Tratamentul modern al escarelor cu pansamente hidroactive


Introducere

Sus
Tratamentul modern al escarelor cu pansamente hidroactive

Prima parte a acestui material a abordat escara in termeni generali, insistand asupra zonelor predilecte de aparitie, factorii de risc si metodele de prevenire, respectiv ingrijire a pacientilor afectati de aceasta patologie. In continuare ne propunem sa prezentam un concept modern de tratament al escarelor, bazat pe pansamente hidroactive, urmarind utilizarea acestora in toate stadiile de evolutie pe care le poate parcurge o escara.

Citeste prima parte a articolului

Stadiile escarelor si ingrijirea lor

Sus

In functie de gradul de afectare a tesuturilor, escarele pot parcurge patru stadii de evolutie. Pentru fiecare dintre aceste stadii exista pansamente moderne dedicate, selectate in functie de aspectul escarei.

Tratamentul hidroactiv al escarelor (ulcerelor de decubit) cu ajutorul pansamentelor moderne este posibil in stadiile I, II si III. Stadiul IV, cu afectarea muschilor si a oaselor (posibil si infectie osoasa), reprezinta o indicatie pentru tratamentul hidroactiv cu pansamente numai dupa o interventie chirurgicala corespunzatoare (curatarea escarei in profunzime prin procedura chirurgicala). In acest stadiu (IV) pansamentele pregatesc plaga pentru inchiderea prin intermediul reconstructiei plastice.

Tratamentul cu pansamente moderne, hidroactive consta in debridare autolitica (curatarea non-invaziva a plagii cu pastrarea tesutului sanatos intact), stimularea formarii tesutului de granulatie (celulelor noi), cat si stimularea epitelizarii (inchiderea plagii). Aceste pansamente creeaza conditiile necesare pentru a depasi stadiul stagnant in care se afla escara, ca urmare a dezechilibrului existent la nivel microcelular, sustinand procesul de vindecare in fiecare dintre fazele de evolutie ale acestuia (faza I – de curatare/ exsudativa; faza II - de granulatie si faza III – de epitelizare). Datorita mecanismelor specifice de absorbtie, pansamentele hidroactive (de ex. cele din portofoliul Hartmann) reduc incarcarea microbiana si realizeaza un control optim al cantitatii de exsudat prin absorbtia secretiilor in exces si mentinerea unui mediu umed, necesar formarii tesuturilor noi.

Tratamentul hidroactiv al escarelor reprezinta astazi un standard terapeutic, eficienta metodei fiind atestata de numeroase cazuri rezolvate in spitale si centre de specialitate.

Escara in stadiul I

Sus

Cum o recunoastem?
Pielea este intacta, de culoare rosie, escara fiind localizata, de regula, deasupra unei proeminente osoase. Culoarea rosie sau modificarea culorii nu dispare in decurs de 30 de minute de la indepartarea presiunii. Zona poate fi dureroasa, ferma sau moale, mai calda sau mai rece decat zona inconjuratoare. Stadiul I poate fi greu de observat la persoane cu piele hiperpigmentata (de culoare inchisa).

Cum o tratam?
1.Se indeparteaza presiunea din zona respectiva prin modificarea pozitiei pacientului;
2.Se mentine un nivel de igiena adecvat prin spalare cu sapun si apa, clatire si tamponare pentru a usca. Ca alternativa, se poate folosi o spuma de curatare (Menalind spuma) care nu necesita apa. Se evita curatarea sau uscarea ranii prin frecare;
3.Se asigura un regim alimentar echilibrat;
4.Se repozitioneaza periodic pacientul si se utilizeaza dispozitive pentru inlaturarea presiunii de tipul saltelelor antiescara;
5.Pansamente hidroactive: in aceasta faza se poate folosi Hydrosorb, pansament pe baza de hidrogel, pentru hidratarea pielii si protectie impotriva fortelor de frecare care actioneaza la schimbarea pozitiei pacientului. Schimbul pansamentului se face atunci cand acesta isi pierde transparenta, capatand o culoare alb – laptoasa (5 – 7 zile).

Escara in stadiul II

Sus
Cum o recunoastem?
Epidermul sau stratul de suprafata al pielii este deteriorat, formandu-se o rana deschisa, superficiala, de culoare roz-rosiatica. Aceasta se poate prezenta si sub forma unei vezicule intacte sau sparte, cu sau fara secretii.

Cum o tratam?

1.Pentru ingrijire se urmeaza pasii 1 - 4, descrisi in capitolul „Escara in stadiul I”;
2.Pansamente hidroactive: in acest stadiu – cand rana nu este infectata – se folosesc pansamente pentru stimularea granulatiei si epitelizarii:
-PermaFoam, pansament din spuma poliuretanica, pentru plagi cu secretie abundenta;
-Hydrocoll, pansament cu hidrocoloid, pentru plagi cu secretie moderata;
-HydroTac, pansament din spuma cu strat de hidrogel, pentru plagi cu secretie moderata spre redusa;
-Hydrosorb, pansament cu hidrogel, pentru plagi uscate, fara secretie.

Aceste pansamente se schimba la 2 - 5 zile, in functie de cantitatea de secretii din plaga, fiind insa contraindicate pe plagi care prezinta semne de infectie (secretie purulenta, miros urat, piele inconjuratoare rosie, dureroasa si mai calda).
In cazul plagilor infectate este necesara curatarea cu pansamente de tipul TenderWet 24 sau Sorbalgon (vezi Escara in stadiul III, punctul 2), dupa disparitia semnelor de infectie revenindu-se la pansamentele enumerate mai sus pentru stimularea granulatiei si epitelizarii.

Escara in stadiul III

Sus
Cum o recunoastem?
Plaga este mai adanca, afectand al doilea strat al pielii - dermul - ajungand pana la tesutul adipos subcutanat. In acest stadiu poate aparea necroza (tesut mort, de culoare neagra sub forma de crusta) si se pot forma extensii subcutanate profunde ale plagii (buzunare).

Cum o tratam?
1.Pentru ingrijire urmati sfaturile din pasii 1 - 4 descrisi in capitolul „Escara in stadiul I”;
2.Pansamente hidroactive: in acest stadiu ranile necesita adesea debridare (curatare) atat cu pansamente speciale, hidroactive ca si chirurgical (indepartarea tesuturilor necrotice si fibrinoase cu chiureta sau bisturiul). Pansamentele hidroactive cu rol de curatare se aleg in functie de caracteristicile plagii. In cazul plagilor cu secrete redusa/ moderata, cu necroze, cu depozite de fibrina (secretie galbena, vascoasa), superficiale sau profunde, se pot folosi TenderWet 24, respectiv TenderWet 24 active cavity, pansamente ce au rolul de a inmuia necrozele si fibrina si de a facilita indepartarea lor. Pentru plagile profunde, cu secretii moderate/ abundente, cu buzunare, se va folosi Sorbalgon, datorita contactului bun pe care il realizeaza cu baza plagii. Ambele pansamente au capacitatea de a absorbi si fixa in structura lor germenii si celulele moarte din plaga, putand fi folosite si pe plagi infectate.
3.Dupa curatarea plagii se poate trece la utilizarea pansamentelor ce stimuleaza granulatia si epitelizarea descrise la punctul 2 in capitolul „Escara in stadiul II”. In acest stadiu (III), dat fiind gravitatea leziunii, supervizarea tratamentului de catre un cadru medical este obligatorie!

Escara in stadiul IV

Sus
Cum o recunoastem?
Leziunea se extinde pana la nivelul muschilor sau chiar pana la os, expunandu-le. In acest caz, rana are deseori secretie si tesut necrozat din abundenta, iar extensiile subcutanate profunde (buzunarele) sunt frecvente.

Cum o tratam?
Escarele in stadiul IV prezinta riscuri majore de infectie, putand duce chiar pana la deces, necesitand in mod obligatoriu tratament sub supraveghere medicala. Tratamentul cu pansamente hidroactive presupune aceeasi pasi descrisi la stadiul III, in acest caz pansamentele avand rolul de a pregati plaga pentru reconstructia plastica.
Atunci cand escara s-a vindecat complet se poate aplica din nou presiune asupra zonei afectate. Vindecarea este completa in momentul cand stratul superior al pielii (epidermul) nu este lezat si zona afectata isi recapata culoarea normala. Uneori, pot aparea cicatrice. Desi cicatricea reprezinta tesut vindecat, aceasta va avea o culoare usor diferita de pielea invecinata. tesutul cicatrizat nu va avea niciodata rezistenta tesutului sanatos.

Caz tratat: Escara in zona fesiera

Sus
Pacienta in varsta de 68 de ani, cu astm bronsic sever, este internata in sectia de pneumologie din cauza unui emfizem pulmonar, fiind imobilizata la pat. Datorita imobilizarii, pe parcursul spitalizarii a aparut o escara de decubit in zona fesiera care, pe fondul tratamentului indelungat cu corticosteroizi, a evoluat rapid catre necroza uscata.

Pentru a facilita indepartarea necrozei, s-a inceput tratamentul cu Hydrosorb gel, hidrogel in seringa. Datorita continutului ridicat de apa, gelul a inmuiat tesutul mort, necrozat, pana cand acesta s-a desprins incet, delimitand tesutul sanatos. Cea mai mare parte a necrozei a fost indepartata apoi cu un bisturiu. Curatarea plagii a fost continuata cu TenderWet 24 active cavity, selectia dimensiunilor corespunzatoare facandu-se dupa o evaluare corecta a dimensiunilor cavitatii. Fixarea s-a realizat cu ajutorul pansamentului din spuma poliuretanica PermaFoam comfort (cu margini adezive). Acesta, pe langa functia de fixare, a absorbit in mod eficient exsudatul in exces si a asigurat o protectie mecanica a plagii, crescand confortul pacientei.

Scopul acestei strategii terapeutice a fost obtinerea unei plagi curate, in cel mai scurt timp posibil, pentru a reduce riscul crescut de infectie. Prin efectul sau de absorbtie-clatire, TenderWet 24 realizeaza intr-un termen scurt o curatare eficienta a plagii, menajand totodata pacientul prin actiunea atraumatica. Spre deosebire de compresele de tifon, TenderWet 24 permite schimbarea pansamentului fara durere si fara lezarea tesutului sanatos.



Odata ce plaga a fost curatata cu TenderWet 24 active cavity s-a continuat tratamentul cu Perma Foam cavity (varianta pansamentului PermaFoam pentru cavitati), dedicat pentru tamponarea plagilor profunde.

Acesta stimuleaza prin mediul umed creat formarea de tesut nou si inchiderea ranii. Fixarea pansamentului s-a realizat cu acelasi pansament PermaFoam comfort pentru a mari capacitatea de absorbtie a pansamentului si a mentine mediul umed, propice vindecarii.

27444 vizualizari, 30 Septembrie 2010

Citeste si

Arhiva
  • Ranile care nu se vindeca: o suferinta fara speranta? Ranile care nu se vindeca: o...

    Generalitati Ulcerul varicos, escarele si piciorul diabetic sunt cele mai frecvente tipuri de rani cronice, afectand peste 1 milion de romani. Mai mult decat o problema marginala de sanatate, ranile cronice presupun deseori dureri persistente, risc constant...citeste mai mult

  • Escarele - Ce trebuie sa  stim despre ele? Escarele - Ce trebuie sa stim despre...

    Generalitati Escara, cunoscuta in termeni medicali ca ulcer de decubit sau ulcer de presiune, ramane o problema majora de sanatate, fiind una dintre complicatiile cele mai severe ale imobilitatii. Pentru persoanele afectate, atat varstnice cat si tinere, aceasta...citeste mai mult

  • Escarele de decubit Escarele de decubit

    Generalitati Escarele de decubit sunt rani la nivelul pielii si a tesutului invecinat. Presiunea constanta la nivelul unei portiuni a pielii reduce aportul de sange la acea zona si in final produce moartea celulelor, lezarea pielii si formarea de ulceratii. Escarele...citeste mai mult