Clickmed
programare rapida la medic

Disosmia, perceptia alterata a mirosului

Actualizat la data de: 13 Septembrie 2023

Ce este disosmia

Sus
Disosmia, perceptia alterata a mirosului

Disosmia reprezinta modificarea functiei mirosului sau pierderea totala a acestuia.

Functia mirosului este esentiala pentru corpul uman. Nervul olfactiv, numit si Nerv Cranian I, este cel responsabil de formarea si transmiterea senzatiei de miros catre creier.

Nervul olfactiv face parte din sistemul nervos autonom, care regleaza functiile primare ale organismului. Nervul olfactiv isi are originea in creier si terminatia in cavitatile nazale.

Cuprins articol

  1. Ce este disosmia
  2. Cum se formeaza mirosul
  3. Cum se manifesta disosmia
  4. Afectiuni asociate
  5. Semne si simptome
  6. Cauze
  7. Optiuni de tratament
  8. Preventie
  9. Complicatii
  10. Cand ar trebui sa mergeti la medic
  11. Concluzie
  12. Citeste pe aceeasi tema

Cum se formeaza mirosul

Sus

Nervul olfactiv permite identificarea mirosurilor placute si neplacute, a aromelor, a mirosului atmosferic si nu numai.

Fiecare substanta ce are un miros emana mici molecule ce pot fi inhalate prin caile respiratorii, nas, fiind apoi inregistrate de catre nervul olfactiv. La nivelul nasului exista celule cu rol de receptor, numite receptori olfactivi, care identifica moleculele volatile.

De la receptori, informatia pleaca prin nervul olfactiv pana la creier si permite fiecarei persoane sa inregistreze si sa simta un miros.

Din punct de vedere anatomic, exista doua cai prin care mirosul se formeaza.

Acestea sunt:
• Nas si nari: celulele cu rol de receptor olfactiv de la acest nivel transmit informatia prin nervul olfactiv.

• Esofagul posterior: esofagul este organul tubular ce conecteaza gura cu stomacul. Atunci cand mancarea sau bautura ajunge si trece prin esofag, moleculele volatile sunt inregistrate si de catre receptori din esofagul posterior. Astfel mirosul are un rol esential si in procesul de alimentare.

Mucoasa olfactiva tapeteaza nasul la interior, precum si o parte din faringe si esofag. Mucoasa contine celule cu rol de receptor olfactiv, celule de sustinere si celule bazale.

Cum se manifesta disosmia

Sus

 Exista doua tipuri de modificari ale mirosului, care sunt asociate cu disosmia:

• Parosmia. Acest termen inseamna ca mirosul obiectelor familiare s-a modificat, astfel ca ceva ce miroase de obicei placut, acum are un miros neplacut. Pacientii raporteaza frecvent modificarea mirosului cafelei, desi este vorba de acelasi tip de cafea, care capata un miros de gunoi sau de benzina.
 
• Pantosmia: pacientii simt un miros care nu este acolo, precum mirosul de mancare stricata, de fum de tigara sau de substante chimice precum amoniacul.

In plus fata de disosmie, pacientii mai pot asocia si alte modificari ale functiei nervului olfactiv. Anosmia inseamna pierderea totala a simtului mirosului, iar hiposmia inseamna scaderea semnificativa a abilitatii de a mirosi.

Afectiuni asociate

Sus

Intrucat nervii cranieni functioneaza impreuna, iar din punct de vedere anatomic, receptorii olfactivi si receptorii gustativi se intalnesc impreuna in diverse regiuni, pacientii cu disosmie pot asocia si alterarea senzatiei de gust. Ageuzia reprezinta termenul medical ce indica pierderea totala a gustului, hipogeuzia inseamna scaderea intensitatii gustului iar disgeuzia inseamna un simt al gustului alterat.

Pacientii cu infectii COVID-19 experimenteaza deseori disosmie asociata cu disgeuzie, insa alte variatiuni ale acestor probleme pot aparea, pana la pierderea totala a gustului si mirosului.

Semne si simptome

Sus

Disosmia este un simptom propriu-zis, insa acesta se manifesta diferit la fiecare pacient. Disosmia poate avea durata variabila, de la o saptamana pana la cateva luni, in functie de cauza acesteia. In cazurile severe, disosmia poate fi chiar permanenta.

Caracterul disosmiei variaza de la pacient la pacient, astfel incat chiar si pacientii cu disosmie provocata de aceeasi cauza, pot avea perioade diferite de disosmie si timp de recuperare diferit.

Gradul disosmiei si lucrurile pentru care mirosul este alterat difera de asemenea. Unii pacienti au miros alterat pentru fiecare lucru, aliment sau bautura, in timp ce altii experimenteaza alterarea mirosului pentru lucruri anume. Alimentele cu miros intens, dulce, sarat, amar sau picant, sunt frecvent incluse in categoria de lucruri a caror miros este alterat.

Cauze

Sus

Exista multe cauze ale disosmiei, aceasta fiind un simptom mai mult sau mai putin specific a acestor afectiuni.

Patologiile si situatiile ce pot evolua cu disosmie includ:
• Leziunile cerebrale sau tumorile cerebrale
• Boala Alzheimer
• Boala Parkinson
• Scleroza multipla
Rinita alergica
Polipii nazali
• Radioterapia/chimioterapia pentru diverse cancere
• Sinuzita
• Starea de fumator
• Administrarea unor medicamente antihipertensive sau antihipercolesterolice
• Infectiile virale, inclusiv raceala sau infectia COVID-19
• Dezechilibrele hormonale
• Patologiile stomatologice
• Expunerea la anumite substante chimice puternic iritane
• Prizarea de droguri sau alte substante

Disosmia a fost observata mai frecvent in randul pacientilor cu sindrom metabolic, ceea ce inseamna pacientii cu obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arteriala.

Optiuni de tratament

Sus

In multe cazuri, disosmia dispare de la sine, spontan. In alte cazuri disosmia persista atat timp cat persista cauza subiacenta, fie ea o patologie sau o situatie. Disosmia poate persista chiar si dupa tratamentul si vindecarea afectiunii de fond sau dupa intreruperea expunerii la substante iritante, insa aceasta eventual dispare.

Astfel tratamentul disosmiei se face prin tratamentul cauzei de fond: interventii chirurgicale pentru polipii nazali, tratament antibiotic pentru infectiile bacteriene, medicamente antivirale pentru infectiile virale, tratamentul stomatologic specific, terapii neurocognitive pentru pacientii neurologici etc.

Preventie

Sus

Intrucat disosmia are diverse cauze, nu este intotdeauna posibila preventia acesteia. Exista insa cateva masuri generale ce scad cu siguranta riscul de a avea disosmie si promoveaza mentinerea starii generale de sanatate:

• Evitati atingerea fetei fara sa va spalati pe maini, in special daca sunteti racit/bolnav
• Renuntati la fumat
• Spalati-va des pe maini
• Nu va administrati medicamente sau alte substante fara recomandarea unui medic
• Mentineti un stil de viata activ
• Purtati echipamente de protectie atunci cand va expuneti in medii toxice

Complicatii

Sus

Intrucat simtul mirosului este esential in viata noastra, exista cateva consecinte pe care le poate avea disosmia. In lipsa mirosului sau atunci cand exista un miros alterat, este alterata capacitatea pacientului de a detecta lucruri si fenomene precum focul, fumul toxic, scurgerile de gaz, alimentele si bauturile stricate.

Alterarea mirosului poate duce de asemenea la malnutritie si scadere neintentionata in greutate, ceea ce afecteaza mai departe sistemul imunitar si agraveaza patologiile preexistente.

Cand ar trebui sa mergeti la medic

Sus

Disosmia este un simptom al multor patologii. Daca observati o modificare a mirosului ce dureaza de mai mult de o saptamana, mergeti la medic pentru investigatii de specialitate si diagnostic.

Concluzie

Sus

Disosmia reprezinta modificarea simtului mirosului, iar pacientii simt un miros alterat a lucrurilor anterior obisnuite. Disosmia este deseori asociata cu tulburari ale simtului gustului si este un simptom prezent in multe patologii. Apelati la ajutor medical pentru a identifica afectiunea de fond si pentru a o putea corecta in mod optim pentru dumneavoastra.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/body/23081-olfactory-nerve
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/anosmia-loss-of-smell


Medici specialisti ORL

Sectiune sustinuta de:

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate