Fobie sau esec scolar?

Fobia scolara consta in faptul ca micutul refuza sa mearga la scoala. Copilul este nelinistit si suparat in momentul in care trebuie sa plece si adesea se plange de greturi sau invoca alte dureri (de cap, de burtica etc.). Poate ajunge uneori chiar pana in fata cladirii, dar nu reuseste sa intre. Cand nu este in preajma scolii promite ca se intoarce si va reusi sa ramana. Aceasta fobie este legata de trairea unei experiente traumatizante.

Dan, un baietel de 7 ani a dezvoltat fobie scolara dupa ce invatatoarea i-a spus ca daca ia nota mica la o lucrare, “mama isi va lua alt copil care are note mari”. Nu a reusit decat un 8 la matematica si primirea notei a coincis cu ziua in care mama a trebuit sa plece doua zile din localitate.

Copilul a interpretat ca mama a plecat din cauza lui. O perioada a inventat tot felul de motive ca sa nu mai mearga la scoala: dureri de cap dimineata, greturi, simptome care nu aveau la baza o problema medicala. Dupa o absenta prelungita de la clasa, nelinistea sa a fost dublata si de faptul ca nu mai poate face fata cerintelor scolare.
Problema s-a rezolvat in timpul unui program terapeutic.

Statistic, fobia scolara este mai frecventa la copiii singuri la parinti, cu o varsta cuprinsa intre cinci si treisprezece ani. Este legata de mai multi factori: anxietatea de despartire, o depresie in legatura cu scoala (de exemplu: un elev stralucit dupa ce a suferit o boala si a fost nevoit sa lipseasca o perioada de la scoala, nu suporta o asa-zisa “injosire” ca nu mai este la zi cu clasa), o perturbare a personalitatii sau atitudine nepotrivita si inconstienta a unor parintii care incearca sa-si tina copilul acasa pentru a-i ajuta la diverse activitati.
Esecul scolar este un motiv des pentru care se cere psihoterapia/consilierea psihologica atat a copilului cat si a familiei acestuia.
Activitatea scolara este de fapt influentata de o proasta invatare a mecanismelor de baza (scris, citit, socotit), urmata de o ramanere in urma, “ramas de caruta” – cum se spune in popor.

Esecul scolar se traduce prin dificultatea copilului de a se mentine la acelasi nivel cu clasa, prin asimilarile intarziate si apoi prin repetentie. Cauzele pot fi atribuite: elevului (lenes, imprastiat), scolii (clase supraincarcate, invatator fara vocatie, lipsa unei bune relatii profesor-elev), familiei (mediu defavorizant, care motiveaza putin sau este putin disponibil si interesat de rezultatele scolare ale copilului).
Dificultatile scolare semnalate la copil sunt legate, in afara tulburarilor legate de un deficit al inteligentei (debilitate, retard) si de:
- anomalii ale limbajului oral (tulburari de vorbire, tulburari de articulare, tulburari ale debitului verbal),
- o proasta asimilare a limbajului scris (dislexie, disortografie, disgrafie),
- o proasta reprezentare a gesturilor care trebuie facute cu un anumit scop (dispraxie),
- o proasta notiune a timpului (discronie),
- o proasta percepere a formelor si a volumului (vedere, auz deficitar).

Aceste manifestari pot sa exprime si nevoia de a se afirma sau de a delimita exigentele parintilor, nevoia de atentie a parintilor, lipsa de incredere in sine, frica de a nu fi abandonat de parinti pentru care scoala este centrul de interes. De luat in seama sunt si factori ca mutarea din clasa, schimbarea locuintei, divortul parintilor etc.

Reusita scolara este strans legata, statistic vorbind, si de nivelul intelectual al parintilor, de nivelul socio-economic. Parintii care vorbesc prost limba romana sau o familie numeroasa, ingramadita intr-un spatiu restrans nu usureaza conditiile de studiu. Mediul familial are rolul sau bine stabilit: instabilitatea caminului, neintelegeri, parinti despartiti, conflicte frecvente sau parinti care nu se intereseaza de rezultatele scolare.
Sprijinul scolar trebuie sa fie precoce.
De retinut este faptul ca unele probleme se rezolva de la sine, dar in cazul in care ele nu se aranjeaza exista posibilitatea de a te adresa unui specialist care te poate sustine si ajuta, pe tine si pe copilul tau, sa gasiti drumul cel bun.

Autor: Anda Negru, psiholog
Sursa: Revista TerapiaM