Nu-mi pot controla nervi

Am 27 de ani, si mai toata viata am avut probleme cu nervii, de copila. Eu cred ca e din cauza unei copilarii mai dificile. Inca de mica tindeam sa tip si sa ma enervez, aveam nevoie sa fiu inteleasa....dar mi se parea ca nimeni din jurul meu nu vede ce se intampla cu mine. Totusi, mereu am incercat sa ma controlez....fara rezultat.N-asi vrea sa afectez viata sotului meu, care ma suporta destul...dar nici el, si nici eu insumi nu gasesc o solutie.

Lumi80 a scris: "... Problema mea e ca nu pot sa-mi stapanesc nervii cand imi aud puiul plangand si facand mofturi [...] Problema e ca reactionez si il scutur uneori sau tip la el..."

- Bebelușul forțat să reacționeze la un stimul puternic provenit din mediul de îngrijire (cum ar fi zdruncinăturile, scuturăturile și tot ce ar putea fi perceput ca amenințător vieții), poate suferi o ruptură în continuitatea existenței (ruptură care duce la schimbarea ritmului, dispoziției, predispoziției, deci la o schimbare a modului de a fi și a simți).
- Această angoasă de fragmentare, trăită de bebeluş ca emoție puternică față de un pericol extern care are consecințe interne, va fi ulterior reactivată de fiecare dată când un stimul actual ar putea avea același efect ca cel de atunci.
- Pericolul pe care angoasa (teama) de fragmentare îl evidențiază este ruperea ritmului continuării existenței, care determină psihicul să depună eforturi de constituire a unui nou self, care va fi întotdeauna un fals self menit să ia de la capăt existența.

Lumi80 a scris: "Doamne, sper sa nu fi facut pagube prea mari. Nici nu stiu ce sa mai spun..."

R: Luminita, daca - citind raspunsul meu - iata ca ai amutit, inseamna ca acum este totul OK. Si, indiferent care ar fi pagubele, cea mai mare greseala ar fi sa incerci sa le repari cumva retroactiv; pentru ca nu merge asa.
- Dimpotriva, daca vei ceda tentatiei (de altfel, firesti) de a supracompensa - printr-o atitudine hiperprotectiva - nu vei face altceva, decat sa le permanentizezi.

Lumi80 a scris: "...sper doar sa fi bine ca de stapanit ma stapanesc... Sper sa simta si ca il iubesc si il alint de cate ori vin acasa de la servici."

R: Stiu ca de acum incolo, n-ai cum sa nu te stapanesti in preajma copilului.
- De fapt/de pilda, n-ai nevoie decat de o cazma (hârleţ) si de o mica bucata de pamant - pe care sa-ti versi nervii de acum, ori de cate ori acest lucru este necesar. Si am certitudinea ca aceea va deveni foarte curand, cea mai bine lucrata portiune de pamant, din cate exista (chiar si daca nu va mai apuca sa creasca niciun fir de iarba pe ea :)

Lumi80 a scris: "...Acum cine stie ce e in capusorul lui micut."

R: Imi imaginez ca insusi copilul tau a cerut aici (si la timp) ajutorul; iata cum: acum, prin chiar intermediul tau.

Buna seara,vreau sa va spun inca de la inceput ca eu am avut o copilarie foarte grea as pute-a spune!doar injuraturi,scandaluri,batai,si multe altele.la noi fiecare sarbatoare era scandal,asta pana la 23 de ani,mentionez ca mai am 2 luni si fac 26!revin la copilaria mea care a fost intr-un fel traumatizanta,datorita scumpului meu tatic care a stiut sa doar sa distruga in jurul lui,in frunte cu alcoolul sa nu uit,a reusit sa-mi distruga nervii,si i-a distrus asa de rau incat nu mai ma tin nervii deloc,am o fetita de aproape 9 luni,multumesc lui Dumnezeu e sanatoasa pt sarcina care am avut-o!problema insa revin sunt nervii mei care ma fac sa tip la copilul meu uneori dupa care incep sa plang si imi cer iertare fetitei mele cu toate ca nu cred ca intelege ce zic.daca poate cineva sa ma ajute cu un sfat,as fi foarte fericita.multumesc tuturor

buna seara.vad ca nu sunt numai eu asa de nervoasa, si ma descarc pe bebe si cei din jur.Eu de cand sunt eu ,sunt o fire mai nervoasa, repede ma aprind, si erup ca un vulcan, trebuie sa ma manifest cumva,sa-mi vars nervii, si pot tranti usa,tranti obiecte in general, sa tip, chestii de genul asta.La mine vin cam din familie nervii astia, familia noastra e mai..nervoasa, am observat. De cand sunt mama, si va spun din inima, ca orice mama normala, sunt fericita ca am o fetita sanatoasa,si care are 10 luni, acusica facem 11, parca sunt mai nervoasa,parca..nu ne-am certat cu sotul in 4 ani de cand ne cunoastem, cum ne certam de cand a venit bebita pe lume, ba el zice sa o imbracam intr-un fel,eu zic ,ca-I gros ,ba nu-I da aia, mai fa si tu nustiu ce, si muuulte alte lucruri mici, dar cu o consecinta negativa asupra relatiei noastre, ne certam,sau el se supara des din cauza nervilor mei, si il inteleg, ma suporta el,ma suporta, dar cine stie,daca se satura la un moment dat?!mi-e rau sa ma gandesc la lucrul asta,dar nici el nu e de fier..Cel mai grav, si stiu asta, este ca ma descarc si pe fetita, ea adoarme mai greu, pe picioare cand adoarme cand nu, in brate daca adoarme cand o pun in patut ,parca o pun pe ace, gata, deschide ochii, rade, se invarte ,se pune in fundulet,si da sa se ridice, si aici explodez eu, ca o invart inapoi de mii de ori,o legan, si nimic.Uite in momentele astea,nervii mei ies la iveala, pot sa ma rastesc,sa o invart si sa o trantesc un pic,zic eu, ca ea rade...spun multe lucruri,pe care absolut de fiecare data le regret..plang si zic,ca sunt o mama denaturata, etc.De aici si certuri cu sotul, de parca nu sunt destule cele pe care le avem...Am impresia uneori, ca trebuie sa ma duc la psihiatrie, sa ma fac bine..ca nervii astia ai mei, sunt prea de tot.Si de cate ori nu am zis, sa na controlez,sa ma calmez, ca e un copil,nu stie nimic, ca starea mea I-o dau si ei, caci ea ma simte, si nu ma pot totusi controla, rareori se intampla sa-mi pastrez cumpatul, dar nu este suficient.Dupa izbucniri tot timpul ma intreb"da cum celelalte mame se descurca,avand si doi,trei copii,cum pot ele fi calme si eu nu?, de ce nu pot fi si eu asa?", si de fiecare data zic, gata ma schimb, o sa incerc sa na stapanesc,si, credeti ca reusesc?-Nu!din pacate...am ajuns la stadiul in care sa-mi iau ceaiuri de calmare..vai vai....Deci ,ce sa va zic, nu sunt singura,asta vad...si daca o fi o depresie postnatala,cat totusi dureaza ea? ca la mine am impresia ca o sa dureze pana o sa aiba fata mea vreo 2-3 ani, cand o sa fie la etapa cand intelege totul, si o sa-mi fie mai usor sa comunic cu ea..acuma e mica,nu stiu ce o doare,doar presupun, vrea mai mult.in brate, si eu n-o pot duce mult, of of....Poate ma ajuta si pe mine cineva, macar cu o vorba buna, caci stiu ca de ajutat,si schimbat o pot face doar eu....dar nu reuseeeesc....:(

Părerea mea e că ,ați suferit mult

Părerea mea e că ,ați suferit mult

Ma enervez foarte repede nu mai gândesc îmi amețește crerul ma cert cu soțul meu îmi spune ca nu înțeleg

Nu îmi pot controla furia și reacționez într-un mod nu tocmai plăcut. Pur și simplu nu mă mai controlez decât după ce explodez. Amo fata de 13 ani și un băiat de 32 de ani. Am un soț care nu mă înțelege și mama în vârstă de 74 de ani bolnavă de care mă îngrijesc. Probabil stres acumulat din partea tuturora. Mă simt neputincioasă că nu mai fac față. Reacționez țipând. Aștept răspuns. Mulțumesc.