Probleme cu parintii la maturitate

Stimata doamna, o persoana care isi constientizeaza greselile, reactiile, nu este o persoana bolnava psihic. Daca va e teama ca veti comite o crima de ex, inseamna ca sunteti constienta ca acest lucru este rau si deci nu veti face asa ceva. Un om care comite o crima este bolnav psihic si nu are astfel de temeri (de reactiile sale, de remuscari, de consecinte etc).
Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa consultati un psiholog, care va va putea invata cum sa gestionati diferitele situatii mai mult sau mai putin dificile si eventual si sfatui in mod obiectiv privinta deciziilor pe care puteti sa le luati pentru viitor.

Pentru Maria Contescu , Bună ziua
Relatarea d- tale este deadreptul surprinzătoare ! Nu sunt în măsură să fac judecăţi !
Nu sunt în măsură să cer alte detalii ! Nu doresc să fac aprecieri asupra membrilor familiei ,pe care d-ta , sumar ,îi caracterizezi . Nu pot trece cu vederea verticalitatea d-tale , caracterul integru si capacitatea de destăinuire a secretelor din " SFÂNTA FAMILIE " familie ce în cazul de faţă este chiar familia d-tale .
Dar nu pot să trec peste competenţa unui psiholog şi deaceea mă rezum să-ţi adresez câteva întrebări fundamentale din viaţa unei tinere(să zicem de 17 ani ) ?
Care nu si-ar dori o căsătoie , un viitor soţ. chiar " prea maleabil " după cum este în cazul de faţă .? ( foarte necesar în armonia şi echilibrul familiei )
Care copil nu si-ar dori ca părintii,care l-au crescut să fie în viaţă,pânâ la adînci bătrânete ?:
Nu stiti că pentru cei doi copii ai d-vs, o bunică este a doua mamă ? , l ceeace v-a si dovedit ?
Nu simţiţi ( ca orice mamă ) că o femee atunci este împlinită si fericită când si- a născut copii,fericire ce nu are margini,( cele ce nu-au copii se consideră fără noroc,şi recurg la adopţii ) ?
D -ta le ai pe toate ,văd că ai si puterea discernământului ,nu eşti bolnavă ,dar ai nevoie să stai de vorbă cu cineva . Iar în familie totdeauna " cel mai înţelegător " adică destept cedează în cazul unor conflicte inerente în orice familie .
Te sfătuiesc să fii raţională , să consideri că ai avut un vis urât ţi să faci, prima , pasul spre împăcare. Dacă nu , apelează la un psiholog cum ţi s-a rcomandat mai sus ! Cu sănătate Dr Emil Otesteanu

D-le doctor, sunt de acord cu toate cele scrise de d-v, cu mici amendamente. Este foarte bine ca parintii, daca pot, sa-si ajute copiii, dar sa-i lase totusi sa ia decizii asupra propriilor vieti. Sa nu se amestece permanent, sa coordoneze ei totul. Parca asta as intelege ca se intampla aici. Parinti care, stand impreuna cu fiica lor casatorita, ii controleaza viata. Se stie ca pentru o tanara familie cel mai bine este sa stea separat de familiile lor. Sa invete sa traiasca impreuna, fara amestecul nimanui. Sa greseasca, sa se corecteze, sa invete din greseli. Din comoditate Maria ai ramas langa parintii tai. Sunt convinsa ca te-ai fi descurcat cu copiii, asa cum fac multe alte familii tinere. Acasa se sta acasa pt cresterea copilului pana la 2-3 ani, apoi cresa, gradinita, cu schimbul intre parinti, ar fi trecut anii. Nu-ti gasi o scuza in faptul ca esti colerica precum este si tatal tau. Din greselile lui ai putea trage invataminte. Te poti controla, dar daca-ti gasesti scuze in ereditate, iti dai drumul instinctelor primare. Nu are scuza agresivitatea fata de mama, acest lucru este condamnabil, JOSNIC. sA RIDICI MANA ASUPRA PARINTELUI TAU, este un gest incalificabil. Mutati-va separat pt a evita astfel de situatii. Demonstreaza ca va puteti descurca singuri, ca sunteti pe picioarele proprii, persoane mature capabile sa ia decizii. Ramanand cu familia/parintii , veti ramane mereu copii. Ei te vor vedea mereu un copil si vor avea tendinta sa te injoseasca pt a ramane sub obladuirea lor. Probabil nici ei nu au o viata personala deosebita si de aceea nu va lasa nici pe voi sa aveti, ca familie tanara.

Multumesc tuturor celor care mi-au raspuns. Reactia lor are pentru mine valoarea unei maini intinse la care nici nu speram (ma temeam de tacerea de gheata a celor pe drept ingroziti de relatarea mea, fiind pregatita sa imi asum semnificatia ei; faptul ca vorbele au venit, totusi,oricat de acuzatoare, sunt pentru mine o speranta). La ora la care scriu, am decis, deja, pasul spre impacare. Voi apela si la sfatul unui psiholog/psihiatru. Aceasta din temerea agravarii situatiei cu care nu ma mandresc. Visul urat s-a incheiat, chiar daca gestul josnic si incalificabil ma urmareste cu acuitate ACELUI moment. Da, dintr-o mare comoditate nu mi-am asumat independenta, asa incat nu e nevoie sa blamez pe altcineva pentru o decizie in care m-am complacut. Voi ramane cu gandul tuturor celor scrise mai sus si va multumesc.

Buna seara. Si eu am probleme cu parintii mei care sunt exagerat de protectori si care vor sa controleze totul in viata mea. Eu am 24 de ani si o relatie de 3 ani. Mama mea nu l-a placut niciodata pe iubitul meu pentru ca ea vrea mereu ceva mai bun pentru mine. si cu fosta relatie am avut aceeasi disputa cu mama dar si cu tata. Cel mai grav este ca tata care il placea foarte mult pe prietenul meu din luna septembrie nu il mai suporta. Acum spune ca au fost semne prin care si-a dat seama ca nu e pentru mine dar ca pe moment le-a ignorat dar ca acum s-au acumulat prea multe. Am ajuns in situatia in care il numeste excroc, om mort pentru el. Nu vrea sa il vada la noi in casa niciodata (lucru pe care il pot accepta desi e dureros), nu vrea sa il vada in masina pe care mi-a cumparat-o tata, nu vrea sa fie sunat de mine de pe telefonul lui si asa mai departe. Cu greu am acceptat toata ura asta si m-am hotarat sa ma mut de acasa cu prietenul meu pentru a evita aceste situatii si pentru a vedea singura daca merita sau nu sa continui relatia pe care o am pentru ca am traversat o perioada de neintelegeri cu iubitul meu si acum vrea sa pot hotara in liniste ce urmeaza sa fac. De aici si mai mare tragedie si amenintari cu vandut apartamentul din bucuresti si plecarea lor la tara, ca raman pe drumuri, ca imi confisca masina, ca nu ma ajuta cu nimic si nu mai stie nimic de mine. Daca ma trag la rau el nu participa. Nici nu am stabilit nimic in ceea ce priveste mutatul meu de acasa si in fiecare zi exista show-uri cu ascunsul cheilor de la masina cu interogatoriul, unde am fost si cu cine am fost. Si la servici daca intarzii se instaleaza panica. Le-am cerut putina rabdare dar nu se poate. Sunt disperata pentru ca nu pot accepta toata nebunia asta si nici nu pot sa-mi bat joc de un om care nu a facut nici un rau pentru ca pe langa mine sufera si prietenul meu care nu intelege ce s-a intamplat si cu ce a gresit. Vreau sa apelez la un specialist, la terapie, consiliere sau tot ce se poate pentru a-i face pe parintii mei sa inteleaga faptul ca ma indeparteaza de ei ca ma fac sa ii urasc si ca trebuie sa iau si singura decizii in viata asta. Daca se poate sa-mi spuna cineva ce buget trebuie sa pregatesc pentru vizite prelungite la psiholog? Astept si cateva sugetii de moment. Va multumesc

bn si eu am probleme cu parintii,am 27 de ani si nu sunt maritata.mi-e greu sa p[lec de langa ei.da un sfat.nu pot da fac mai nimic, nu pot lua hotarari singura, nu am incredere in mine si mai rau nu pot avea o relatie de viitor,tot timpul comenteaza ca e prea mic prea mare, si cred ca voi ramane nemaritata.imi pare rau ca cred asta.nu ma pot descurca singura,mi0 teama de viitor. oare voi ramane nemaritata daca mai satau cu ei?

intrati pe canalul meu unde desigur ve-ti gasi video despre parinti https://www.youtube.com/channel/UCzUjLA8rxCkxTc1mj3heBYw