Vaccinul Moderna anti-COVID ar putea fi gata de utilizare pana la finalul acestui an

Publicat la data de: 28 Iulie 2020 | Actualizat la data de: 28 Iulie 2020
Vaccinul Moderna anti-COVID ar putea fi gata de utilizare pana la finalul acestui an

Vaccinul anti-COVID, dezvoltat de compania farmaceutica Moderna, a intrat in ultima faza a testarii clinice, iar specialistii sustin ca ar putea fi gata pentru utilizare la scara larga pana la finalul acestui an.

Francis S. Collins, directorul Institutului National al Sanatatii din Statele Unite, este cel care a anuntat public faptul ca a avea un vaccin sigur si eficient distribuit pana la sfarsitul anului 2020 de un obiectiv ambitios, dar nu imposibil, mai ales avand in vedere rezultatele obtinute pana acum cu privire la eficienta si siguranta acestui vaccin.

In prima faza a testarii clinice, vaccinul anti-COVID produs de Moderna a creat anticorpi pentru toti voluntarii. La ultima faza a testarii, care a inceput pe 27 iulie, vor lua parte 30.000 de voluntari, dintre care jumatate vor primi cate o doza de 100 micrograme, iar ceilalti un placebo.

De altfel, guvernul american a dublat investitia pentru sustinerea unui potential vaccin impotriva noului coronavirus, suplimentand cu 472 milioane de dolari la suma de 483 milioane investita deja in cercetarile si testarile realizate de compania Moderna.

1.151 cazuri noi de coronavirus in Romania si 33 decese!

In ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.151 cazuri noi de COVID-19 din 21.135 teste, aceasta fiind a saptea zi cu peste 1.000 de noi imbolnaviri. Pana astazi, 28 iulie, au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 26.128 pacienti au fost declarati vindecati si 3.716 pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare. 594 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost identificate in Bucuresti (97 cazuri) si judetele Arges (97 cazuri) si Brasov (73 cazuri).

Creste si numarul deceselor. In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 33 decese (13 barbati si 20 femei), dintre care 1 deces a fost inregistrat la categoria de varsta 20-29 ani, 1 deces la categoria de varsta 40-49 ani, 6 la categoria de varsta 50-59 ani, 13 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 9 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 3 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, iar 2 pacienti decedati nu au prezentat comorbiditati.

Pacientii care au decedat au fost internati in spitalele din Arad, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Dambovita, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea si Bucuresti.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 1.131.699 de teste.

Pierderea mirosului, unul dintre simptomele cel mai des intalnite la bolnavii diagnosticati cu COVID-19

Pierderea mirosului a devenit, in ultima perioada, unul dintre cele mai comune simptome raportate in randul pacientilor diagnosticati cu noul coronavirus. Mai mult decat atat, specialistii au ajuns la concluzia ca pierderea temporara a mirosului este cel mai des intalnit simptom la bolnavii de COVID-19, fata de celelalte simptome pe care le cunoastem deja (febra, tuse seaca si oboseala).

Acest aspect a atras atentia neurocercetatorilor din cadrul Harvard Medical School, care au studiat celulele care se aliniaza in cavitatea nazala, inclusiv cele din regiunea superioara a nasului, care gazduieste nervul olfactiv. Descoperirile indica faptul ca noul coronavirus schimba simtul olfactiv prin afectarea functiei celulelor de sustinere, nu prin infectarea directa a neuronilor, iar acest lucru inseamna ca, in cele mai multe cazuri, este putin probabil ca infectia cu SARS-COV-2 sa deterioreze permanent circuitele neuronale olfactive si sa conduca la pierderea permanenta a mirosului.

Cu toate acestea, foarte multi pacienti cu COVID-19 au raportat ca nu si-au recapatat in intregime mirosul sau gustul, iar medicii confirma faptul ca acest proces poate fi de durata.

Surse:
https://www.nih.gov/news-events/news-releases/phase-3-clinical-trial-investigational-vaccine-covid-19-begins
https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-moderna/moderna-covid-19-vaccine-could-be-ready-for-use-by-end-of-year-us-says-idUSKCN24S18Z

https://www.sciencealert.com/scientists-worked-out-how-covid-19-disrupts-some-people-s-smell
https://www.scientificamerican.com/article/why-covid-19-makes-people-lose-their-sense-of-smell1/
https://hms.harvard.edu/news/how-covid-19-causes-loss-smell



Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Stai informat cu privire la evolutia epidemiei de Coronavirus in Romania! Protejeaza-te pe tine si protejeaza-i pe ceilati respectand masurile de prevenire recomandate de autoritati.



Citeste si

Arhiva
  • Coronavirus - cum se transmite, simptome, tratament Coronavirus - cum se transmite,...

    Despre coronavirus Numeroase structuri din domeniul sanatatii, dar si populatia generala, experimenteaza un nivel crescut de ingrijorare din cauza noului tip de coronavirus aparut, unul foarte similar cu virusul ce produce sindromul respirator acut sever (SARS)....citeste mai mult

  • Infectia cu COVID-19: masuri de urmat atunci cand mergi la spital Infectia cu COVID-19: masuri de urmat...

    Pandemia cu coronavirus In contextual actual al pandemiei cu coronavirus, vizitele la spital nu reprezinta cea mai buna idee. Pacientii internati si apartinatorii acestora ar trebui sa inteleaga acest lucru si sa evite intalnirile in spital. In momentul actual,...citeste mai mult

  • 9 alimente recomandate cand aveti gripa 9 alimente recomandate cand aveti gripa

    Generalitati Cele mai comune afectiuni ale anotimpului rece - raceala si gripa, pot fi usor ameliorate printr-o alimentatie sanatoasa. Gripa este insotita adesea de lipsa poftei de mancare si de reducerea cantitatii de alimente consumate; din acest motiv, este...citeste mai mult

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate