Clickmed
programare rapida la medic

Ministrul Nicolaescu promite cabinete medicale de 200.000 de euro in mediul rural

Publicat la data de: 18 August 2008

Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat vineri, la Deda,in Mures,ca la nivelul ministerului este in faza finala de realizare a unui program pentru infiintarea de cabinete medicale in mediul rural,costul unui asemenea cabinet fiind estimat la 200.000 de euro,transmite corespondentul NewsIn.

Ministrul, care a participat la dezbaterea „Programe guvernamentale si europene in sprijinul dezvoltarii durabile a Vaii Muresului”, a adaugat ca Muresul va fi judet pilot in acest experiment.

"Vom incerca pe trei tipuri de judete: mari, mijlocii si mici, pe care le vom alege dupa o serie de criterii, in primul rand demografice si dupa aceea vom incerca sa punem si o serie de alte criterii cum ar fi, de exemplu starea de saracie, absenta medicilor, absenta asistentilor, conditii generale de asigurare a asistentei medicale in judetul respectiv”, a aratat Nicolaescu.

Ministrul a sustinut ca, dupa o prima evaluare, un cabinet medical in mediul rural ar costa in jur de 200.000 de euro. Motto-ul proiectului, care urmeaza a fi propus Guvernului ales de ministru este "Sanatatea e la sate!". „Cu alte cuvinte poate fi si un alt moto: Sanatatea la sate! Este un program pe care vrem sa-l propunem Guvernului, in sensul de a construi in fiecare comuna un cabinet medical care sa aiba cateva elemente prin care sa se poata asigura asistenta medicala cetatenilor de la sate in aceleasi conditii ca la oras. Ma refer la cabinete medicale care sa cuprinda cabinet pentru medicul de familie, un spatiu pentru recoltarea de analize, un spatiu pentru cabinetul medicul stomatolog”, a spus Nicolaescu. Pe langa aceste servicii cladirea va functiona si ca locuinta de medic, eventual asistenta si punct farmaceutic.

„Urmarim doua scopuri: odata, sa ajungem cu cabinetele medicale la nivelul de standarde, pentru ca altfel ele nu pot fi acreditate si nu vor mai putea sa functioneze in urmatorii ani, si al doilea sa incercam sa atragem medici in mediul rural si totodata sa putem sa facem servicii de calitate. Acest program inseamna cam 3.000 de cabinete medicale in toata tara, iar evident ca pentru a vedea daca acest program produce efectele pe care noi le dorim va trebui sa stabilim niste judete pilot”, a declarat ministrul.

Pentru succesul programului, ministrul Nicolaescu a spus ca si comunitatile locale trebuie sa contribuie cu o serie de fonduri la intretinerea cabinetelor medicale si sa incerce sa acorde niste facilitati medicilor si asistentilor. „Va fi o perioada de cinci ani de zile, pentru ca noi, conform legii, in cinci ani trebuie sa facem acreditarea tuturor furnizorilor de servicii medicale. in cinci ani trebuie sa fie un program guvernamental care sa faca asemenea investitii. Am fi fericiti sa vina si consiliile judetene si primariile alaturi de noi la acest program numai ca, dupa cum stiti primariile, in general, nu au acordat nici un leu, nicaieri, in nicio localitate din tara pentru sanatate”, a conchis ministrul.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate