Clickmed
programare rapida la medic

Virusurile paragripale: modalitati prin care puteti reduce riscul de transmitere a infectiei

Actualizat la data de: 26 Septembrie 2023

Ce sunt virusurile paragripale

Sus
Virusurile paragripale: modalitati prin care puteti reduce riscul de transmitere a infectiei

Virusurile paragripale sunt un termen utilizat pentru a descrie un grup de organisme patogene infectioase. Acestea cauzeaza mai multe tipuri de infectii de tract respirator superior, ce produc simptome variabile ca severitate.

Cuprins articol

  1. Ce sunt virusurile paragripale
  2. Cum se manifesta
  3. Tipologie
  4. Prevalenta
  5. Semne si simptome
  6. Cauze
  7. Metode de diagnostic
  8. Optiuni de tratament
  9. Preventie
  10. Prognostic
  11. Riscuri si complicatii
  12. Concluzie
  13. Citeste pe aceeasi tema

Cum se manifesta

Sus

Infectiile virale paragripale (IVP) pot afecta pe oricine, fiind mai comune in randul copiilor.

De asemenea acestea pot fi multiple de-a lungul vietii, chiar daca pacientul a mai avut o infectie in trecut. Dupa prima infectie de acest fel insa, urmatoarele ce apar sunt mai putin severe, cu simptome mai putin accentuate.

Infectiile virale paragripale au un model sezonier, fiind mai comune toamna, iarna si primavara.

Tipologie

Sus

Exista patru tipuri bine cunoscute ale acestor virusuri:
• Tipul 1 si 2: mai probabile sa cauzeze simptome similare unei raceli obisnuite
• Tipul 3: afecteaza caile aeriene mai inferioare si plamanii, cauzand bronsiolita, bronsita si pneumonie
• Tipul 4: un tip mai putin studiat, asemanator cu tipul 3 dar mai rar

Virusurile paragripale nu sunt aceleasi virusuri ce produc gripa sau infectii precum COVID-19, insa toate acestea produc simptome similare, avand risc de pneumonie.

Singurul mod de a identifica exact virusul cauzator este prin testarea la medic.

Prevalenta

Sus

Infectiile paragripale sunt foarte comune, in special in randul copiilor mari si mici. Mai mult de 75% dintre copiii cu varsta de peste 5 ani au trecut deja printr-o astfel de infectie.

Acestea nu sunt infectii severe de cele mai multe ori, insa pot avea un impact semnificativ asupra anumitor pacienti.

Formele severe de infectie paragripala, pot aparea la urmatoarele categorii de pacienti:
• Copii cu varsta mai mica de 5 ani
• Persoane cu varsta mai mare de 65 de ani
• Transplantati ce au un sistem imunitar compromis, in urma unui transplant de organ
• Afectati pulomonar  sau cu o patologie pulmonare subiacenta, precum pneumopatia interstitiala, astm bronsic sau BPOC

Semne si simptome

Sus

Simptomele date de aceste infectii sunt de regula usoare in randul adultilor, dar pot fi mai severe in randul copiilor/pacientilor la risc.

Simptomele includ:
• Febra
• Tuse (usoara, trenanta, persistenta sau cu sputa)
• Rinoree sau nas infundat
Stridor (sunet anormal, de tonalitate inalta, in timpul respiratiei)
• Raguseala
• Stranut
• Dureri de gat

Cauze

Sus

Virusurile paragripale se transmit prin contactul direct sau indirect cu cineva care este deja infectat.

Cele mai comune modalitati de transmitere sunt:

• De la o persoana alaturata ce stranuta sau tuseste: particule foarte mici de saliva sunt transmise prin aer, putand sa ajunga la nivelul nasului/gurii persoanei alaturate. Astfel se transmite infectia

• Atingerea unei suprafete contaminate, urmata de atingerea fetei, gurii, nasului sau ochilor. Orice suprafata poate fi contaminata, de la telefoane si computere la manere de usi din spatii comune

• Atingerea mainilor sau fetei cuiva bolnav, urmata de atingerea propriei fete

• Transmiterea intre copii, prin atingerea si impartirea jucariilor si a spatiului de joaca

Virusul paragripal se raspandeste usor de la o persoana la alta, fiind cu atat mai usor de transmis intre copii si in mediul in care exista multi copii.

Metode de diagnostic

Sus

Deseori nu este nevoie de teste specifice pentru a diagnostica virusurile paragripale, tratamentul fiind similar ca si in restul infectiilor virale. Daca insa se doreste testarea, medicul va folosi un betisor lung dotat cu un mic tampon la capat, pentru a preleva o proba de mucus de la nivelul gatului sau nasului. Proba va fi trimisa in laborator si examinata pentru prezenta virusurilor paragripale sau a altor virusuri.

Diagnosticul este completat prin anamneza cu privire la simptome si prin examenul clinic, ce cuprinde:

• Auscultarea pulmonara si cardiaca cu ajutorul stetoscopului
• Examinarea vizuala a gatului si nasului
• Masurarea tensiunii arteriale, a pulsoximetriei si a temperaturii
• Examinarea sputei, daca aceasta exista

Optiuni de tratament

Sus

In special in cazul adultilor, acestia isi pot gestiona singuri simptomele acasa, prin tratamente uzuale.

Acestia pot sa isi administreze medicamente pentru a ameliora simptomele, ce sunt eliberate fara prescriptie de la farmacie, sau se pot baza doar pe odihna si remedii preparate acasa. In cazul copiilor, medical pediatru va trebui sa decida daca este nevoie de tratament medicamentos sau doar de recuperare acasa.

In orice caz, indiferent de prezenta sau nu a tratamentului medicamentos specific, urmatoarele remedii va vor ajuta pe dumneavoastra sau copilul dumneavoastra sa treceti mai repede de infectie:

• Odihniti-va suficient
• Consumati multa apa sau ceaiuri
• Folositi un filtru de aer in camera in care stati/in care sta copilul
• Evitati contactul cu cei din jur, pentru a limita raspandirea bolii
• Consumati legume si fructe proaspete

Preventie

Sus

Nu exista vaccinuri disponibile pentru virusurile paragripale, astfel ca infectiile nu pot fi prevenite complet.

Exista insa modalitati prin care puteti reduce riscul de dobandire si transmitere a infectiei:

• Spalati-va des pe maini cu apa si sapun/cu solutii dezinfectante pentru maini
• Acoperiti-va nasul si gura atunci cand tusiti sau stranutati, utilizand de preferat cotul, nu mana
• Evitati contactul cu cei din jur daca sunteti bolnav si evitati contactul cu persoanele bolnave
• Purtati o masca faciala de protectie daca sunteti bolnav si trebuie sa mergeti intr-un loc public
• Evitati sa va atingeti fata, gura, nasul si ochii in public, atunci cand nu sunteti recent spalat pe maini
• Nu impartiti ustensile personale, de igiena sau tacamuri, cu alte persoane
• Implementati aceste obiceiuri si copiilor dumneavoastra, pe cat posibil

Prognostic

Sus

Majoritatea persoanelor trec printr-o astfel de infectie inainte de varsta de 5 ani, astfel ca infectiile ulterioare nu vor fi severe si nu vor avea impact asupra sanatatii generale a pacientului.

Este important sa fiti atent la simptomele copiilor foarte mici, intrucat acestia pot fi afectati mai sever decat copiii mari sau adultii.

Durata de infectie poate fi de la cateva zile, pana la o saptamana, insa exista si cazuri in care simptomele persista pentru timp mai indelungat. Tineti legatura cu medicul dumneavoastra pentru a va asigura ca infectia evolueaza favorabil.

Riscuri si complicatii

Sus

Complicatiile infectiei paragripale apare in special la persoanele la risc (copii mici, varstnici si imunodeprimati). Principalele patologii ce pot rezulta in urma acestor infectii sunt pneumonia si o forma severa de tuse trenanta, ambele putand necesita spitalizare si tratament specific.

Concluzie

Sus

Virusurile paragripale produc infectii de cai respiratorii, fiind foarte comune in randul copiilor. Simptomele nu sunt, de regula severe, insa uneori pot aparea complicatii precum pneumonia. Astfel este important sa cereti sfatul unui medic cand vine vorba de tratamentul acestor infectii virale paragripale.

Bibliografie
https://www.cdc.gov/parainfluenza/symptoms.html
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24522-parainfluenza


Medici specialisti Alergologie-Imunologie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate