cu numarul anilor din buletin.

Tinerii, in special studentii si cei care lucreaza in colectivitati mari, sunt predispusi la imbolnavirea de oreion, deoarece virusul se raspandeste cu repeziciune de la o persoana bolnava la cele sanatoase.

Este bine de stiut ca oreionul este o boala muta, intrucat in primele 17-21 de zile nu manifesta niciun simptom. Prin urmare, nu poate fi tratat imediat. Dupa perioada de incubatie, tanarul bolnav incepe sa faca febra inalta, sa aiba dureri de cap puternice si o stare generala de rau. De asemenea, tanarul poate avea varsaturi.

Cel mai clar semn de oreion este umflarea glandei parotide, situata intre mandibula si ureche. Acasta inflamatie provoaca dificultati si dureri la masticatie.

Este adevarat ca oreionul (parotidita epidemica) poate fi vindecat cu un tratament potrivit recomandat de medic, insa riscul complicatiilor este mai mare, astfel ca vaccinarea antioreion se dovedeste a fi o solutie mai buna.

Printre complicatiile oreionului la tineri se numara surzirea partiala, meningita, infertilitatea, pancreatita sau inflamarea ovarelor ori a testiculelor.

Vaccinul impotriva oreionului se poate administrat individual sau impreuna cu vaccinul antirujeolic si cel antirubeolic (ROR). Prioritate la vaccinare au tinerii care nu au fost vaccinati niciodata impotriva oreionului, din diverse motive.

Odata ce sunt imunizati, virusul urlian responsabil pentru declansarea oreionului nu se mai raspandeste atat de mult, iar riscul de epidemie scade in colectivitatile aglomerate. Asadar, tinerii nu ar trebui sa ignore vaccinarea doar pe motiv ca oreionul este o boala a copilariei. Cu cat sunt mai precauti, cu atat sansele de a ramane sanatosi sunt mai mari.

Mai multe informatii gasiti pe Stop Gripa


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate