Clickmed
programare rapida la medic

Raceala la plamani: simptome

Actualizat la data de: 10 Mai 2023
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica: Clinica MedLife

Generalitati

Sus
Raceala la plamani: simptome

Desi, de cele mai multe ori, cauza initiala este aceeasi ca si cea a unei raceli comune, raceala la plamani se distinge de o simpla raceala prin localizarea infectiei in zona plamanilor.

Raceala la plamani este un termen comun folosit pentru afectiunea numita bronsita, care se manifesta la nivelul tractului respirator al bolnavului, dar care poate afecta inclusiv plamanii. Infectia determina o productie excesiva de mucus si inflamatie in tractul respirator inferior, provocand tuse si sensibilitate in zona pieptului.

Exista o gama larga de simptome asociate bronsitei acute, cea mai comuna fiind tusea excesiva. Bronsita este clasificata in doua feluri: bronsita cronica si bronsita acuta. In ambele cazuri, simptomele sunt similare, diferenta fiind durata de manifestare a acestora.

Bronsita cronica este o conditie medicala de lunga durata, al carei factor declansator principal este fumatul (activ si pasiv). Simptomele prezente la bolnavii care sufera de bronsita cronica dureaza cel putin cateva luni - in cazurile mai grave, chiar si 2 ani.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Simptomele bronsitei cronice
  3. Fumatorii si bronsita
  4. Citeste pe aceeasi tema

Simptomele bronsitei cronice

Sus

Manifestarile bronsitei cronice sunt cauzate de inflamarea cailor respiratorii de la nivelul plamanilor (bronhiile si bronhiolele), ca urmare a prezentei infectiei.

Severitatea simptomelor de raceala la plamani depinde de varsta, starea generala de sanatate si istoricul medical ale bolnavului. La adultii sanatosi, simptomele sunt relativ usoare. Manifestarile bolii sunt mai severe la persoanele care sufera de boli cronice, cum ar fi boala pulmonara obstructiva cronica sau insuficienta cardiaca congestiva, la copii sau varstnici. De mentionat este ca simptomele sunt adesea confundate cu cele ale alergiilor. Manifestarile racelii la plamani pot include:

  • congestie toracica
  • dureri si senzatia de apasare in piept atunci cand tusiti
  • frisoane
  • oboseala
  • febra
  • tuse accentuata cu expectoratie, flegma consistenta de culoare alba sau galbena
  • dificultati de respiratie, in special dupa o activitate fizica mai intensa.

Netratate, simptomele se pot agrava si pot determina aparitia altor afectiuni sau complicatii ce pot pune in pericol viata bolnavului. In cazurile grave, se poate dezvolta pneumonia - conditie medicala ce necesita tratament medical de urgenta. Adresati-va medicului daca va confruntati cu oricare dintre urmatoarele simptome:

  • confuzie sau dezorientare
  • sunete anormale in zona gatului
  • febra mare (mai mare de 40 de grade)
  • letargie
  • scurtarea respiratiei sau respiratie greoaie
  • puls rapid
  • respiratie suieratoare.

Fumatorii si bronsita

Sus

Un fumator care se imbolnaveste de bronsita acuta se va recupera mai greu decat o persoana afectata de bronsita, dar care nu fumeaza. Chiar si un singur fum de tigara poate provoca daune temporare structurilor asemanatoare firelor de par numite cili, care sunt responsabile de curatarea cailor respiratorii de iritanti sau exces de mucus.

Continuarea fumatului agraveaza si creste probabilitatile ca bronsita acuta sa se transforme in bronsita cronica, care este asociata cu un risc crescut de infectii pulmonare si leziuni pulmonare permanente. In cazul bronsitelor acute este foarte important ca fumatorii sa renunte la viciu pana cand se recupereaza complet.


Medici specialisti Pneumofiziologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate