Ce implica recuperarea si cum poate fi prevenita ruptura de menisc

Meniscurile sunt structuri fibro-cartilaginoase, de forma semilunara, mobile si deformabile care, prin structura lor, separa condilii femurali de platoul tibial. Ele actioneaza ca niste amortizoare ale socului, limitand contactul intre doua fete articulare. Rupturile de menisc sunt leziuni frecvente si pot aparea in urma unui traumatism sau in cazul procesului de degenerare articulara treptata.

Meniscurile genunchiului sunt in numar de doua si sunt direct influentate de miscarea de flexie-extensie a genunchiului. Genunchiul este o articulatie cu un singur grad de libertate, permitand doar miscarile de flexie-extensie. Prin extensia genunchiului, meniscul este intins si impins anterior, iar la flexie el este dus posterior.

Cel mai frecvent mecanism de producere a rupturii de menisc este o miscare de rotatie brusca a unui picior care este bine fixat pe sol. De asemenea, leziunea mai poate aparea si in cazul executiei miscarilor repetidive si bruste de flexie si extenie a genunchilor.

In functie de localizarea leziunii pacientul acuza durere fie mediala, fie laterala la nivelul genunchiului care poate varia in intensitate de la caz la caz.

De asemenea, apare blocarea genunchiului in usoara semiflexie si zgomote articulare la mobilizare. La mobilizarea genunchiului, pe langa zgomotul articular, putem avea si o scadere a amplitudinii de miscare, adica sa fie prezenta si redoarea articulara. Tumefierea poate avea debut lent, fiind adesea observata la cateva zile de la producerea rupturii.

Mersul poate fi asimetric, schiopatat, pentru ca se incarca predominant membrul inferior sanatos in incercarea de a-l proteja pe cel afectat.

Meniscurile sunt formate din doua zone distincte in functie de vascularizatie si potentialul de auto-regenerare. Meniscurile sunt slab vascularizate, insa portiunea exterioara prezinta un grad mai mare de vascularizatie decat portiunea centrala, si astfel, rupturile din zona exterioara au un potential mai mare de vindecare decat rupturile localizate central. Astfel, in functie de locul rupturii meniscului, prognosticul variaza.

Rupturile de menisc sunt de mai multe feluri. Cateva exemple ar fi: ruptura oblica, ruptura longitudinala, ruptura transversala. Un tip mai aparte este ruptura de radacina de menisc deoarece consecintele pot fi grave daca nu este tratata la timp. Acest tip de ruptura duce la degradarea accelerata a cartilajului articular.

Tratamentul chirurgical trebuie luat imediat in seama si este artroscopic.

Un diagnostic corect este necesar pentru a putea face o indrumare terapeutica corespunzatoare. Istoricul medical al pacientului, examinarea fizica impreuna cu investigatiile imagistice precum rezonanta magnetica nucleara (RMN) sunt modalitatile de diagnostic utilizate.

La examinarea fizica, pacientul poate prezenta sensibilitatea liniei articulare mediale sau laterale la palpare si diverse manevre pot fi pozitive.

Manevrele pe care le executa medicul si care sunt pozitive in afectarea meniscala sunt urmatoarele: semnul McMurray, testul Apley, semnul Steinmann, semnul Bohler, semnul Payr, etc.

Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente leziuni de la nivelul genunchiului. Ea poate afecta atat persoanele care practica un sport, cat si pe cele care nu practica un sport. Totodata, in cazul celor ce au mai avut alta leziune la nivelul genunchiului in antecedente, exista sansa mai mare ca in viitor sa apara si o ruptura de menisc.

Printre cei mai frecventi factori de risc care duc la probabilitatea dezvoltarii unei rupturi de menisc sunt:
• Sportul
• Miscari repetitive de flexie-extensie
• Artroza
• Sexul masculin
• Obezitatea

Tratamentul rupturilor de menisc variaza in functie de locatia, marimea si severitatea simptomelor clinice resimtite.

Tratamentul chirurgical poate avea indicatii certe in cazul rupturilor mari si grave. De asemenea, se considera candidati ideali pentru acest tip de tratament persoanele tinere, active si cei ce practica un sport de performanta. Tipul de tratament este ales in functie de zona unde este ruptura meniscala. Tehnicile chirurgicale variaza de la meniscectomie partiala sau totala, la sutura de menisc sau transplant de menisc.

Cei care urmeaza oricare dintre aceste interventii chirurgicale, trebuie sa inteleaga ca este necesara complianta la tratamentul de reabilitare postoperator, care include repaus, mers cu sprijin in carja canadiana, folosirea de orteze de sustinere a genunchiului, evitarea incarcarii greutatii pe piciorul afectat si evitatea pentru cateva luni de zile a activitatilor care presupun flexia genunchiului.

Preferinta pentru alegerea unui tratament chirurgical in favoarea celui conservator sunt urmatoarele: varsta tanara, rupturi longitudinale, ruptura cu lungimea mai mare de 4 cm, alte leziuni asociate la nivelul genunchiului.

Tratamentul de recuperare postoperator, se face in functie de fazele evolutive ale procesului patologic. Programul de kinetoterapie trebuie sa inceapa in prima zi postoperator si sa cuprinda contractii izometrice ale cvadricepsului si ridicari ale piciorului cu genunchiul intins stand pe spate. Aceste exercitii se recomanda a fi executate in 3-5 seturi a cate 10 repetari fiecare. Ulterior, din saptamana a 4-a postoperator, se pot executa exercitii cu incarcare progresiva.

In cazul in care nu se practica tratament chirurgical, obiectivul tratamentului de recuperare este obtinerea stabilitatii prin tonifierea muschilor coapsei, adica a muschilui cvadriceps si ischiogambieri, reducerea durerii si reeducarea coordonarii si mobilitatii articulare.

Musculatura din jurul genunchiului trebuie tonifiata pentru a oferi protectie contra rupturilor de menisc. Mai exact, tonifierea musculaturii coapsei presupune efectuarea de exercitii izometrice. Este important ca dupa fiecare antrenament sa facem exercitii de streching (intindere) pentru ca muschii sa nu ramana in tensiune, lucru ce poate favoriza o leziune la nivelul genunchiului.

Se mai pot asocia proceduri de electroterapie cu rol antalgic, antiinflamator si antiedematos precum ultrasunetul, stimularea nervoasa electrica transcutanata (TENS) sau  electrostimularea EMS cu functia de a intarii musculatura slabita.

De asemenea, se mai pot recomanda masajul si crioterapia. Crioterapia este utila in combaterea durerii si inflamatiei.

Infiltratiile locale cu plasma imbogatita cu trombocite (PRP) sunt o optiune terapeutica populara in special in cazul persoanelor tinere si cu rupturi mici ale meniscului. Administrarea este locala prin infiltratie in genunchi la locul leziunii si activeaza functia biologica de reparare si regenerale a tesuturilor din zona.

Pentru a preveni rupturile de menisc, este important sa nu supunem genunchiul la miscari excesive si bruste frecvent. Este important de retinut ca atunci cand facem o incalzire corespunzatoare inainte de orice antrenament, corpul nostru nu mai este asa de predispus la accidentari. Astfel, pentru a proteja genunchii este esentiala atat incalzirea de la inceputul antrenamentului, cat si exercitiile de streching de dupa. Preventia rupturii de menisc se bazeaza pe tonifierea musculaturii coapsei.

Cateva reguli de urmat pentru protejarea genunchilor ar fi urmatoarele:
• Tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor si a gastrocnemienilor
• Imbunatatirea echilibrului si coordonarii
• Mentinerea unei greutati corporale in limite normale
• Folosirea de incaltaminte adecvata
• Efectuarea incalzirii inainte de antrenament
• Efectuarea strechingului dupa antrenament
• Evitarea mersului si alergatului pe teren accidentat
• Evitarea pozitiei de flexie maxima a genunchilor, adica stat “turceste”
• Evitarea traumatismelor directe

Bibiliografie
https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases--conditions/meniscus-tears/
https://www.verywellhealth.com/physical-therapy-for-a-knee-meniscus-tear-4108165