Clickmed
programare rapida la medic

Directorul Spitalului Judetean Arad este cercetat pentru posibile fapte de coruptie

Publicat la data de: 27 Februarie 2009

Directorul Spitalului Judetean Arad si patronul firmei care a castigat licitatia pentru externalizarea serviciilor de curatenie la unitatea spitaliceasca sunt cercetati de Parchet cu privire la posibile acte de coruptie, transmite corespondentul NewsIn.

Cei doi sunt cercetati intr-un dosar penal pentru luare si dare de mita. Purtatorul de cuvant al Politiei Arad, agentul sef Estera Bitis, a precizat, joi, ca politistii s-au autosesizat dupa ce intr-un ziar local au aparut informatii, conform carora, managerul firmei de curatenie, Gheorghe Ghilinta, ar fi suportat chelutuielile pentru renovarea aparatamentului detinut de directorul Spitalului Clinic Judetean Arad, Mirandolina Prisca.

„In urma conflictului deschis aparut la Spitalul Judetean Arad, Politia s-a sesizat din oficiu si a intocmit deja un dosar penal cu numar unic la Parchet, urmand sa fie delegata in a demara cercetarile sub aspectul unor infractiuni de coruptie“, a precizat Estera Bitis.

Patronul firmei care a castigat licitatia pentru externalizarea serviciilor de curatenie la Spitalul Judetean din Arad a declarat pentru un ziar local ca i-a renovat un apartament directorului spitalului, costurile ridicandu-se la aproximativ 30.000 lei vechi. Ghilinta a afirmat ulterior ca directorul unitatii medicale nu l-a conditionat. „Renovarea i-am facut-o in baza unei relatii pe care o avem de 20 de ani, astfel eu i-am trimis o echipa de zugravi. Declaratiile au fost interpretate, insa, altfel de politisti, care, impreuna cu Parchetul, au inceput o ancheta“, a declarat Gheorghe Ghilinta.

Directorul Spitalului Clinic Judetean Arad, Mirandolina Prisca, a declarat ca apartamentul in care locuieste nu a fost renovat de 20 ani. „Acest domn se acuza ca m-a mituit nu stiu pentru ce. Eu am un apartament cu doua camere pe care l-am cumparat cu Legea 112 si nu a fost renovat de 20 de ani“, a afirmat Mirandolina Prisca.

Conflictul dintre directorul Spitalului Judetean Arad si patronul firmei care a castigat licitatia pentru externalizarea serviciilor de curatenie a inceput, saptamana trecuta, cand aproximativ 100 de angajate ale firmei de curatenie au oprit lucrul, deoarece nu si-au incasat salariile. Patronul firmei a spus ca nu poate plati salariile la timp, deoarece Spitalul Judetean are datorii la serviciile de curatenie prestate.

„In urma unor declaratii aparute, ne-am sesizat in urma unor posibile fapte de coruptie comise de persoane din cadrul Spitalului Clinic Judetean Arad. Cei implicati vor fi audiati, urmand sa se stabileasca daca se va incepe urmarirea penala pentru dare si luare de mita“, a declarat procurorul Codrin Gavra, sef Sectie Judiciar in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad.

Anchetatorii mai au in lucru inca un dosar penal, in care este cercetat modul de acordare a contractelor privind externalizarea serviciilor de curatenie la Spitalul Clinic Judetean Arad.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate