Putem preveni diabetul? Ce masuri trebuie luate

Publicat la data de: 25 Ianuarie 2017 | Actualizat la data de: 25 Ianuarie 2017
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Putem preveni diabetul? Ce masuri trebuie luate

Diabetul este o boala cronica caracterizata prin niveluri ridicate de glucoza in sange. Maladia afecteaza tot mai multe persoane, provocand, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, peste 1,5 milioane de decese anual in intreaga lume.

Cea mai des intalnita forma, reprezentand aproximativ 95% din cazuri, este reprezentata de diabetul zaharat de tip 2.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze si factori de risc
  3. Tipuri de diabet zaharat
  4. Prevenirea si tratarea diabetului
  5. Citeste pe aceeasi tema

Cauze si factori de risc

Sus

Antecedentele familiale de diabet zaharat, lipsa de exercitiu fizic si obezitatea sunt principalii factori de risc recunoscuti pentru dezvoltarea diabetului.

Acest lucru explica de ce strategiile de prevenire pornesc intotdeauna de la modificarea stilului de viata, care inseamna atat o nutritie atenta, cat si o activitatea fizica regulata.

Diabetul este asociat cu aparitia complicatiilor cronice, care pot afecta diferite organe si tesuturi, inclusiv ochii, rinichii, inima, vasele de sange si nervii periferici, si sunt responsabile de invaliditate si mortalitatea asociata diabetului zaharat.

Tipuri de diabet zaharat

Sus

- Diabet zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent), care este de departe forma cea mai frecventa (95% din cazuri) si care afecteaza cu precadere persoanele de varsta mijlocie, dintre care majoritatea sunt supraponderale sau obeze.

In aceasta forma de diabet zaharat, pancreasul continua sa produca, desi intr-o masura mai mica, hormonul insulina, dar celulele organismului nu sunt in masura sa-l foloseasca pentru a preveni excesul de zahar, determinand astfel o acumulare cunoscuta drept hiperglicemie.

Aceasta forma a bolii nu are manifestari vizibile, care sa atraga atentia, de cele mai multe ori pacientii descoperind intamplator, in timpul controalelor de rutina si ca urmare a testelor de sange.

- Diabet zaharat de tip 1 (insulino-dependent), care este o forma mai rara a bolii (5% din cazuri) si, in principal, afecteaza copii si adolescenti.

In aceasta forma, in pancreas sunt distruse definitiv celulele care produc insulina din cauza unui proces inflamator autoimun, declansat cel mai probabil de o infectie virala. Ca urmare, pancreasul produce mai putina insulina sau chiar deloc.

Prevenirea si tratarea diabetului

Sus

In ambele forme de diabet este demonstrat ca exista o predispozitie genetica si / sau de familie, astfel incat toate persoanele care au un diabetic printre rudele de gradul intai vor trebui sa acorde o atentie deosebita factorilor de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat.

Controlul glicemic optim realizat cu tratament medicamentos si punerea in aplicare a unui stil de viata adecvat, care include obiceiuri alimentare sanatoase asociate cu activitatea fizica, pot reduce riscul de a dezvolta complicatii cronice asociate cu diabetul sau pot incetini progresia acestuia.

Mentinerea sub control a greutatii are rol preventiv in diabetul de orice tip. Un studiu realizat in Suedia a aratat faptul ca riscul de a dezvolta diabet zaharat este de aproximativ 10 ori mai mare la subiectii obezi si ca o pierdere in greutate de numai 4,5 kilograme poate reduce riscul de diabet cu 30%.

Activitatea fizica moderata, precum mersul zilnic pe jos in pas vioi timp de jumatate de ora, este extrem de benefica, atat in prevenirea diabetului, cat si ca masura curativa.

Renuntarea la consumul de alcool si tigari se inscrie in adoptarea unui stil de viata corespunzator, menit sa tina sub control diabetul.


Medici specialisti Endocrinologie-Diabet

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Diabetul si scaderea in greutate: cea mai buna solutie Diabetul si scaderea in greutate: cea...

    Generalitati Pentru persoanele care sufera de diabet, scaderea in greutate poate insemna renuntarea la injectiile cu insulina si la alte medicamente. Construirea unui plan bun de pierdere in greutate pentru o persoana cu diabet se va face impreuna cu un expert. Nu...citeste mai mult

  • Diabet zaharat de tip 2 recent diagnosticat Diabet zaharat de tip 2 recent...

    Generalitati Diabetul zaharat de tip 2 este una dintre cele mai insidioase boli, deoarece bolnavul este posibil sa nu aiba o stare de sanatate precara. Din aceasta cauza, diabetul de tip 2 are una dintre cele mai mari rate de negare in randul bolnavilor. Este insa,...citeste mai mult

  • Diabetul si glucoza din sange Diabetul si glucoza din sange

    Generalitati Organismul transforma in glucoza alimentele pe care le consumam. Glucoza este transportata de sange la celula. Acestea o folosesc pentru energie. Pentru a patrunde in interiorul celulelor, glucoza are nevoie de insulina. La persoanele cu diabet,...citeste mai mult