Manifestari neurologice asociate bolilor reumatologice

Bolile reumatologice pot fi rezultatul inflamatiei directe, al vasculitei, al compresiei mecanice sau al efectelor secundare ale tratamentului.

Intelegerea acestor manifestari este esentiala pentru diagnosticul si tratamentul precoce al complicatiilor neurologice.

LES este una dintre cele mai frecvente boli reumatologice asociate cu manifestari neurologice.

Afectarea neuropsihica in lupus (neuro-lupus) poate include convulsii, cefalee, accidente vasculare cerebrale, tulburari cognitive, psihoza si polineuropatii.

Mecanismele implicate sunt multiple: formarea de autoanticorpi, vasculita, tromboze microvasculare si afectarea barierei hematoencefalice.

Diagnosticul se bazeaza pe evaluarea clinica, imagistica cerebrala si identificarea anticorpilor specifici.

Tratamentul presupune glucocorticoizi si imunosupresoare.

Desi artrita reumatoida afecteaza in principal articulatiile, ea poate avea si manifestari neurologice.

Cele mai frecvente sunt sindromul de compresie nervoasa, precum sindromul de tunel carpian, dar si neuropatii periferice, mielopatie cervicala prin subluxatie atlanto-axiala si vasculita sistemica cu implicare nervoasa.

Vasculita reumatoida poate cauza mononeuropatii multiple, afectare senzitiv-motorie si durere neuropatica.

Tratamentul implica controlul activitatii bolii cu terapii de fond si, in cazuri severe, utilizarea imunosupresoarelor.

In spondilita anchilozanta si alte spondiloartrite, complicatiile neurologice sunt rare, dar pot include afectare radiculara prin compresia maduvei spinarii sau a nervilor periferici, in special la nivel lombar.

Inflamatia cronica poate duce la formarea de sindesmofite si stenoza canalului vertebral.

Diagnosticul se bazeaza pe imagistica prin rezonanta magnetica si tratamentul este in principal antiinflamator, uneori fiind necesara interventia neurochirurgicala.

Vasculitele, precum granulomatoza cu poliangeita sau poliarterita nodoasa, pot produce leziuni ischemice ale nervilor sau ale creierului prin inflamatia si ocluzia vaselor mici si mijlocii.

Simptomele includ polineuropatie, mononeuropatie multipla, accidente vasculare cerebrale si encefalopatie.

Diagnosticul se bazeaza pe biopsie, teste imunologice si imagistica.

Tratamentul include corticosteroizi si agenti imunosupresori agresivi.

Sindromul Sjogren este o boala autoimuna cronica, caracterizata in principal prin afectarea glandelor exocrine, ceea ce duce la uscaciune oculara (xeroftalmie) si bucala (xerostomie).

Cu toate acestea, afectiunea are un caracter sistemic si poate implica numeroase organe, inclusiv sistemul nervos.

Tulburarile neurologice in sindromul Sjogren sunt frecvente si pot afecta sistemul nervos central (SNC), periferic (SNP) si autonom, generand o gama larga de manifestari clinice care pot preceda sau insoti semnele clasice ale bolii.

Mecanisme fiziopatologice

Implicarea neurologica in sindromul Sjogren are la baza un proces autoimun complex, in care limfocitele T si B infiltreaza tesuturile nervoase si vasele mici, provocand inflamatie, ischemie si distrugere neuronala.

Autoanticorpii specifici, precum anti-SSA (Ro) si anti-SSB (La), joaca un rol important in declansarea reactiilor imunologice.

Vasculita nervoasa este un mecanism central in leziunile sistemului nervos periferic, iar inflamatia directa sau demielinizarea pot fi implicate in afectarea SNC.

Afectarea sistemului nervos periferic:

Cea mai frecventa manifestare neurologica in sindromul Sjogren este polineuropatia senzitiva, de obicei simetrica si distala.

Aceasta se manifesta prin amorteala, parestezii si scaderea sensibilitatii, in special la nivelul membrelor inferioare.

In unele cazuri, pacientii pot prezenta mononeuropatii multiple, neuropatie axonala sau neuropatie senzitiva pura, in care functia motrica este pastrata.

De asemenea, afectarea nervilor cranieni, in special a nervului trigemen, poate produce dureri faciale si hipoestezie.

Afectarea sistemului nervos central:

Desi mai rara, afectarea SNC poate avea manifestari semnificative.

Mielita transversala, o inflamatie a maduvei spinarii, poate aparea in cadrul sindromului Sjogren si se manifesta prin slabiciune musculara, tulburari de sensibilitate si disfunctii sfincteriene.

Alte manifestari centrale includ dureri de cap cronice, tulburari cognitive, simptome de tip scleroza multipla si, in cazuri rare, encefalopatie autoimuna.

Diagnosticul diferential cu scleroza multipla este important, deoarece tratamentul si evolutia pot fi diferite.

Afectarea sistemului nervos autonom:

Disfunctia autonoma in sindromul Sjogren se manifesta prin hipotensiune ortostatica, tulburari gastrointestinale (constipatie, gastropareza), disfunctii urinare si anomalii ale transpiratiei. Aceste simptome pot fi debilitante si afecteaza semnificativ calitatea vietii pacientului

Diagnosticul tulburarilor neurologice in sindromul Sjogren necesita o abordare multidisciplinara. Studiile de conducere nervoasa, electromiografia (EMG), RMN-ul cerebral si spinal, precum si testele autoimune sunt utile pentru evaluarea tipului si severitatii afectarii.

Prezenta anticorpilor anti-SSA si anti-SSB, alaturi de biopsia glandelor salivare si testele Schirmer, confirma diagnosticul de baza.

Tratament

Tratamentul implica controlul bolii de fond si ameliorarea simptomelor neurologice.

Corticoterapia si imunosupresoarele (azatioprina, micofenolat mofetil, ciclofosfamida) sunt utilizate in formele severe.

In cazurile refractare, se pot administra imunoglobuline intravenoase sau se poate apela la plasmafereza.

Fizioterapia, terapia durerii si tratamentele simptomatice sunt esentiale in recuperarea functionala si imbunatatirea calitatii vietii.

Mielita transversala si scleroza multipla asociate reumatologic

Unele afectiuni reumatologice pot fi asociate cu boli demielinizante ale sistemului nervos central, cum ar fi scleroza multipla.

Lupusul, sindromul antifosfolipidic si sarcoidoza pot mima sau coexista cu aceste afectiuni.

Tulburarile neurologice in bolile reumatologice sunt frecvente si pot complica evolutia acestor afectiuni.

Recunoasterea precoce si tratamentul adecvat sunt esentiale pentru prevenirea dizabilitatii si imbunatatirea calitatii vietii pacientilor.

Colaborarea dintre reumatolog, neurolog si alti specialisti este esentiala pentru o abordare terapeutica completa si eficienta.

Bibliografie
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10563955/
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0022510X21027507
https://academic.oup.com/qjmed/article-abstract/99/2/69/1535532?redirectedFrom=fulltext&login=false