Ranile cronice – Ghid de tratament modern pentru pacienti

Publicat la data de: 02 Septembrie 2011 | Actualizat la data de: 02 Septembrie 2011
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Ranile cronice – Ghid de tratament modern pentru pacienti

Plaga = rana la nivelul pielii ce presupune lipsa de tesut pe o suprafata mai mica sau mai mare
Plaga cronica = plaga care nu se vindeca sau nu are o evolutie favorabila timp de 6 saptamani.
Plagile normale (de ex. taieturi) se vindeca de obicei in 2 – 4 saptamani. Acestea se numesc plagi acute si parcurg stadiile normale de vindecare.

Evolutia unei astfel de plagi urmeaza trei etape:
1. Zona afectata poate sangera si apare senzatia de caldura si presiune – plaga se afla in faza inflamatorie (exsudativa sau de curatare);
2. Sangele formeaza o crusta pe suprafata afectata – plaga se afla in faza de hemostaza (de granulatie sau proliferativa);
3. Crusta se desprinde iar cicatricea se atenueaza sau dispare in urmatoarele saptamani – plaga se afla in faza de cicatrizare (epitelizare). In acest moment putem considera plaga vindecata.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. De ce este diferita o plaga cronica?
  3. Cele mai frecvente tipuri de plagi cronice
  4. Cum functioneaza si cum aplicam pansamentele
  5. Pansamente de curatare
  6. Citeste pe aceeasi tema

De ce este diferita o plaga cronica?

Sus

In anumite cazuri apar dezechilibre, acestea putand interveni in oricare dintre cele trei stadii de evolutie mai sus amintite, impiedicand inchiderea plagii. Daca intarzierea depaseste sase saptamani atunci consideram plaga ca fiind cronica.
Printre cei mai intalniti factori ce pot duce la o vindecare greoaie sau intarziata a plagii se numara: diabetul, bolile cardiace, circulatia sangvina deficitara (venoasa sau arteriala), imobilizarea prelungita, fumatul, varsta etc.

Cele mai frecvente tipuri de plagi cronice

Sus

Ulcer venos - plaga cronica aparuta pe fondul unei insuficiente venoase cronice (slaba circulatie venoasa la nivelul picioarelor).
Ulcer diabetic - plaga cronica aparuta la pacienti cu picior diabetic (un complex de afectiuni circulatorii si nervoase specifice bolnavilor cu diabet insulino-dependenti).
Ulcer arterial - plaga cronica aparuta la pacientii cu insuficienta arteriala cronica, ce poate fi foarte dureroasa.
Ulcer de presiune (escara) - plaga cronica datorata presiunii prelungite la care sunt supuse tesuturile intre doua planuri dure (pat si os), in cazul pacientilor imobilizati (varstnici, paralizati, malnutriti, post interventii chirurgicale).

In cazul in care considerati ca plaga pe care o aveti este o plaga cronica, adresati-va imediat medicului dumneavoastra de familie care va va orienta catre un serviciu specializat in tratamentul unor astfel de plagi.

Dupa corecta evaluare si incadrare in functie de cauza plagii, cea mai eficienta solutie pentru tratamentul local o reprezinta pansamente moderne, umede (hidroactive).
Dupa cum am descris la inceput, o plaga parcurge trei faze de evolutie pana la vindecarea completa. Aceste faze se suprapun partial si adesea se intalnesc simultan la nivelul plagilor cronice de mari dimensiuni. Pansamentele umede se recomanda corespunzator acestor trei faze, indiferent de boala de baza, care a cauzat plaga cronica.

In functie de faza de evolutie, plaga va avea aspect diferit, astfel:

• Faza de curatare (exsudativa sau inflamatorie)
In prima faza, faza inflamatorie (exsudativa sau de curatare) – plaga poate fi superficiala sau adanca, cu sangerare, umflata, dureroasa si poate cauza dificultate de miscare a membrului afectat. In plaga pot exista celule moarte, tesut distrus, microbi, fibrina (o proteina a organismului de culoare alb-galbuie si consistenta vascoasa care se secreta in exces in plagile cronice) si o cantitate variabila de exsudat (secretie cu compozitie asemanatoare sangelui).

In cazul in care plaga este infectata poate secreta un lichid laptos, galben, verde sau maro, deseori urat mirositor (puroi), marginile fiind de culoare rosu aprins, calde, dureroase si umflate. In acesta faza de curatare sunt recomandate pansamentele hidroactive care curata plaga de celulele moarte, tesuturile distruse, fibrina si exsudatul in exces: TenderWet 24 sau Sorbalgon. Pansamentul potrivit se va alege in functie de adancimea plagii, de cantitatea de exsudat sau de prezenta necrozei. Cand plaga este infectata, pentru a distruge microbii, se poate folosi pansamentul cu argint metalic, Atrauman Ag, deasupra caruia se va aplica unul din pansamentele de curatare pentru preluarea secretiilor incarcate cu microbi.

Faza regenerarii tesuturilor (de granulatie sau hemostaza)
In cea de-a doua faza, faza de hemostaza (de granulatie sau proliferativa) – plaga este curatata, au fost indepartate toate celulele moarte, tesuturile distruse, fibrina si exsudatul in exces si a disparut infectia, tesutul ramas fiind sanatos, de culoare rosu aprins (tesut de granulatie). In aceasta faza sunt recomandate pansamentele umede care sa preia eventualul exsudat ramas si care sa stimuleze formarea tesutului nou: PermaFoam, Hydrotac, Hydrocoll, sau Hydrosorb, alegerea lor facandu-se in functie de cantitatea de exsudat, profunzimea plagii si aspectul pielii inconjuratoare.

Faza de cicatrizare (epitelizare)
In ultima faza, cea de-a treia, atunci cand a inceput deja cicatrizarea (epitelizarea) se observa micsorarea evidenta a dimensiunii plagii si formarea de piele noua. In aceasta faza pot fi pastrate pe plaga pana la inchiderea completa pansamentele din faza a doua, Hydrotac, Hydrocoll sau Hydrosorb in functie de volumul secretiilor din plaga.

Cum functioneaza si cum aplicam pansamentele

Sus

Cum functioneaza pansamentele umede
Actiunea pansamentelor umede (hidroactive) se bazeaza pe crearea la nivelul plagii a unui mediu umed echilibrat, favorabil granulatiei si epitelizarii. Pansamentele nu contin substante medicamentoase, actiunea lor bazandu-se pe principii fizice, proprii structurii si materialului component.

Cum aplicam si cand schimbam pansamentele
Tratamentul local respecta aceleasi principii la toate tipurile de rani cronice, fiind necesara urmarirea unui anumit protocol de ingrijire. Mai multe detalii despre protocolul de ingrijire gasiti aici.

Deoarece pansamentele hidroactive sunt eficiente doar in conditiile unei utilizari corecte, acest material va ofera informatii de baza despre modul de aplicare si de fixare a fiecarui pansament precum si despre conditiile in care se schimba. Prima parte va aborda pansamentele utilizate in faza de curatare, urmand ca in partea a doua sa gasiti detalii despre pansamentele utilizate in fazele de granulatie si epitelizare.
Pentru mai multe informatii despre tratamentul modern al plagilor cronice apelati gratuit 0800 800 943 sau accesati www.cumvindecamplagile.ro

Pansamente de curatare

Sus

TenderWet 24

tender

TenderWet 24 este un pansament sub forma de “perna” ce contine un polimer superabsorbant (SAP) invelit intr-un material care previne lipirea de plaga. Pe fata care nu vine in contact cu plaga, sub invelisul extern, este prevazut cu o folie protectoare care impiedica trecerea lichidelor la exteriorul pansamentului (cu exceptia TenderWet cavity care are ambele fete absorbante). Fata de contact cu plaga este de culoare alba iar cea externa este alba cu dungi verzi (cu exceptia Tender Wet cavity care are ambele fete albe).

tenderWetPentru a actiona, TenderWet 24 are nevoie de activare cu solutie Ringer inainte de utilizare. Pe ambalajul fiecarui pansament este trecuta cantitatea de solutie Ringer necesara, ea variind in functie de dimensiunile pansamentului. Solutia Ringer se adauga in tavita in care este ambalat pansamentul, in jurul acestuia, fiind absorbita in 1-2 minute. Dupa aplicare, pansamentul elibereaza solutia Ringer in rana, realizand “clatirea” acesteia. Celulele moarte, germenii si tesuturile distruse din plaga vor fi apoi absorbite de catre pansament si indepartate odata cu acesta.

TenderWet 24 active este varianta deja activata cu solutie Ringer, fiind gata de utilizare. TenderWet 24 si TenderWet 24 active se schimba la 24 de ore, asa cum sugereaza si numele. In momentul schimbarii pansamentului, pe fata de contact cu plaga se poate observa aspectul secretiilor, o culoare verde indicand in general existenta unei infectii. In aceasta situatie se recomanda consultul medical pentru efectuarea analizei secretiei (cultura din plaga si antibiograma).

tenderwet_schimbare

TenderWet active cavity este varianta destinata curatarii plagilor adanci, cavitare, cu secretii reduse sau chiar cu necroze. Acesta are ambele fete absorbante si este gata activat cu solutie Ringer. Schimbul de pansament se face la 12 ore dar se poate face la 24 de ore daca se foloseste ca pansament secundar, la exterior, TenderWet 24 sau TenderWet 24 active.

NOU! TenderWet Plus este un pansament inovator care contine o substanta dezinfectanta, PHMB (polihexametilen biguanida), este deja activat cu solutie Ringer si are o structura care permite pastrarea pe plaga timp de 3 zile. Dezinfectantul asigura efectul antibacterian si impiedica recontaminarea plagii pe durata celor 3 zile de aplicare. Toate tipurile de TenderWet necesita fixare suplimentara cu o compresa sterila (de ex. Medicomp) si plasture (Omnifix / Hydrofilm) sau fasa de fixare (Peha Crepp) daca zona o permite.

De retinut!
Pansamentul TenderWet nu functioneaza decat activat cu solutie Ringer!
Nu se taie, poate depasi marginile plagii in situatiile in care dimensiunea pansamentului nu se suprapune exact pe suprafata plagii.
Se poate folosi inclusiv pentru plagi infectate.
Pentru fiecare tip de TenderWet trebuie respectata durata de mentinere pe plaga.


Sorbalgon/ Sorbalgon T

sorbalgonSorbalgon este un pansament din fibre de alginat de calciu utilizat pentru curatarea plagilor cavitare cu secretii moderate/ abundente. Pansamentul are un aspect asemanator unei vate de culoare bej si trebuie aplicat astfel incat sa umple bine cavitatile dar fara a se presa puternic. In cazul unei escare profunde cu “buzunare” (spatii libere intre piele si muschi) este necesar ca si acestea sa fie umplute cu Sorbalgon. Sub actiunea secretiilor din rana fibrele de alginat de calciu se vor transforma intr-un gel vascos.

sorbalgonAcest gel inglobeaza celulele moarte, tesuturile distruse si germenii, mentinand in acelasi timp un mediu umed echilibrat, care permite regenerarea tesuturilor.
Sorbalgon se schimba atunci cand pansamentul s-a transformat complet in gel, in functie de cantitatea de secretii din rana acest lucru putand fi la 1-4 zile. Indepartarea pansamentului se va face cu o pensa, eventualele resturi de fibre detasandu-se prin spalare cu solutie Ringer in jet sau fiind resorbite de catre organism pana la urmatorul schimb de pansament.

sorbalgonPentru a putea observa transformarea pansamentului Sorbalgon in gel, fixarea lui se poate face cu un plasture transparent si impermeabil, Hydrofilm. Acest plasture este protejat pe ambele fete de cate 2 folii protectoare transparente , numerotate. Foliile 1 si 2 se indeparteaza primele plasturele lipindu-se peste Sorbalgon, pe pielea din jurul ranii. Ulterior se vor indeparta foliile 3 si 4 si se va presa usor plasturele pentru a se fixa cat mai bine. La final, pe rana trebuie sa ramana o folie extrem de subtire, fina si elastica, transparenta, prin care se poate urmari aspectul pansamentului Sorbalgon. Sorbalgon T este varianta sub forma de mesa, destinat plagilor adanci cu orificiul de intrare redus. Toate caracteristicile Sorbalgon se regasesc si la Sorbalgon T.

De retinut!
Sorbalgon si Sorbalgon T au nevoie de secretie in plaga pentru a actiona.
Se pot taia si modela in asa fel incat dupa aplicare sa aiba un bun contact cu fundul plagii si sa o umple.
Se pot folosi inclusiv pentru plagi infectate.
Pot fi lasate mai multe zile in plaga, schimbul efectuandu-se in momentul transformarii pansamentului in gel.
In cazul unor plagi infectate, pentru a creste eficienta pansamentelor de curatare, acestea se pot asocia cu pansamentul pe baza de argint cu rol bactericid, Atrauman Ag.


Atrauman Ag

atraumanAtrauman Ag este un pansament tip plasa, impregnat cu grasimi neutre (trigliceride) si stratificat cu ioni de argint, fiind utilizat atat in plagile infectate cat si in cele cu risc de infectie, in scop profilactic.

Atrauman Ag se aplica direct pe plaga dupa indepartarea foliilor protectoare de hartie cerata. In contact cu secretiile din plaga, descarca ioni de argint care creeaza legaturi chimice cu microorganismele, distrugandu-le. Secretiile impreuna cu germenii inactivati sunt absorbite in pansamentul secundar. Pentru o curatare optima a plagii se recomanda ca pansamente secundare TenderWet 24 sau Sorbalgon. In cazul in care este nevoie doar de absorbtia secretiilor se poate utiliza o compresa (de ex. Medicomp sau Zetuvit).


atraum

Efectul Atrauman Ag dureaza pana la 7 zile, perioada in care ionii de argint sunt eliberati continuu, ori de cate ori pansamentul intra in contact cu secretiile din plaga. Cu toate acestea se recomanda indepartarea lui la fiecare schimb al pansamentului secundar. Datorita impregnarii cu trigliceride, protejeaza marginile plagii si impiedica lipirea pansamentului secundar de aceasta.


De retinut!
Atrauman Ag se poate taia sau cresta in asa fel incat sa permita trecerea secretiilor in pansamentul secundar.
Este indicat pentru plagi infectate sau cu contaminare bacteriana mare, precum si in scopul prevenirii infectiei.
Poate fi lasate mai multe zile in plaga, schimbul facandu-se odata cu pansamentul secundar.

cum vindecam


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Tratamentul plagilor taiate sau sfasiate Tratamentul plagilor taiate sau sfasiate

    Tratament la domiciliu - Majoritatea sangerarilor pot fi oprite prin aplicarea unei presiuni directe (ridicarea zonei lezate poate fi utila). - Curatarea cu apa si sapun poate ajuta la scaderea riscului de infectie bacteriana. - Aplicarea de creme cu...citeste mai mult