Clickmed
programare rapida la medic

Primul ajutor in taieturi si sangerari la adulti

Actualizat la data de: 19 Ianuarie 2015
Primul ajutor in taieturi si sangerari la adulti

Taieturile minore insotite de sangerari usoare nu necesita de obicei interventia cadrelor medicale. In principiu, masurile de prim ajutor necesare in acest caz vizeaza oprirea sangerii, curatarii ranii si bandajarea plagii. Pacientul trebuie sa mentina ridicata zona afectata, pe cat posibil.

Taieturile sau plagile sunt rupturi ale tesuturilor provocate de un traumatism (ranire, arsura, interventie chirurgicala etc.). Un aspect care necesita o atentie deosebita este prezenta corpilor straini in rana (nisip, pamant, pietris sau cioburi) sau posibilitatea contaminarii cu agenti infectiosi (care predispus riscului de tetanos). Fluxul sangerarii este si el important.

Plagile superficiale sunt acele rani care afecteaza strict tesutul cutanat si straturile cutanate subadiacente. Tratarea lor necesita oprirea sangerarii cu ajutorul unei comprimari usoare cu o panza curata si aplicarea unui antiseptic, pentru prevenirea infectarii.

Plagile profunde implica afectarea structurilor adanci ale pielii (artere, viscere si nervi), necesitand interventia medicala de urgenta. Primul ajutor consta in efectuarea prompta a hemostazei (oprirea sangerii prin apasarea directa pe rana cu un material textil curat) si solicitarea unei ambulante. In unele cazuri, este necesara oprirea sangerarii pe cale chirurgicala si sutura ranii sub anestezie. In situatiile cele mai grave, complicatiile infectioase sunt prevenite cu antibiotice.

Daca asistati la ranirea unei persoane, adoptati masurile de prim ajutor de mai jos:

- Sunati de urgenta la 112 daca hemoragia este severa, suspectati producerea unei hemoragii interne, observati prezenta unei rani abdominale sau toracice, sangerarea nu poate fi oprita dupa 10 minute de efectuare a hemostazei sau sangele tasneste din rana (in acest caz, o artera importanta a fost lezata).
- Aplicati presiune directa pe taietura cu o panza curata, pana cand sangerarea se opreste.
- Daca rana s-a produs la nivelul membrelor, ridicati piciorul sau mana victimei deasupra nivelului inimii (astfel, facilitati oprirea sangerarii).
- In cazul in care aveti la dispozitie un garou, folositi-l doar daca sangerarea este severa si nu se opreste prin hemostaza.
- Spalati-va bine pe maini pentru a evita pericolul infectarii taieturii (purtati manusi de protectie, daca le aveti la dispozitie).
- Curatati rana cu apa si sapun. Daca observati existenta unor impuritati in taietura, indepartati-le cu o penseta sterilizata in prealabil cu alcool. Apa oxigenata, iodul si alti dezinfectanti pot irita suplimentar tesutul deja lezat, de aceea nu se recomanda folosirea lor.
- Aplicati un strat subtire de unguent antibiotic. Aceste produse nu ajuta rana sa se vindece mai repede, insa reduc sansele producerii unei infectii si stimuleaza vindecarea.
- Bandajati rana cu comprese sterile si pansament, pentru a tine la distanta bacteriile. In cazul unei taieturi sau zgarieturi superficiale, lasati plaga neacoperita.
- Transportati victima la spital, in urmatoarele situatii: rana este profunda, plaga s-a produs la nivelul fetei, rana are impuritati in interior care nu pot fi indepartate, exista semne ale infectiei (roseata, durere la atingere, febra si secretii purulente), zona in care s-a produs rana este amortita sau plaga a fost produsa prin punctie (penetrarea pielii cu un obiect lung si ascutit).


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate