Dr. Vlad Predescu
scriu aceste randuri cu ochii in lacrimi, dar sunt lacrimi de recunoștința și bucurie. la varsta mea, 83 de ani, ajunsesem sa cred ca zilele in care puteam merge fara durere ramasesera doar o amintire. genunchiul meu devenise un coșmar zilnic - fiecare pas era o tortura, fiecare dimineața incepea cu lacrimi de durere. renunțasem intai la vizitarea obiectivelor turistice, apoi la plimbarile in parc, in general la tot ce insemna pentru mine independența și demnitate. cand am ajuns prima data in cabinetul domnului doctor predescu, eram infranta, umilita de propriul corp care nu ma mai asculta. dar el nu m-a tratat ca pe o "pacienta in varsta" sau ca pe un "caz dificil". m-a privit cu caldura și respect, mi-a explicat cu rabdare fiecare detaliu al intervenției și, cel mai important, mi-a redescoperit speranța. operația de protezare a genunchiului a fost un succes deplin, dar ce m-a impresionat cu adevarat nu a fost doar maiestria medicala, ci și atenția, empația și dedicarea cu care am fost inconjurata de catre tot personalul medical. domnul doctor a gasit timp nu numai pentru actul medical, ci a fost și un sprijin moral, m-a incurajat la fiecare pas al recuperarii. asistentele, infirmierele și kinetoterapeuții au fost cu toții extraordinar de dedicați, tratandu-ma cu grija și profesionalism deplin, facand fiecare zi de recuperare mai ușoara. astazi, la trei saptamani de la operație, pot sa spun ca mi-am recapatat viața. merg din nou fara durere, am inceput plimbari zilnice, pot sa imi imbrațișez familia fara sa ma sprijin de un baston. am recapatat independența și, mai ales, demnitatea. domnule doctor, nu știu cum sa va mulțumesc suficient. ați facut mult mai mult decat sa imi reparați genunchiul - mi-ați redat bucuria de a trai. pentru un om in varsta, asta inseamna totul. stiți cum se spune: "nu toți medicii sunt la fel. unii iți vindeca trupul, alții iți vindeca și sufletul." domnule doctor, faceți cu siguranța parte din a doua categorie! cu toata recunoștința și respectul meu, ileana jurca
dl. predescu este un profesionist experimentat, cu integritate si respect fata de pacient. mi-a oferit cu claritate diagnostic si recomandari intr-o problema in care alti medici de renume nu au stiut ce sa faca. nu este genul de medic care te grabeste la operatie si recomanda si tratamente conservatoare, este orientat catre binele pacientului si nu catre profit.
sunt foarte recunoscator domnului vlad predescu si echipei sale pentru tot ce faceti ca oamenii sa fie sanatosi si fericiti! cu respect profund nicolae grecu!
Sănătatea ta merită sfatul unui medic real.
Întreabă un medic specialist, primești un răspuns competent în aceeași zi. De la 60 lei pe întrebare.

