Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Joaca in aer liber ii impiedica pe copiii tai sa devina obezi!

Joaca in aer liber ii impiedica pe copiii tai sa devina obezi!

Mirajul mijloacelor tehnologice moderne precum televizorul sau calculatorul conduc la sedentarism in randul copiilor, apreciaza psihologii de la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP), continuand demersul lor de promovare a cresterii si dezvoltarii copilului in aer liber.
Specialistii centrului apreciaza ca in ultimul timp se inregistreaza o crestere ingrijoratoare a numarului de persoane cu obezitate sau anemie, atat in randul adultilor, cat si in randul copiilor scolari sau prescolari, care atrasi de jocurile pe calculator sau filmele de la televizor, uita, cu acordul parintilor, de jocurile in aer liber si de plimbarile in natura. “Imaginea copilului bucalat si rosu in obrajori, care sta in fata televizorului si musca cu pofta dintr-un hamburger sau dintr-un sandwisch devine destul de periculoasa in momentul in care aceste escapade culinare nesanatoase sau aceasta conduita pasiva, care exclude activitatile fizice, se transforma din intamplari in obiceuri de zi cu zi”, apreciaza Alexandru Antonescu, psiholog in cadrul CPAP.
“Desi acestea sunt utile dezvoltarii capacitatilor intelectuale ale copilului, ele nu ofera intotdeauna tot ceea ce ii este necesar unui copil pentru a se dezvolta echilibrat si armonios.”
Psihologii considera ca la adulti se admite ca jocul este orice activitate voluntara initiata in scopul deconectarii, al distractiei. “La copil, dimpotriva, jocul este principala activitate, este modalitatea prin care cunoaste lumea inconjuratoare, prin care se dezvolta capacitatea de a intelege si a invata”, declara Catalina Hetel, specialist CPAP.
Mai exact daca parintele joaca bedminton pentru a se deconecta, la copil acest joc inseamna dezvoltare fizica. Daca la parinte a culege un buchet de flori de camp inseamna relaxare, la copil inseamna cunoastere: vede floarea, o atinge, o pipaie, o miroase si astfel acumuleaza cunostinte, nu numai intelectuale ci si afective.
Indepartarea de ceea ce presupune contactul cu natura, de libertatea de a experimenta jocuri, activitati de grup si de a lua contact in mod direct cu lucrurile noi pe care orice copil doreste sa le cunoasca, poate avea consecinte nefaste in plan fizic (anemie sau obezitate) si in plan psihic (dezechilibre emotionale, dificultati de adaptare si de integrare). Unul din riscurile utilizarii excesive a calculatorului, in defavoarea activitatilor in aer liber, este pericolul de a deveni supraponderal.
La nivel mondial, in ciuda beneficiilor exercitiilor fizice, se remarca o scadere vizibila a acestora.
Se estimeaza ca pe glob, 17% dintre adulti sunt inactivi, cu o variatie de 11% in Africa de Sud si de 24% in Europa Centrala. In medie, 41% dintre adulti fac mai putin de 2,5 ore de exercitii fizice pe saptamana. “In mod egal si in consecinta, copiilor li se ofera mai putine oportunitati de a fi activi, deoarece parintii sunt mult mai preocupati sa-si indrepte copiii spre activitati scolare decat fizice,” explica Antonescu.
El considera ca acestea sunt lucruri ingrijoratoare observand tendinta ascendenta pe care o intalneste populatia din punct de vedere al obezitatii.
“Daca pana acum romanilor le placea sa creada ca doar americanii, de exemplu, se confrunta cu astfel de probleme, consideram ca se impune o atentie mai mare in prevenirea cresterii acestui fenomen in Romxnia, “ explica Hetel.
De asemenea, copilul crescut predominant in casa, unde este strict supravegheat si ferit cu usurinta de pericolele de afara, se poate transforma rapid intr-un copil anemic. Copilul invata lucrurile intr-un mediu artificializat, lipsit de experiente reale, de cele care ii ofera o multitudine de informatii extrem de folositoare pentru evolutia lui ulterioara si cresterea capacitatii lui de adaptare.
Pe de alta parte, sunt binecunoscute conotatiile pozitive ale activitatilor sportive in procesul cresterii si dezvoltarii fizice si mentale.
A face miscare inseamna a-ti antrena in permanenta organismul, a-l fortifica mentinandu-l in forma. Cele mai multe sporturi au efecte extrem de benefice: cresterea capacitatii de rezistenta la efort, a capacitatii de coordonare si concentrare.
Prin urmare, copilul care se joaca capata experienta, jocul in echipa creste capacitatea de a comunica cu ceilalti, autocontrolul, el invata sa castige, dar si sa piarda, sa incerce mai mult si mai bine data viitoare, sa-si depaseasca limitele.
Contactul cu natura, petrecerea timpului in aer liber culegand singur fiecare planta pentru ierbarul pe care trebuie sa-l pregateasca pentru scoala sau construind castele de nisip in parc sau pe plaja transforma invatarea intr-un proces evolutiv, realizat intr-o maniera activa.
Astfel copilul va acumula experiente proprii de viata si isi va modifica selectiv si sistematic conduita sub influenta actiunilor mediului inconjurator.
“De asemenea, parintele nu trebuie sa fie preocupat sau ingrijorat de faptul ca, desfasurand activitati fizice, copilul se murdareste, deoarece acest lucru are multiple beneficii asupra sanatatii fizice si psihice,” explica Hetel.
Antonescu continua: “In ultima instanta credem ca orice parinte prefera sa-si vada copilul consumandu-si energia in jocuri organizate in aer liber, decat in lupte de strada, de exemplu. Dar nu trebuie sa uite ca aceasta energie trebuie consumata sub forma exercitiului in aer liber.”
“Stramosii nostri, pentru a-si elibera energia, mergeau la razboaie, lupte sau mai tarziu in forme de competitie desfasurate in natura. Din fericire noi avem parcuri, stadioane, tabere unde competitia poate lua forma sporturilor in echipa gen fotbal, handbal sau basket, de exemplu “ spune Hetel.
Modul in care copilul invata sa-si foloseasca timpul in copilarie, modul in care el evolueaza si se dezvolta pe parcurs va avea consecinte si asupra viitorului adult, considera psihologii. Ei apreciaza ca un copil suprapoderal se va transforma intr-un adult cu probleme de sanatate, retras, destul de putin sociabil si cu un echilibru emotional destul de fragil datorita numeroaselor frustrari.
Un copil anemic se va transforma intr-un adult bolnavicios, timid, permanent preocupat de starea de boala, care la randul lui nu va putea fi o persoana cu un grad satisfacator de adaptare la cerintele sociale.
De aceea, CPAP continua campania sa de promovare a jocului in aer liber, acolo unde copiii pot redobandi placerea de a se juca si de a descoperi impreuna experiente noi si interesante.
“Ce-ar fi daca pentru o zi am renunta la calculator, la televizor, ne-am desprinde putin de ceea ce inseamna tehnologie moderna si ne-am intoarce cu totii cu fata spre natura si spre simplitatea cu care ea ne imbie la cunoastere si autocunoastere” se intreaba Hetel.

Preluare "Cronica Romana"


  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum