Calendarul fertilizarii in vitro si grading-ul embrionar
Calendarul FIV
Sus
Urmatorul tabel este un calendar aproximativ al evenimentelor din cadrul FIV:
Ziua 0:
- extragerea ovulelor
- colectarea si spalarea spermatozoizilor
- inseminarea
Ziua 1: verificarea fertilizarii ovulelor (prezenta a 2 pronuclei sau PNs)
Ziua 2: embrionii se afla la stadiul de dezvoltare de 4 celule
Ziua 3: embrionii se afla la stadiul de dezvoltare de 8 celule
Ziua 4: embrionii se afla la stadiul de dezvoltare de morula (16-32 celule)
Ziua 5: embrionii se afla la stadiul de dezvoltare de blastocist.
Il poti ruga pe seful laboratorului sau pe medicul tau sa-ti dea un raport al progresului dezvoltarii embrionului tau. Punctele critice in cadrul dezvoltarii sunt:
- fertilizarea
- stadiul de la 4 la 8 celule
- stadiul de la morula la blastocist.
Cuprins articol
Grading-ul embrionar
SusSistemele numerice graduale pentru embrionul format din mai multe celule, au de obicei 4 nivele.
Gradul 1: diviziune celulara cu numar par de celule, fara fragmentatie
Gradul 2: diviziune celulara cu numar par de celule, mici fragmentatii
Gradul 3: diviziune celulara cu numar impar de celule, fragmentatie moderata
Gradul 4: diviziune celulara cu numar impar de celule, fragmentatie excesiva.
Blastocistii sunt notati diferit, cu un numar si 2 litere
Numarul se refera la gradul de expansiune al blastocistului (1: cea mai mica expansiune; 6-cea mai mare expansiune). Prima litera (A, B sau C) se refera la calitatea masei de celule din interior (partea din blastocist ce se transforma in bebelus) si a doua litera (A, B sau C) se refera la calitatea trophectodermului (partea din blastocist din care se formeaza placenta).
Embrionii multicelulari ce primesc gradul 1 sau 2 ajung adesea la stadiul de blastocist, cei ce primesc gradul 3 sau 4 ajung rar la stadiul de blastocist. Uneori laboratoarele folosesc scala inversa, unde gradul 4 embrionar este echivalent cu gradul 1 de pe scala de mai sus. Verifica scala laboratorului tau.
De retinut!
Nu se obisnuieste sa ti se dea permisiunea de a intra in laboratorul de FIV pentru a te uita personal la embrionii tai, deoarece laboratorul este o camera sterila la fel ca sala de operatii. Sunt necesare haine speciale, bonete, manusi si huse pentru incaltaminte, etc. Acestea nu sunt disponibile de obicei pentru pacienti ci doar pentru personalul laboratorului. Oricum poti sa ceri o poza cu embrionii tai deoarece multe laboratoare fac cercetari asupra dezvoltarii embrionare si folosesc fotografii sau inregistrari video. Intreaba-l pe directorul laboratorului care este politica laboratorului respectiv. Atunci cand vezi poza, roaga sa ti se interpreteze si sa ti se spuna stadiul embrionar, gradul, etc.
Medici specialisti Ginecologie
- Dr. Bradut Adrian Ionascu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Prof. dr. Gheorghe Peltecu - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Gheorghe Berbecar - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
- Dr. Florian Robe -
- Dr. Marian Iliescu -
Articole recomandate
-
Ghidul aparatului reproducator feminin
-
Ovulatia: simptome si kituri de testare
-
Ciclul menstrual normal
-
'Cum a ajuns fetița asta atât de aproape de noi' Anamaria Prodan, despre iubita lui Reghecampf
-
Ce mari au crescut copiii lui Ricky Martin și ai lui Jwan Yosef. Cea mai recentă fotografie cu Matteo i-a încântat pe fani. Cum arată la 13 ani
-
Cum poți reduce tensiunea arterială cu un exercițiu ușor pentru mâini
-
Calculul ovulatiei
-
Mituri despre ovulatie
-
6 motive care fac inima sa-ti sara din piept