Cele mai bune tratamente alternative pentru tenul gras

Publicat la data de: 20 Noiembrie 2018 | Actualizat la data de: 20 Noiembrie 2018
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Cele mai bune tratamente alternative pentru tenul gras

Tenul gras este rezultatul hiperproductiei de sebum din glandele sebacee. Aceste glande sunt situate sub suprafata pielii. Sebumul este o substanta uleioasa, compusa din grasimi.

Sebumul nu este o substanta daunatoare daca este produsa in cantitati optime. Acesta are rol de protectie si hidratare a pielii.

De asemenea, sebumul mentine sanatatea firului de par si ii confera stralucire. Prea mult sebum, totusi, poate duce la un aspect gras al pielii, la infundarea porilor si la aparitia acneei.

Tenul gras si acneea sunt destul de greu de gestionat. Cu toate acestea, remediile la domiciliu reduc frecvent simptomele fara utilizarea medicamentelor ce necesita prescriptie medicala sau a celor care sunt foarte costisitoare.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Tablou clinic
  3. Remedii alternative
  4. Profilaxie
  5. Citeste pe aceeasi tema

Tablou clinic

Sus

• Secretia excesiva de sebum afecteaza frecvent fata, iar simptomele includ:
Aspect lucios si gras al fetei;
• Pori de dimensiuni mari, evidenti;
• Piele cu aspect gros, dur;
• Acnee ocazionala sau persistenta;
• Pori infundati si puncte negre.

Persoanele cu ten gras ar putea avea dificultati in a gasi machiajul potrivit pielii lor, deoarece acesta se poate amesteca cu sebumul, dandu-i o consistenta diferita.

Genetica, modificarile hormonale sau nivelurile ridicate de stres pot, de asemenea, sa creasca productia de sebum a organismului.

Remedii alternative

Sus

Cele mai bune tratamente alternative impotriva pielii grase includ:

1. Spalarea fetei

Multe persoane nu isi spala zilnic fata, iar acest lucru duce la ingrasarea tenului. Daca pielea este grasa, ar trebui ca fata sa fie spalata de doua ori pe zi.

Cu toate acestea, spalatul nu trebuie sa se faca in mod excesiv. Sapunurile sau detergentii duri trebuie evitate. Sapunurile blande, cum ar fi cele cu glicerina, sunt recomandate.

2. Hartii matifiante

Aceste hartii subtiri si mici pot ajuta la stergerea grasimii de pe fata, reducand stralucirea fetei si oferind un aspect mat. Aceste hartii sunt ieftine si pot fi utilizate pe tot parcursul zilei, in functie de necesitati.

3. Miere de albine

Mierea este unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru afectiunile pielii. Datorita proprietatilor sale antibacteriene si antiseptice, poate ajuta in lupta cu tenul gras si predispus la acnee.

Mierea este, de asemenea, un umectant natural, astfel incat ajuta la mentinerea pielii umede, dar nu uleioase.

Pentru a folosi mierea pentru tratarea acneei si a tenului gras, se recomanda intinderea pe fata a unui strat subtire. Se recomanda utilizarea mierii brute. Acest strat de miere trebuie lasat sa se usuce bine, timp de aproximativ 10-15 minute, iar ulterior trebuie clatit foarte bine cu apa calda.

4. Argila cosmetica

Argila cosmetica este folosita pentru a ajuta la absorbtia grasimii de pe piele, dar si pentru tratamentul altor conditii dermatologice. Argila verde reprezinta un tratament popular pentru pielea grasa si cu acnee, deoarece este foarte absorbanta.

Argila trebuie amestecata cu apa filtrata sau cu apa de trandafiri pana cand se formeaza o pasta densa. Acest amestec trebuie intins pe fata si mentinut pana se usuca, iar apoi poate fi indepartat cu apa calda. Aceste masti sunt mult mai delicate decat cele care trebuie decojite.

5. Faina de ovaz

Faina de ovaz ajuta la calmarea pielii inflamate si la absorbtia excesului de sebum. De asemenea, ajuta la exfolierea pielii moarte.

Atunci cand este utilizata in mastile faciale, faina de ovaz poate fi combinata cu iaurt, miere si diferite fructe precum banane, mere sau papaya. Pentru a realiza o masca din aceasta faina, se recomanda amestecarea acesteia cu apa fierbinte pana cand se formeaza o pasta.

Se adauga 1 lingura de miere, iar apoi acest amestec se intinde pe fata si se maseaza aproximativ 3 minute. Dupa acesti pasi fata trebuie clatita cu apa calda si apoi uscata.

6. Albusuri de oua si lamaie

Albusurile si lamaile sunt un remediu foarte bun pentru pielea grasa. Ambele ingrediente sunt recomandate pentru strangerea porilor. Acidul din lamai sau din alte citrice poate ajuta la absorbtia grasimilor. De asemenea, lamaile au proprietati antibacteriene foarte importante.

Cu toate acestea, trebuie retinut ca acest remediu nu este o alegere buna pentru persoanele cu alergii la oua.

Masca din aceste ingrediente se compune dintr-un albus de ou amestecat cu o lingurita de zeama de lamaie proaspat stoarsa. Acest amestec trebuie aplicat pe fata si mentinut pana la uscare. Ulterior, masca se indeparteaza cu apa calda.

7. Migdale

Migdalele ajuta la exfolierea pielii si la eliminarea excesului de sebum si impuritati. Migdalele crude trebuie macinate, astfel incat sa se obtina o cantitate de 3 lingurite.

Peste acestea trebuie adaugate 2 linguri de miere de albine naturala si se amesteca pana se omogenizeaza. Acest amestec se aplica usor pe fata, cu miscari circulare, iar apoi se clateste bine.

8. Aloe vera

Aloe vera este o planta foarte cunoscuta pentru beneficiile sale asupra arsurilor si a altor conditii ale pielii. Potrivit studiilor, exista multe dovezi stiintifice care indica utilizarea acestei plante pentru a reduce nivelul de sebum de la nivelul pielii.

Se indica aplicarea unui strat subtire de seva din aloe vera seara, inainte de culcare. Acesta trebuie lasat pana dimineata, cand trebuie clatit foarte bine. Cu toate acestea, se cunoaste faptul ca aloe vera provoaca reactii alergice la persoanele cu pielea sensibila.

Daca nu s-a mai utilizat anterior aloe vera, se recomanda testarea unei cantitati mici pe antebrat. Daca nu apar reactii in decurs de 24-48 de ore, utilizarea poate fi considerata sigura.

9. Rosiile

Rosiile contin acid salicilic, un remediu foarte folosit impotriva acneei. Acizii din rosii pot ajuta la absorbita excesului de grasimi din piele si la desfundarea porilor. Pentru a face o masca de exfoliere din rosii se recomanda combinarea unei lingurite de zahar cu pulpa de la o tomata.

Acest amestec trebuie aplicat pe piele printr-o miscare circulara, iar apoi trebuie lasat sa actioneze 5 minute.

Dupa acest interval, fata trebuie spalata cu apa calda si uscata foarte bine. De asemenea, aplicarea directa a feliilor de rosii pe piele poate avea efecte la fel de benefice.

10. Ulei de jojoba

Uleiul de jojoba este un remediu folosit destul de des pentru tratarea pielii grase si a acneei. Se considera ca uleiul de jojoba imita sebumul, iar glandele sebacee sunt „pacalite” sa nu mai produca foarte mult sebum. In acest mod se mentine un nivel echilibrat de grasimi la nivelul pielii.

Studiile au demonstrat ca aplicarea unei masti formate din argila si ulei de jojoba de doua pana la trei ori pe saptamana a ajutat la vindecarea leziunilor cutanate si a acneei usoare.

Cu toate acestea, uleiul de jojoba nu este un remediu care trebuie folosit in cantitati mari si pe termen lung, deoarece poate face ca tenul sa fie si mai gras.

Profilaxie

Sus

Atunci cand pielea grasa este cauzata de factori genetici sau hormonali, afectiunea este greu de prevenit. Practicarea unei ingrijiri adecvate a pielii si evitarea alimentelor nesanatoase, cum ar fi alimentele prajite sau cele bogate in zahar, reprezinta metode care pot ajuta la evitarea ingrasarii tenului.

Utilizarea excesiva a cosmeticelor pentru a acoperi efectele pielii grase poate inrautati starea principala. Cand pielea este grasa, se recomanda evitarea machiajelor, in special a fondurilor de ten.

Remediile alternative pot ajuta la evitarea unui ten gras, in cele mai multe cazuri. Cu toate acestea, este posibila dezvoltarea alergiilor, in timp. Daca pielea devine sensibila la orice produs, utilizarea trebuie intrerupta imediat. De asemenea, medicul dermatolog trebuie contactat imediat.

Tratamentele alternative pot fi foarte bune, dar daca tenul este foarte gras, iar acneea este severa, se recomanda solicitarea parerii unui medic specialist, deoarece aceste conditii pot duce la infectii sau cicatrizari. Medicul poate pune un diagnostic corect si poate oferi tratamentul optim.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • 5 tratamente surprinzatoare pentru acnee 5 tratamente surprinzatoare pentru acnee

    Generalitati Desigur ca, daca aveti aceasta afectiune ati aplicat deja o serie de metode in incercarea de a o vindeca, dar poate nu ati luat in calcul si cele 5 tratamente surprinzatoare pentru acnee. Acneea se poate manifesta oricand de la o varsta frageda...citeste mai mult

  • Cum sa faceti machiajul sa reziste mai mult pe un ten gras Cum sa faceti machiajul sa reziste...

    Generalitati Tenul gras face ca machiajul obisnuit sa reziste mai putin decat atunci cand este aplicat pe o piele normala sau uscata. Excesul de sebum determina scurgerea si oxidarea fardurilor, iar machiajul aplicat pe tenul uleios poate sa blocheze porii si sa...citeste mai mult

  • Excesul de sebum Excesul de sebum

    Generalitati Excesul de sebum se refera la productia prea mare de uleiuri naturale protectoare de catre glandele sebacee, fenomen care conduce la ingrasarea rapida a parului si la aparitia porilor dilatati, punctelor negre si a acneei la nivel cutanat. Multe...citeste mai mult