Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Ventolin - sirop

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Ventolin - sirop

Prospect produs: VENTOLIN, sirop








Afisare pentru tiparire
VENTOLIN, sirop
, sirop


salbutamolum









Forma de prezentare: Flacoane a 150 ml, continand Salbutamol BP sulfat, 2 mg in fiecare 5 ml de sirop fara zahar, cu aroma de fructe.


Indicatii terapeutice: Ventolin este un agonist beta2-adrenergic selectiv. La dozele terapeutice actioneaza selectiv pe receptorii beta2- adrenergici ai musculaturii bronsice, avand o actiune minima sau nula la nivelul receptorilor beta-adrenergici cardiaci. Ventolin este indicat pentru tratamentul si profilaxia crizelor de astm. Bronhodilatatoarele nu trebuie sa constituie singurul mijloc terapeutic la pacientii cu astm bronsic sever sau instabil. Formele grave de astm necesita o evaluare medicala regulata, deoarece pot pune in pericol viata bolnavului. Pacientii cu astm sever au simptome constante si exacerbari cu limitarea capacitatii fizice si valoarea PEF mai mica decat 60%. La acestia nu este suficient tratamentul cu bronhodilatatoare. Acesti pacienti necesita doze mari de corticosteroizi inhalatori (>=1 mg/zi beclometazona dipropionat) sau orali. Agravarea brusca a simptomelor necesita cresterea dozelor de corticosteroizi, care trebuie administrati urgent sub supraveghere medicala. Ventolin este indicat in tratamentul bronhospasmului din toate tipurile de astm bronsic, bronsita cronica si emfizem pulmonar. Ventolin sirop este recomandat ca tratament oral pentru copii si pentru adultii care prefera medicamentele lichide (sau au dificultati de deglutitie).


Mod de administrare, doze: Salbutamol are o durata de actiune de 4-6 ore la majoritatea pacientilor. Necesitatea cresterii dozelor de (bronhodilatatoare) beta2-simpaticomimetice poate fi un semn de agravare a bolii astmatice. In aceste conditii, o reevaluare a planului terapeutic al bolnavului poate fi necesara si terapia simultana cu glucocorticosteroizi trebuie avuta in vedere (considerata). Modificarea dozelor si a intervalelor de administrare poate fi facuta numai la recomandarea medicului, deoarece crestera excesiva a dozelor se poate asocia cu cresterea frecventei efectelor adverse. Adulti: Doza uzual eficienta este de 10 ml Ventolin sirop (4 mg salbutamol) de 3 sau 4 ori pe zi. Daca efectul terapeutic adecvat nu este obtinut, se pot administra treptat pana la 20 ml Ventolin sirop pe doza (8 mg salbutamol). Pentru unii dintre pacienti se poate obtine efectul terapeutic si dupa 5 ml Ventolin sirop (2 mg salbutamol) de 3 sau 4 ori pe zi. Copii 2-6 ani: 2,5-5 ml Ventolin sirop (1-2 mg salbutamol) de 3 sau 4 ori pe zi. Copii 6-12 ani: 5 ml Ventolin sirop (2 mg salbutamol) de 3 sau 4 ori pe zi. Copii peste 12 ani: 5-10 ml Ventolin sirop (2-4 mg salbutamol) de 3 sau 4 ori pe zi. Grupe speciale de pacienti: La pacientii in varsta sau cei care sunt neobisnuit de sensibili la medicamente stimulatoare beta-adrenergice, este recomandabil sa inceapa tratamentul cu 5 ml sirop (2 mg Salbutamol) de 3-4 ori pe zi.


Contraindicatii: Ventolin sirop este contraindicat la pacientii cu antecedente de hipersensibilitate la orice componenti. Desi salbutamolul administrat intravenos si ocazional sub forma de tablete se foloseste in conducerea nasterii premature, necomplicata de placenta praevia, hemoragie antepartum sau toxemie gravidica, se recomanda sa nu se foloseasca in cazul iminentei de avort.


Precautii speciale: Conducerea tratamentului in astmul bronsic trebuie normal sa parcurga anumite etape, iar raspunsul pacientului trebuie monitorizat clinic si prin testarea functiei pulmonare. Cresterea dozelor de beta2-agonisti cu durata scurta de actiune pentru controlul simptomelor astmului indica o deteriorare a starii pacientului. In aceste conditii, planul terapeutic al bolnavului trebuie reevaluat. Diminuarea progresiva sau brusca a controlului simptomelor astmului poate pune in pericol viata bolnavului. De aceea, in astfel de situatii trebuie inceput tratamentul cu corticosteroizi, sau trebuie crescute dozele (in cazurile aflate deja sub tratament cu corticosteroizi). La pacientii cu risc trebuie monitorizat zilnic debitul expirator. Pacientii trebuie avertizati ca, in cazul in care durata de actiune a medicamentului este diminuata sau mult redusa, nu trebuie crescuta doza si frecventa administrarii, ci trebuie consultat medicul curant. Salbutamolul trebuie administrat cu precautie la pacientii cu tireotoxicoza. Aparitia hipokaliemiei poate fi rezultatul tratamentului cu beta2-agonisti, in special cei administrati parenteral sau in aerosoli. Se recomanda multa precautie in atacul sever de astm, deoarece hipokaliemia poate fi potentata de tratamentul concomitent cu derivati xantinici, corticosteroizi, diuretice si de hipoxie. Se recomanda monitorizarea nivelului seric al potasiului in aceste situatii. Tratamentul pe termen lung cu Ventolin sirop (forma care contine zahar) creste riscul cariei dentare; de aceea, este importanta mentinerea igienei dentare zilnice.


Interactiuni medicamentoase: Trebuie evitata administrarea simultana a Salbutamolului si a beta-blocantelor neselective (propranolol). Salbutamol nu este contraindicat la pacientii tratati cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAO).


Sarcina si alaptare: Administrarea medicamentelor in timpul sarcinii trebuie luata in considerare numai daca beneficiul pentru mama este mai mare decat posibilul risc pentru fat. Salbutamolul este secretat (excretat) probabil prin laptele matern; de aceea, folosirea lui de catre mamele care alapteaza se recomanda numai in cazurile in care beneficiul pentru mama este mai mare decat posibilul risc pentru sugar. Nu se cunoaste daca Salbutamolul din laptele matern are un efect negativ asupra fatului.


Reactii adverse: Nu s-au semnalat reactii adverse importante dupa tratamentul cu Ventolin sirop. Ventolin sirop poate cauza un tremor fin al muschilor scheletici, de obicei mainile sunt mai afectate. Acest efect este corelat cu doza si este comun tuturor stimulantilor beta-adrenergici. Cativa pacienti au simtit o tensiune legata de efectele pe muschii scheletici si nu direct prin stimularea SNC. Ocazional au fost raportate cazuri cu dureri de cap. La cativa pacienti s-a produs o vasodilatatie periferica si o mica crestere compensatorie a frecventei cardiace. Reactii de hipersensibilitate, incluzand angioedemul, urticaria, bronhospasmul, hipotensiunea arteriala si colapsul s-au raportat foarte rar. Au fost raportate foarte rare cazuri de crampe musculare. In urma terapiei cu beta2-agonisti poate aparea hipokaliemie potential serioasa. La fel ca si alti beta2-agonisti, Salbutamol poate provoca agitatie cand este administrat la copii. Tahicardia poate surveni la cativa pacienti.



Supradozare: Antidotul de preferat in supradozarea de Ventolin inhaler este un beta-blocant cardioselectiv, dar medicamentele beta-blocante trebuie utilizate cu prudenta la pacientii cu antecedente de bronhospasm. Hipokaliemia poate aparea in urma supradozajului cu salbutamol, de aceea se dozeaza nivelul seric al potasiului.


Precautii farmaceutice: Se pastreaza la o temperatura sub 30 grade Celsius (Ventolin sirop fara zahar) si sub 25 grade Celsius (Ventolin sirop cu zahar). A se pastra ferit de lumina. Ventolin sirop fara zahar poate fi diluat cu apa distilata BP. Mixtura care rezulta trebuie protejata de lumina si utilizata in 28 zile. O dilutie de 50% v/v Ventolin sirop conserva adecvat impotriva contaminarii microbiene. Ventolin sirop cu zahar se poate dilua cu sirop BP neconservat. Combinatia rezultata trebuie protejata fata de lumina si se va pastra 14 zile.

A.P.P.: Producator: Glaxo Wellcome

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Suplimente pentru un sistem imunitar puternic

    Generalitati Suplimentele alimentare sunt medicamente naturale care vin in ajutorul formarii de energie. Acestea se gasesc sub forma de tablete, sirop, baton etc. si furnizeaza organismului substante nutritive necesare dietei zilnice. Tratamentele de profilaxie cu...citeste mai mult

  • Ceapa - 100% sanatate naturala

    Generalitati Ceapa, alimentul atat de folosit de fiecare dintre noi la gatit, are si nenumarate proprietati terapeutice. Nu vom insista in acest articol pe calitatile culinare ale cepei, ci vom incerca sa detaliem la ce este ea utila ca tratament naturist....citeste mai mult

  • Mierea de albine

    Generalitati Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sunt inconfundabile. Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din...citeste mai mult

  • Indulcitorii naturali - care sunt cele mai bune optiuni?

    Cei mai folositi indulcitori naturali Indulcitorii naturali provin direct din flori si plante, cu foarte putine procese de prelucrare. Cateva exemple sunt reprezentate de stevie, fructul calugarului si siropul de yacon. Multe persoane se distanteaza de zaharul de...citeste mai mult

Gasesti in Comunitate

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter