Hipocondria imi distruge viata.
O sa va descriu o parte din starile mele. Sper sa nu ma intind prea mult. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor,va rog.
Am 22 de ani. De ceva timp, de foarte multi ani mai exact, am inceput sa fac vizite regulate la doctor. Mai mult pe ascuns, fara sa cunoasca niciun membru al familiei, niciunul dintre prieteni. Am facut tot felul de analize si teste posibile. Dar inca nu pe toate, si acest lucru ma ingrijoreaza. Ma tem mereu ca o sa dezvolt o tumoare printr-o parte a corpului, in special craniana sau zona pelviana. Ma ingrozesc ca as putea avea paraziti intestinali, sau mai rau, polipi de care habar nu am.
Anual imi fac analizele generale, iar cateodata, in functie de cel mai mic simptom, solicit consultatie specializata. Imi petrec timpul cautand simptome si tratamentul bolilor si imi permit sa fac haz de necaz, spunand ca probabil am mai multe cunostiinte medicale decat orice alt farmacist.
Pe teama capatarii unor boli grave, am inceput ( in ultimele luni) sa ma sperii de bacterii. Desi intotdeauna am fost o persoana ordonata si mi-a placut sa fac curatenie, de curand clorul a devenit prietenul cel mai bun. Ma tem sa folosesc orice toaleta de teama ca m-as putea infecta. Ba chiar refuz atingerile cu anumite persoane care mi se par a avea o igiena mai precara.
Problema e ca daca pana acum ma multumeam doar sa vad ca rezultatele analizelor sunt ok ( chair daca nu am incredere 100% in acuratetea lor), acum am insomnii grave. Plang aproape in fiecare seara de teama ca sigur am o boala incurabila. Calitatea vietii mele incepe sa scada dramatic si frecventa gandurilor maladive creste obsesiv.
Ma intreb...oare sufar de tulburare obsesiv compulsiva? nu am alt tip de comportament obsesiv ( ca de ex spalatul frecvent pe maini, verificarea obiectelor, numararea, etc).
Nu de mult am terminat facultatea de psihologie. Cred ca numai rau mi-a facut, ca ma tem ca nu cumva intr-o zi sa ajung mai rau. momentan cred despre mien ca sunt anxioasa, depresiva si uneori as putea spune ca am si mici accente maniacale ( urmate de paranoia).
Intrebarea mea e....faptul ca mi se pare ca intrunesc o buna parte din conditiile unei persoane cu odc, e oare real? sau e generat de hipocondrie? de care cum dumnezeului se scapa?
( si da, ca fapt divers, bunica mea - care m-a crescut cand parintii erau la munca, a murit de cancer ovarian, cand eu aveam 7 ani. inca vad imaginile cu wc-ul plin de sange. tot pe directia asta, matusa mea a fost diagnosticata acum cativa ani cu cancer ovarian. deci stiu ca asta imi va fii sfarsitul).
ps: ma tem sa am relatii sexuale, sa am relatii afective, sa imi fac planuri de lunga durata pentru ca stiu ca intr-o zi o sa fiu datoare cu o moarte.
Daca am plictisit pe cineva imi cer scuze.
Multumesc pt timpul acordat.
Am 22 de ani. De ceva timp, de foarte multi ani mai exact, am inceput sa fac vizite regulate la doctor. Mai mult pe ascuns, fara sa cunoasca niciun membru al familiei, niciunul dintre prieteni. Am facut tot felul de analize si teste posibile. Dar inca nu pe toate, si acest lucru ma ingrijoreaza. Ma tem mereu ca o sa dezvolt o tumoare printr-o parte a corpului, in special craniana sau zona pelviana. Ma ingrozesc ca as putea avea paraziti intestinali, sau mai rau, polipi de care habar nu am.
Anual imi fac analizele generale, iar cateodata, in functie de cel mai mic simptom, solicit consultatie specializata. Imi petrec timpul cautand simptome si tratamentul bolilor si imi permit sa fac haz de necaz, spunand ca probabil am mai multe cunostiinte medicale decat orice alt farmacist.
Pe teama capatarii unor boli grave, am inceput ( in ultimele luni) sa ma sperii de bacterii. Desi intotdeauna am fost o persoana ordonata si mi-a placut sa fac curatenie, de curand clorul a devenit prietenul cel mai bun. Ma tem sa folosesc orice toaleta de teama ca m-as putea infecta. Ba chiar refuz atingerile cu anumite persoane care mi se par a avea o igiena mai precara.
Problema e ca daca pana acum ma multumeam doar sa vad ca rezultatele analizelor sunt ok ( chair daca nu am incredere 100% in acuratetea lor), acum am insomnii grave. Plang aproape in fiecare seara de teama ca sigur am o boala incurabila. Calitatea vietii mele incepe sa scada dramatic si frecventa gandurilor maladive creste obsesiv.
Ma intreb...oare sufar de tulburare obsesiv compulsiva? nu am alt tip de comportament obsesiv ( ca de ex spalatul frecvent pe maini, verificarea obiectelor, numararea, etc).
Nu de mult am terminat facultatea de psihologie. Cred ca numai rau mi-a facut, ca ma tem ca nu cumva intr-o zi sa ajung mai rau. momentan cred despre mien ca sunt anxioasa, depresiva si uneori as putea spune ca am si mici accente maniacale ( urmate de paranoia).
Intrebarea mea e....faptul ca mi se pare ca intrunesc o buna parte din conditiile unei persoane cu odc, e oare real? sau e generat de hipocondrie? de care cum dumnezeului se scapa?
( si da, ca fapt divers, bunica mea - care m-a crescut cand parintii erau la munca, a murit de cancer ovarian, cand eu aveam 7 ani. inca vad imaginile cu wc-ul plin de sange. tot pe directia asta, matusa mea a fost diagnosticata acum cativa ani cu cancer ovarian. deci stiu ca asta imi va fii sfarsitul).
ps: ma tem sa am relatii sexuale, sa am relatii afective, sa imi fac planuri de lunga durata pentru ca stiu ca intr-o zi o sa fiu datoare cu o moarte.
Daca am plictisit pe cineva imi cer scuze.
Multumesc pt timpul acordat.
Raspunsuri
(12)
D
Dr. Traian Marinescu
acum 16 ani
1. am avut astfel de paciente si s-au vindecat, cu putin ajutor.
2. un psihiatru (ancorat in realitate si interesat sa vindece, nu sa faca "psihanalize") ai consultat? Daca da, ce opinie a avut si ce recomandari ai primit?
3. vrei sfaturi? daca da, cauta-le in alta parte decat pe internet, in reviste si in cunostiintele tale (putine si precare) de psihologie. Realitatea doare - hipocondria NU. Ai nevoie de intrebari/raspunsuri directe: ce altceva NU DOARE? ... Tratamentele mele pentru astfel de cazuri, cam asa incep. Daca vrei sa te vindeci, cauta pe cineva care NU te menajeaza!
4. mai multe detalii si orice vrei, la [email protected]
2. un psihiatru (ancorat in realitate si interesat sa vindece, nu sa faca "psihanalize") ai consultat? Daca da, ce opinie a avut si ce recomandari ai primit?
3. vrei sfaturi? daca da, cauta-le in alta parte decat pe internet, in reviste si in cunostiintele tale (putine si precare) de psihologie. Realitatea doare - hipocondria NU. Ai nevoie de intrebari/raspunsuri directe: ce altceva NU DOARE? ... Tratamentele mele pentru astfel de cazuri, cam asa incep. Daca vrei sa te vindeci, cauta pe cineva care NU te menajeaza!
4. mai multe detalii si orice vrei, la [email protected]
Mai important decat sa pui o eticheta problemelor tale ar fi sa le intelegi cauzele si sa ti le asumi. Nu cred ca cineva te poate "vindeca", dar cred ca tu iti poti depasi problemele. Facultatea de psihologie a fost, probabil, o incercare de a intelege ce ti se intampla. Cu siguranta a fost traumatizant pentru tine sa asisti la durerile bunicii. Dar tu esti altcineva, o persoana diferita. Mersul continuu la doctori este o solicitare de ajutor, dar si o incercare de a "pasa" responsabilitatea rezolvarii problemelor...
Daca doresti o programare la psiholog poti suna la 0722 933013.
Daca doresti o programare la psiholog poti suna la 0722 933013.
C
Csara
acum 16 ani
Cu siguranta ai fost traumatizata de afectiunea si decesul bunicii tale la varsta de 7 ani si de cancerul matusii. Probabil ca exista o predispozitie. Dar ele nu sunt singurele persoane de sex feminin din familia ta. Deci nu exista sanse de 100% sa suferi de cancer.
Se pare ca ai niste cunostinte solide de medicina. Ai auzit despre sindromul studentului la medicina? In primii ani de studiu si practica, multi dintre studentii de la medicina cred ca se vor imbolnavi de bolile despre care invata. Identifica o parte din simptomele acelora cu simptome reale sau nu, personale. Unii fac si investigatii, etc. Cu toate astea depasesc momentul si devin medici de succes. Pe masura ce cunosti mai multe informatii medicale, ai tendinta sa le transferi asupra ta. Masura poate fi si una de precautie sau de ce nu, prevenire. Dar tu stii ca deja ai depasit limita. Pentru ca deja ai constientizat lucrul asta si ai cerut ajutor ai facut un mare pas. Cred ca ar trebui sa intervii, sa soliciti ajutorul unui psihoterapeut. La varsta ta, ar fi cazul sa traiesti o viata normala, sa te bucuri de micile placeri ale vietii, sa ai un partener,chiar. Ar trebui sa faci ceva sa iti echilibrezi viata.
Se pare ca ai niste cunostinte solide de medicina. Ai auzit despre sindromul studentului la medicina? In primii ani de studiu si practica, multi dintre studentii de la medicina cred ca se vor imbolnavi de bolile despre care invata. Identifica o parte din simptomele acelora cu simptome reale sau nu, personale. Unii fac si investigatii, etc. Cu toate astea depasesc momentul si devin medici de succes. Pe masura ce cunosti mai multe informatii medicale, ai tendinta sa le transferi asupra ta. Masura poate fi si una de precautie sau de ce nu, prevenire. Dar tu stii ca deja ai depasit limita. Pentru ca deja ai constientizat lucrul asta si ai cerut ajutor ai facut un mare pas. Cred ca ar trebui sa intervii, sa soliciti ajutorul unui psihoterapeut. La varsta ta, ar fi cazul sa traiesti o viata normala, sa te bucuri de micile placeri ale vietii, sa ai un partener,chiar. Ar trebui sa faci ceva sa iti echilibrezi viata.
B
bumblebee
acum 16 ani
Multumesc frumos.
Sincer, vizita la un psihoterapeut sau psihiatru m-ar ajuta.
Din pacate locuiesc in UK si beneficiez de serviciile nationale de sanatate, si desi m-am plans medicului de familie, nu am avut prea mare succes. (inafara de niste pastile cu valeriana, pe care as putea sa le inghit precum dropsurile).
Poate ar trebui sa fac demersuri si sa caut o clinica privata, in afara orasului. Dar ma intreb, oare e posibil sa fac terapie, sau sa descriu cu exactitate ce simptome am, neluand in seama bariera lingvistica? Cat de mult conteaza? Chiar daca vorbesc engleza destul de bine, faptul ca pentru mine anumite cuvinte au anumite reprezentari,bazate pe anumite asocieri, ar putea avea efect distorsionant. Pana si faptul ca ma gandesc sa imi aleg cuvintele si am un anumit lapsus din cauza ca nu cunosc un anumit, ar putea fii interpretat.
Stiu si aveti mare dreptate: sfaturile si informatiile nu se iau din reviste, internet, si orice alte surse care sunt imediat la indemana.
Imi mai permit cateva scurte intrebari, cu riscul de a parea insistenta : in ce masura gandurile pot actiona direct asupra unor organe? oare durerile pe care le resimt sunt reale, sau nu? daca nu exista explicatii medicale in urma investigatiilor amanuntite, atunci inseamna ca nu exista nici durere, si nici cauze? E posibil sa fie vorba de un efect nocebo?
Multumesc inca o data celor care mi-au raspuns. Apreciez promptitudinea si profesionalismul raspunsurilor.
Sincer, vizita la un psihoterapeut sau psihiatru m-ar ajuta.
Din pacate locuiesc in UK si beneficiez de serviciile nationale de sanatate, si desi m-am plans medicului de familie, nu am avut prea mare succes. (inafara de niste pastile cu valeriana, pe care as putea sa le inghit precum dropsurile).
Poate ar trebui sa fac demersuri si sa caut o clinica privata, in afara orasului. Dar ma intreb, oare e posibil sa fac terapie, sau sa descriu cu exactitate ce simptome am, neluand in seama bariera lingvistica? Cat de mult conteaza? Chiar daca vorbesc engleza destul de bine, faptul ca pentru mine anumite cuvinte au anumite reprezentari,bazate pe anumite asocieri, ar putea avea efect distorsionant. Pana si faptul ca ma gandesc sa imi aleg cuvintele si am un anumit lapsus din cauza ca nu cunosc un anumit, ar putea fii interpretat.
Stiu si aveti mare dreptate: sfaturile si informatiile nu se iau din reviste, internet, si orice alte surse care sunt imediat la indemana.
Imi mai permit cateva scurte intrebari, cu riscul de a parea insistenta : in ce masura gandurile pot actiona direct asupra unor organe? oare durerile pe care le resimt sunt reale, sau nu? daca nu exista explicatii medicale in urma investigatiilor amanuntite, atunci inseamna ca nu exista nici durere, si nici cauze? E posibil sa fie vorba de un efect nocebo?
Multumesc inca o data celor care mi-au raspuns. Apreciez promptitudinea si profesionalismul raspunsurilor.
Buna ziua,
Cred si eu ca faptul ca cereti ajutor pentru problemele psihice e un semn bun. Durerea este o senzatie care are mai multe etaje de structuri cerebrale care o interpreteaza si doar una din ele este in periferie (in organul care "doare") restul sunt la nivelul creierului. Suferinta psihica determina exacerbarea senzatiei de durere iar gandirea de tip fatalist, negativa hraneste si ea aparitia unor noi senzatii, care iar vor fi interpretate etc intr-un cerc vicios fara sfarsit. Cauta ajutor, exista o comunitate de doctori romani psihiatrii in UK, unii dintre ei cu formari in psihoterapie. cauta pe internet, chiar seful asociatiei medicilor romani din UK e psihiatru. Am un coleg Dr Alexandru Lita care lucreaza in apropiere de Londra, poti apela la el etc.Stiu si un psihiatru care este si psihoterapeut o cheama Carmen Parr, poti sa afli in ce oras lucreaza.
Exista si varianta terapiei pe skype etc
Bafta.
Cu drag,
Dr Gabriella Bondoc
psihiatru
psihoterapeut
Cred si eu ca faptul ca cereti ajutor pentru problemele psihice e un semn bun. Durerea este o senzatie care are mai multe etaje de structuri cerebrale care o interpreteaza si doar una din ele este in periferie (in organul care "doare") restul sunt la nivelul creierului. Suferinta psihica determina exacerbarea senzatiei de durere iar gandirea de tip fatalist, negativa hraneste si ea aparitia unor noi senzatii, care iar vor fi interpretate etc intr-un cerc vicios fara sfarsit. Cauta ajutor, exista o comunitate de doctori romani psihiatrii in UK, unii dintre ei cu formari in psihoterapie. cauta pe internet, chiar seful asociatiei medicilor romani din UK e psihiatru. Am un coleg Dr Alexandru Lita care lucreaza in apropiere de Londra, poti apela la el etc.Stiu si un psihiatru care este si psihoterapeut o cheama Carmen Parr, poti sa afli in ce oras lucreaza.
Exista si varianta terapiei pe skype etc
Bafta.
Cu drag,
Dr Gabriella Bondoc
psihiatru
psihoterapeut
M
Marina
acum 16 ani
Dude, asculta aici sfat de la o fata de varsta ta care are un pic de ipohondrie si se autotrateaza: singura solutie esti TU! Eu am avut o perioada in care faceam atacuri de panica pentru ca AVEAM IMPRESIA ca mi-e putin rau (greata, durere de nustiuce). Si imediat faceam in cap scenariul cel mai urat avand cunostinte medicale (mama e medic) ca am nu stiu ce, ca ma doare nu stiu unde, ca se manifesta asa... Si pac atac de panica. Daca ai facut, stii cat de groaznic e. Asa ajunsesem incat nu mai ieseam din casa de frica ca nu ma voi simti bine si voi face atac de panica si deci sigur nu ma voi simti bine in urma atacului (cerc vicios deci). Ce am facut? Pai mi-a facut mama psihoterapie ad hoc. M-a luat tare, ca daca sunt asa tampita incat sa cred tot timpu ca am ceva, la un moment dat chiar o sa am si atunci n-o sa ma mai ia nimeni in seama.
Sa nu spun ca am avut in familie persoana decedata dupa 10 ani de chin (cancer de san, matusa), persoana decedata dupa 2 luni de chin in urma unui AVC, si altele. Deci am vazut suferinta si boala.
Ce am facut? Am ignorat pur si simplu. Si mi-am zis ca o durere mica pe nu stiu pe unde nu inseamna nimic si daca intr-adevar am ceva, corpul meu va sti sa imi arate intr-un mod mai puternic decat o simpla durere de ovare trecatoare sau asa. Sigur, nu e rau sa fii cu analizele la zi. Asa stii macar ca daca Doamne fereste dezvolti ceva, il prinzi din zbor si tratezi din timp.
Mi-a fost teama ca nu voi putea niciodata duce o viata normala. Eram dependenta de mama, mi-era frica etc. Pana la urma cu vointa am reusit sa trec peste. Am un prieten extraordinar si sunt pe picioarele mele, chiar daca nu singura (nici nu as vrea). Nu iti ascund ca din cand in cand, mai ales in perioade de stres mare (cum e acum, fiind studenta), imi revin unele mici simptome (adica mici depresii, stari incipiente de anxietate). Dar am invatat sa le alung cat pot si sa imi iau gandul.
Trebuie sa intelegi ca 1. bolile pe care le dezvolti se intampla independent de vointa ta. Cateodata chiar oamenii care se ingrijesc si feresc de toate alea risca mai mult decat cei mai nepasatori. 2. faptul ca cineva din familie (sau chiar 2-3 rude apropiate) au dezvoltat o boala nu inseamna ca o vei dezvolta si tu! Asta stii si tu.
In final, sa iti povestesc o chestie haioasa de la mama: in facultate, o colega a devenit ipohondra (sindromul stud la medicina, cum zicea cineva mai sus). De fiecare data cand schimbau stagiul si deci spitalul, isi facea un set complet de analize, tot avea impresia ca are si aia si aia, desi analizele ieseau bune. Ei intr-o zi, ajunsi la am uitat ce spital, i-au incurcat analizele si cand le-a primit, reiesea ca are ciroza de nu stiu care, hepatita c cu nu stiu ce, bref ca era pe moarte. S-a speriat ingrozitor, si-a dat apoi seama ca erau incurcate, si de atunci s-a lecuit!
Sa nu spun ca am avut in familie persoana decedata dupa 10 ani de chin (cancer de san, matusa), persoana decedata dupa 2 luni de chin in urma unui AVC, si altele. Deci am vazut suferinta si boala.
Ce am facut? Am ignorat pur si simplu. Si mi-am zis ca o durere mica pe nu stiu pe unde nu inseamna nimic si daca intr-adevar am ceva, corpul meu va sti sa imi arate intr-un mod mai puternic decat o simpla durere de ovare trecatoare sau asa. Sigur, nu e rau sa fii cu analizele la zi. Asa stii macar ca daca Doamne fereste dezvolti ceva, il prinzi din zbor si tratezi din timp.
Mi-a fost teama ca nu voi putea niciodata duce o viata normala. Eram dependenta de mama, mi-era frica etc. Pana la urma cu vointa am reusit sa trec peste. Am un prieten extraordinar si sunt pe picioarele mele, chiar daca nu singura (nici nu as vrea). Nu iti ascund ca din cand in cand, mai ales in perioade de stres mare (cum e acum, fiind studenta), imi revin unele mici simptome (adica mici depresii, stari incipiente de anxietate). Dar am invatat sa le alung cat pot si sa imi iau gandul.
Trebuie sa intelegi ca 1. bolile pe care le dezvolti se intampla independent de vointa ta. Cateodata chiar oamenii care se ingrijesc si feresc de toate alea risca mai mult decat cei mai nepasatori. 2. faptul ca cineva din familie (sau chiar 2-3 rude apropiate) au dezvoltat o boala nu inseamna ca o vei dezvolta si tu! Asta stii si tu.
In final, sa iti povestesc o chestie haioasa de la mama: in facultate, o colega a devenit ipohondra (sindromul stud la medicina, cum zicea cineva mai sus). De fiecare data cand schimbau stagiul si deci spitalul, isi facea un set complet de analize, tot avea impresia ca are si aia si aia, desi analizele ieseau bune. Ei intr-o zi, ajunsi la am uitat ce spital, i-au incurcat analizele si cand le-a primit, reiesea ca are ciroza de nu stiu care, hepatita c cu nu stiu ce, bref ca era pe moarte. S-a speriat ingrozitor, si-a dat apoi seama ca erau incurcate, si de atunci s-a lecuit!
C
Cabinet de medicina complementara Novac Tenzica
acum 16 ani
Draga mea, Problema ta se poate rezolva usor facand analize si tratament la nivelul glandei tiroide. Pacientii care sufera de dezechilibre ale tiroidei sint suspiciosi, ipohondri, incapatinati. Toate aceste manifestari dispar odata cu reglarea glandei tiroide. Poate ca ai si alte manifestari, legate de dezechilibrul hormonal, la care nici nu te-ai gandit, nu le enumar, ca sa nu "iti dau idei". Dupa ce faci analizele, te rog sa mi le comunici si voi incerca sa iti recomand citeva suplimente alimentare, pe care le gasesti si in magazinele din UK. Siteul meu este: www.laurabella.xhost.ro.
I
Isa.kamar
acum 15 ani
Buna, Bumblebee!
Mi-a placut foarte mult cum ai explicat si detaliat cele ce ti se intampla si faptul ca incerci, cu cat mai multa obiectivitate, sa te autoevaluezi si sa gasesti o explicatie satisfacatoare pentru problemele tale.
Cred ca esti constienta ca a cauta explicatii si solutii pe internet (asta e “boala secolului”) nu este cea mai buna solutie. Spun asta pentru ca in experienta mea ca asistent medical am intalnit nenumarate persoane care au apelat la internet pentru a se "auto-diagnostica" si a cauta remedii miraculoare pentru problemele lor...
Insa, nu putem trage niste concluzii doar pe baza unor manifestari subiective, ci este necesar sa avem niste informatii obiective (consulturi de specialitate, analize medicale etc), pe care tu le-ai cautat, apeland in mod constant la consultatiile medicale...
Pentru ca ai absolvit facultatea de psihologie (si te felicit pentru asta), stii probabil ca atunci cand e vorba de noi insine, sau de persoane dragi noua, este aproape imposibil sa fim obiectivi... Este motivul pentru care cei mai multi clinicieni apeleaza la consultul altor specialisti pentru investigarea si diagnosticarea lor sau a familiilor lor...
Psihologia este un domeniu interesant, pe care eu insami mi-am dorit sa-l studiez, ca hobby, dar cu care, fara sa vreau, m-am familiarizat pe parcursul experientei mele in domeniul sanatatii, atat prin cursurile urmate in timpul pregatirii postliceale si universitare, cat mai ales din relatia directa si comunicarea cu pacientii pe care i-am tratat... Si am invatat ca oamenii au nevoie de incredere, de siguranta, de comunicare...
E foarte important ca incerci sa fii sincera cu tine insati, ca incerci sa intelegi cauzele si sa cauti o solutie. Din acest moment cred ca razboiul e pe jumatate castigat. Nu stiu ce ar mai putea face un psiholog pentru tine, avand in vedere ca tu insati constientizezi problemele pe care le ai si ai facut un pas important... Cred ca puterea sta in intregime in tine... Ai incredere in tine! Esti o fata pregatita, isteata! Fii deschisa, fa-ti prieteni si lasa-i sa se apropie de tine... Spune-le ce te framanta... Comunicarea este cheia pentru depasirea problemelor tale si nici un psiholog/psihoterapeut nu poate inlocui asta... Succes!
Mi-a placut foarte mult cum ai explicat si detaliat cele ce ti se intampla si faptul ca incerci, cu cat mai multa obiectivitate, sa te autoevaluezi si sa gasesti o explicatie satisfacatoare pentru problemele tale.
Cred ca esti constienta ca a cauta explicatii si solutii pe internet (asta e “boala secolului”) nu este cea mai buna solutie. Spun asta pentru ca in experienta mea ca asistent medical am intalnit nenumarate persoane care au apelat la internet pentru a se "auto-diagnostica" si a cauta remedii miraculoare pentru problemele lor...
Insa, nu putem trage niste concluzii doar pe baza unor manifestari subiective, ci este necesar sa avem niste informatii obiective (consulturi de specialitate, analize medicale etc), pe care tu le-ai cautat, apeland in mod constant la consultatiile medicale...
Pentru ca ai absolvit facultatea de psihologie (si te felicit pentru asta), stii probabil ca atunci cand e vorba de noi insine, sau de persoane dragi noua, este aproape imposibil sa fim obiectivi... Este motivul pentru care cei mai multi clinicieni apeleaza la consultul altor specialisti pentru investigarea si diagnosticarea lor sau a familiilor lor...
Psihologia este un domeniu interesant, pe care eu insami mi-am dorit sa-l studiez, ca hobby, dar cu care, fara sa vreau, m-am familiarizat pe parcursul experientei mele in domeniul sanatatii, atat prin cursurile urmate in timpul pregatirii postliceale si universitare, cat mai ales din relatia directa si comunicarea cu pacientii pe care i-am tratat... Si am invatat ca oamenii au nevoie de incredere, de siguranta, de comunicare...
E foarte important ca incerci sa fii sincera cu tine insati, ca incerci sa intelegi cauzele si sa cauti o solutie. Din acest moment cred ca razboiul e pe jumatate castigat. Nu stiu ce ar mai putea face un psiholog pentru tine, avand in vedere ca tu insati constientizezi problemele pe care le ai si ai facut un pas important... Cred ca puterea sta in intregime in tine... Ai incredere in tine! Esti o fata pregatita, isteata! Fii deschisa, fa-ti prieteni si lasa-i sa se apropie de tine... Spune-le ce te framanta... Comunicarea este cheia pentru depasirea problemelor tale si nici un psiholog/psihoterapeut nu poate inlocui asta... Succes!
Raspunde la intrebare
Scrie raspunsul, apoi te autentifici rapid (sau iti faci cont) ca sa-l publici — textul nu se pierde.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Psihiatrie , .
Dr. Hau Steluta
Sfanta Maria - Veteranilor - Bucuresti
Dr. Borcan Tomita Alexandru
Sfanta Maria - Ion Mihalache - Bucuresti
Dr. Botezat Antonescu Ileana
Centrul Medical Bellanima - Bucuresti
Dr. Mischianu Roxana
Bio Terra Med Grivita - Bucuresti
Dr. Alexandru Iulia
Clinica Medima - Virtutii - Bucuresti
Dr. Costache Mircea
Clinica Noblesse - Bucuresti
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau inregistreaza-te ca sa comunici cu medicii si pacientii din comunitate.
Ai si tu o intrebare?
Comunitatea Sfatul Medicului e pregatita sa raspunda, gratuit.
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter