Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

traumatismele craniene

Primul ajutor in cazul traumatismelor si politraumatismelor

Primul ajutor in cazul traumatismelor si politraumatismelor

Actualizat la data de: 16 Noiembrie 2012

Autor: SfatulMedicului

Generalitati Deoarece traumatismele pot apare oriunde (pe strada, la locul de munca, acasa, in vacanta etc.), si sub diverse moduri: accidente de circulatie, caderi de la inaltime, calamitati naturale, agresiuni umane etc., cunoasterea si aplicarea unor masuri si proceduri simple de prim ajutor la locul accidentului, pot reduce consecintele accidentului si pot chiar salva vieti. De multe ori, traumatisme minore se pot solda cu decesul victimei, datorita neacordarii primului ajutor sau a efectuarii unor manevre gresite, care agraveaza leziunile existente sau pot chiar produce altele noi. Politraumatismul In cele mai multe cazuri, avem de-a face cu mai multe leziuni traumatice la aceeasi victima; in astfel de situatii, cand sunt prezente cel putin doua leziuni traumatice dintre care cel putin una ameninta viata victimei spunem ca avem de-a face cu un politraumatism. Astfel in cazul unui politraumatism scopul principal al primului ajutor trebuie sa fie salvarea vietii si... [continuare]

Traumatism cranian

Din Dictionar Termeni

soc accidental pe craniu, complicat sau nu cu leziuni ale encefalului. traumatismele craniene sunt frecvente. Principala lor cauza este reprezentata de accidentele rutiere, responsabile de jumatate din traumatismele craniene severe, in particular la tineri, la care constituie prima cauza de mortalitate. Alte origini sunt caderile, indeosebi inainte de 15 ani si dupa 65 ani, apoi accidentele de munca si sportive, accidentele casnice si agresiunile. In afara cazurilor celor mai benigne, caracterizate printr-o durere, un hematom sau o plaga a pielii capului, traumatismele craniene pot fi sursa leziunilor primare (care apar imediat) sau secundare (care se produc la cateva ore pana la cateva luni dupa traumatism). Leziunile primare - Leziunile primare sunt osoase sau encefalice. - Leziunile osoase sunt fracturile boltei craniene (prin soc direct) si cele ale bazei craniului (prin propagarea socului). Exista doua varietati deosebite de fractura: fractura cu deplasare, un fragment... [continuare]

Forma de prezentare: Comprimate eliberare prelungita 100 mg, 150 mg, 200 mg; ct. 1, 3 sau 5 blist. 10 cpr. Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta... [continuare]

Farmacod, comprimate

Din Medicamente

Ce este Farmacod si pentru ce se utilizeaza Indicatii Acest medicament contine codeina. Codeina este un alcaloid din opiu cu proprietati antitusive, analgezice si antidiareice. Codeina este un analgezic slab, cu actiune centrala, care poate fi utilizata singura sau in asociere cu alte analgezice, cum este paracetamolul. Codeina poate fi utilizata o perioada scurta de timp la adolescenti cu varsta peste 12 ani, pentru ameliorarea durerilor moderate, care nu sunt ameliorate de alte analgezice, cum sunt paracetamolul sau ibuprofenul administrate singure. FARMACOD comprimate este indicata la adulti si adolescenti cu varsta peste 12 ani ca tratament simptomatic al: - tusei iritative neproductive. - durerilor acute moderate, care nu sunt considerate a fi ameliorate de alte analgezice, cum sunt paracetamolul sau ibuprofenul administrate singure. FARMACOD comprimate este indicata la adulti ca tratament simptomatic al cazurilor selectionate de diaree. Mod de... [continuare]

Ce este Brain Tonic Softgels si pentru ce se utilizeaza Indicatii Tonical sistemului nervos si vascular. Are efect vasoreglator asupra arterelor. Creste rezistenta vasculara si scade permeabilitatea capilarelor. Creste tonusul peretilor venosi. Scade hiperagregabilitatea plachetara si eritrocitara. Actiune antioxidanta, protejand membrana celulara de radicalii liberi. Efect neurotropic, stimuland procesele de compensare neuronala, feed-back-ul neuromediatorilor si cresterea densitatii receptorilor sinaptici. Amelioreaza metabolismul energetic bazal, stimuland consumul aerob al glucozei si captarea oxigenului. Imbunatateste eficienta mentala. Se recomanda in stari depresive, surmenaj psihic, oboseala, deficit de memorie, tulburari de atentie si concentrare, in sechele AVC, traumatisme craniene, vertije, hipoacuzie. Efecte favorabile in deficiente retiniene de cauza ischemica, degenerescenta maculara, retinopatie diabetica si arteriopatia obliteranta a membrelor... [continuare]

Tramagit

Din Medicamente

Compozitie O capsula contine clorhidrat de tramadol 50 mg si excipienti: celuloza microcristalina, amidon glicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu. Fiole a 1 ml solutie injectabila continand tramadol clorhidr. 50 mg (cutie cu 5 buc.); Actiune terapeutica analgezice opioide. Indicatii tramadolul este indicat pentru tratamentul durerilor de intensitate moderata-severa, acute și cronice. Doze si mod de administrare Adulti si copii peste 12 ani: doza uzuala este de 100 mg tramadol de 2 ori pe zi, dimineata si seara. La nevoie doza poate fi crescuta, fara a depasi 400 mg tramadol/zi. Capsulele se administreaza cu suficient lichid, indiferent de aportul concomitent de alimente. Doza de tramadol trebuie individualizata in funcție de severitatea durerii si de raspunsul terapeutic. Se recomanda administrarea dozei minime eficace. In injectie intravenoasa (lent) sau perfuzii intravenoase, injectie intramusculara sau subcutanata, 1-2 fiole (50-100... [continuare]

Buprenex, comprimate

Din Medicamente

Ce este Buprenex si pentru ce se utilizeaza Indicatii Agonist/antagonist narcotic. Opiod semisintetic cu activitate atat de agonist cat si de antagonist narcotic. O doza parenterala de 0,3 mg este echivalenta cu 10 mg morfina in ceea ce priveste efectele deprimante respiratorii si analgezice. Debut, intramuscular: 15 min .Efectul maxim: 1 ora. Durata efectului: 6 ore. Poate fi administrat si intravenos, cu un debut si un efect maxim la intervale mai mici de timp. Este aproape echipotent cu naloxona ca anatagonist narcotic. Solutie injectabila: durere moderata pana la severa. Comprimate: tratamentul dependentei de opioide. Mod de administrare Intramuscular, intravenos lent: Analgezie. Persoane cu varsta peste 13 ani: 0,3 mg (1 ml) administrate timp este 2 min la fiecare 6 h; repetati o data (pana la 0,3 mg) daca este necesar, la 30-60 min dupa doza initiala. Copii cu varsta intre 2 si 12 ani: 2-6 micrograme/kg la fiecare 4-6 h. Nu administrati doze unice mai mari... [continuare]

Gertocalm , comprimate

Din Medicamente

Ce este Gertocalm si pentru ce se utilizeaza Indicatii Gertocalm contine ca principiu activ ranitidina clorhidrat care inhiba secretia gastrica de baza si stimulata, reducandu-i volumul si concentratia in acid si pepsine. Mecanismul de actiune consta in blocarea receptorilor H2 histaminici. Dupa administrarea orala a 150 mg secretia gastrica scade cu 90%. Dupa 12 ore scaderea acidului poate atinge inca 50% din valorile normale. Ulcer gastric sau duodenal evolutiv; ulcer post-chirurgical; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recaderilor in ulcer; esofagita de reflux. Prevenirea hemoragiilor gastro-duodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal). Dupa 4 saptamani de tratament se obtin vindecari in 75-95% din cazurile cu ulcer duodenal. Mod de administrare Adulti cu ulcer duodenal: oral, 150 mg 2/zi, la 12 ore interval, dupa mese, se pot administra si 300 mg intr-o singura priza, seara. In majoritatea cazurilor... [continuare]

Compozitie wellbutrin SR este disponibil sub forma: tablete continand 150 mg bupropion hydrochloride si tablete continand 100 mg bupropion hydrochloride. Actiune terapeutica Proprietati farmacodinamice: bupropion este un inhibitor selectiv al reabsorbtiei neuronale a catecolaminelor (noradrenalina si dopamina) cu efect minim asupra reabsorbtiei indolaminelor (serotonina), si nu inhiba monoaminooxidaza. Avand in vedere ca mecanismul de actiune al bupropionului, ca si al altor antidepresive este necunoscut, se presupune ca aceasta actiune este mediata prin mecanism noradrenergic si/sau dopaminergic. Proprietati farmacocinetice: Absorbtie: urmarind administrarea orala a tabletelor de bupropion la persoanele sanatoase voluntare, varful concentratiei plasmatice a bupropion a fost atins in 3 ore. Bupropion si metabolitii sai prezinta o cinetica liniara, urmarind administrarea cronica a 150-300 mg/zi. Absorbtia bupropion nu este influentata semnificativ de ingerarea de... [continuare]

Torecan

Din Medicamente

Compozitie Drajeuri (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Supozitoare (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Fiole de 1 ml (sub forma de dimaleat) cu 6,5 mg. Actiune terapeutica antiemetic si antivertiginos. Indicatii Greata si voma asociate cu tulburari gastrointestinale, intoleranta la medicamente, traume cerebrale si presiune intracraniana crescuta, dupa radioterapie si postoperator. Vertij asociat cu ateroscleroza, in sindromul Mnire si alte boli sau leziuni care afecteaza aparatul vestibular, procese expansive intracraniene, dupa traumatisme craniene. Rau de miscare. Doze si mod de administrare 1 comprimat sau 1 supozitor de 1-3 ori pe zi, in cazuri acute, o fiola (1 ml) prin injectie i.m. sau i.v. lenta. Pentru prevenirea varsaturilor postoperatorii: o fiola (1 ml) i.m., cu o jumatate de ora inainte de sfarsitul operatiei. Contraindicatii Hipersensibilitate la fenotiazine, stari comatoase. Torecan-ul nu trebuie administrat copiilor sub 15 ani, deoarece la... [continuare]

Ce este Anexate si pentru ce se utilizeaza Indicatii Anexate este indicat pentru inversarea partiala sau completa a efectelor sedative centrale ale benzodiazepinelor. De aceea, este utilizat in anestezie sau in cadrul terapiei intensive avand urmatoarele indicatii terapeutice: In anestezie Terminarea anesteziei generale indusa si mentinuta cu benzodiazepine la pacientii spitalizati. Inversarea sedarii determinate de benzodiazepine in cadrul procedurilor rapide diagnostice si terapeutice atat la pacientii spitalizati cat si la cei in ambulatoriu. In cadrul terapiei intensive si al abordarii terapeutice a lipsei de constienta de etiologie necunoscuta Anexate asigura diagnosticare intoxicatiei cu benzodiazepine sau excluderea acestui diagnostic. Anexate poate fi utilizat, de asemenea, pentru inversarea specifica a efectelor centrale ale benzodiazepinelor in cazul supradozajului medicamentos (restabilirea respiratiei spontane si a starii de constienta pentru a nu mai fi... [continuare]

Tramadol, capsule

Din Medicamente

Indicatii Tramadolul este indicat pentru tratamentul durerilor de intensitate moderata-severa, acute și cronice. Doze si mod de administrare Adulti si copii peste 12 ani: doza uzuala este de 100 mg tramadol (2 capsule K-Alma) de 2 ori pe zi, dimineata si seara. La nevoie doza poate fi crescuta, fara a depasi 400 mg tramadol (8 capsule K-Alma )/zi. Capsulele se administreaza cu suficient lichid, indiferent de aportul concomitent de alimente. Doza de tramadol trebuie individualizata in funcție de severitatea durerii si de raspunsul terapeutic. Se recomanda administrarea dozei minime eficace. Actiune terapeutica Analgeziceopioide. Compozitie O capsula conține clorhidrat de tramadol 50 mg si excipienti: celuloza microcristalina, amidon glicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu. Contraindicatii - hipersensibilitate la tramadol sau la oricare dintre componentii produsului; Masuri de precautie Nu se... [continuare]

Ce este DHC Continus si pentru ce se utilizeaza Indicatii Dihidrocodeina [(R,R) tartrat] - substanta activa din DHC Continus - este un analgezic cu actiune centrala si apartine grupei opioidelor. Efectul analgezic este obtinut prin actiunea asupra celulelor nervoase specifice de la nivelul maduvei spinarii si a creierului. Pentru tratamentul durerii de intensitate medie sau mare in afectiuni cronice. Mod de administrare Utilizati intotdeauna DHC CONTINUS exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Daca aveti impresia ca efectul DHC Continus este prea puternic sau prea slab adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Adulti si adolescenti peste 12 ani Un comprimat cu eliberare prelungita DHC Continus de doua ori pe zi, administrarea fiind recomandata dimineata si seara. Copii Nu exista suficiente date privind utilizarea DHC Continus 60 mg la copii. DHC Continus 90 mg si DHC Continus 120 mg nu sunt recomandate pentru administrarea la copii si adolescenti cu... [continuare]

Tramadol, comprimate

Din Medicamente

Ce este Tramadol si pentru ce se utilizeaza Tramadol, comprimate este indicat pentru tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Mod de administrare Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Daca utilizati mai mult decat trebuie din Tramadol, comprimate Semnele de supradozaj sunt: mioza, varsaturi, hipotensiune arteriala, deprimarea respiratiei pana la stop respirator, convulsii, coma. In caz de supradozaj se recomanda instituirea masurilor de urgenta pentru sustinerea functiilor vitale. Hemodializa nu este eficace. Atentionari si precautii Contraindicatii: [continuare]

Indicatii: Tratamentul durerilor moderate si severe. Doze si mod de administrare: Comprimatele se inghit intregi, nu se mesteca. adulti, varstnici si copii peste 12 ani: doza initiala uzuala pentru pacienti cu durere severa si care nu poate fi controlata de opioide usoare este de 10 mg la fiecare 12 ore. Pentru pacientii care au primit morfina orala inainte de terapie se va respecta urmatoarea schema echianalgezica: 10 mg de oxicodona orala sunt echivalente cu 20 mg morfina orala. La pacienti cu insuficienta hepatica si renala, doza initiala va fi administrata cu prudenta. Copii sub 12 ani: nu se recomanda. Contraindicatii: Depresie respiratorie, traumatisme craniene, ileus paralitic, abdomen acut, evacuare gastrica intarziata, obstructii respiratorii severe, astm bronoic, hipercarbie, sensibilitate la oxicodona, boli hepatice acute sau insuficienta hepatica, insuficienta renala, tratament concomitent cu IMAO sau mai putin de 2 saptamani de la intreruperea lui. Nu... [continuare]

Zyban, tablete

Din Medicamente

Indicatii Zyban tablete este indicat in tratamentul dependentei de nicotina ca suport al renuntarii la fumat. Doze si mod de administrare Adulti: este recomandat ca tratamentul sa inceapa in timp ce pacientul nu a renuntat la fumat, cu stabilirea unei date tinta de oprire in primele doua saptamani de tratament cu Zyban, de preferat in a doua saptamana. Doza initiala este de 150 mg zilnic timp de trei zile, cu cresterea la 150 mg de doua ori pe zi. Trebuie sa existe un interval de minim 8 ore intre doua administrari succesive. Doza maxima administrata o data nu trebuie sa depaseasca 150 mg, iar doza zilnica totala nu trebuie sa depaseasca 300 mg. Pacientii trebuie sa urmeze tratamentul minim 7 saptamani. Intreruperea trebuie luata in considerare daca pacientul nu a inregistrat progrese spre renuntarea la fumat pana in a 7a saptamana de tratament, fiind putin probabil ca acesta sa renunte la fumat in timpul acestei incercari. Evaluarea sistematica a bupropion hydrochloride 300... [continuare]

Ce este Cordil si pentru ce se utilizeaza Indicatii Nitrat organic care prin vasodilatatie corona-riana si periferica reduce presiunea sangelui si micsoreaza incarcarea cordului drept. La pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva, izosorbidul dinitrat diminueaza tonicitatea venelor, scade tensiunea ventriculara si reduce congestia pulmonara. Reduce in mod semnifi-cativ numarul, durata si gravitatea crizelor anginoase. Profilaxia si tratamentul de lunga durata al anginei pectorale. Mod de administrare Tratamentul trebuie individualizat in functie de reactivarea si reactivitatea pacientului. In general, se administreaza astfel: Cordil 10 si 20: 30 - 120 mg/zi in 2 - 4 prize. Cordil 40 SR: Doza medie este de 1 comprimat la 12 ore. Comprimatele nu vor fi sfaramate. La nevoie doza zilnica poate fi crescuta pana la 240 mg/zi. Se recomanda administrarea comprimatelor cu cel putin o ora inainte de masa. Atentionari si precautii Contraindicatii Hipersensibilitate sau... [continuare]

Forma de prezenare: Comprimate cu eliberare prelungita 100 mg, 200 mg, 300 mg; ct. 1 sau 3 blist. 10 cpr. Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta... [continuare]

Forma de prezentare: Solutie injectabila 50 mg/ml; ct. 5 f. 1 sau 2 ml Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Vincamina, fiole

Din Medicamente

Prezentare farmaceutica Drajeuri continand vincamina 10 mg (flac. cu 20 buc.); fiole a 1ml solutie injectabila continand vincamina 10 mg (cutie cu 5 sau 100 buc.). Actiune terapeutica Mareste circulatia si amelioreaza metabolismul cerebral, are efecte trofice si protectoare asupra neuronilor cerebrali. Indicatii Insuficienta cerebro-vasculara subacuta sau cronica, tulburari psiho-comportamentale ale senescentei, sindrom postcomotional in traumatismele craniene, sechele post-ictus; tulburari circulatorii ale urechii interne, boala Meniere, acufene, vertij. Mod de administrare Oral, initial 2 drajeuri (20 mg) de 3-4 ori/zi, apoi se scade la 1 drajeu de 3 ori/zi; intramuscular, 1-3 fiole/zi (10-30 mg), in cure de 10-30 zile, separate prin pauze de 10-15 zile; in perfuzie intravenoasa, 3-6 fiole (30-60 mg) in 250 ml solutie glucozata sau salina izotone, introduse in decurs de 4 ore, sub controlul presiunii arteriale (doza se micsoreaza cand varsta depaseste 70 de ani). [continuare]

Tradolan, supozitoare

Din Medicamente

Forma de prezentare: Supozitoare 100 mg; ct. 1 blist. 5 sup. Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Compozitie Flaconul picator contine 5 ml solutie apoasa de desmopresina acetat 0,1% (0,1 mg/ml). Proprietati farmacodinamice Analog sintetic al hormonului antidiuretic natural, creste reabsorbtia apei libere din tubii renali distali, scazand clearance-ul apei libere si crescand osmolaritatea urinei. Actiunea antidiuretica este puternica, activitatea presorie este slaba, efectul este de lunga durata. Indicatii terapeutice Diabet insipid neurogen - ca medicatie de substitutie. Pentru combaterea poliuriei si polidipsiei temporare, dupa traumatisme craniene si interventii chirurgicale in regiunea hipofizara. Dozare si mod de administrare Instilatie nazala, cate 1-4 picaturi de 1-2 ori/zi in functie de gradul de poliurie si sete. Contraindicatii Alergie specifica. Cardiopatia ischemica si epilepsia sunt contraindicatii relative. Prudenta in timpul sarcinii, in eclampsie si alte situatii in care trebuie evitata cresterea presiunii arteriale. Prudenta... [continuare]

N ranitidin, compr.

Din Medicamente

Indicatii: Ulcer gastro-duodenal activ. Profilaxia recaderilor ulcerului duodenal. Esofagita de reflux. Sindrom Zollinger-Ellison. Tratamentul profilactic al hemoragiilor gastro-duodenale la pacientii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal). Contraindicatii: Hipersensibilitate la ranitidina sau la oricare din excipientii produsului. Administrare: Ulcer duodenal activ Doza zilnica recomandata este de 2 comprimate filmate N-Ranitidin (300 mg ranitidina), in priza unica, seara sau fractionat in 2 prize, dimineata si seara, timp de 4 saptamani. Ulcer gastric activ Doza zilnica recomandata este de 2 comprimate filmate N-Ranitidin (300 mg ranitidina), in priza unica, seara sau fractionat in 2 prize, dimineata si seara, timp de 4-6 saptamani. Profilaxia recaderilor ulcerului duodenal Doza zilnica recomandata este de un comprimat filmat N-Ranitidin (150 mg ranitidina) seara, timp indelungat. Esofagita de reflux Doza... [continuare]

Hycodan, capsule

Din Medicamente

Actiune terapeutica Analgezic. Hidrococodonul isi exercita actiunea analgezica asupra receptorilor opioizi la nivelul snc. Actiunea analgezica a acetaminofenului este realizata atat prin mecanism central, cat si periferic. Indicatii Durere moderata pana la severa. Mod de administrare Capsule, tablete: Analgezic: Pentru dozele de 5/500, se vor lua una sau doua prize la fiecare 4-6 h, pana la 8/zi. Pentru cele de 5/325, 7,5/325, 10/325 si7,5/400 se va lua o doza la fiecare 4-6 h, pana la 6/zi. Pentru produsele de 7,5/500 si 7,5/650, se ia o doza la fiecare 4-6 ore. Pentru 10/325, 10/400, 10/500 si 10/650 se ia o doza la fiecare 4-6 h,pana la 6/zi. Contraindicatii Hipersensibilitate la hidrocodon sau acetaminofen; lactatia. Precautii Se foloseste cu grija la pacientii cu traumatisme craniene deoarece poate creste presiunea lcr. Se foloseste cu atentie la varstnici sau peroane slabite; la cei cu functiile renala sau hepatica afectate; in hipotiroidism, boala... [continuare]

Tramag, supozitoare

Din Medicamente

Forma de prezentare: Supozitoare 100 mg; ct. 1 blist. 5 supozitoare Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Tradolan, solutie orala

Din Medicamente

Forma de prezentare: Solutie orala 100 mg/ml; ct. 1 fl. 10 ml Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Intensain, fiole

Din Medicamente

Indicatii Forme grave de angina de piept, sindrom intermediar, infarct acut de miocard. Actiune terapeutica Vasodilatator coronarian cu actiune marcata (in conditiile injectarii intravenoase) si prelungita; amelioreaza metabolismul energetic al miocardului. Mod de administrare Injectie intravenoasa lenta (3–5 minute), o fiola, la nevoie se poate repeta dupa 10 minute; o cura consta in injectarea unei fiole de 1–2 ori/zi, timp de 3–6 saptamani (in infarct). Reactii adverse Uneori greata, artralgii, dureri lombare; injectarea rapida poate provoca sudoratie, ameteli, opresiune precordiala; la bolnavi cu traumatisme craniene sau boli convulsivante injectarea favorizeaza aparitia acceselor convulsive (se administreaza in prealabil un anticonvulsivant – de exemplu diazepam). [continuare]

Tralgit, solutie orala

Din Medicamente

Forma de prezentare: Solutie orala 100 mg/ml; ct. 1 fl. 10 sau 96 ml Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 min; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Tramag, comprimate

Din Medicamente

Forma de prezentare: Comprimate 50 mg; ct. 2 blist. 10 cpr. Indicatii: Tratamentul durerilor de intensitate moderata - severa, acute si cronice. Doze si recomandari: Oral si intrarectal: La adulti si adolescenti peste 14 ani: 50 mg, eventual se repeta la 30-60 minute; maxim 400 mg/zi. Injectabil: intravenos lent, perfuzabil intravenos, intramuscular sau subcutanat, initial 100 mg; dupa o ora 50 mg la intervale de 10-20 de minute, maxim 250 mg. La varstnici: cresterea intervalului dintre doze. in insuficienta hepatica si insuficienta renala reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze. Contraindicatii: Hipersensibilitate; intoxicatie acuta cu alte deprimante ale sistemului nervos; sindrom de abstinenta la opioide; tulburari ale starii de constienta de cauza necunoscuta; insuficienta respiratorie severa sau deprimare a centrului respirator; tratamentul concomitent sau recent (mai putin de 14 zile) cu IMAO; insuficienta hepatica severa; copii sub 14 ani. [continuare]

Ce este Fortral si pentru ce se utilizeaza Indicatii - ameliorarea durerilor acute sau cronice, de intensitate moderata si severa, care nu raspund la alte tipuri de analgezice, in special durerea postoperatorie si posttraumatica, durerea neoplazica, durerea din colica renala si biliara. - medicatie preanestezica sau preoperatorie si pentru suplimentarea anesteziei in chirurgie. Mod de administrare Dozele se ajusteaza individual, in functie de severitatea durerii si a raspunsului clinic. Adulti si copii peste 12 ani: Doza recomandata este de 30 mg i.v. o data, sau 30 - 60 mg i.m. sau s.c. o data. Doza recomandata se poate repeta la 3 - 4 ore. Nu sunt recomandate doze de peste 30 mg i.v. si 60 mg s.c. sau i.m. Nu se va depasi doza zilnica totala de 360 mg. Pentru ameliorarea durerii din travaliu sunt suficiente doze de 30 - 60 mg i.m. sau s.c. Copii intre 7-12 ani Nu exista date suficiente referitoare la utilizarea pentazocinei la copiii cu varsta sub 12 ani, de aceea... [continuare]

Pagina 1 din 7 (208 rezultate)