Scrantitura
Lezare a ligamentelor unei articulatii fara deplasarea suprafetelor articulare. Entorsele sunt provocate de o miscare brusca a articulatiei care o face sa depaseasca amplitudinile sale normale. Se pot distinge entorsele benigne de entorsele grave.
- entorsele benigne, denumite popular scrantituri, corespund unei intinderi violente a ligamentelor articulare, dar fara o ruptura reala si fara smulgerea acestora. La examinarea clinica, articulatia este uneori foarte dureroasa si umflata, dar ea permite miscari normale. radiografia este normala. tratamentul consta in punerea unui bandaj de contentie (strapping) sau a unei atele pentru o durata de 2 pana la 3 saptamani, uneori chiar un gips daca articulatia este foarte dureroasa (glezna, de exemplu).
- entorsele grave sunt caracterizate printr-o ruptura sau smulgere ligamentara antrenand miscari anormal de ample la nivelul articulatiei. La examenul clinic, articulatia se prezinta dureroasa si umflata, dar uneori nu mai mult decat in cazul unei entorse benigne. Deci se impune radiografia pentru a detecta entorse care pot antrena sechele: dureri persistente, intepenire, instabilitate si fragilitate cronica a regiunii in cauza. O imobilizare timp de mai multe saptamani poate fi suficienta, dar adesea este necesara o interventie chirurgicala: ea consta fie in a repara ligamentul smuls, fie in a realiza un transplant ligamentar. In toate cazurile, este necesara o reeducare adecvata pana la recuperarea completa.
Practicarea unor sporturi (tenis, fotbal, baschet) expune in mod deosebit articulatiile, mai ales genunchiul si glezna, la producerea unei entorse. In plus, oboseala si supraantrenamentul sunt factori favorizanti. Prevenirea consta in respectarea incalzirii inaintea oricarei activitati sportive si in purtarea de bandaje elastice pe articulatiile amenintate.
Sinonim: entorsa.
Citeste si
Arhiva-
Stresul emotional de sarbatori si cum sa-ti protejezi inima
Sarbatorile de iarna sunt pentru multi un timp de bucurie, reuniune si relaxare.Totusi, paradoxal, acestea pot fi si o perioada de stres intens, cu efecte directe asupra inimii. Aceste situatii pot fi prevenite sau diminuate prin obiceiuri simple si planificare atenta. citeste mai mult
-
De ce ajung mai multi pacienti la urgenta in perioada sarbatorilor
Fie ca este vorba de excese alimentare si consum crescut de alcool, stres, frig sau neglijarea tratamentelor cronice, toti acesti factori determina cresterea numarului de urgente medicale in perioada sarbatorilor de iarna.citeste mai mult
-
Influenta medicamentelor uzuale asupra capacitatii de a conduce vehicule si asupra rezultatelor testelor antidrog
Unele medicamente actioneaza asupra sistemului nervos central si pot modifica starea de vigilenta, timpul de reactie sau capacitatea de concentrare. Aceste efecte se pot manifesta prin somnolenta, ameteli, confuzie, vedere incetosata sau o incetinire generala a reactiilor. citeste mai mult


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter