Ne controlam viata?

O scena obisnuita in prezent: un control de rutina la imbarcare pe aeroport se transforma intr-un calvar. Ceea ce de obicei era o banalitate a devenit in ultimul timp o activitate foarte tensionata din cauza amenintarii terorismului. Care inseamna, mai ales in cazul calatoriei cu avionul, amenintare directa asupra vietii, cu un verdict implacabil – moarte. Pe de-o parte acest control este justificat de contextual actual, pe de alta parte ne putem intreba ce consecinte are asupra psihicului uman. Posibil ca acestea sa devina mult mai vizibile in urmatorii ani la nivel global chiar daca acum nu le resimtim in mod direct.

Pentru a intelege mai bine aceasta tema pe care am reliefat-o prin exemplul anterior, este necesara o incursiune in mecanismul controlului pentru a vedea care sunt resorturile implicate. Sunt situatii in care acest control este necesar si chiar vital, dar se ajunge adesea la situatii in care contolul excesiv devine neadaptativ si chiar patologic. Adica din ceva care ne protejeaza devine ceva care ne impiedica sa ne traim viata intr-un mod sanatos.

Un exemplu ilustrativ al trecerii de la normalitate la patologie referitor la control este dat de patologia obsesionala cu simptomele aferente. Psihicul obsesionalului incearca sa controleze pe de-o parte mediul, care este perceput de acesta ca fiind periculos, iar pe de alta parte controlul se exercita si in interior asupra propriilor ganduri si emotii. Acest control este mai vizibil din afara in cazul obsesiilor compulsive. Poate ati intalnit persoane care verifica in mod repetat daca au incuiat usa, daca au inchis gazele sau exagereaza cu spalatul pe maini, au anumite "ritualuri" si superstitii ( isi interzic anumite lucruri pe care le percep ca fiind periculoase, desi in realitate nu sunt sau fac anumite gesturi care au un efect linistitor asupra lor). Cheia psihologica a acestor comportamente se leaga de aceasta tema a linistii sau mai precis de opusul ei – anxietatea.

Pe scurt, anxietatea este o teama difuza de ceva care ar putea sa ne pericliteze existenta. Spre deosebire de fobii, in care frica se "agata" de obiecte sau fiinte din afara (care devin astfel supape de descarcare a acestei frici), anxiosii nu au "norocul" sa descarce aceasta teama la contactul cu ceva din mediu. Dar plecasem de la patologia obsesionala care are ca specific si faptul ca exista o perturbare in relatia dintre emotiile si mintea noastra, la nivelul constiintei. Mai precis obsesionalul nu poate stapani constient anumite emotii, incercand sa le controleze mental, fie prin compulsii (acele "ritualuri" de linistire de care am vorbit), fie prin dezvoltarea unor ganduri obsesive, care cu timpul devin din ce in ce mai rigide si mai puternice, perturband viata acestuia. De fapt, mintea lui controleaza tot ce este perceput ca periculos si ii poate perturba "linistea".

Daca facem o legatura cu exemplul initial cu controlul din aeroport, mintea joaca rolul acelor "controlori" care nu lasa sa treaca anumite lucruri pentru a preveni ceva ce poate deveni periculos. Pentru ca in trecut, candva, lipsa acestui control a facut posibila aparitia unor situatii periculoase. In cazul aeroportului, atacuri teroriste prin infiltrarea unor explozibili in avion, iar in cazul obsesionalului, situatii in care au aparut emotii "periculoase", care au tins sa destructureze fiinta lui.

Astfel, in ambele situatii, contolul este justificat, din perspective diferite. Insa, la obsesional, daca initial acest control a fost necesar in situatii limita, pentru conservarea sa ca fiinta, el este mentinut in continuare chiar daca pericolul nu mai este prezent in realitate. Este ca si cum in cazul celalat s-ar mentine controlul excesiv pe aeroport pentru totdeauna, chiar daca la un moment dat actele teroriste vor disparea, si poate chiar teroristii (sa speram).

Dar ce legatura au toate acestea cu mine, care ma consider un om "normal" si sanatos? Tendinta este de a ma separa de aceste "nebunii" ptr. ca nebunii sunt ceilalti. Poate ca are legatura si poate de cand un chinez (nebun intr-un fel ptr. vremea lui), a inventat tiparul (acum cateva mii de ani), fara de care eu nu scriam ceva ce poate fi citit de catre voi si are legatura si cu un "nebun" mai contemporan cu noi, care a facut posibila aparitia PC-ului.

Daca mai las din control si "ma iau" ceva mai mult de mine si de cei care se considera normali? Imi asum consecintele. Ma intreb ce se intampla in ultimul timp cu viata noastra, pe masura ce civilizatia avanseaza si progresele tehnologice isi fac simtita prezenta din ce in ce mai mult, de cand ne trezim cu ajutorul ceasului (mi-e greu sa concep cum se trezeau cei carora le canta cocosul- cred ca sunt imun la sunetul acesta) si pana cand sting lumina sau TV-ul sau PC-ul cu o simpla apasare de buton (o, ce m-as face fara aceste lucruri? - nici nu vreau sa ma gandesc).

Cred ca aceste schimbari se repercuteaza asupra psihicului nostru, fie ca vrem sau nu. Nu vreau sa pun in discutie beneficiul acestor "minuni" ale tehnologiei (le sunt profund recunoscator). Insa vreau sa inteleg si sa fiu constient de ceea ce se intampla cu viata mea (mai bine mai tarziu decat deloc).

Unii vorbesc despre patologii care sunt consecinta acestor progrese tehnologice: adictia de Internet sau de TV. Ei si? Poate ca unii oameni prefera sa se "imbete" sau sa se "drogheze" cu PC-ul sau TV-ul decat sa devina alcoolici sau narcomani. Chestie de gust. Viciile sunt interschimbabile, ca si simptomele de altfel. Nu stau sa judec acum ce-i mai bine. Dar apar niste probleme, asta nu pot nega. Nu-mi place sa folosesc diagnosticele ca un mod de a eticheta si judeca oamenii, ci doar ca un mod de a intelege mai bine anumite mecanisme, si de a lua, in cunostiinta de cauza, decizii mai bune pentru viata mea.

Dar sa revenim la tema propusa initial, cu controlul. Va provoc cu o intrebare, pe care mi-o adresez si mie insumi de ceva timp: cum ne controleza toate acestea viata? Sau credeti ca doar noi contolam imaginile de pe TV doar pentru ca suntem dotati cu o telecomanda. Asta e doar partea vizibila a icebergului. Insa eu am vazut oameni care butoneaza telecomanda doar pentru ca n-au altceva de facut si sunt prinsi ca intr-o transa, aproape rupti de realitatea inconjuratoare.

Eu insumi in urma cu ceva ani, inainte de a manca sau face altceva, apasam butonul de pornire a PC-ului. Devenise un gest reflex asa cum este mersul sau vorbitul. Daca eram intrebat de ce fac asta, habar n-aveam. Era ca si cum as fi intrebat de ce respir (de fapt, am aflat ca fara sa respir nu pot trai). Asa aveam impresia si cu PC-ul. Lumea aceea virtuala ajunsese sa-mi contoleze viata, o lume pe care o puteam controla mai usor prin anumite comenzi decat mi-as fi putut controla viata. Si iata cum se inchidea cercul vicios cu mine inauntru. Si de acolo nu vedeam decat ceea ce vroiam sa vad.

De fapt am o banuiala sumbra care ar putea degenera in convingere. Cred ca pacostea este tocmai cu viata asta care este atat de imprevizibila, atat de greu de controlat - mama ei de viata. Sau cum am auzit undeva ca e "complexa si prezinta multe aspecte". Dar exista si parte frumoasa a acestui imprevizibil.

Poate ca v-ati dat seama privind un rasarit de soare sau vazand cum se naste un pui de om sau alta fiinta sau vazand cum zburda copii fara griji. Pe masura ce crestem incepem sa ne luam in stapanire viata mai mult devenim adulti si ne asumam responsabilitati, ceea ce este necesar (nu putem ramane copii la nesfarsit), dar avem si tendinta de a controla mai multe lucruri, pentru a face fata. Incepand cu controlul bugetului, pentru a trai cat mai bine, apoi la serviciu ( unde mai apare si seful cu controlul lui).

Uneori, acest control este necesar pentru a evita situatii neplacute, alteori, cand devine excesiv, ne strica viata, pe a noastra si a celorlalti. Si cred ca situatia cea mai neplacuta apare atunci cand se transfera ( devine contagios) din locul in care este necesar in locuri in care este inadecvat, mergand pana la viata intima. De aceea consider ca problema nu este daca acest control este bun sau rau, ci masura adecvarii sale la realitate, precum si capacitatea noastra de a distinge constient unde se potriveste si cat, pentru a nu ne lasa contaminati.

In incheiere nutresc convingerea ca nu v-am contaminat cu idei neavenite. Eu am si uitat ce am scris. Imi place sa iau viata de la capat, lasand sa vina si sa treaca lucruri. Un intelept chinez ne sugera sa invatam de la rauri, care curg si nu se "agata" de maluri, iar o capetenie indiana spunea sa nu ne mai amagim" ca Pamantul ne apartine de fapt, pentru ca in realitate noi apartinem Pamantului". Oare mai avem timp sa-i ascultam pe intelepti?

Autor: Beches Viorel, psihoterapeut
Sursa: Revista PsihoLife