Clickmed
programare rapida la medic

Studiu: Cum reactioneaza persoanele cu forme moderate de COVID-19 la tratamentul cu Remdesivir

Actualizat la data de: 24 August 2020
Studiu: Cum reactioneaza persoanele cu forme moderate de COVID-19 la tratamentul cu Remdesivir

Potrivit unui studiu publicat in Journal of the American Medical Association, starea pacientilor cu forme moderate de COVID-19 a evoluat spre bine dupa ce acestia au primit, timp de cinci zile, tratament cu Remdesivir.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 600 de pacienti, iar rezultatele au aratat ca starea de sanatate a pacientilor cu forme moderate de COVID-19, care au primit tratament cu Remdesivir timp de cinci zile, s-a imbunatatit semnificativ. Cu toate acestea, cercetatorii sunt de parere ca importanta clinica a beneficiilor aduse de acest medicament este inca incerta, intrucat tratamentul nu a scurtat semnificativ perioada de internare in spital.

Tratamentul cu Remdesivir a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene, 30.000 de pacienti urmand sa beneficieze de acest tratament in cadrul unui program finantat de Comisia Europeana cu 63 de milioane de euro.

Romania va primi 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), in mai multe transe, suficiente pentru tratarea a 5.000 de pacienti bolnavi de COVID-19.

Sursa: https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-gilead-sciences/gileads-remdesivir-shows-modest-improvement-in-moderate-covid-19-patients-idUSKBN2382IU

1.189 de cazuri noi de COVID-19 si alte 37 de decese

In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 1.189 cazuri noi de coronavirus din 22.991 testari, bilantul total ajungand la 77.544, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategica. De la debutul pandemiei in Romania, 35.079 pacienti au fost declarati vindecati si 9.309 pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare.

De asemenea, in ultimele 24 de ore au fost inregistrate 37 decese (18 barbati si 19 femei). Dintre acestea, un deces a fost inregistrat la categoria de varsta 20-29 de ani, doua decese la categoria de varsta 40-49 ani, 4 la categoria 50-59 ani, 12 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 8 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

35 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, iar 2 pacienti decedati nu au prezentat comorbiditati.

Pacientii erau internati in spitalele din Arad, Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Brasov, Caras – Severin, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Olt, Suceava, Timis, Vaslui si Municipiul Bucuresti.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.202. Dintre acestea, 504 sunt internate la ATI.

Cele mai multe cazuri de infectii cu COVID-19 au fost confirmate in Bucuresti - 165 cazuri si in judetele Timis - 107 si Iasi - 75. In judetele Ialomita si Satu Mare nu a fost inregistrat niciun caz nou de coronavirus.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate